964 matches
-
ca în ziua aceea geroasă: când se întoarse acasă, Nikolai o văzu pe Anna lângă fereastră, împingând cu o mână leagănul celui de-al doilea copil al lor, iar în cealaltă ținând o carte. Se apropie, se așeză lângă ea, amorțit de vântul înghețat, aruncă o privire asupra paginilor. Era o carte străină, Anna se uita doar la poze, bărbați și femei în haine largi, după moda veche, orașe necunoscute. Încă mai puteau fi găsite în casele din sat volumele acelea
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
scuturând parcă amețeala. Întâlnirea aceea de la ora șapte era plasată într-un timp, într-o viață, într-o lume în care el nu va putea niciodată pătrunde. Trăia încă în zilele în care, după luptă, soldații se plimbau cu pași amorțiți printre morți, obișnuindu-se cu ideea că sunt vii. Din zilele acelea îi rămânea un cuțit cu crestături făcute de un disciplinar. Din zilele acelea păstra imaginea soldatului care, înainte de a se prăbuși, pipăise golul din locul maxilarelor smulse... Noaptea
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
se îndoi de fericirea asta. Într-o seară, se uita la femeia care amesteca cu lingura conținutul unei tigăi mari, din care urca mirosul de grăsime încinsă al bucăților de slănină. „Face mâncare ca pentru porci“, își zise fără răutate, amorțit de ziua de muncă sub ploaie, dar și de fericire. „Numai că poți foarte bine deveni porc, dacă o ții tot așa“, își spuse, simțind un zvâcnet slab de deșteptare, un aflux de amintiri. Și se grăbi să se cufunde
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
a ajuta plecarea trenului. Mișcarea lui se acceleră foarte puțin, dar, după vreo zece bătăi ale roților, zgomotul se schimbă, deveni mai sonor, mai vibrant. Trenul intră pe un pod și înaintă din ce în ce mai repede. Dimineața, foarte devreme, Pavel se ridică, amorțit de o noapte de veghe, cu capul plin de șirul sacadat al imaginilor din ajun. Trase ușa glisantă și grea a vagonului și se dădu brusc un pas înapoi, uluit. Pe un cer încă întunecat, dincolo de înălțimile unduitoare acoperite de
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
zi și noapte și cad de oboseală. Pământul care, din pricina bombardamentelor, devine sonor sub picioare, ca o lespede mare așezată peste vid. Sosesc garnituri de tren, își descarcă încărcătura de trupuri lipicioase de sânge, de noroi, de păduchi. Brațele sunt amorțite sub greutatea tuturor acelor bărbați ce trebuie transportați, întorși, ridicați. În larma țipetelor, nu se mai deslușește care e gura ce strigă după ajutor. Durerea face ca toate privirile să fie asemănătoare. Asta se petrece într-o țară ale cărei
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
ritm. Zgomotul unei mașini care se oprește și pleacă iarăși cu viteză foarte mare. Totul se petrece atât de repede, încât nu-mi dau seama în ce ordine vin aceste zgomote. „Cineva destupă o sticlă de șampanie“, sugerează un gând amorțit de soare. Dar înainte de pocnetul ăsta surd, căruia îi răspunde subit o durere ce-mi arde umărul, înainte de durerea asta, e saltul: doi adolescenți coboară în goană de pe dună, precedați de zmeul care, dus de vânt, se zbate pe pantă
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
se mai pot descotorosi, oricât de tare s-ar parfuma. Nu e ușor să rămâi curat pe străzi și la ora asta fiecare dintre aceste tinere deja miroase În locurile care contează ca o brânză franțuzească moale, foarte matură... Sunt amorțite și În privința gândurilor la copiii lăsați acasă, bebeluși de șase luni cu răceli crunte, care dorm În pătuțuri uzate, molfăind suzete și respirând cu greu... imune la gustul persistent de spermă din gură, combinat cu guma de mestecat mentolată, majoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
corpul meu cel nou, despre instrucțiunile de utilizare și contraindicațiile sale. Obiectul și cu mine lucrasem pe Întuneric. Nu-mi explorase niciodată instrumentul de-a binelea. Clinica dăduse organelor mele genitale un aer medical. Cât am stat acolo, au fost amorțite și ușor sensibile, de la consultațiile frecvente. Corpul meu se deconectase ca să suporte calvarul. Dar călătoria l-a trezit. Singur, cu ușa Încuiată și cu lanțul pus, am experimentat de unul singur. Mi-am pus perne Între picioare. M-am cocoțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Abia acum puteam cu adevărat să-mi dau seama că noaptea reprezenta mai mult un acoperiș de nori negri ca pâsla. Tot ce era apropiat crepusculului era cufundat într-o baie de lumină, iar ce era încă în noapte, era amorțit de o pătură grea de tăcere. Stăteam acolo și priveam acel răsărit trăsnit de frumusețea sa. Gloria, măreția și magnifica sa teroare mă imobilizaseră și mă țintuiră pământului. Îl simțeam pe Vladimir în apropierea mea fiind incredibil de încântat. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
arate apropiat de el în timpul peripețiilor cursei de care, pe parcursul luptelor sau al piesei de teatru? Să se vadă că împărtășește emoțiile, dorințele, temerile și bucuriile oamenilor. Nu să scoată chițăituri isterice de fericire când vede gladiatori murind. Simte cum amorțește și încearcă să se ridice, însă imediat încăperea capătă parcă viața și începe să se rotească vuind în jurul său. Renunță. Nemișcat, fixează un punct din tavan, și totul începe să se potolească. Găsește puterea să surâdă. E un truc vechi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se forțeze să rămână treaz, își concentrează atenția pe gesturile principelui. Un micuț camillus îi ține la îndemână farfurioara cu tămâie. Plictisit, își maschează un nou căscat cu un rânjet larg. Se schimbă apoi de pe un picior pe altul. A amorțit de atâta nemișcare. Se uită încă o dată spre cântăreț. Flautistul caută să acopere cu notele lui ascuțite toate celelalte sunete străine de ceremonie. Doar se păstrează încă vie amintirea unor blesteme ce au tulburat multe sacrificii. Odată a dispărut partea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
păsările trec! Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rîndurele, Ducând gândurile mele Și norocul meu cu ele. Și se duc pe rând, pe rând, Zarea lumii-ntunecînd, Și se duc ca clipele, Scuturând aripele, Și mă lasă pustiit, Vestejit și amorțit Și cu doru-mi singurel, De mă-ngîn numai cu el! {EminescuOpI 215} LA MIJLOC DE CODRU... La mijloc de codru des Toate păsările ies, Din huceag de aluniș La voiosul luminiș, Luminiș de lângă baltă, Care-n trestia înaltă Legănîndu-se din unde
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cu niște nuiele verzi urme negre de sânge care continuau până după copacii de pe malul râului. Ce facem acum? Întrebă Macomber. — Nu prea avem de ales. Nu putem aduce mașina, malul e prea abrupt. O să-i dăm puțin timp ca să amorțească și după aia o să mergem amândoi să-l căutăm. — N-am putea să dăm foc la iarbă? — Nu merge, nu-i uscată. — Sau să trimitem hăitași? Wilson Îl privi din cap până-n picioare. — Sigur că am putea. Dar e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
care era primejdia și de ce se trezea lac de sudoare, mai Înspăimântat decât În orice bombardament, din cauza unei case și a unui grajd lung și a unui canal? Se ridică-n capul oaselor. Își lăsă picioarele jos cu grijă. Îi amorțeau de fiecare dată când le ținea Întinse prea mult. Răspunse privirilor adjutantului, ale telegrafiștilor și ale celor doi curieri și-și puse pe cap casca acoperită cu pânză. — Regret absența ciocolatei, a ilustratelor și a țigărilor, spuse. Port totuși uniforma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
un tablou expus la o expoziție internațională. Criticii spuneau că în tablou era înfățișat un mort cu penisul în erecție. Criticii spuneau că tabloul nu era reprezentativ. Tabloul îi reprezintă pe acei oameni, cărora le funcționează numai sexul, restul fiind amorțit, în special rațiunea. Și pe stradă, în vorbirea curentă, unii băieți, bărbați, repetă obsedant o expresie vulgară de jargon: p mea! Ei au numai p , care-i obsedează și-i dirijează la pușcărie, pentru viol sau proxenetism. Pavel Coruț (3
APOCALIPSA ESTE ÎN DERULARE. In: Apocalipsa este în derulare by Narih Ivone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/317_a_605]
-
constată că la om, cofeina crește colesterolul și tensiunea arterială. Vreo zece zile consecutive, am mâncat circa 30 grame de ciocolată zilnic. Ciocolata a intrat în sânge și mi s-a depus în vene și în mușchi, încât mi-a amorțit o mână. Mă dureau venele și nu mai puteam să mișc mâna. Am oprit imediat consumul de ciocolată. Mi-am pus comprese cu frunze de varză proaspete, strivite, pe mână (am înfășurat mâna), timp de trei zile consecutive. Mi-am
APOCALIPSA ESTE ÎN DERULARE. In: Apocalipsa este în derulare by Narih Ivone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/317_a_605]
-
cerceteze cu atenție materialele, căutând comori ascunse. Erau atâtea culori și imprimeuri, unele mai frumoase ca altele. Dar după o vreme, era prea mult. Se simțeau suprasaturate și nemulțumite. Era ca și cum ar fi mâncat prea multă Înghețată. Simțurile le erau amorțite, iar din cauză că-și suprasolicitaseră creierele, toate acele țesături diferite, la Început atât de inedite, ca niște fluturi exotici, li se păreau acum de-a dreptul banale. Până la urmă, Roxanne nu cumpără decât materialul albastru, părându-i rău că nu așteptase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
paloare ca de murătură. Pe ultima porțiune din Drumul Birmaniei, În timpul urcușului spre orașul Lashio, sistemul de eliminare a gazelor de eșapament al autocarului se stricase, iar acum gazele toxice erau absorbite prin sistemul de aer condiționat; prietenii mei erau amorțiți de greață și durere de cap. Walter observă că până și cei mai gălăgioși - Wendy, Moff, Bennie și Vera - se potoliseră, cuprinși de amețeală. Apoi, domnul Joe, care era În mod normal un șofer morocănos, țipă că a văzut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
dau seama, ușile se închiseseră deja (râde). Ce bine ar fi fost dacă plecam fără să mă mai uit la nimic. Ea a aluncat și, din cauză că m-am uitat la ea, am uitat să cobor. Ochii mă dureau. Nasul îmi amorțise. Puțea. Nu-mi plăcea deloc. Cu toate astea, am continuat să stau pe scaun. Dacă mă gândesc la toate astea acum, îmi dau seama că a fost tare ciudat. Stația Tikiji nu era departe, era imediat următoarea și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
urmă am aflat că era stația Hatchōbori. Metroul plecase deja din stație și, deși, bărbatul a apăsat butonul, și-a continuat drumul. Da, cu toate acestea trenul a continuat să meargă ca și cum nimic nu se întâmplase. A început să-mi amorțească trupul. De la brâu în jos eram înțepenit. «Asta este straniu.» Eram vlăguit. În sfârșit, metroul a ajuns la Tsukiji, cumva am reușit să mă ridic și am coborât. Atunci am simțit că nu mi-era bine și că mă aflam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a plecat trenul din stație, am început să mă simt din ce în ce mai rău. Mă sprijineam de bară și stăteam în picioare cu ochii închiși. Îmi era greață. Nu îmi venea să vomit, aveam o senzație ciudată în coșul pieptului. Capul îmi amorțise. Cunoașteți expresia «mi s-a rupt filmul», ei bine, era ceva în genul ăla. Parcă mi se pusese un văl pe creier. Încercam să mă gândesc la ceva și nu puteam să mă concentrez. La început, am crezut că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
întors acasă, mi s-a făcut rău dintr-odată. Puteam să respir, nu era o astfel de stare de rău. A durat o săptămână. Nu mă simțeam bine, nu aveam poftă de mâncare și jumătatea stângă a corpului îmi era amorțită. Nu puteam mișca bine mâna. Nervii de pe partea asta nu mai funcționau. Puteam să fac unele mișcări, însă la început nu eram în stare să țin nimic în mână. În acel moment puterea de a strânge era în jur de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să le arăt în ce stare am ajuns, dar nu mai aveam putere să fac nici atât. Acum, după un an, nu mai simt amorțelea. Când obosesc, degetele de la picior mă furnică... piciorul drept, degetul mijlociu și cel de lângă el. Îmi amorțesc. Mi se întâmplă asta când obosesc, chiar dacă nu fac nimic. Încă mai am probleme cu memoria. Peste evenimentele de atunci și peste cele de după s-a așternut ceața. Dacă nu sunt perfect conștientă de faptele mele și «nu țin bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
internat. Am rămas acolo două nopți. Nu am avut dureri de cap. Însă nu prea reușeam să dorm noaptea. Până atunci am fost sănătos tun. Nu am avut nici o boală. Presiunea sângelui era normală. Din când în când îmi mai amorțește piciorul stâng. Nu știu dacă e din cauza sarinului. Înainte nu mi se întâmpla. Și ochii îmi lăcrimează. Oricum asta poate fi și din cauza vârstei. Nu pot spune cu certitudine care este pricina. Mă întrebați dacă atacul m-a afectat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
am avut vreodată nici un sentiment vindicativ față de etnia asta, dar se pare că încetul cu încetul ar trebui să-mi revizuiesc și eu părerile, fiindcă observ cum pic, cu pic, otrava secretată de indivizii acestui popor parazitar începe să ne amorțească simțurile căutând să ne reducă la stadiul de numit HR Patapievici, noi nu valorăm nici măcar cât o turmă). Această revelație am avut-o mai ales în ultimii ani, când jigodii de marcă a jidănimii trăitoare aici, aruncă lături cu toptanul
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]