2,924 matches
-
anihilată discursiv (ceea ce întărește ideea contrară, a unei lumi bonome). O situație prototipică, fundamental comică, e aceea în care personajul agresat - pălmuit, de exemplu - răspunde printr-o perplexitate cognitivă; nervozitatea în crescendo se rezolvă comic, la Crăcănel, prin transformare în angoasă epistemică: „a! Asta nu poate rămâne jos... Eu, când îmi trage cineva palme... eu turbez!... cu dinții îl apuc, nu-l las nici mort până nu-mi spune pentru ce? pentru ce mi le-a tras? să știu și eu
„ragăm nu...“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4569_a_5894]
-
Lumi virtuale se mișcă haotic atrase parcă de o organică speranță a împlinirii unui sens”. Dintr-un atare discurs lipsit aproape total de pragmatism se poate închega doar imaginea unui Caragiale vaporos, existențialist, măcinat și fascinat în același timp de angoase, însă mai deloc verosimil. De altfel, imaginea lui Caragiale de aici nu e decât rezultatul deformaț iei profesionale a fostului cioranolog. Numai astfel se poate explica inflația de termeni metafizici, aplicați spiritului prin excelență deflaționist al marelui „moftolog” român. La
Critica supracalificată by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4585_a_5910]
-
banii, după ce i-a suflat iubita, și încă unul care administrează fără prea multă bătaie de cap un bar de pe Covaci și care-l găzduiește pe Vali după ce acesta decide să-și lase iubita în plata Domnului și a propriilor angoase. Una peste alta, un mediu care produce un consistent zgomot de fond, alături de acela, ubicuu, al Bucureștiului: „Am înaintat pe bulevardul imens și în față mi-a apărut Casa Poporului. Ca o catedrală în miezul junglei africane. (...) Jos, la nivelul
Acolo „unde viața cotidiană se încăpățânează să meargă mai departe“ by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4376_a_5701]
-
care aici înseamnă un „ceva” inavuabil... Cum se va descurca învățătoarea când va striga catalogul? Bâlbâiala „sss... ssbi... sbig..., mai treacă-meargă, dar mai departe? Va avea prezența de spirit să sară peste...? Să pășești în clasa I cu astfel de angoase... Apoi, pubertatea, adolescența, nevoia imperioasă de a fi acceptat, de a fi „la fel ca ei”, de a te amesteca „cu ei”, ca un strop de cerneală picat întrun pahar cu apă, dar fără să coloreze apa. O cerneală „simpatică
Carnetul unui Pierde-Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/4386_a_5711]
-
fac a nu ști” (ibidem). Însă poetul preferă a afecta o indolență, un calm lenevos ce neutralizează dramatismul, aidoma acelor mișcări reduse ale toreadorului în arenă, în fața pericolului, care frizează uneori imobilitatea. Marile teme precum raportul efemerului cu durata, îmbătrînirea, angoasa sfîrșitului sunt tratate cu o seninătate ce dă impresia unei dezamorsări: „Facem ce facem și pierim // Cu degetele tale reci, Doamne ne cînți la chitara rece // Dar semnele îmbătrînirii-s multe / țigările se termină prea repede chiar fără să tragi din
Nevoia unei consubstanțieri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5859_a_7184]
-
cei care îi însoțeau. Jandarmii i-au găsit pe copii plângând pe stradă și spunând că s-au pierdut de părinți. Nu este un lucru pe care poți să treci foarte usor din postura de copil. Vorbim despre așa numita angoasa de părăsire. În primele momente, copilul crede că a fost abandonat de părinți. Nu este un lucru tragic, dar poate fi un eveniment care să influențeze dezvoltarea micuților ", a spus dr. Cristian Andrei.
Copii pierduți de părinți la parada militară de 1 Decembrie by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/58888_a_60213]
-
cu acel grotesc emoționant al picturii naive ca și apariția fiuluimaimuță, avatarul cu aspect de maimuță este recuperabil din fotografiile cu tineri thailandezi cu fețe surâzătoare, dar înarmați până în dinți. În acest viitor aluziv, prezența non-umană a lui Boonmee reflectă angoasa și inaderența prin contrast. Prin ermetism ironic, regizorul se plasează la granița oricărei existențe cu istoria, fantomele defuncților coexistă cu fantomele istoriei. Ambele triburi spectrale bântuie în filmul său, iar o altă secvență aparentă inocentă devine semnificativă în acest sens
Unchiul Boonmee se pregătește să moară by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5526_a_6851]
-
ani, și tatăl său în vârstă de 20 și ceva de ani, mort cu mult timp în urmă. În absența oricărei explicații, vârsta inversează raportul, tatăl vorbind fiului așa cum un fiu ar vorbi tatălui. Discuția este despre moarte și despre angoasă într-un peisaj iernatic cu cadavrul unei bufnițe pe zăpadă, însă, spre deosebire de toate scenele care vor urma, aceasta are ceva din claritatea și liniștea unei zile de iarnă, reprezintă un moment de meditație asupra morții de o stranie frumusețe. Prima
Frumos-îngrozitorul Iñárritu by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5547_a_6872]
-
Creangă nu-și trădează stilul, pariul pe savoarea zicătorilor, dincolo de care se întrezăresc niște replici în răspăr à la Mitică. Atât că Mitică e doar o suprafață, un afiș care se mută prin București, pe când popa, ori Cănuță, au neliniști, angoase, nu întorc vorba doar pentru plăcerea de-a înțepa. Ceva mocnește și în băiatul de prăvălie - „un neastâmpăr nesuferit ridică pe băiat de pe mindir”, și mai cu seamă în preotul îndestulat cu puțin în ale trupului, dar mereu nemulțumit în
A trata cu refuz by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5682_a_7007]
-
și în afara normei, adeseori ipocrite. Episodul final, al aventurii lui spiritiste, o tușă poate prea groasă, prea forțată, dinamitează orice mai rămăsese din locul comun. Cu felul lor de-a călca pe lângă drum, nu din întâmplare, ci din croială, cu angoasele și cu dramele lor de conștiință, abia creionate de niște prozatori încă nedeprinși cu uitatul în suflete, Cănuță și Popa Duhu sunt, aș spune, primele noastre personaje moderne.
A trata cu refuz by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5682_a_7007]
-
devine parte a acesteia. Discursul poetic încearcă a-și raționaliza iraționalitatea. Fără a o anula ori a o reduce printr-o retorică facilă, o așează pe talgerele sufletești care-i pot regla ponderea, o pot echilibra. Starea confuză, panica obscură, angoasa recurg la instrumentul gnoseologic. Poezia cată a deveni meditativă pentru a face față impactului cu stihia existențială din care-și extrage sevele. Cel mai amenințător factor care planează asupră-i e socotit a fi incognoscibilul, echivalat cu Infernul. Destinul nostru
Relațiile cu transcendența by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5684_a_7009]
-
după o asemenea dură plonjare în lumea condusă de talibani, și mai triști pentru că avem de-a face, aici, cu o tulburătoare poveste de dragoste care nu se poate termina, desigur, decât în moarte. Cele două cupluri pe ale căror angoase și suferințe se construiește trama romanului sunt într-o dureroasă simetrie. Atiq Shaukat este un fost luptător pe frontul antisovietic care se alătură talibanilor. Rănit pe front, este salvat de către Mussarat, cu care se căsătorește, apoi, din obligație. Talibanii îi
Dragoste la Kabul by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/5585_a_6910]
-
în jurul nihilismului dadaist și ulterior a „spectacolelor” suprarealiste a lăsat nu numai urme, dar mai ales o serie de lucruri de demonstrat. Și unde se puteau împlini toate acestea mai bine decât acasă? Plecase dintr-o Românie mică, măcinată de angoasele unui război mare, se întorcea într-o Românie mare, destinsă și încrezătoare în viitorul ei. „Trista țară” își trăia acum euforia unui început de drum, iar Marcel Iancu, dezamăgit de vanitățile atât de puțin culturale ale multora dintre colegii și
O schiță de portret by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/4521_a_5846]
-
prima sa carte, și până la recentul volum, Cina cea de toamnă (Ed. DaciaXXI, 2011), refuză lectura inocentă. Cele trei decenii care au trecut de la anul debutului editorial nu marchează etape lirice distincte. Creația literatului craiovean, crescută din neliniști și interogații, angoase și iluminări, jubilații și autodevorări, aparține aceleiași vârste a credinței în forța cuvintelor de a modela universul. Este necesară, așadar, o inițiere în secretele ritualuri ce transformă iluzia în realitate. „Salturile mortale” fără plasă de siguranță ale metaforei, atunci când versurile
Alfabetul neantului by Constantin M. Popa () [Corola-journal/Journalistic/4531_a_5856]
-
realitatea să bată filmul/ în care nu sunt de găsit decât poate în pauzele de/ publicitate”) sau, aproape de manifest, „Petiții canine”: „primarul trebuie să învețe/ limba câinelui/ care lansează spre lună/ atâtea petiții nesoluționate”. Dincolo de câteva „accidente de parcurs” („Când angoasa mă doboară”, „Nostalgie”), recunoaștem în Toma Grigorie și un liric receptiv la discursul „orientat” livresc. Referințele mitologice (Ianus, Persephona, Poseidon, Narcis, Atlas etc.) sau invocarea lui Ionesco ori Beckett („Așteptăm să se întâmple ceva/ ce nu ni s-a mai
Alfabetul neantului by Constantin M. Popa () [Corola-journal/Journalistic/4531_a_5856]
-
17 Darul divin ar putea la rigoare să camufleze o descindere a Securității sau, măcar, a Miliției. (Ipoteză în care Dumnezeu ar putea reprezenta un faimos diriguitor cultural din epocă, a cărui omnisciență e mărturisită sub un plural aproape instituțional). Angoasele iubitei ar fi, în cazul acesta, odată în plus, motivate (și nu niște banale accese de isterie). Pe un astfel de fond, ghemul de microfoane n-ar mai fi, nici el, o imagine poetică inocentă. Puțin suspicioasă, lectura în această
Florin Iaru și nenumăratele sale unelte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3322_a_4647]
-
slăbiciunea unei confesiuni” (p. 143). Acestea, pentru o mână de cuvinte dintr-o scrisoare cu un singur destinatar. Logica are, în prezenta ediție, trei sute de pagini. Se prefigurează o ecuație acablantă, din care oricine poate înțelege, dincolo de talent, consumul, frământarea, angoasa pe care le presupune scrisul, aparent atât de nonșalant, al lui Radu Cosașu. Un scriitor care, aparte de polemicile dintre doi (sau mai mulți tineri critici), chiar a reușit să preschimbe o lume funestă, de privațiuni și teroare, într-una
Stilul e omul. Stilul e totul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3459_a_4784]
-
care am fi înclinați să credem că era patronul întregii sărbători” (Christianity in the West 1400-1700). De unde deducția că pofta de mîncare și băutură a eroilor lui Caragiale e o „adevărată «bulimie de stress»”. Omul kitsch ar avea totuși o angoasă existențială generată de thanatos, pe care o parează... mîncînd și bînd, ceea ce ar însemna că nu doar Năpasta sau nuvelele ar ilustra latura gravă a scriitorului, ci și restul operei sale care ar poseda un background insesizabil la prima vedere
Caragiale între contraste by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3691_a_5016]
-
totale (subliniat în text) éprouvée pour Goethe me fascine toujours".9) Fascinația, de rîndul acesta, ține de caracterul neexplicit, misterios, al atracției totale, fenomen desigur ieșit din comun, într-o vreme cînd alți idoli, cei mai mulți malefici, existențialiști, adică profesioniști ai angoasei, domină spiritele cele mai alese. Oprim aci spicuirea unui mic număr de exemple, din care se reține ușor că a fi fascinat, pentru Mircea Eliade, înseamnă, la polul pozitiv al inteligenței sale electrice, a resimți o foarte mare admirație, iar
Miorița și Mircea Eliade by Șerban Cioculescu () [Corola-journal/Memoirs/6911_a_8236]
-
s-a efectuat prin Rusia, în plină vâltoare a întâiului război mondial (mărturisesc că, dacă în zilele noastre aș fi pus în situația de a întreprinde o asemenea aventură terestră - cu toate înlesnirile civilizației și păcii actuale - mă tem că angoasele m-ar cam bloca...). Oricum, chiar și în haosul acelui timp, pare-se că infrastructura feroviară a Rusiei funcționa, în pofida deplânsei retardări de tip medieval a regimului țarist. Cu siguranță, Iosif Blaga era în misiune oficială, dar mă gândesc la
Variațiuni pe tema unei fotografii din R.l. by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/3531_a_4856]
-
literatură. Cât despre intuițiile apocaliptice ale romancierului, mă tem că nu mă înspăimânta câtuși de puțin. O fi știind el, cum pretinde Coști Rogozanu, „că ce (sic!) produce ca scriitor poate avea putere doar dacă recâștiga ceva (sic!) capital din angoasa politică de azi, loc pierdut complet de literatură contemporană”, dar mă tem că ăsta nu-l va ajuta să obțină, vorba aceluiași, „putere literară”. Îmi displace terminologia politică. Prefer să spun notorietate. Deși nu sunt sigur ca un romancier trebuie
Craii de Curtea-Nouă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3705_a_5030]
-
invers: „cu cît e mai intens spasmul developat, cu atît e mai rece și mai insensibilă relatarea. Rolul poetului e doar cel de instrument revelator, de scrib al văzutelor, de martor al propriei drame”. Poetul ar da numai „raportul de angoasă”. Mi-e teamă însă că, dacă în Ziua de dinainte se petrece, cum zice Mircea Martin, o mutație, ea are un sens care merge în direcția opusă acestei observații, concretizată într-o asumare mai directă, mai personală a traiectului simbolic
Proiectul unificator by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3500_a_4825]
-
unde aflăm de ce prejudecățile și religia distrug puritatea și prietenia și dureros este că personajul știe că greșește, dar se minte atât de convingător că face ce trebuie, încât ajunge să se creadă! Și tot ca în viață, vinovăția și angoasele nu iți dau pace până când nu faci ceva care să te împace cu tine! Exact ca in povestea aia cu cuiele: un om avea un baiat care făcea numai tâmpenii! Pentru fiecare prostie tatăl bătea în ușa un cui. După
Huidu: Vinovăția și angoasele nu îți dau pace by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/36060_a_37385]
-
editor al lui Steinhardt de la Editura „Dacia“, regretatul Virgil Bulat. Dacă există cu adevărat un „gen” eseistic, atunci N. Steinhardt cu siguranță îi aparține. Această formă a neliniștii, cum o denumește Alina Pamfil, pierde, în scriitura steinhardtiană, din componenta de angoasă și și-o exaltă, în schimb, pe aceea hedonistă, a unui entuziasm militant. O posibilă tipologie, la prima vedere, a - atât de pestrițului - eseu steinhardtian, e greu de întocmit, dar s-ar putea pleca și de la o schiță precum aceasta
N. Steinhardt și genul eseistic by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/3787_a_5112]
-
Simona Vasilache De ce înnebunesc oamenii pare să fie întrebarea pe care, în forme diferite, Camil Petrescu și-o tot pune. De ce lucruri firești antrenează, în crescendo, un cortegiu de angoase. Probleme cărora, trecând chiar peste inabilitatea unor construcții literare care le îmbracă, nu poți să le contești actualitatea. Suflete tari e un astfel de studiu de caz. Al unui bibliotecar care demonstrează că cine nu a citit cărțile e condamnat
Suflete încăpățânate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3791_a_5116]