2,942 matches
-
Taylor consideră că aceste consecințe negative nu sunt determinate de nevoia/dorința individului de autodesăvârșire, ci de desprinderea împlinirii acestei nevoi/ dorințe de idealul moral care a generat-o (idealul autenticității), iar depășirea consecințelor se poate face prin reasumarea lui. Angoasele occidentalului sunt rezultatul înstrăinării de Natură și al însingurării față de Celălalt, iar acestea sunt consecințele adoptării de către individ a desăvârșirii prin sine însuși, ignorând sau negând valorile care-l transcend. Taylor consideră că, la origine, autodesăvârșirea nu implica nici înstrăinarea
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
autentică a vecinilor, ca echilibrare a vecinătăților simbolice cu cele geografice, va fi unul dintre testele-limită ale capacității noastre de a vorbi cu o voce distinctă în NATO și în UE. Autodefiniția în raport cu vecinătatea presupune atât forța de a depăși angoasele istorice, cât și voința de a rezona la interesul vecinilor noștri de a se conecta funcțional la spațiul Europei unite, de a răspunde adecvat ofertelor lor politice, economice și culturale în acest sens. Ne propunem și suntem capabili să acționăm
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
cochetează cu antipoeticul. În fond, el este un introvertit și un senzitiv și cele mai multe strofe din Iubire albă, ca și cele scrise ulterior, sunt elegii erotice sau peisaje sufletești, când exultând de vitalitate, când pline de o langoare înfiorată de angoasă (Litanie postumă, Reîntoarcere, Căprioara sălbatică). Proza lui B., puțină, se constituie dintr-o suită de notații cvasipoetice și din câteva schițe de portrete. SCRIERI: Iubire albă, Ploiești, 1923. Repere bibliografice: Cornelia Buzdugan, O lacrimă pentru un poet: Emil Bărbulescu, VL
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285630_a_286959]
-
mai precis acelei regiuni din scoarța cerebrală atât de atrofiată de abundența stimulilor încât reduce totul la scheme prestabilite, stereotipuri și clișee). În cel de-al doilea caz, obiectul este cel care impune trauma propriei sale prezențe, generând perplexitate și angoasă. În plus, trebuie să precizăm că un rol important în subminarea distincției amintite revine, în cadrul modelului propus de Bottiroli, trecerii de la „global” la „local”, renunțării la articolul hotărât și postulării unei viziuni adverbiale asupra realului (perspectiva creează, la urma urmelor
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
hors-signifié), deci și în afara limbajului, în acel ținut al nimănui din care pândește spaima și nebunia. Este aproape de prisos să mai adăugăm că, în acest al doilea caz, obiectul este cel care impune trauma propriei sale prezențe, generând perplexitate și angoasă. Ponge însuși făcea o distincție similară într-un „proem” intitulat Les Façons du regard, referitor nu numai la posibilele moduri de a privi, ci și la acelea de a scrie. Din punctul său de vedere, ar exista cel puțin două
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și simplu „mincinoasă”, dispusă să inducă în eroare, mimând coerența într-o lume prin excelență incoerentă ș.a.m.d. Nu putem spune cu precizie. Totuși, putem bănui că, mai mult decât proza romanelor (fie ele polițiste, realiste, de atmosferă etc.), angoasa provoacă „proza lumii”, în care se pot recunoaște evenimente și personaje livrești, ca și cum acestea ar căpăta o existență independentă față de cărțile care le-au generat și ar amenința să răstoarne în uitare „clipele trăite, prea asemănătoare clipelor din literatură, când
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
dintre ele ne este dat de Freud, care evocă experiența pe care copilul o are În legătură cu omul de alături (Nebenmensch). Acesta este reprezentat de orice figură sau de orice prezență care nu este mama, iar apariția sa este Însoțită de angoasa pe care o resimte copilul În fața „neliniștitoarei stranietăți” (Unheimlichkeit) a figurii familiare; ă alter ego, de data aceasta dintr-o perspectivă mai accentuat antropologică, este afirmarea În afara mea a unui pol de non-eu căruia Îi atribui aceleași gânduri și aceleași
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
În drepturi a tuturor oamenilor, oricare ar fi casta căreia Îi aparțin, și a rămas figura emblematică a „nonviolenței active” (ahimsa). Trebuie să reținem și personalitatea lui William Carlos Williams (1883-1963), medic și estet care a căutat să scape de „angoasa civilizației” prin scris. Experiența sa nemijlocită, acuitatea percepțiilor sale, hazardul Întâlnirilor și reflecțiilor sale sunt sursele principale ale creațiilor acestui autor. Williams respinge „cultura tradițională” În favoarea unei culturi care ar fi doar acțiune și invenție, declamând liric că „locul poemului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Bejano, Femeia-maimuță, sau Copilul-câine al lui Paré (Gould și Pyle, 1984; Monestier, 1978). Antichitatea, Evul Mediu și Renașterea au reperat În călătorii și În descrierile lor ulterioare numeroși monștri și destule minuni care suscitau uimirea, stupefacția și admirația, dar și angoasa la contactul cu o alteritate imaginată și reprezentată ca amenințătoare. Până la epoca marilor descoperiri, Creștinătatea medievală avusese timp să se obișnuiască cu alteritatea musulmană, la frontiere, și cu cea evreiască, În interior. În privința ființelor stranii care trăiau dincolo de hotarele și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
este o temă esențială a individualismului modern. Ea implică generalizarea la nivelul maselor occidentale, În ultimele trei secole, a unui refuz al Înregimentării ce alternează pe de altă parte cu momente de isterie colectivă care trasează cadrul social al unei „angoase În civilizație”. J.-M. S. & ANDREU Jean et alii (coordonatori) (1985),Le Tango: hommage à Carlos Gardel. Actes du colloque international, Toulouse, 13-14 novembre 1984, Toulouse, Université de Toulouse-le-Mirail/Eché. BUXTON David (1985), Le Rock. Star system et société de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
găini), fără ca agresiunea să fie un catharsis al frustrării. Și nimic nu dovedește generalizarea la animal a reversibilității, relevată la om de către psihanaliză, agresiunii Împotriva altuia și Împotriva propriei persoane (sadismul torționarului versus masochismul victimei). Freud, În 1930, vorbește despre angoasa În civilizație indusă de crima inițială a masculului dominator, de dorința ce nu cunoaște jumătăți de măsură a copilului Îndreptată spre părintele de sex opus și de relația ținând de Eros În cuplu cu oribilul Thanatos, conform mitologiei grecești. Probleme
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
fie posibilă, poziție care necesită frecvente reafirmări securizante și ostentative. În cadrul celei de-a doua, valorizarea este considerată de la sine Înțeleasă. Ea nu va face deci obiectul unei afirmări repetate și vehemente. Caracterul adesea violent al auto-rasializării este consecința unei angoase profunde care se exprimă prin sentimentul unei amenințări vitale ce se exercită asupra a ceea ce constituie identitatea Însăși a unei comunități și, prin urmare, asupra supraviețuirii sale. Hetero-rasializarea, În schimb, exprimă sentimentul unei superiorități trăite ca „naturală” și care tinde
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Mincu). În plan estetic însă, mijloacele alese nu sunt întotdeauna dintre cele mai potrivite, provocând uneori o supraîncărcare gongorică a frazei și o diluare a raporturilor semantice: „iar la paris london siracusa/ în birtul unei provincii camuflate sub haina/ minoritarului angoasă și galerii/ angst und seele (fără majuscule) că/ n-am ajuns la fitil - spune scribul montalian -/ pe pârleazul grijii de azi: bani puteri japonezi (orbiți de amurgul occidentului)/ chinezi peșin la kilogram” (Magna Impuritas). Critica lui P. atestă o predilecție
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288932_a_290261]
-
pendularea între limite și aduce, ca noutate, o luciditate ușor elegiacă. Îmbinarea celor două dimensiuni conferă lirismului un aer sceptic, indecis a alege „între alfa și omega” ori, mai exact, „între două abisuri”. Chiar dacă este invocat sentimentul fraternității cu Sisif, angoasa lipsește, în locul ei aflându-se un aticism șovăielnic. Ulise (din ciclul Nostalgia Itacăi), după ce a regăsit-o pe Penelopa, regretă atât tinerețea, cât și rătăcirile pe mare. Credincios prudent, poetul admite existența unui „mare regizor” (Panoplia cu măști), care se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286825_a_288154]
-
care le secretă agnosticismul, laicizarea, secularizarea. În lumea imaginilor se constata accentuarea ruperii artei de util, de cotidian, căderea în estetism, inventarea artei absurdului de către Beckett, E. Ionesco. În filosofie, Kierkegaard, Nietzsche, iar mai recent M. Foucault și-au exprimat angoasele prin anunțuri mai alarmante decât iminenta "moarte a lui Dumnezeu", vestind "moartea omului", odată cu ștergerea științelor umane din paradigma concepută de ultimul filosof citat, ca un "triedru al cunoașterilor". (19, p. 402 ș.u) În timpul scurs de la astfel de anunțuri
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
ani, și tatăl său în vârstă de 20 și ceva de ani, mort cu mult timp în urmă. În absența oricărei explicații, vârsta inversează raportul, tatăl vorbind fiului așa cum un fiu ar vorbi tatălui. Discuția este despre moarte și despre angoasă într-un peisaj iernatic cu cadavrul unei bufnițe pe zăpadă, însă, spre deosebire de toate scenele care vor urma, aceasta are ceva din claritatea și liniștea unei zile de iarnă, reprezintă un moment de meditație asupra morții de o stranie frumusețe. Prima
Frumos-îngrozitorul Iñárritu by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5547_a_6872]
-
repeta,/ când cineva se oprește se produc asasinate./ agresiuni și ele câștiga/ o voce în plus/ și încă repeta." (pag. 50) Că totuși Pântea nu abandonează dicțiunea de dragul unui ipotetic proiect existențial masochist, e limpede din structura lingvistică a fiecărei angoase. Nimicul e de obicei rostit, nu înghițit pur și simplu că un hap amar, dar lucrativ: "Fiecare trăire este o burtă/ pentru o mulțime de nu,/ iată o serie:/ șoptit cu greață,/ urlat, crescut că un mugur între trăiri/ (primele
Retori și limbuți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6924_a_8249]
-
întîlnești / ca pe niște scrîncioburi însorite / la picioarele patului cîinele/ roade încălțările îngerului” (Un secret bine păzit). În direcția unei înscenări vizionare avem a face cu un Înger deghizat care operează în hățișurile unui suflet stăpînit de dubii, măcinat de angoase (În altă parte). Uneori umoarea dezolării se mărturisește fără ocol prin mijlocirea unui concret ce implică o stare-limită a poeticii, prin reducția pînă aproape de sacrificiu a imaginarului, fapt de pe urma căruia tensiunea lirică are de cîștigat (Îndemn). Adesea „asprimea” se relativizează
Un poet oximoronic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5742_a_7067]
-
în anumite situații limită. Cine sînt orbi cu adevărat și cum putem da verdicte clare, fără să avem fiorul vinovățiilor, într-un fel sau altul? În realitatea de zi cu zi, spaima face parte din viața noastră. S-a instalat. Angoasele sînt mari, violențele se înmulțesc. Atunci, din cînd în cînd, tot fuga spre artă este salvatoare, izbăvitoare, spre amintirile care fabrică alte amintiri. Cînd editura Humanitas a publicat, într-o ediție splendidă, Cartea cu Apolodor a lui Gellu Naum, Ioana
Luna ca o portocală by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12631_a_13956]
-
această lume a dezlănțuirii cărnii! Nimic mai restrictiv totodată! Nimic mai inițiatic! Nu atât despre îndestularea simțurilor e vorba în sexualitatea antică, cât despre o panoplie de simboluri amenințătoare, începând cu violul ca ritual matrimonial și încheind cu proteica, ubicua angoasă a castrării! S-ar părea că, în anumite epoci cel puțin, erosul și violența sunt de nedespărțit. Pe lângă această constatare, rafinamentul erotic al unui împărat ca Tiberiu, despre care cartea ne sesizează la un moment dat, pare doar o simplă
Ecografii pentru sănătatea zilnică by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15918_a_17243]
-
numele cele mai reprezentative ale poeziei franceze din secolul trecut. A fost un poet al experiențelor extreme (consumator de stupefiante, interesat de practici oculte), un neliniștit, căutător de absolut, deschis către orizonturi metafizice, dar în același timp profund marcat de angoasele timpului său și angajat cu o rară fervoare în căutarea propriei subiectivități profunde, conectate la ritmurile și misterele universului. S-a dorit a fi un Ťinițiatť, și un Ťvizionarť, în tradiția unui Arthur Rimbaud; a fost pasionat și a scris
René Daumal by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/8664_a_9989]
-
realizează o ediție aproape impecabilă, o biobibliografie bine documentată și un amplu studiu introductiv, blindat cu armătură conceptuală din câmpul psihanalizei. El argumentează convingător și cu o anumită pedanterie magisterială că, în lipsa reperului patern, "copilul riscă să fie inundat de angoasa morții. Fondul afectiv al vieții lui Leonid Dimov a fost marcat tocmai de o asemenea persistentă melancolie metafizică, independentă și rezistentă la micile și marile întâmplări ale vieții" (p. 25); "bunica, mama, mai apoi iubita sunt figurile protectoare externe prin
Un vis alb by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9991_a_11316]
-
care ar fi necesară, pentru că dacă despre secolul al XVII-lea s-a spus că a fost veacul melancoliei aristocratice, așa cum al XIX-lea a fost cel al plictiselii (Ludwig Marcuse), vremea noastră este, probabil, cea a deprimării și a angoasei. Care, la rîndul lor, presupun o revalorificare și o nuanțare a melancoliei și plictiselii. Cărțile în cauză sînt cea a Ieromonahului Gabriel Bunge, Akedia. Plictiseală și terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau sufletul în lupta cu demonul amiezii, sub
Demonul de amiază by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17614_a_18939]
-
1915 în poemul de dragoste "Flautul - șira spinării". Energia revizionistă mai degrabă alimenta decât se opunea acestei idei. Era necesar să descopere o viziune pozitivă solidă asupra vieții, mai exact, o întrebuințare vitală a sa pentru a se distrage acelei "angoase animalice", de care a pomenit Maiakovski în anul 1918, într-una din cele mai sincere dintre poeziile sale, "O atitudine binevoitoare față de cai". Revoluția i-a dat șansa de a converti toți acei "nu" ai săi într-un "da" revoluționar
Patru eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11960_a_13285]
-
ieși dintr-o stare de comodă acceptare. În plus, în cele mai bune lucrări ale sale, în special în portrete, complexitatea formelor nu este niciodată gratuită ci stă mereu sub semnul unor tensiuni între schiță și lucrare finisată, calm și angoasă, amărăciune și melancolie. Creația lui Picasso n-a avut o perioadă „alb-negru” așa cum a avut una „albastră” sau „roz”. Creatorul a simțit nevoia să renunțe la culoare intermitent dar constant de-a lungul întregii sale cariere. Criticii au căutat să
Picasso în alb și negru by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/3969_a_5294]