1,148 matches
-
puțin de douăsprezece ore pe zi, și să-și părăsească pozițiile la orele 15:00 în fiecare zi. În ciuda avariilor suferite de crucișătoarele austro-ungare în timpul urmăririi lor de către "Dartmouth" și "Bristol", forțele austro-ungar au provocat mai multe pierderi grave blocadei Antantei. În plus față de drifterele scufundate și avariate, crucișătorul "Dartmouth" a fost aproape scufundat de submarinul german "UC-25", distrugătorul francez "Boutefeu" a fost minat și s-a scufundat, si un convoi cu muniție către Valona a fost oprit. Cu toate acestea
Bătălia din Strâmtoarea Otranto (1917) () [Corola-website/Science/336837_a_338166]
-
să fie distinctiv față de social-democrație, care fusese majoritar favorabilă războiului). Revoluția din Februarie 1917 a fost interpretată de occidentali în contextul Marelui Război aflat în curs de desfășurare, și, în general, fără prea multe cunoștințe despre realitățile din Rusia. Democrațiile Antantei (în special Franța și Regatul Unit) au fost ușurate să scape de un aliat dificil, care era Nicolae al II-lea, de conservarea autocrației țariste, care le jena în propria lor propagandă a „războiului drept”. Nici presa (sub rezerva cenzurii
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
ideea unui Lenin „agent german”, sau chiar zvonul că „maximaliștii” (traducere inexactă, dar răspândită, a termenului de bolșevici) sunt finanțați cu „aur german”. Revoluția din Octombrie era văzută în primul rând ca o manevră politică ca oricare alta, și nici Antanta, nici Puterile Centrale nu credeau la început în durabilitatea noii puteri. După greul tratat de la Brest-Litovsk (SPD s-a opus ratificării acestuia în ), "Kaiserul" a fost un aliat obiectiv și paradoxal al regimului bolșevic, acesta din urmă având tot interesul
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
greul tratat de la Brest-Litovsk (SPD s-a opus ratificării acestuia în ), "Kaiserul" a fost un aliat obiectiv și paradoxal al regimului bolșevic, acesta din urmă având tot interesul să țeasă intrigi „interimperialiste”, și să nu-și mai adauge un inamic. Antanta a intervenit în Rusia, în primul rând pentru a preveni prăbușirea frontului de est, iar principalul reproș făcut bolșevicilor a fost acela de „trădare” a alianței. După armistițiul de la Rethondes, din 1918, a fost combătută revoluția în sine. Pacifismul și
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
punctul în care au fost create în mod spontan comitete civile italiene de solidaritate și de asistență, rezervate cetățenilor români și familiilor lor rămase în patrie. O bună parte dintre prizonierii etnici români, odată cu intrarea României în război de partea Antantei, au dorit să fie înrolați în unități militare naționale de parte aliaților, la fel cum se procedase cu polonezii, cehii, slovacii și iugoslavii din Armata Austro-Ungară. Activitatea de influențare a factorilor de decizie din Italia a debutat cu memorii trimise
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
din Austro-Ungaria”, proiect ale cărui lucrări au fost ulterior continuate la Paris în februarie 1918, Londra și Roma. În urma derulării acestui proiect, activitățile emigraților cehoslovaci, sârbi, polonezi și români au devenit coordonate, în sensul determinării atât a factorilor decizionali ai Antantei de „a-și modela corespunzător atitudinea față de situația prizonierilor de război”, cât și în sensul susținerii destrămării de facto a Dublei Monarhii. Pentru a-l determina pe ministrul de externe italian (baronul Sidney Sonnino) să nu se mai împotrivească destrămării
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
afirmație susținută de către Gorge Coroamă în „Siamo de novo Insieme”. Primul detașament al noii legiuni a intrat în dispozitivul de luptă de pe front la data de 24 octombrie 1918, pentru a lupta până pe 3 noiembrie 1918, data încheierii armistițiului dintre Antantă și Austro-Ungaria, în cadrul bătăliei de la Vittorio Veneto. În condițiile în care războiul se terminase dar pacea era încă departe, soldații au continuat să fie încadrați, echipați și antrenați. În concepția liderilor mișcării naționale românești, acești soldați care urmau să se
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
pentru învățământul primar obligatoriu și gratuit (1924), legea organizării judecătorești (1925), legea pentru înființarea Patriarhiei României și organizarea Bisericii Ortodoxe Române (1925), legea privind unificarea administrativă a României. În calitate de diplomat, Brătianu s-a afirmat în anii de război (1914-1916), când Antanta și Puterile Centrale, au încercat să atragă România de partea lor. Grație lui Brătianu, curentul filoantantist a fost cel care s-a impus (1916). În 1918, după încetarea războiului, Brătianu a fost conducătorul delegației române la Conferința de Pace de la
Statuia lui Ion I. C. Brătianu din București () [Corola-website/Science/332684_a_334013]
-
Mondial și a existat între 22 octombrie 1918 și 10 iulie 1919. Constituirea unei Legiuni pe pământ francez a fost una din preocupările principale ale emigrației române. În intenție, această Legiune ar fi urmat să contribuie la efortul militar al Antantei pe Frontul de Vest. În condițiile ieșirii României din război însă, prin semnarea Păcii de le Buftea, organizarea ei a fost întârziată atât datorită ezitărilor factorilor de decizie ai Antantei, cât și datorită neînțelegerilor dintre reprezentanții emigrației române. În Franța
Legiunea Română din Franța () [Corola-website/Science/335523_a_336852]
-
Legiune ar fi urmat să contribuie la efortul militar al Antantei pe Frontul de Vest. În condițiile ieșirii României din război însă, prin semnarea Păcii de le Buftea, organizarea ei a fost întârziată atât datorită ezitărilor factorilor de decizie ai Antantei, cât și datorită neînțelegerilor dintre reprezentanții emigrației române. În Franța se aflau pe lângă prizonierii etnici români din Transilvania și Bucovina - soldați ai Austro-Ungariei luați prizonieri în cursul luptelor din Serbia (unii încă din 1914) și Macedonia, militari ai Armatei Române
Legiunea Română din Franța () [Corola-website/Science/335523_a_336852]
-
German), și ca cele din urmă să fie la rândul lor învinse de către Franța, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. , rivalul lui Piłsudski, credea, dimpotrivă, că cel mai bun mod de a realiza o Polonie unită și independentă era să sprijine Antanta împotriva Puterilor Centrale. La izbucnirea Primului Război Mondial, la 3 august, la Cracovia, Piłsudski a format o mică unitate militară de cadre, , formată din membrii Asociației de Pușcași și ai Escadrilelor Polone de Pușcași. În aceeași zi, o unitate de cavalerie, sub
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
Winston Churchill a comentat: „războiul giganților s-a încheiat, au început războaiele pigmeilor.” În urma Primului Război Mondial, a fost neliniște la toate frontierele poloneze. În ceea ce privește viitoarele frontiere ale Poloniei, Piłsudski a spus: „tot ce putem obține în partea de vest depinde de Antanta — de măsura în care aceasta ar putea dori să constrângă Germania”, în timp ce în est „există uși care se deschid și se închid, și depinde de cine le forțează deschiderea și cât de departe.” În 1918, în est, forțele poloneze s-
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
Intermarium al lui Piłsudski. Aceasta spre deosebire de bolșevici, care declaraseră împărțirea Poloniei nulă și neavenită. Piłsudski specula astfel că Poloniei i-ar fi mai bine cu bolșevicii, înstrăinați de Puterile Occidentale, decât cu un Imperiul Rus restaurat. Ignorând presiunile puternice din partea Antantei de a se alătura unui atac asupra guvernului sovietic al lui Vladimir Lenin, Piłsudski a salvat, probabil, guvernul bolșevic în vara și toamna anului 1919. În urma ofensivei ruse spre vest din 1918-1919 și a unei serii de lupte escaladate care
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
neîncredere din 19 iulie a condus la retragerea lui . La 12 august, Piłsudski și-a prezentat demisia prim-ministrului Wincenty Witos, oferindu-se să fie țap ispășitor dacă soluția militară nu reușește, dar Witos a refuzat să-i accepte demisia. Antanta a presat Polonia să capituleze și să intre în negocieri cu bolșevicii. Piłsudski, cu toate acestea, era un fervent susținător al continuării luptei. Cum remarca Norman Davies, la vremea aceea, mai ales în străinătate, „Piłsudski nu avea nimic din prestigiul
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
Război Mondial și-a condus Legiunile la prizonierat și dizolvare; ca mareșal al Armatei Poloneze a condus-o până la Kiev și Vilnius, ambele acum pierdute pentru polonezi. Părăsise Partidul Socialist Polonez și aliații săi austro-germani; refuzase să se alieze cu Antanta. În Franța și Anglia, el era considerat un aliat trădător care conduce Polonia la distrugere; în Rusia, el era văzut ca un fals slujitor al aliaților, care va duce imperialismul la ruină. Toți - de la Lenin la Lloyd George, de la "Pravda
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
Polonia în alianțe cu puterile occidentale precum Franța și Regatul Unit, și cu vecinii prieteni, deși mai puțin puternici, România și Ungaria. Susținător al alianței militare franco-polone și a alianței polono-române (țară care i-a deschis o poartă către Mica Antantă, alianță neaccesibilă din cauza problemelor cu Cehoslovacia), Piłsudski a fost dezamăgit de politica franco-britanică de concesiuni evidentă din semnarea de către aceste țări a tratatelor de la Locarno. Piłsudski, prin urmare, a vizat și să mențină relații bune cu Uniunea Sovietică și cu
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
mai multe unități militare, comandate de ofițeri mai bătrâni, nostalgici ai vechiului regim, care dacă nu se alăturau regelui Carol, măcar declarau o oarecare neutralitate) față de posibilitatea ca, odată cu revenirea unui Habsburg pe tron, Ungaria va fi distrusă de Mica Antantă. Horthy a încercat de mai multe ori să-l convingă pe rege să renunțe (fiind nevoit până la urmă să organizeze rezistența armată), în timp ce aristocrații se certau asupra naturii evenimentelor ce se derulau. Pe 23 octombrie 1921 a avut loc bătălia
Conflictul dintre Carol al IV-lea al Ungariei și Miklós Horthy () [Corola-website/Science/304105_a_305434]
-
precum Gabriele D'Annunzio și Luigi Federzoni, ca și proaspătul convertit de la socialism la naționalism, Benito Mussolini, cereau cu insistență ca Italia să intre în război. Naționaliștii considerau că războiul reprezenta șansa mult așteptată de Italia ca, în alianță cu Antanta, să recupreze teritoriile italiene ocupate de Austro-Ungaria. În 1915, câteva rude ale eroului republican Giuseppe Garibaldi, care se oferiseră voluntari în armata franceză, au căzut în luptă. Federzoni s-a folosit de serviciile religioase pentru a sublinia public importanța participării
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
controla, " Il Popolo d'Italia", și talentul său oratoric pentru a solocita sprijinul naționaliștilor și revoluționarilor de stânga pentru intrarea Italiei în război pentru recuperarea teritoriilor italiene de sub stăpânirea Austro-Ungariei. Italia a început negocieri cu Aliații pentru a se alătura Antantei. Negocierile s-au încheiat pe 26 aprilie 1915, când a fost semnat Pactul de la Londra. Această înțelegere recunoștea dreptul Italiei de a recupera teritoriile locuite de italieni aflate sub controlul Austro-Ungariei, dar și dreptul de a ocupa coloniile germane din
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
înțelegere recunoștea dreptul Italiei de a recupera teritoriile locuite de italieni aflate sub controlul Austro-Ungariei, dar și dreptul de a ocupa coloniile germane din Africa și teritorii din Balcani. Înțelegerea corespundeau pretențiilor naționaliștilor și imperialiștilor italieni. Italia s-a alăturat Antantei în războiul împotriva Austro-Ungariei și Germanie. Reacțiile din Italia au fost diferite. Fostul premier Giovanni Giolitti a fost revoltat de decizia de a declara război foștilor aliați. El a prevăzut înfrângerea țării în război, un mare număr de victime, ocuparea
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
său ziar, "Il Popolo d'Italia", prin intermediul căruia a încercat să convingă socialiștii și alți politicieni de stânga să sprijine intrarea Italiei în război. Ziarul a fost finanțat și de marile puteri interesate de intrarea Italiei în razboi de partea Antantei: Franță, Anglia și Rusia. În anii care aveau să vină, acest ziar a devenit ziarul oficial al mișcării fasciste italiene. În timpul războiului, Mussolini s-a înrolat în armată și a fost rănit o dată. Există voci care afirmă că rana este
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
subofițeri și soldați, precum și 4.680 de soldați din rândul negrilor. Africa Orientală Germană avea graniță comună cu Mozambicul Portughez, Congo Belgian și cu Kenya și Rhodesia de Nord (ce aparțineau britanicilor), toate fiind controlate de numeroasele forțe militare ale Antantei, bine aprovizionate, dotate și instruite. Deși colonelul se afla sub autoritatea nominală a guvernatorului Heinrich Shnee (1878-1949), care era adeptul acordului de la Berlin, ce stipula neimplicarea posesiunilor coloniale în acțiuni militare, ele rămânând neutre în caz de război, baronul a
Paul Emil von Lettow-Vorbeck () [Corola-website/Science/330735_a_332064]
-
distrugeri importante și cu interceptarea căilor de comunicație. Astfel, acțiunile militare a forțelor armate germane conduse de în Africa au continuat până pe data de 14 noiembrie 1918, atunci când el a aflat din documentele prizonierului britanic Hector Croud că Germania și Antanta au semnat armistițiul de la Compiegne. Deși neînvins și cu armata pe picior de luptă, Paul von Lettow-Vorbeck a decis să capituleze. Ceremonia de capitulare a avut loc pe 23 noiembrie 1918 la Mbaala, în Zambia. La acel moment, armata sa
Paul Emil von Lettow-Vorbeck () [Corola-website/Science/330735_a_332064]
-
a insulei Sahalin) Japonia devine încet cu încet o mare putere care nu mai putea fi ignorată de puterile occidentale. După instituirea protectoratului asupra Coreei (1905), Japonia o anexează în 1910. În Primul Război Mondial (1914-1918) Japonia participă alături de puterile Antantei, ocupând împreună cu Regatul Unit și Australia coloniile germane din Asia de Est și Oceanul Pacific(Qingdao, Nauru, Papua Noua Guinee, etc). Economia continuă să se dezvolte în ritm accelerat, concomitent cu pregătirile pentru război. În 1931 Japonia ocupă Manciuria, iar în 1937 declanșează
Japonia () [Corola-website/Science/296602_a_297931]
-
cu Cehoslovacia, în 1926 cu România și în 1927 cu Iugoslavia. În 1925, Franța a semnat noi tratate cu Polonia și Cehoslovacia, care duceau la creșterea nivelului cooperării militare dintre statele semnatare. În plus, Franța a încercat să transforme Mica Antantă a Cehoslovaciei, României și Iugoslaviei, care era clădită pe temerile față de tendințele revanșarde ale Ungariei, într-o alianță antigermană. În 1921, Polonia și România au semant o alianță militară, care, deși apropia mult Polonia de Mica Antantă, nu transforma țara
Trădarea occidentală () [Corola-website/Science/304855_a_306184]