720 matches
-
din animale marine mai mari decât aceștia, și astfel constituind hrana de bază a acestora. În zona marină din Antarctica există un tip de Krill denumit krillul antarctic ce are denumirea științifică de Euphasia superba. Cantitățile de krilli din Oceanul Antarctic sunt estimate la aproximativ 500 de milioane de tone, din care jumătate este consumată balene, foci, pinguini, calmari, pești. Krillul se deplasează de pe fundul oceanului pe verticală spre suprafața apei, astfel devenind o pradă ușoară pentru diversele animale terestre. Pe timpul
Krill () [Corola-website/Science/313749_a_315078]
-
verticală spre suprafața apei, astfel devenind o pradă ușoară pentru diversele animale terestre. Pe timpul nopții Krillii urmează drumul spre fundul oceanului unde sunt vânați de animale marine mai mari ca aceștia. Pescuitul Krillului se practică în scop comercial în Oceanul Antarctic și apele din jurul Japoniei. În Marea Scoției anual se pescuiesc în jur de 150.000-200.000 de tone de Krilli, aceștia constituind material biologic pentru acvacultură, hrană pentru pești aflați în captivitate, în acvarii, ca momeală în cazul pescuitului sportiv
Krill () [Corola-website/Science/313749_a_315078]
-
apei. Familia "Euphausiacea" este mai complexă și are aproximativ 10 tipuri de krilli cu un total de 89 de specii. Tipul "Euphausia" este cel mai evoluat tip și cuprinde 31 de specii. Cele mai cunoscute specii de krilli sunt krillul antarctic, krillul pacific și krillul nordic ca urmare a pescuirii intense în scop comercial a acestora. Krillii trăiesc în toate oceanele de pe Terra, și în număr mai mic în unele mări. De exemplu speciile din tipul "Thysanoessa" se găsesc în Oceanul Pacific
Krill () [Corola-website/Science/313749_a_315078]
-
specia "Euphausia pacifica", iar krillul nordic se poate întâlni în Oceanul Atlantic și Marea Mediterană. Cele patru specii din tipul "Nyctiphanes" se întâlnesc în număr mare în zonele de lângă California, Humbolt, Benguela. Aceste zone sunt foarte des folosite pentru pescuit. În oceanul Antarctic sunt cunoscute șapte specii ce aparțin tipului "Thysanoessa" și șase ce aparțin tipului "Euphausia" Krillul antarctic poate trăi și la 100 de metri adancime pe când Krilul de gheață (Euphausia crystallorophias) trăiește și la o adâncime de 4.000 metri, dar
Krill () [Corola-website/Science/313749_a_315078]
-
din tipul "Nyctiphanes" se întâlnesc în număr mare în zonele de lângă California, Humbolt, Benguela. Aceste zone sunt foarte des folosite pentru pescuit. În oceanul Antarctic sunt cunoscute șapte specii ce aparțin tipului "Thysanoessa" și șase ce aparțin tipului "Euphausia" Krillul antarctic poate trăi și la 100 de metri adancime pe când Krilul de gheață (Euphausia crystallorophias) trăiește și la o adâncime de 4.000 metri, dar sporadic îl întâlnim și la adâncimi de la 300 metri la 600 metri. Corpul Krillului este format
Krill () [Corola-website/Science/313749_a_315078]
-
Imperiale Transantarctice condusă de Sir Ernest Shackleton între anii 1914-1917. Misiunea sa era să stabilească o serie de depozite de aprovizionare pe parcursul Ghețarului de Șelf Ross de la Marea Ross până la Ghețarul Beardmore, de-a lungul rutei polare stabilite de expedițiile antarctice anterioare. Grupul principal al expediției, sub comanda lui Shackleton, urma să debarce pe coasta opusă, înspre coasta Mării Wedell, trebuind să mărșăluiască pe continent prin Polul Sud până la Marea Ross. Cum acesta nu ar fi fost în stare să care
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
de pe țărm în voia sorții. În ciuda acestor eșecuri, grupul de la Marea Ross a reușit să facă față certurilor dintre membri, vremii extreme, bolilor și pierderii a trei oameni, ducându-și misiunea la bun sfârșit în timpul celui de-al doilea sezon antarctic. Acest succes a fost însă fără urmări, deoarece grupul principal al lui Shackleton a fost incapabil să acosteze după ce "Endurance" a fost sfărâmată între ghețurile Mării Wedell. Ulterior, Shackleton și-a condus oamenii într-un loc sigur, dar astfel marșul
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
în Flandra”. După cucerirea Polului Sud de către Roald Amundsen în decembrie 1911, Shakelton, care-și dorise pentru el această realizare, a fost nevoit să-și regândească ambițiile sale polare. El credea că mai rămăsese „un singur mare obiectiv al expedițiilor antarctice - traversarea continentului polar sudic de la o mare la alta.” Bazându-și strategia sa pe planurile elaborate anterior de exploratorul scoțian William Spiers Bruce, Shackleton a decis să acosteze împreună cu grupul său cât mai aproape de pol, pe coasta Mării Wedell. Echipa
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
a fost luat ca și asistent general. Mackintosh și restul grupului au ajuns în Sidney, Australia, în ultimele zile din octombrie 1914. Ei au fost șocați să descopere că "Aurora" nu era deloc într-o condiție bună pentru o călătoria antarctică, necesitând o revizie generală. În plus, Shackleton a înțeles greșit termenii sub care el a achiziționat vasul de la Mawson - nici măcar înregistrarea acesteia sub numele lui Shackleton nu a fost complet făcută. Mawson a recuperat multe dintre echipamentele și depozitele de pe
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
a contacta grupul de pe țărm prin wireless au eșuat. Prinsă bine, și cu motoarele nefuncționale, "Aurora" a intrat într-o derivă înspre nord, îndepărtându-se de Capul Evans, trecând prin Strâmtoarea McMurdo, ajungând în Marea Ross și eventual în Oceanul Antarctic. Zece oameni au fost lăsați abandonați pe țărm, la Capul Evans. "Aurora" a fost în final eliberată din gheață pe 12 februarie 1916, începând să călătorească spre Noua Zeelandă, ajungând acolo pe 2 aprilie. Deoarece Mackintosh a decis să folosească "Aurora
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
grupul de la Marea Ross; iar comitetul comun al celor trei state l-au numit pe John King Davis ca și comandant al misiunii, înlăturându-i pe Stenhouse și pe restul ofițerilor de pe "Aurora". Davis era un veteran din recenta Expediție Antarctică Australiană a lui Douglas Mawson, refuzând cererile lui Shackleton din 1914 de a fi comandantul lui "Endurance" sau a "Aurorei". Ca și mulțumiret, lui Shackleton i s-a permis să navigheze ca un ofițer suplimentar când nava a plecat pe
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
muncii depuse. După încă o săptămână pierdută în căutarea trupurilor lui Mackintosh și Hayward, "Aurora" a întors spre nord, având la bord pe cei șapte supraviețuitori ai grupului original. Cabanele rămase de la expedițiile Discovery și Terra Nova sunt protejate de "Antarctic Heritage Trust" și de guvernul Noii Zeelande. Pe cabana de la Capul Evans se mai poate vedea o inscripție a lui Richards cu numele celor morți, dar starea în care se află aceasta este îngrijorătoare. "Aurora" nu a supraviețuit mai mult
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
() sunt un arhipelag ce face parte din Teritoriile australe și antarctice franceze. Este situat între la coordonatele 48°35' și 49°54' latitudine sudică și 68°43' și 70°35' longitudine estică, în sudul Oceanului Indian. Insulele formează un district în cadrul TAAF și se află la aproximativ 3400 km sud de insula
Insulele Kerguelen () [Corola-website/Science/305802_a_307131]
-
Bossière concesiunea de exploatare a insulelor pentru 50 de ani. Aceștia au explorat în detaliu insula, coastele ei și golfurile. În 1924 insulele au fost atașate administrativ de colonia Madagascar iar din 1955 acestea fac parte din Teritoriile australe și antarctice franceze. Baza permanentă de cercetări "Port aux français" a fost înființată în 1950 iar principalele activități științifice sunt meteorologia, geologia vulcanologia biologia vegetală și animală și oceanografia. Din 1992 Centru Național Francez de Studii Spațiale a instalat o bază de
Insulele Kerguelen () [Corola-website/Science/305802_a_307131]
-
sunt meteorologia, geologia vulcanologia biologia vegetală și animală și oceanografia. Din 1992 Centru Național Francez de Studii Spațiale a instalat o bază de urmărire a sateliților. De asemenea baza principală are și rol de suport logistic pentru diverse baze științifice antarctice, având un spital și alte facilități. Personalul insulei variează între 80 și 120 de cercetători, în funcție de perioada anului plus câteva zeci de ingineri ai centrului ce cercetări spațiale. În plus, insula are o Zonă Economică Exclusivă de 563 869 km²
Insulele Kerguelen () [Corola-website/Science/305802_a_307131]
-
raport științific despre descoperirile călătoriei, ce urma a fi publicat după întoarcere. Ei s-au îmbarcat pe HMS "Resolution" la 13 iulie 1772, la Plymouth. Ruta vasului i-a dus mai întâi înAtlanticul de Sud, apoi prin Oceanul Indian și Oceanul Antarctic în insulele Polineziei și în cele din urmă pe lângă Capul Horn înapoi în Anglia, ei sosind la 30 iulie 1775. În timpul călătoriei de trei ani, exploratorii au vizitat Noua Zeelandă, insulele Tonga, Noua Caledonie, Tahiti, Insulele Marchize și Insula Paștelui. Ei au
Georg Forster () [Corola-website/Science/334949_a_336278]
-
le (Galliformes) (din latina "gallus" „cocoș” + "forma" „formă”) sunt un ordin de păsări fitofage sau omnivore, tericole sau arboricole răspândite pe toate continentele și insulele, afară de arhipelagul polinezian și de ținuturile antarctice, care cuprinde 5 familii existente, 77 genuri și 281 de specii, cele mai multe sunt robuste, greoaie și slabe zburătoare, având aripi scurte, rotunjite și bombate, de talie variată, cu gheare la picioare (pentru scormonit), uneori cu creastă colorată în roșu și
Galiforme () [Corola-website/Science/306981_a_308310]
-
de vedere - în loc să clocească ouăle, le depun prin grămezii de resturi vegetale și țărână, mușuroaie, vizuini sau adăposturi; ouăle se clocesc la căldura rezultată prin fermentarea gunoiului. Galiformele sunt cosmopolite, răspândite pe întreg pământul, afară de arhipelagul polinezian și de regiunile antarctice, cele mai numeroase specii sunt răspândite în Asia. Cele mai multe trăiesc în păduri, dar sunt și specii care se întâlnesc în câmpii deschise și chiar în deșerturi, unde te miri cu ce trăiesc. Familia tetraonide ("Tetraonidae"). În România se întâlnesc 3
Galiforme () [Corola-website/Science/306981_a_308310]
-
este denumirea britanică a unui teritoriu antarctic a cărei posesie („suveranitate”) a fost revendicată de Marea Britanie (în perioada imperială) și ulterior de Noua Zeelandă (înainte de semnarea Tratatului Antarcticii în 1958), revendicarea nefiind însă recunoscută de celelate state ale lumii. Scott era un comandant cu experiență în expediții polare
Țara Eduard al VII-lea () [Corola-website/Science/326469_a_327798]
-
rol științific, explorând Zona Victoria și Munții de Vest. S-a încercat fără succes debarcarea și explorarea Țării Eduard al VII-lea. Călătoria către Capul Crozier în iunie și iulie 1911 a fost prima de acest gen din timpul iernii antarctice.
Țara Eduard al VII-lea () [Corola-website/Science/326469_a_327798]
-
este un mic sat chilian. este localitatea cea mai sudică din lume, excluzând bazele științifice antarctice. Administrativ aparține de comuna Cabo de Hornos, Provincia Antarctică Chiliană, Regiunea Magallanes și Antartica Chileană. Este situată pe țărmul estic al insulei Navarino și are o populație stabilă între 36 și 50 locuitori, în mare parte pescari. A fost fondat
Puerto Toro () [Corola-website/Science/324377_a_325706]
-
fiind supus la un efort de concentrare continuu atât de puternic precum în acest caz. Din nou, această aventură are ca principal scop strângerea de fonduri pentru Global Angels Charity, la fel ca și expediția de explorare a unei regiuni Antarctice, în decembrie același an, când Grylls folosește diverse forme de energie alternativă precum forța de propulsie a vantului, jet-skyuri și bărci pneumatice alimentate cu bioetanol, paramotoare alimentate electric și panouri solare și mecanisme eoliene pentru echipamentele de campare. Misiunea a
Bear Grylls () [Corola-website/Science/319432_a_320761]
-
sau cenușii, pe care le clocesc 2-3 săptămâni. Puii sunt nidicoli (ies din ou golași și orbi) și părăsesc cuibul după 12-18 zile. le sunt răspândite pe întregul glob pamântesc, cu excepția arhipelagului polinezian, și singura specie de paseriforme din regiunea antarctică face parte din această familie. Speciile care clocesc în ținuturile nordice sunt migratoare. Speciile din familia motacilidelor sunt răspândite îndeosebi în vecinătatea apelor curgătoare și stătătoare, dar și în păduri, câmpii, stepe, lunci și pășuni umede; unele dintre specii se
Motacilide () [Corola-website/Science/329325_a_330654]
-
conferința la care acesta a fost negociat. Cele 12 țări aveau interese semnificative în Antarctica la acea vreme: Argentina, Australia, Belgia, Chile, Franța, Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia, Africa de Sud, Uniunea Sovietică, Regatul Unit și Statele Unite. Aceste țări înființaseră peste 50 de stații antarctic pentru AGI. Obiectivul principal al tratatului este cel de a asigura în interesul întregii omeniri că Antarctica va continua să fie pentru totdeauna utilizată exclusiv în scopuri pașnice și că nu va deveni scena sau obiectul discordiei internaționale. Tratatul interzice
Tratatul Antarcticii () [Corola-website/Science/322410_a_323739]
-
tehnicii de muzician al lui Vaughan Williams". Înainte de moartea sa în 1958 Vaughan Williams a mai finalizat trei simfonii. A șaptea, "Sinfonia antartica", inspirată după muzica pe care Vaughan Williams a compus-o pentru filmul din 1948 "Scott of the Antarctic", dezvăluie interesul său instrumentație și sonoritate. Simfonia nr. 8, interpretată prima dată în 1956, a fost urmată de mult mai profunda Simfonie nr. 9 în Mi minor din 1956-1957. Această ultimă simfonie a primit inițial o receptare modestă după prima
Ralph Vaughan Williams () [Corola-website/Science/330247_a_331576]