632 matches
-
noastră reședință”. Șansa a făcut ca manuscrisul lui Bandinus să nu se fi rătăcit în cine știe ce tainic ungher al arhivei Vaticanului, ci să fi fost descoperit și achizi- ționat de Constantin Esarcu, la sfârșitul secolului al XIX-lea, într-un anticariat din Italia. Ulterior, textul a fost tradus din latină de V.A. Urechia, pentru a face obiectul unei comunicări în cadrul Acade miei Române, în anul 1895 (33). Dar iată pasajul care ne intere sează din Codex Bandinus, în traducerea destul de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
lui Philippide, din literatura germană, dar a fost un moment când nu mă mai pasiona nimic. Nu găseam cartea, cărțile care să-mi placă. Să mă provoace. Să mă oblige asemenea unui drog să renunț la mine. Și, deodată, la anticariatul din Piatra Neamț, din colț, de lângă casa Hogaș (tu îl știi prea bine, îl vedeam uneori acolo pe Aurel Dumitrașcu discuta întotdeauna aprins, înflăcărat), cineva, o colegă, mi-a arătat un volum de Ibrăileanu. Erau studii care m-au vrăjit. Apoi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
inteligenței structurante, felului de a gândi literatura prin raportare la societate, dar, până la urmă, literatura e un pariu individual (un pariu care construiește destine). Așadar, dincolo de mediu, cultură, rasă etc. îmi amintesc Istoria literaturii engleze a lui Taine, era în anticariatul din Piatra Neamț, mă tot învârteam pe lângă volumele acelea -, este individul. Dar care este libertatea lui? El vine cu puterea lui de a exprima, dar această putere n-ar arăta la fel fără tradiție, o tradiție intrată în sânge, generatoare de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
dintr-un fel de gelozie față de cei trei de mai sus, plus Goncearov și Bulgakov. Aproape în fiecare seară, la ora 17,00, la five o'clock, monșer, așteptam un sfert de oră până se deschidea cu marfă "nouă" un anticariat de pe Lăpușneanu, de unde Brumaru (pe care-l cunoșteam cu tot respectul, de la distanță) pleca fericit spre casă cu câte un braț mare de volume. Ei bine, într-o astfel de seară, Nichita mi-a pus în brațe două volume, tipărite
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
când le arătam, rar, vreun text-două publicate. Ei erau oameni simpli, țărani mutați la oraș, cu trei copii, eu fiind mijlociul și singurul care avea îndeletnicirea aceea a cetitului de cărți, mai întâi de la biblioteca de cartier, apoi cumpărate de la anticariat, iar ei se uitau la mine așa, cu un fel de uimire, ca la o mierlă albă, dar nu mă luau, Doamne ferește, peste picior, mai degrabă mă certau când exageram cu statul la jocul de fotbal prin gropile periferiei clujene
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
să-l prindă, și erau 5 contra unu, așa că toți l-au aplaudat la sfârșit când l-a luat cu targa. Colegul meu de cameră e foarte deștept. Citește multe cărți din niște cărți pe care le-a furat de la Anticariat. Acolo cică sunt multe cărți și plăci de picap cu povești. E foarte bun la matematică. Rezolvă problema cu ogaru și vulpea în 2 minute pe ceas, de fiecare dată la fel. De la camera noastră se vede o mănăstire albă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2199_a_3524]
-
și îmi închipui nu cum ar fi Clujul dacă ar fi Paris, ci cum ar fi Clujul dacă ar avea gherete, tejghele și tarabe cu opuri vechi, afișe matusalemice și alte chestiuni livrești de odinioară, înșirate pe malul Someșului. Pentru că anticariatele nu mai sunt astăzi niște pivnițe ale lui Auerbach, nu mai au farmecul sfătos și exotic din vremea comunismului, când cartea era obiect ultraprețios de contrabandă. Anticariatele de astăzi sunt niște magazine ca oricare de cărți. Ceva le lipsește: nu știu ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
afișe matusalemice și alte chestiuni livrești de odinioară, înșirate pe malul Someșului. Pentru că anticariatele nu mai sunt astăzi niște pivnițe ale lui Auerbach, nu mai au farmecul sfătos și exotic din vremea comunismului, când cartea era obiect ultraprețios de contrabandă. Anticariatele de astăzi sunt niște magazine ca oricare de cărți. Ceva le lipsește: nu știu ce, probabil o aromă, un aer tămâios și tare de vin-marmeladă. Sau le lipsesc, poate, făpturile care odinioară cozereau (comiteau causerie, adicăă în acele încăperi îmbâcsite care însă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
aromă, un aer tămâios și tare de vin-marmeladă. Sau le lipsesc, poate, făpturile care odinioară cozereau (comiteau causerie, adicăă în acele încăperi îmbâcsite care însă prin străluminare intelectuală, deveneau brusc o agora cu retori și miniânțelepți de ocazie. Tânjesc după anticariatele mirosind a ceară și petrol, de odinioară, și fantasmez după tarabe cu buchiniști (fie chiar nevorbitori de francezăă, care să mă îmbie la citit (tachinându-măă pe malul Someșului. Că nu există buchiniști, aceasta ține de fantasma mea livrescă, dar când
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
o sobă de teracotă imensă, cam cât acelea din sălile de așteptare de prin gări, cu o rolă spațioasă în care puneam la copt mere voluptoase, ce crăpau zemos de căldură și durere... Ă, da, oarecum prevăzător, îmi procurasem de la anticariat Cultura speciilor forestiere, lucrare meticuloasă și încântătoare. Desigur, ea nu rezolvă ignoranța mea rușinată. Dacă stau și judec (și am făcut-o neîntrerupt de ieri până aziă, cred că foloseam lemn de fag. Dar numai uneori. Trăiam într-o regiune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
un serviciu din Hamburg-Bahrenfeld pentru poze destinate cumpărătorilor de țigări livrase acele minunate reproduceri în schimbul unor bonuri valorice și, la comandă, albume pătrate. De când toate trei îmi stau din nou la dispoziție datorită galeristului meu din Lübeck, care ține un anticariat pe Königstraße, e sigur că ediția apărută în ‘38 a albumului dedicat Renașterii a fost tipărită până la cel de-al patru sute cincizeci de miilea exemplar. În timp ce întorc pagină după pagină, mă văd la masa din sufragerie lipind pozele într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Kiepenheuer, să strecoare în program și cartea cu poze și partituri de jazz Oh, Susanna. Acest obiect de artă demult epuizat, în format lat, care pune în scenă blues, spirituals și gospel songs, nu mai e de găsit decât în anticariate și pe internet. Fluieraș a rezistat mai mult decât Frank Witte. Pe la începutul anilor ‘60, când eu mă pierdeam în manuscrisul de la Ani de câine, el a venit la Berlin și pe la noi pe Karlsbader Straße, deja umflat de prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mâinile imobile. Dar nu cunoștea nici gustul „dulce” și nici „amar”. Cuvintele nu aveau simbol în puțina ei rațiune. Pe când păpușarul dormea liniștit, a pornit așa, hai hui pe străzi.A nimerit într-un „azil de suflete” ...Lumea îl numea „anticariat”. Aici zăceau vechii prieteni ai oamenilor. Unii plecați, alții emancipați, alții îndatorați. Marioneta asculta înmărmurită povestea fastuoasă a oricui. Părea că a nimerit în cercul „alcoolicilor anonimi”, unde sufletele solidare își varsă, pe umărul de lângă ele, amarul. Zâmbește trist, dar
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
de companie. Realitatea e că te cam strivea o vizită acolo, pe Intrarea Vâlcului. Acolo locuia Lea. La numărul 14. Intrai la ea ca-ntr-o piesă de teatru. Așa arăta totul, de parcă era butaforie. Decor. Vechi, adunat de prin anticariate și, obligatoriu, monumental. Te lăsai într-un fotoliu stacojiu și te mirai că nu se aprinde nici un reflector. După ce am citit Marile speranțe, am ajuns la concluzia, aprobată chiar și de David, că Lea se transformase voit în Miss Havisham
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
astăzi, atât de obișnuiți cu exploziile 3D și cu rafinamentul aplicațiilor telefoanelor inteligente, revista de bandă desenată le poate apărea ca un obiect insignifiant, parte a unei lumi comuniste, invocate doar în dezbaterile televiziunilor de știri. Abandonate în colțul unui anticariat sau postate de fidelii nostalgici pe forumurile de internet, numerele din Pif nu pot vorbi cu adevărat decât celor care vin din același teritoriu, accidentat și straniu, al nostalgiei. Odată ce reflexul lecturii îndrăgostite este reactualizat, paginile decolorate își expun vocația
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Nicolae se Întinseseră peste terasă. Căldura zilei se mai potolise. Pe Lăpușneanu oamenii se plimbau fără grabă, oprindu-se fie În fața agenției de turism Calipso, pentru a alege un sejur În Grecia, Egipt, Italia sau Indochina, fie admirau, În vitrina anticariatului Ex-Librex, câte un exponat ieșit din comun, cum ar fi un ceainic, un fier de călcat vechi, fotografii de epocă sau alte abțibilduri prăfuite... Zgomotul molcom al pașilor, glasurile monotone și, În general, ritmul lent al după-amiezii de vară Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de cauciuc. Într‑o bună zi va veni și rândul cărților din valiza vișinie. (Într‑o teribilă inactivitate, nostalgicii ofițeri albi, din motive de igienă sufletească, vor Înlocui pasiunea pentru politică cu aceea pentru poezie. Opera poeților ruși, prin mijlocirea anticariatelor, se rotea asemeni cărților de joc de pe masă.) Arkadie Ipolitovici Belogorcev se va consola În cazul de față cu butada: la maturitate iei din cărți doar ce te‑apasă: mistificarea și necredința. Fiindcă nu poți căra o bibliotecă În spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În pastă de hîrtie pentru imprimarea de liturghiere, amenzi și bilete de loterie. Soarta mizeră a misteriosului autor sfîrși prin a cuceri simpatia lui Monsieur Roquefort. De-a lungul următorilor zece ani, În fiecare vizită a sa la Paris, străbătea anticariatele În căutarea altor opere ale lui Julián Carax. Nu găsi nici una, niciodată. Mai nimeni nu auzise de autor, iar celor cărora numele parcă le spunea ceva știau prea puțin. Unii afirmau că mai publicase cîteva cărți, Întotdeauna la edituri neînsemnate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În cînd Într-a mea. Înfățișarea și atitudinea lui Îmi păreau vag familiare, deși n-aș fi știut să spun de unde. Ceva din el te făcea să te gîndești la una dintre figurile care apar pe cărțile de joc din anticariate sau de pe la ghicitori, un personaj evadat din miniaturile unui incunabul. Avea o prezență funebră și incandescentă, ca un blestem În straie de duminică. — Dacă Îmi veți spune cu ce vă pot servi... — Mai degrabă eu sînt cel care veneam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
călca pe lentile, făcându-le bucăți. Și s-au scumpit îngrozitor ochelarii! Și amărâtul de el stă cu chirie undeva pe lângă bazar și l-a și părăsit Panait pentru unul de la Politehnică, iar ăsta nou i-a vândut cărțile la anticariat. Un val de iubire îmi inundă sufletul. Lumina, lumina ajunge și la mine... - Hai, Zdreanță, hai cu tata... - Ce, ce... - Vorbeam singur, mă pregăteam pentru cursuri. - Fug, am o mulțime de treabă! A, și mi-a spus să-ți spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
În sfârșit ce-mi place și ce nu, și asta mi-a dat o anumită forță. Pe vremea când Învățam pentru a intra la facultate, m-am Întors odată la mine acasă, la țară, și acolo am găsit Într-un anticariat niște reviste vechi cu profil SM. Când Îmi aduc aminte acum, Îmi dau seama că erau doar niște pictoriale destul de insipide, bune numai pentru maniaci. Într-una din reviste am dat peste o scenă de spălături intestinale. Am ezitat Îndelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cumpăr revista sau nu și În cele din urmă am renunțat, deoarece Într-un orășel mic de provincie ca acela vestea că am cumpărat așa ceva s-ar fi răspândit În câteva clipe. Am dat târcoale de mai multe ori prin fața anticariatului, dar tot n-am avut curajul să cumpăr revista. Ei bine, am regretat asta vreo douăzeci de ani de atunci Încoace. La fel cum Îmi doresc acum să mănânc un bentō din acelea obișnuite, Înfășurate Într-o coală de ziar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
demult clasate de istorie era cumva inutilă. Nu mai servea nimănui. Era un compromis. Însă cel puțin mă agățam de ceva. Nu era, poate, o cale de mântuire, dar era un colac de salvare... Am început să bat bibliotecile și anticariatele. Treptat, am uitat de obiecțiile inițiale și făceam totul cu pasiunea mea obișnuită. Primul cu care am început a fost chiar procesul lui Robespierre. Bineînțeles, știți că Robespierre n-a fost judecat. Cei declarați de Convenție în afara legii erau duși
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Poate de aceea în golul din jurul meu și-au clocit ouăle niște întîmplări bizare, fără ca eu să bănuiesc ceva, să mă alarmez. Multă vreme nu mi-am dat seama, de pildă, că eram urmărit. Odată, aducîndu-mi aminte că uitasem la anticariat cartea pe care o cumpărasem, m-am întors din drum și m-am lovit nas în nas cu un individ care a bâiguit ceva, o scuză. Nu i-aș fi dat atenție, dar semăna cu cerșetorul pe care nu-l
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
siguranță nimic despre Robespierre, dar cineva le spusese, poate, că fusese ghilotinat după ce ghilotinase pe alții și amănuntul le făcuse plăcere, căci ei nu credeau în dreptate, ci în moarte... Mi-au revenit în minte săptămânile în care cotrobăisem prin anticariate, nopțile când mă repezeam la geam... Mai eram oare viu? Simțeam că n-aveam sânge și că în loc de sânge prin mine curgeau amintiri tulburi, acolo pe țărmul unei mări necunoscute, aruncat eu însumi ca o monedă veche. Valurile mă azvârliseră
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]