KorAP: Find »[drukola/base=antiteză & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...74 >

1,827 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

legile structurei sale. Un sistematic și amplu institut pentru artiști dramatici va trebui să consacre aceștei ramuri o deosebită îngrijire (solicitudine). Nouă ni-i de ajuns că am însemnat locul acestui studiu preliminar. Această viață internă a perioadei, atât în antitezele ei generale a propozițiunei anterioare și posterioare cât și în diferitele sale cezure singulare, toate astea artistul are de-a le reproduce și de-a le face pricepute urechei prin fluxul și refluxul ondolărilor tonului, puse în consonanță cu membrele

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
unesc, ca și-n epopee, liniștea contemplativă și retardimentul cu progresul și cu mișcarea. Nici pasionat și rumpător cu sine ca ritmul troheic, nici îmbulzitor la acțiune, ca cel iambic, ci el se ține de mijlocul cel frumos dintre amândouă antitezele și unește totodată în sine cea mai mare varietate, astfel prin această din urmă calitate el devine cu deosebire apt pentru un întreg atât de amplu cum e epopeea. Greutatea spondeică ni reflectă cu deosebire liniștita întîrziere asupra unui punct

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Greutatea spondeică ni reflectă cu deosebire liniștita întîrziere asupra unui punct, elementul întîrzietor al narațiunei epice; din contra, dactilele reprezintă momentul mișcărei și a dezvoltărei progresive. Astfel înăuntrul compozițiunei sale hexametrul e accesibil de cea mai mare schimbare a acestor antiteze și câștigă o sumă din cele mai varii puncte prin mulțimea cezurelor, cărora li poate [da] cea mai varie putere ritmică; astfel în el se pătrund reciproc antitezele ținutei celei mai neclătite și a maiestății celei mai nalte cu movibilitatea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
compozițiunei sale hexametrul e accesibil de cea mai mare schimbare a acestor antiteze și câștigă o sumă din cele mai varii puncte prin mulțimea cezurelor, cărora li poate [da] cea mai varie putere ritmică; astfel în el se pătrund reciproc antitezele ținutei celei mai neclătite și a maiestății celei mai nalte cu movibilitatea cea mai fugitivă. Această bogăție îl face cu deosebire apt ca să serve de studiu 403r pentru artistul reprezintător. O tratare unită cu simț artistic a declamațiunei acestui metru

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
nu și daca arta adevărată nu consistă tocmai într-aceea ca să-i faci pe auditori să și uite cu desăvârșire că au a face cu vorbire ritmică. Și aicea, ca și-n tot ce e organic, soluțiunea stă în împreunarea antitezelor. Cine elevează prea tare ritmul în declamațiunea sa acela ni enumără și elementele ritmice și nu ne pune decât într-o simetrică mișcare în timp. Prin uniformitatea tactului ritmic care sună la urechea noastră noi nu ne-am putea deda

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
figură din lumea mare cu ritmul iambic, ca Benvolio de pildă în scena întîi din Romeo și Iulia, sau ca ducele de Cornwall despărțind în Lear pe Kent și pe șambelanul Curții, atuncea greutatea ritmului trebuie să ni sensibilize aceste antiteze. Iambul, în situațiuni de felul acelora unde el esersă și influința simbolică de-a ne transporta dintr-o sferă anterioară va trebui să se prezinte cu o altă greutate decât când am auzi aceleași pasagie în mijlocul dialogul[ui] metric. Pentru că

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și Iulia, atunci și artistul are de-al lăsa să-i pătrunză sunetul rimei, fără însă de-a cădea într-o declamațiune cântătoare. Rienzi (unele locuri) - Viclenie și amor (unele). Misterul acesta se-ntemeiază, ca-n toată arta, pe pătrunderea antitezelor, prin care se depărtează unilaterali[tă]țile și se păstrează ce-i esențial. Prin declamațiune ritmul nu are decât să întindă dinainte-ne puterea sa plastică, și prin alipirea sa la coprinsul vorbirei are să eserciteze acea influință artistică ca, prin

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
asemenea a unei tragedii în versuri și a uneia în proză, totuși se poate observa o mică abatere în tempo. Ondulațiunile din cea în versuri se vor succeda cu ceva mai încet decât a aceleia în proză. Însă între aceste antiteze generale lucrul cel mai esențial e caracterul fundamental al dramei însăși. Cu cât se apropie o poemă mai mult de tragedia antică, cu cât e mai însemnat fondul ei de cugetări cu-atîta ea va condiționa un tempo mai încet al

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
din speția dramei și din grupul căreia ea aparține, a doua, din caracterul ei spețial. În linia a doua tempoul se individualiză înăuntrul dramei, și adică după caracterele deosebitelor figuri. Firește că aici distincțiunile și nuanțele sânt și mai multe. Antitezele vârstei mature și bătrâne pe de-o parte, a repedei junii pe de alta, a circumspecțiunii și a pasionabilității, a melancoliei și a sațului de viață pe de-o parte, a setei de viață și a puterei de acțiune pe

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
pe de-o parte, a repedei junii pe de alta, a circumspecțiunii și a pasionabilității, a melancoliei și a sațului de viață pe de-o parte, a setei de viață și a puterei de acțiune pe de alta, toate aceste antiteze cer un tempo deosebit, care să reproducă distingerile lor. Una și-aceeași operă de artă prezintă așadar în năuntrul tempoului său general o însemnată varietate de tempo în diferitele sale caractere. Astfel Orest cel îngreuiat de blăstăm va trebui să

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Orania cel reflectiv și puțin la vorbă cere un tempo mai moderat decât Egmont cel sanguinic și fără grijă de nimica; Burleigh cel rece, care reprezintă interesele statului, cere un tempo fundamental mai încet decât Mortimer cel pasionabil și fanatizat. Antiteze mai puțin contrarii cer nuanțe mai fine. Astfel în Tasso princesa ce trăiește mai mult înăuntrul ei, suferindă, voalată de melancolie va trebuie să ia un tempo fundamental mai încet decât Leonora Sanvitale cea lumească și plină de viață. În

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
va trebuie să ia un tempo fundamental mai încet decât Leonora Sanvitale cea lumească și plină de viață. În Don Carlos, pe de-o parte Philipp, Alba și Domingo, pe de alta Don Carlos și Posa trebuie să ni prezinte antiteza unui tempo ținut mai încet și a altuia ținut mai [repede]; dar apoi chiar între Don Carlos și Posa se va prezinta o deosebire fină. Deși amândoi sânt purtați de-un entuziasm tânăr, totuși marchizul de Posa prin puternicul patos

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
e spețial și izolat la generalitatea ideei din care pornesc - și, fiindcă prin această procedură se găsește instanța ideei, e lesne ca în urmă din ea să deducem faptele concrete ce ni s-ar prezinta cu alte ocaziuni. Cele două antiteze cari ni se prezintă în vicisitudinea tempoului unui caracter singuratec sânt acelea ale afectului și a reflexiunii. Afectul scoate sufletul din echilibrul său și-i răpește liniștea și circumspecțiunea spiritului. Așadar afectului îi corespunde un tempo relativ mai repede, care

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
în reflexiune or viceversa are și ea o mulțime de umbre și că ele intră adesea neobservabil în tranzițiunile schimbărei. Toate aceste nuanțe fine are să le reproducă tempo în schimbarea sa întîmplătoare. Afectul în manifestarea lui prezintă și el o antiteze generală care schimbă natura tempoului. Sau că afectul se prezintă în toată nemijlocirea sa, și atuncea el se anunță și prin vorbire în toată goliciunea lui de-o espresiune a mișcărei sufletești, sau el se manifestă printr-o imagine. În

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cu acea putere nemijlocită care să domine subiectul întreg, căci omul, concentrând zguduirea sufletului {EminescuOpXIV 326} său într-o imagine, își face totodată obiectivă starea lui proprie și se eliberează într-un înțeles oarecare de dominarea absolută a afectului. Această antiteza condiționează și un tempo deosebit. Afectul gol, pentru că denunță o mai mare dominare asupra sufletului, trebuie să se și miște într-un tempo mai repede; afectul însă ce se prezintă într-o imagine - într-unul mai moderat, căci în imagine

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
între mișcare și liniște, între contemplațiunea comodă a obiectului singuratec si între progresul acțiunii. Cu deosebire se cere la asta tratarea artistică a exametrului, după cum am pomenit și mai sus. Declamațiunea se mai nuanțează încă și după cele două mari antiteze: a epopeei antice și a celei romantice. Abstrăgând de la diferința dintre exametru și stanța modernă, epopea antică cere în declamațiunea sa un alt ton fundamental decât cea romantică. Epopea antică e după natura sa mai obiectivă, e mai puțin întrețesută

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
p-ici, pe colea se ridică asupra tonului vesel și ușor al vieței familiare prin măreția descrierei sale or, ca-n Hermann și Dorothea, printr-un fondal istoric, atuncea, în asemenea momente de ridicare, declamațiunea are de-a reproduce această antiteză prin o mai mare greutate în ritm și printr-un ton mai purtat. Se vede din cele zise cât de fructifere pot a se face aceste studii preliminare a declamațiunii epice pentru conceperea și tratarea diferitului ton fundamental. Pentru că la

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
lor și a căror suflet consistă parte într-un abandon cătră ființa iubită, parte din simțământul naturei. Cititorul prin studiul lor va putea să câștige cu deosebire declamațiunea bine esecutată și nuanțată până-n detalii a unei singure simțiri fundamentale. Drept antiteză să se aleagă poezii de acelea în cari prevalează patosul cugetărei și unde învălișul cel poetic a luat o formă oarecare. De astea se ține cu deosibire cercul liricei lui Schiller. Poeziile de speția întîi respiră caracterul unei intensive însuflețiri

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
amărât de gloria poetică a lui Tasso! De unde apoi să iasă din aceasta la finea piesei stânca de mântuire de care se apucă poetul desperat, unde rămâne apoi ideea întregei opere de arte, care se mișcă în jurul împăcări celor două antiteze, a idealității unilaterale pe de-o parte, a realității raționale pe de alta. Aceste esemple pot să arate însemnătatea concepțiunii ideale într-o sferă în care simțirea nemijlocită alunecă adesea [astfel] încît în reprezentantul rece și rațional a unor interese

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
jenant în felul său, pentru că el nu făcea decât ajuta să complecteze aceea ce poezia dramatică făcuse deja. Această direcțiune, pe care-ncepuse a o sparge deja Clairon, nu mai are decât o semnificațiune istorică. Ea totuși însă ni prezintă antiteza abstractă a acelor unilateralități judecate de noi, acelea a esactității necondiționate în costum. Costumul trebuie într-adevăr să urmeze oarecare trăsuri generale ale epocei, întru cât aceste trăsuri sânt combinate cu figuri anumite și întru cât ele aparțin fizionomiei caracteristice

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
care ea o arată în viața reală, aceasta contradicțiune a arătărei sensibile a omului și ființa sa spirituală, arătare care corespunde așa de rar cu caracterul, aceste lipse a pământești naturi omenești, arta le anulează pe toate și împacă astfel antitezele. De-aceea pretențiunea ce o facem artistului ca el să ne-arate și în ținuta corpului sau o copie adecuată cu lumea spiritului și sufletului său. Asta e cu deosebire important la caractere de-acelea cari, deja înaintea arătarei lor

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
conceperea personalităților poetice și pentru că îndreaptă întotdeuna simțul la individualizarea celor generale. Cu asta ar putea să se combine eserciții practice, spre a și sensibiliza cele privite înăuntru prin intuițiune. Mai întîi ar trebui să se distingă prin ton fundamental antiteze caracteristice generale, în deosebirile lor desemnate cu trăsuri mari. Va să zică actorul ar avea aicea tema de-a 433r afla tonul fundamental la singuratecele categorii deosebite: a caracterelor eroice, a sceleraților, a figurelor antice și moderne de un caracter cu totului

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de-un oarecare caracter mai profan, mai lumesc; tonul fundamental al principesei trebuie să ni releveze o direcțiune a sufletului îndreptată înăuntrul ei, depărtată de lume, o direcțiune în care trebuie să simțim o spiritualizare adâncă, deși pătrunsă de durere. Antiteza acestui ton fundamental ar putea să ni-l prezinte Porzia în Neguțitoriul de Veneția. Ș-aicea nu vedem alta decât suflet și inimă, însă o natură pătrunsă de-o împăcare deplină, de-o pace râzătoare, care de-aceea și scânteie

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
imposibilă orice apropiere de individul ce-l posedă. Dintr-un astfel de calibru, înnobilat însă prin artă, trebuie să consiste tonul fundamental al acestor ființe lipsite de simțire. O reprezentare în care să nu se-arate deja în tonul fundamental antiteza caracterului Cordeliei, cu iubirea și adevărul ei cel mai ofensator, abstrăgând cu totul de la sensul cuvintelor ei, o asemenea reprezentare ar rămânea în urma așteptărilor și pretențiunilor noastre. Nu în zădar poetul îi dă Cordeliei acea blândă eufonie a tonului care

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
vieței și sfarîmă dispozițiunea artistică din noi. e condițiunea absolută a unei istorii naționale ca să ție cont de mișcările sufletești a unei națiuni, de toată suma impresiunilor pe care le produc împrejurări și întîmplări în sufletul ei. Firul cel roșu, antiteza împrejurărilor de din afară e individualitatea caracteristică și internă a poporului însuși - aceasta trebuie să fie călăuza în labirintul istoriei, numai că individualitatea aceasta trebuie înțeleasă și trebuie înțeles totodată ca toate combinările sale cu întîmplările timpului sânt organice și

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]