1,523 matches
-
care să le protejeze independența În raport cu o putere vecină imediată. În schimb, hegemonia maritimă Își procură aliați, dar, mai ales, puncte de sprijin Împotriva rivalilor săi continentali. Maniera de a trăi și de a utiliza timpul diferențiază culturile, pe care antropologul american Edward Hall le Împarte În monocrone și policrone. În cazul celor dintâi, care se Încadrează și Japonia, omul se străduiește să nu facă decât un singur lucru odată, În situații În care ceilalți simt nevoia să Îndeplinească simultan mai
[Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
pentru putere este universală în timp și spațiu și că este un fapt probat de experiență. Nu poate fi negat că, de-a lungul timpului, indiferent de condițiile sociale, economice și politice, statele au participat la competiții pentru putere. Chiar dacă antropologii au arătat că anumite popoare primitive par a fi lipsite de dorința de putere, nimeni încă nu a arătat modul în care starea de spirit și condițiile în care trăiesc pot fi reproduse la scară globală pentru a elimina această
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
le ofereau oamenilor cărora le erau adresate ceea ce așteptau, atât în termeni de informație, cât și în termeni de acțiune practică. Nimeni nu poate nega faptul că teoriile despre rasă ale național-socialismului sunt în totalitate eronate; însă argumentele avansate de antropologi renumiți ai vremii au fost inutile în combaterea acestor teorii. Interpretarea economică a teoriei imperialismului și războiului este în mod evident în contradicție cu toate datele cunoscute; însă credința populară în această interpretare nu poate fi eradicată. Falsitatea evidentă a
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
ani până când acest subiect a fost luat din nou în considerare de cercetătorii istoriometriști (Simonton, 1988a). Desigur că metoda ar fi fost neglijată fără meritul lui Francis Galton, pe care îl putem considera adevăratul „părinte al istoriometriei”. Savantul, exploratorul și antropologul englez a fost un inovator marcant al metodologiei, iar printre primele sale inovații în studiul comportamentului se numără analizele istoriometrice publicate în anul 1869 în cartea Geniul ereditar. Principala teorie propusă în lucrare se bazează pe ipoteza conform căreia performanțele
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
Culturile privite ca o serie de domenii Este util, în acest context, să privim culturile ca sisteme de domenii interdependente. Nu vrem să spunem prin aceasta că o cultură nu este altceva decât un sistem de domenii interdependente - în definitiv, antropologii folosesc peste o sută de definiții diferite ale culturii și nici una dintre ele nu poate fi exhaustivă. Vrem să spunem doar că, pentru a înțelege creativitatea, este util să privim cultura în acest fel. Tabelul 16.1 prezintă câteva întrebări
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
științifică, ci prin referire la cadrul cultural al societății din care fac parte. Pe aceeași direcție merg scrierile lui Claude Lévi-Strauss despre structurile culturilor orale sau tradiționale, ale relațiilor de rudenie sau despre ceea ce el definește drept ,,gîndirea sălbatică'', deși antropologul structuralist refuză să perceapă în activitatea mitică doar caracteristici sincretiste și fuzionale. ,, Departe de a fi, așa cum s-a susținut adesea, opera unei "funcții fabulatorii", cu spatele întors realității, miturile și riturile sînt în primul rînd valoroase prin aceea că
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
ritualul de purificare, cel de aducere a ofrandelor, idolatrizarea sunt trepte secundare de dezvoltare ale ritualului de sacrificiu original). Euharistia creștină (Sfânta Comuniune) a fost explicată avându-și originile în înțelesul sacrificiului totemic. Influența acestei teorii se observă în lucrările antropologului englez Sir James Frazer, sociologului francez Emile Durkheim și ale lui Sigmund Freud, tatăl psihanalizei. Frazer constată că magia precede religia, Durkheim exemplificând totemismul australian înțelege divizarea dintre sacru și profan la originea ritualului, acesta fiind apanajul sacrului. Așadar ritualul
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
sau zeii. Această variabilitate de ritualuri este extensivă dar se concentreză în final pe existența unei victime. În practica oricărei religii apar rituri și ritualuri. Toate converg spre treceri, pasaje între domenii și vocații, stagii ale vieții, trepte de inițiere. Antropologul francez Arnold van Gennep descrie aceste tranziții de la un mod de viață la un altul, ele referindu-se de cele mai multe ori individului. Ele includ ritualul nașterii, pubertății prin care se intră în viața socială a comunității, căsătoria, concepția și moartea
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
observatori ai vieții profane și investim în ea sfințenia 136. Magicienii moderni cred că realizează aceasta doar manipulând în fața participanților iluzii. Să ne oprim o clipă la rolul instrumental și cel expresiv al magiei. Țintind calea de dezvoltare a omenirii, antropologii identifică trei tipuri de magie instrumentală, productivă, protectivă și distructivă 137, iar cea expresivă rezultă din înțelegerea simbolică și socială. De aceea magia întâlnită și în cadrul marilor religii, în societățile esoterice dă un sens grupului, comunității, frăției prin împărtășirea ritualurilor
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
religiei și științei ca fiind magie, a fost de fapt încercarea unei orientări de stigmatizare împotriva celor care o utilizau. De aceea istoria poate aduce unele lămuriri asupra ambiguității acestei false înțelegeri a contextului cultural uman și a tradițiilor intelectuale. Antropologul britanic Sir James Frazer definea magia ca aparținând stadiilor primitive de dezvoltare a umanității, iar mai târziu atât religia cât și știința nu au avut decât cuvinte critice la adresa celor pe care o urmau și-i continuau învățăturile. Pentru că magia
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
cosmogonic. Lumea nu apare în același fel tuturor comunităților umane. De aceea și diferitele aspecte ale aceluiași mit. De la simplu la complex, complexitatea mitului reflectă începutul lumii care fiind începutul condiției umane nu are cum să fie simplificat în exprimare. Antropologi, etnologi au elaborat diverse teorii privind Creatorul 340. Toate culturile lumii fac referiri la o ființă supremă, înțeleaptă și puternică. Lumea a apărut datorită înțelepciunii sale și el o modifică permanent prin puterea pe care o deține. Preexistența sa este
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
și pentru umanitate. De la originile civilizației, constatăm că omul a încercat mereu să înțeleagă ce este timpul. Thomas Mann spunea că timpul sapă o prăpastie de netrecut între adevăr și forță, între adevăr și viață, între adevăr și oameni. După antropologi, primul reper pe care l-a folosit omul pentru acest scop a fost alternanța zilei cu noaptea. Altfel spus, el a început prin a asocia trecerea orelor, manifestărilor naturale precum lumina și întunericul, Horus și Seth. Această primă apropiere de
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
față doar umbrit,/ mă răsucii cuprins de teamă-n mine/ să nu rămân pustiu și părăsit 833. Interpretarea lumii umbrelor ca fiind diabolică vine din Evul Mediu, rădăcinile acestui fenomen fiind ascunse ăn profunzimile inconștientului colectiv, fiind ades studiat de antropologi și psihologi. Un sentiment ciudat, o tulburare în fața însuflețirii unui obiect fără viață, iată reacția noastră în fața dublurii hărăzite nouă de către lumină. Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită,/ Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează,/ Coatele pe
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
-ncălzește-n goluri, Neajungând ideea ascunsă-n depărtări, Neliniște a undei ce putrezește-n ghioluri, Vibrând sub vânt de dorul marei mări...1169. Este cazul nu numai al poetului, pictorului, creatorului în general, ci și al cercetătorului din știință, al antropologului avid de cunoaștere. La începutul cunoașterii, al inițierii, neliniștea pare a fi cea mai importantă trăire. Hitler scria în versurile sale: Adesea în nopțile amare, Merg la stejarul lui Wotan ce strălucește în lumina liniștită a lunii Pentru a mă
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
opoziția devin factori producători de imagini esențiale. Gilbert Durand decelează operația participativă, declanșată de trecerea de la sensul propriu la sensul figurat al imaginii, care ia naștere din jocul subtil dintre absentia și praesentia. Făcând apel la problema platoniciană a reminiscenței, antropologul francez subliniază importanța imaginației epifanice, aptă de a descifra cunoașterea adevărului ascuns, în raport cu aletheia - starea de neascundere (a se vedea, în acest sens, comentariul lui Heidegger asupra lui Parmenide). Imaginația simbolică nu trebuie confundată cu un demers intelectual, întrucât ea
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
studiu care folosește sau analizează materiale narative. Informațiile pot fi culese sub formă de poveste (o poveste a vieții obținută fie printr-un interviu, fie descoperită într-o operă literară) ori sub alte forme (date de pe teren culese de un antropolog care își notează observațiile în cadrul unor însemnări personale sau sub forma unei relatări). Narațiunea constituie chiar obiectul studiului ori un mijloc de a cerceta altceva. Poate fi folosită pentru a compara mai multegrupuri de subiecți, pentru a afla mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
a instituției. Sunt utilizate mijloace de putere/autoritate/persuasiune și pentru a face acceptate strategiile de către beneficiari. În fine, în al treilea rând, cunoașterea instituțională nu este produsul comunității oamenilor de știință, deși, indiscutabil, mulți oameni de știință (economiști, sociologi, antropologi etc.) contribuie la constituirea ei atât din afară (prin teoriile și opiniile lor), cât și dinăuntru, ca angajați. Instituțiile actuale sunt mari consumatoare de produse ale științei, dar, pe de altă parte, ele însele sunt mari producătoare de cunoaștere printr-
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
1987; Silverstein 1993), cultura că sistem de mediere (Rossi-Landi 1970), cultura că sistem de practici (Mauss [1935] 1979; Bourdieu 1990), cultura că sistem de participare (Hymes 1972; Duranti 1997). Aceste teorii ale culturii sunt un argument pentru definiția oferită de antropologul Marcel Mauss (1979) conceptului de "persoană", drept o creație maleabila din punct de vedere cultural și istoric, astfel intrând într-un proces de resemiotizare. Aceste două contexe care modelează orice persoană pot fi interpretate prin cele cinci dimensiuni culturale menționate
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
le vom decoda prin aceeași distanțare. Textul literar ajunge la discurs tocmai prin operații succesive de pendulare, ajunge la o țesătura complexă de relații, al cărei rezultat va fi sensul care trebuie să fie decodat prin două variabile: * cultură. Pentru antropologul lingvist Alessandro Duranti (1997: 27) "a cunoaște o cultură este ca și cum ai cunoaște limba. Ambele sunt realități mentale. Mai mult decât atât, a descrie o cultură este ca și cum ai descrie o limbă". Aceeași interrelație între cultură și limba este, de
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
minuțioase întreprinse de Cora Du Bois (1944) pe baza observației directe (a modalităților de creștere a copiilor), a unor extinse autobiografii și relatări de vise și a testelor proiective. Materialele astfel recoltate au fost date spre interpretare unor experți (psihologi, antropologi), care au lucrat independent. Ei au ajuns la concluzii similare cu privire la tipul alorean de personalitate, ale cărui dominante ar fi pasivitatea, apatia, indiferența în fața naturii și a celorlalți (inclusiv lipsa de interes față de predecesori). Explicația principală ar consta, în viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
37% din eșantionul investigat (apud Harris, 1975). În rândul populației iroqueze (triburi de indieni din America de Nord) s-au întreprins foarte multe cercetări psihosocioculturale, și deoarece o entitate atât de întinsă și de exotică era atât de la îndemâna numărului mare de antropologi, sociologi și psihologi americani. O carieră științifică strălucită au făcut studiile lui L. Morgan despre organizarea familială și relațiile de rudenie (kinship) la iroquezi, deși teza lui principală - evoluția, la scară planetară, de la relații sexuale total nestructurate și necontrolate, la
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
pe această linie studiile lui M. Rokeach (1973), inclusiv unele privind aspecte foarte specifice, cum ar fi abandonul fumatului. Pentru sociologi, conceptul-cheie axiologic strâns relaționat cu manifestările comportamentale este cel de normă, multă vreme cel de valoare fiind total neglijat. Antropologii culturali, în schimb - analizând îndeobște societăți mai simple și uniformizate -, au mizat mult pe „valorile dominante” ale unui context comunitar (incrustate în „personalitatea de bază”), pentru explicarea acțiunilor sociale. Merită reținută în acest sens distincția operată de R. Linton (1968
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
reținută în acest sens distincția operată de R. Linton (1968) între modelul ideal al unei culturi, concepția despre cum ar trebui să fie și să se comporte membrii ei, și modelul real, adică modul cum se comportă ei în realitate. Antropologul american spune că în fiecare cultură există o distanță între cele două, ceea ce până la un punct e firesc; atunci când distanța este însă prea mare, modelul ideal pierde din credibilitate și eficiență acțională. Distincția dintre „cum ar trebui” sau „cum ar
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
de psihologia socială a sociologilor” (1998, p. 307). Oricât de mult credit am acorda valorilor morale și principialismului - lucru pe care, de altfel, l-au practicat de mult analiști ai naturii umane și vieții sociale din alte discipline, filosofi, istorici, antropologi, sociologi și alții -, nu putem ignora faptul că și altruismul, și conduitele prosociale concrete se petrec la intersecția cauzală a mai multor factori. Datele empirice, cu explicațiile și interpretările atașate lor, arată cât de variabile și complexe sunt motivația și
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
mai mult sau mai puțin ergonomizat al computerului, are și serioase dezavantaje. Printre altele, se accentuează sentimentul de înstrăinare și alienare al lucrătorului din lumea modernă și postmodernă, așa cum remarcabil a fost descris acest fenomen în cazul culturii americane de antropologul M. Harris (1982). Să nu omitem însă că, inclusiv din punctul de vedere al satisfacției în muncă și în viață în general, computerul aduce și note pozitive, dintre care posibilitatea de a lucra acasă, ceea ce mărește diapazonul libertății de organizare
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]