514 matches
-
în apă (1970). A colaborat la „Iașul literar”, „Alma Mater” („Dialog”), unde semnează cu pseudonimul Daniil Vania, „Cronica”, „Amfiteatru”, „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”, „Clopotul” (Botoșani) ș.a. Debutează cu un volum personal, Frații mei blânzi, în 1974. A doua și ultima carte antumă, Aurea saecula, iese de sub tipar în 1977. Încă din Frații mei blânzi, P. apare ca un poet matur. Versul decantat, scurt, tăiat parcă anapoda, de fapt savant, deschide libertatea oferită interpretării de ambiguitatea subtil orchestrată, plină, provenită nu dintr-un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
aproape continuă, e similară cornului melancolic eminescian și obsesia capătă conturul „vânătorii sacre”. Culegerea Voce eternă. Pro Patria (1985) restituie și ineditele. Se regăsesc aici materia lirică specifică, obsesiile fundamentale, sintagme și imagini emblematice, dar textele nu ating niciodată tensiunea antumelor, ceea ce presupune că sunt doar bruioane. SCRIERI: Frații mei blânzi, Iași, 1974; Aurea saecula, Iași, 1977; Elogiul înțelepciunii, Iași, 1979; Voce eternă. Pro Patria, Iași, 1985. Repere bibliografice: Constantin Ciopraga, Un poet autentic, „Opinia studențească”, 1974, 4-5; Miron Blaga, Un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
Dimitrie Stelaru, între poeții premiați de revistă în 1939), „Meșterul Manole”, „Convorbiri literare”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Viața” (semna Ștefan Stănescu-Buzău), „Curentul magazin”, „Claviaturi”, „Bucovina”. Din 1941 era membru al Societății Scriitorilor Români. În 1942 îi iese de sub tipar ultimul volum antum, Poemul sistemului solar. Avea în pregătire alte câteva culegeri de versuri (Plânsul madonelor, Cântărețul amurgurilor, Înălțimi de odihnă) și o dramă (Izvorul tămăduirii), care au rămas în manuscris. Mort la patruzeci și patru de ani, S. rămâne „poetul tânăr” al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
1956), Aurélia (1958) ș.a., antologia de autor Leș Pas recomptés (1962; Premiul ,,Antonin Artaud”), L’Étape suivante (1965; Premiul ,,René Laporte”). Traduce în franceză Primele poeme de Tristan Tzara (1965) și este distins cu ,,Mandat de poètes” (1966). Ultimul volum antum, premonitoriu, poartă titlul Ici repose (1967). Postum îi apar À Jacques Hérold (1969), Ces Pas d’une autre étape (1970). A editat în 1965, împreună cu Gaston Puet, poemul inedit al lui Benjamin Fondane L’Exode, a tradus în franceză din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289644_a_290973]
-
că „are pe dracu în el” și că se ridică împotriva lui Dumnezeu, dintr-un „păcătos” orgoliu intelectual. După ruptura de „Gândirea”, scoate revista „Saeculum” (1943-1944), unde răspunde criticilor aduse sistemului său. În anii războiului, publică ultima culegere de versuri, antumă, Nebănuitele trepte (1943) și piesa de teatru Arca lui Noe (1944). Apar de asemenea scrierile filosofice, care conțin expunerea sistemului speculativ al lui B., grupate în Trilogia cunoașterii (1943), Trilogia culturii (1944) și Trilogia valorilor (1946). Îndepărtat din învățământul universitar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
libere, în favoarea celor regulate, cu preferință pentru metrica populară. În asemenea versuri ritmate sunt scrise mai toate poeziile din lunga perioadă când autorul a fost împiedicat să publice. Această producție, apărută aproape în întregime abia postum, egalează ca volum lirica antumă și se ordonează în câteva cicluri: Vârsta de fier. 1940-1944, Cântecul focului, Corăbii cu cenușă, Ce aude unicornul. O iubire târzie îl întoarce pe autor la poezia erotică, uitată parcă după prima lui culegere. Puterile regeneratoare ale iubirii aduc o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
această direcție. Îndeosebi ultima scriere se distinge prin ineditul viziunii și prin puterea de plasticizare a unor simboluri biblice. Memorabilă e scena finală, în care Ioan vede păcatul într-o infinită întruchipare. Romanul Taurul mării (1962), ultimul text amplu editat antum, relevă pasiunea, mărturisită adeseori, pentru epocile îndepărtate ale istoriei. Acțiunea se desfășoară la Histria, în secolul al V-lea î.Hr., și aduce în pagină credințe religioase, scene de sacrificii închinate zeilor, întâmplări din viața olarilor, reprezentări de teatru popular, prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289425_a_290754]
-
pe alocuri glasul liric: „Și curând vor vedea vânzătorii de Ialte,/ Caiafa cu vițelul de aur și comisarul ateu,/ Cum se ridică din morți neamul meu;/ Spre-altarul Tău, din lumi mai înalte,/ Cum coboară majestos Dumnezeu...”. Ultima carte de versuri antumă a lui P., În marea și-n mormintele din noi (1967), oferă parcă o sinteză a motivelor cultivate în anii exilului. Poetul și-a limpezit cântarea, iar simbolurile sunt clar sensibile. Metafora drumului inițial s-a revelat în lăuntricul drum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
a unui dezastru delectabil relevă caracterul androgin al metamorfozelor eminesciene ale lui Hyperion, expresie a unei naturi duale. Această dualitate a operei eminesciene o teoretiza și Ion Negoițescu într-un eseu fundamental, Poezia lui Mihai Eminescu, unde criticul distingea între antume și postume ca două dimensiuni ale imaginarului eminescian: una neptunică, de suprafață, ușor idilizată, romanțată, și una plutonică, vizionară, febricitată, grandioasă, sumbră, proiectând cosmogonii și stingeri universale. Ele corespund, până la un punct, celor două tipuri de romantism pe care le
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
prefațează expoziția de la Paris în 1903 unde expune și o serie de lucrări inspirate din poezia lui Eminescu: Greva, lucrători venind de la muncă; Liberatoarea; Libertate, Egalitate, Fraternitate; Noaptea romantică omagiu lui Baudelaire. Artistul francez îmbrățișează tocmai filonul "revoluționar" al câtorva antume periferice în lirica eminesciană, desprinse de contextul mișcării socialiste, față de care poetul nutrea o profundă aversiune de pe poziția unei critici romantic-conservatoare cu puternice accente xenofobe, care identifica în socialist străinul complotând împotriva românității. De altfel, Eminescu nu se arată interesat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
indolente, / Într-un stil poleit de melancolia soarelui...". 376 Am împrumutat distincția realizată de Ion Negoițescu, în Poezia lui Eminescu (EPL, București, 1967, ediția a II-a, Editura Eminescu, București, 1970), cu privire la cele două dimensiuni ale poeziei eminesciene, cea din antume și cea din postume. 377 Apud Jean Pierrot, The Decadent Imagination 1880-1900, traducere de Derek Cotman, The University of Chicago Press, Chicago and Londra, 1981, p. 61. 378 Sigmund Freud, Opere 3. Psihologia inconștientului, colecție coordonată de Vasile Dem. Zamfirescu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
rânduri, Samuil Micu utilizează interșanjabil cuvintele "roman" și "român", lăsând impresia că se referă la același referent. Este totuși posibil ca aceste substituiri să se datoreze unor greșeli ortografice (ținând cont de faptul că manuscrisul nu a văzut lumina tiparului antum, deci e puțin probabil să fi trecut prin filtrul corecturii); însă sistematicitatea, frecvența și recurența cu care se produce favorizează interpretarea unei interșanjabilități deliberate din partea autorului. Împingerea începutului istoriei poporului român în negurile mitologice ale preistoriei Romei pe care o
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
respectat care joacă astăzi un rol insemnat în cumpăna politiceĭ europene" (Xenopol, 1890, pp. 174-175). După cum remarcă și L. Boia (1997, p. 240), lunga domnie de 48 de ani a lui Carol a creat premisele temporale pentru canonizarea sa istorică antumă, realizările din timpul său asigurându-i introducerea în panteonul marilor figurile ale neamului încă din timpul vieții. Prin Carol I, memoria națională devine contemporană, iar regalitatea, una din resursele identitare ale românității. Elogiind succesele recente ale politicii românești, Tocilescu enumeră
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
schițe biografice (pp. 473, 499). Noul regim a continuat procesul de memorializare a martirilor mișcării muncitorești prin re-denumirea în 1946 a Universității Muncitorești a PCR, înființată în 1945, Academia Ștefan Gheorghiu. Mișcarea comunistă și-a constituit și un panteon partinic antum, în care au fost introduse figurile plenipotente ale Partidului, călite în temnițele regimului burghezo-moșieresc în care autoritățile au încercat să "lichideze și extermine eroii mișcării revoluționare": Gh. Gheorghiu Dej, I. Chișinevschi, Al. Moghioroș, Gh. Apostol, Miron Constantinescu, Chivu Stoica, E.
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]