2,251 matches
-
care caută în trupul lor umbra, răcoarea și seva de care au nevoie ca să poată supraviețui. Pământ dur și sterp, unde rege incontestabil este scorpionul. Dealuri dantelate, fumurii în praful din zare. Munți goi de verdeață, impresionanți în măreția lor apăsătoare și întunecată, pe care stânci verticale stau sculptate de vânt ca armatele în poziție de atac. Și în depărtări, mici tornade se ridică din nimic, se învârtesc si se destramă într-un dans unduit, stafii de pulbere gata să bântuie
CÂND ,,CERUL SE SPARGE CRUNT ŞI CADE ÎN OCEANE” de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2304 din 22 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382962_a_384291]
-
medic și profesor reputat,care mi-a spus la despărțire, mai treceți să mai vorbim, că am ajuns din nou ca pe vremuri să-mi fie frică să spun ce gândesc! Oare de ce? Și încă ceva: înseamnă o asemenea atmosferă apăsătoare, reinstaurată pe zi ce trece respectarea libertății fundamentale de conștiință și de expresie? Trebuie neapărat să-ți asumi un act de eroism spre a-ți afirma convingerile într-o țară liberă? Ion MARIN
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92883_a_94175]
-
totul înaltele vocații spirituale, este din ce în ce mai greu să întâlnești rugăciunea, stare a mâinilor sufletului împreunate la porțile cerului, rugăciunea care înalță dincolo de astral și convertește omul în raze solare. Cu atât mai mult, în poezia contemporană, predominant frustrantă, decadentă și apăsătoare, regăsirea simultană prin rugăciune și poezie este un fenomen rarisim. Bucuria descoperirii acestor stări speciale este cu atât mai mare, cu cât profunzimea de gând, intensitatea trăirii, viața călăuzită doar de lumina adevărului Mântuitorului, este mai mare. O astfel de
NOI APARIŢII LITERARE LA EDITURA ARMONII CULTURALE de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383145_a_384474]
-
surd ,amplificat de ecoul spațiului închis în care se găsește. Mai trec vreo două ore în care Daciile, absolut noi, își găsesc locul predestinat pe care să îl ocupe. Ș-apoi,doar întuneric și tăcere. Atât de lungă și de- apăsătoare. Atunci când taci, fiindcă n-ai chef de vorbă este ceva ,dar dacă taci atunci când vrei să strigi, este cu totul altceva. Și el simțea c-ar fi dorit să urle ,un urlet de fiară răpusă de o săgeată înfiptă direct
VIATA LA PLUS INFINIT (5) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383205_a_384534]
-
în tunelul morții, dacă mă întorc, sau pășesc spre lumină! - Ce tunel, mamă despre ce ne povestești ? O poveste ? - Nu draga mea copilă, experiența prin care am trecut când am murit ! Fata își duse speriată mâna la cap .O durere apăsătoare, simți, înconjurându-i capul. - Ce vorbești mamă, cum spui asta, doar ești aici cu noi, nu ai murit. Iată, te strâng în brațe! Băiatul mare se apropie și el de mama, o strânse și îi sărută fruntea. - Mamă, acum e
MAMA de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383256_a_384585]
-
deschise ale unor podgorii și ogoare. De acum, luminile de pe Ponte Vecchio rămăseseră o amintire și bezna cea mai deplină domnea asupra Întregului cartier, Îmblânzită numai de nimbul lunar. În timp ce Înaintau prin tenebre, Dante simțea o prezență În preajma lor. Perfidă, apăsătoare ca pătura de ceață gălbuie care se ridica din pajiștile ierboase, părea să alunece pe lângă car, Întrupându-se pe măsură ce se adânceau În acel cartier periferic. Era răul. Acel rău venit din afară, care se Îndesase În jurul orașului, iar acum Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
opera unor oameni, nu a unor demoni. Totuși, dacă iadul avea o formă, se gândi Dante, nu se putea deosebi prea tare de aceea. Își reluă coborârea, Întărit de lumina rațiunii. Chiar și aerul părea să fi devenit mai puțin apăsător, ca și când un vânticel ușor ar fi adiat dinspre adâncuri. Scara din piatră se oprea dinaintea unui arc Înfundat, Închis printr-un zid din cărămizi. Într-o epocă ulterioară, cineva trebuie să se fi hotărât să blocheze acea cale spre măruntaiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
gest de mânie. În momentul În care Dante intrase, tocmai număra niște monede Într-o cutie din fier. Se grăbi să Închidă capacul, ridicându-se brusc pentru a-i ieși În Întâmpinare. — Ce motiv te aduce la noi, curmându-ți apăsătoarele sarcini ale slujbei dumitale? Sper că nu e din pricina vreunei afecțiuni a trupului, al dumitale sau al rudelor. Într-un asemenea caz, ne vom grăbi să vă oferim adăpost și leacuri. Era un tip subțire, cu trăsături ascuțite. Un nimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spectacol Înfiorător era ascuns de vederea oneștilor cetățeni. Poate că vechii persani aveau dreptate: exista, Într-adevăr, o regiune a tenebrelor sustrasă ochiului luminos al lui Dumnezeu, un loc unde chiar și puterea lui ceda locul mizeriei cărnii. Revăzu atmosfera apăsătoare din cripta de la San Giuda. Ce deosebire exista Între trupurile la care se uita acum și acelea descompuse și mumificate, care zăceau pe fundul acelui soi de pâlnie infernală? Poate că, În doar câteva ceasuri, cele de aici vor fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
femei, de acum pierdută, o femeie care devenea toate femeile, În afară de aceea care era cu adevărat, aceea pe care el nu o cunoștea, Îndărătul măștii de aramă. Apoi, Încetul cu Încetul, Își reveni. Îndepărtă trupul acela, a cărui greutate devenise apăsătoare. I se părea că se sufocă, ca și când Întreaga clădire ardea, iar flăcările pătrunseseră În odăiță. În timp ce Încerca să Își potrivească haina, mut și Încruntat, simțea asupra lui ochii dansatoarei, Înconjurați de umbre. Se Întoarse cu fața la perete, pentru a șterge privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
adânc, indiferent că pirpiriul chelios scăpase din greșeală cuvântul care Îmi incendia creierii sau Îl rostise intenționat. Și, În plus, cu ori fără legătură cu asta, senzația că situația mea se agravează cu fiecare clipă care trece devenea tot mai apăsătoare. Orgoliul de a Înțelege cu orice preț În ce Încurcătură diabolică nimerisem pierdea vertiginos teren În fața convingerii că asupră-mi planează o primejdie grozavă. Am realizat siderat că, În spatele disperării cu care căutam, dincolo de neverosimilul Întâmplărilor trăite, o logică, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
văd ce-aș fi putut să fac potrivit și util În situația dată: să comentez, să Întreb, să-i cer să meargă mai departe, eventual pe varianta scurtă? N-avea nici un sens. Omul din fața mea rătăci câteva zeci de secunde apăsătoare În lumea gândurilor sale tulburi, apoi, fără să-și schimbe privirea, mi se adresă alb, nepăsător: - Ce crezi despre ce-ai auzit până acum? Ceva credeam eu, nimic de zis, dar ezitam să mă pronunț. N-aș fi vrut pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mă aflam și care reacționau stereotip În gama perplexității, a indignării și a revoltei. Încercasem În câteva rânduri să mă repliez În amintiri - nu mergea, gândurile mi se frângeau la mijloc sau se Încovoiau Încăpățânate În direcția prezentului straniu și apăsător din a cărui carapace nu izbuteam să mă eliberez. Dar hai să lăsăm la o parte considerațiile - previzibile, bănuiesc - pe tema psihologiei captivității; ceea ce se Întâmpla efectiv acolo, partea propriu-zisă de action, cum spun cineaștii, este, cred, mult mai interesantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pe-aici? - O comoară, bineînțeles, ce altceva se poate căuta la miezul nopții prin niște catacombe?! Spirituală, doamna... Era și momentul ideal pentru glumițe macabre! Spun „macabre” pentru că, pe măsură ce ne afundam În Întuneric, peisajul devenea tot mai mohorât și mai apăsător. Centrul, cu alura lui de ambient IT, se metamorfoza treptat Într-o hardughie metalică grosieră, compactă și rece. Am cotit de două sau trei ori, nu știu de ce, mie oricum mi se părea că era același lucru și dacă mergeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
verde, că nu mai lipsea mult și Începea să mi se facă milă de el. Ne povestise că stătuse de vorbă cu mai multe persoane și că aproape toți interlocutorii Îi păruseră abătuți și dezorientați. În Centru domnea o atmosferă apăsătoare, pretutindeni se instalase o așteptare grea de presimțiri nefaste. Circulau zvonuri contradictorii și foarte puțini erau cei care izbuteau să li se sustragă. Un coleg fizician,Toshiro Fujimori, Îi mărturisise că era tot mai des muncit de gândul că greșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
stratagemă naivă, menită să Îndepărteze gândul lichefiat că ar putea să nu-și mai revină niciodată. Nu, pe bune, chiar eram speriat ca nu cumva, Doamne ferește... Înțelegeți ce vreau să spun... N-am idee cât timp a durat scena așteptării apăsătoare care Îmi șfichiuia nervii și Îmi amplifica neputința de a reacționa Într-o manieră corespunzătoare, habar n-am care ar fi fost maniera aia, iar lucrul acesta mă stresa și mai tare. Încet-Încet, profesorul a prins să se reanime În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
foi, căci începuse să amețească. Și acum, spuneți-mi... - zise Gacel Sayah, care se străduia să fie cât mai precaut, dar era ros de curiozitate. Unde vă duceți atât de grăbiți în plin deșert? — La Cairo. Se lăsă o liniște apăsătoare, căci neîncrederea pusese stăpânire pe toți cei de față, cu excepția, bineînțeles, a celor doi francezi. — La Cairo? repetă Aisha cu un firișor de voce. Dar Cairo nu este un oraș mare, departe, în străinătate? — Ba da, este capitala Egiptului. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
exact din lume se aflau, putea fi un abis sau doar un mic pas, și așa ceva nu erau capabili să-și explice. De aceea, clipele care au urmat au fost oarecum stânjenitoare, până când, într-un sfârșit, Marcel Charrière rupse liniștea apăsătoare spunând, în timp ce se apleca să-și mai toarne o ceașcă de cafea: — Sunteți surprinși de tot ce facem, dar, în ceea ce mă privește, pare mult mai surprinzător că ați ales acest colț pustiu de lume ca să trăiți. De ce? Ce v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de aici. — Știu asta. — Și ce-ai vrea? Să te las să pleci? Cine-mi garantează că te vei întoarce? — Nimeni, dar n-am pretins să mă lăsați să plec. E suficient să dau un telefon. Se lăsă o liniște apăsătoare. Cei patru beduini se priviră ca și cum băiatul ar fi fost nebun. Vrei să vorbești la telefon cu cineva din Italia, chiar din inima deșertului Tenere? întrebă în cele din urmă Aisha, neîncrezătoare. — Da. Am un telefon celular în mașină. Face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și dacă eram prietene cu ea Însemna că pe noi nu ne supăra greșala ei și poate nici nu o credeam vinovată, de aceea ei ne strigau „Verfluchte Juden!“ pentru că În ochii lor eram și noi vinovate. Era un timp apăsător, un timp În care fiecare simțea vina În el, o vină fără obiect, fără materialitate, o vină ca o muzică pe care nu o poți povesti, deși o auzi În tine neîntrerupt. Treceam prin aerul acelei primăveri Însoțită de cîntece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mai mare sau mai mic, mai crud sau mai uscat, pentru că orice bob e altfel decît celălalt. Oamenii aceia fără vedete de cinematograf, fără laureați al premiului Nobel, fără cosmonauți - o uniformitate deplină ca nisipurile dezolant de egale ale lunii. Apăsătoare această priveliște amorfă ca o vitrină cu mărfuri neambalate, ca un oraș fără reclame. Apăsătoare și alienantă și atunci o apărut o cocoașă, un loc dureros În care s-a adunat tot orgoliul unei individualități refulate vrînd să țîșnească afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
decît celălalt. Oamenii aceia fără vedete de cinematograf, fără laureați al premiului Nobel, fără cosmonauți - o uniformitate deplină ca nisipurile dezolant de egale ale lunii. Apăsătoare această priveliște amorfă ca o vitrină cu mărfuri neambalate, ca un oraș fără reclame. Apăsătoare și alienantă și atunci o apărut o cocoașă, un loc dureros În care s-a adunat tot orgoliul unei individualități refulate vrînd să țîșnească afară ca un munte al trupului și să fie văzut. Așa s-a născut „Cocoșatul“. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
închiderii a venit repede. Ca un raid de poliție, oameni masivi în uniforme au pus lumini puternice pe noi și ne-au scos pe rând afară. Mayfair la ora două jumătate dimineața era la fel de liniștit ca un cimitir, o liniște apăsătoare, și oricum îmi bâzâiau urechile, ca să compenseze. Ne pierduserăm de cuplul care venise cu noi, dar Tim, proaspăt ca un nou-născut, supraveghea un Phil adormit și o Baby terminată. Aerul rece era minunat. Cădea ploaia, o burniță răcoritoare. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
acasă. Am revăzut totul după atâta timp - ultima mea scrisoare, foarte veche, era pe masă sub ochelarii lui tata. Pe perete - desenele mele frumos înrămate. Amurgul cădea peste ele cu o lumină semănând cu o piele îmbătrânită. Era o vară apăsătoare în București. M-am întors în cămăruța mea, plimbându-mă în lung și în lat. Mi se părea că pământul mi se clătina sub picioare. Simon s-a întors pe neașteptate la București, căutându-l pe Nunu. Apoi ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și simplu cu totul. PAGINĂ NOUĂ LUCA ȘI EMIL Luca Dinulescu și Emil Cioran se aflau pe aleea unui parc, Herăstrău, să zicem, plimbându-se agale. La un moment dat, Luca îndrăzni în sfârșit să întrerupă tăcerea cea atât de apăsătoare sub care se învăluise bătrânul și nebunul gânditor. - Emil? întrebă Luca. Evident, Emil nu răspunse, pentru că ori îi era, ca de obicei, mult prea lene, ori i se rupea pula de tot ceea ce se-ntâmpla în jurul lui. - Da? făcu într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]