881 matches
-
Yariv scoase din sertarul biroului textul la care lucrase în ultimele douăzeci și patru de ore. Schițat la Casa Albă, acesta conținea adnotările făcute de mână chiar de președinte: lucraseră toți la el de atâta vreme, încât Yariv îi recunoscu imediat scrisul aplecat și dezordonat. Președintele rezumase punctele asupra cărora căzuseră de acord și divergențele care mai existau. Yariv trebuia să recunoască, făcuse o treabă excelentă, accentuându-le inteligent pe primele și expunându-le pe celelalte atât de concis, încât fuseseră de-ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
doar perne enorme, așezate pe bănci de piatră și în nișele ferestrelor. Aerul era îngroșat de aburul care se ridica din ceaiurile de fructe, de fumul de tutun și de diverse soiuri de iarbă. Într-un colț zări un băiat aplecat sârguincios asupra unei chitare, o claie de păr negru, lins acoperindu-i chipul. În fața lui, având și ea o chitară în mâini, stătea o fată cu capul ras în întregime, purtând un tricou alb, foarte larg și pantaloni scurți până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
anii ’80. În fața verandei agoniza un bananier înghețat, maroniu și amărât, gata să cadă și el la pământ, așa cum se întâmplase de mult timp și cu gardul de fier. Alături de copacul uscat era o moviliță de pământ peste care stătea aplecată o cruce celtică din placaj. Plymouth-ul tip 1946 era parcat în fața casei, cu bara de protecție atingând veranda și farurile din spate blocând trotuarul de cărămidă. Dar, cu excepția mașinii, a crucii dărăpănate și a bananierului mumificat, curtea era complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
podele. Lana, aplecată peste bancnotele pe care i le dăduse băiatul, începu să scoată niște sunete ce aduceau cu invocațiile unei preotese. De pe buzele ei ca de coral, ieșeau cifre și cuvinte șoptite care pluteau în sus, în timp ce, cu ochii aplecați, scria câteva numere pe o bucățică de hârtie. Trupul ei frumos, care în decursul anilor se dovedise a fi și el o investiție profitabilă, se apleca reverențios peste micul altar cu suprafața de plastic laminat. Fumul ca de tămâie de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
că nici măcar nu era nevoie să Înghiți tot conținutul tubului ca să te sinucizi. De Îndată ce comprimatele Începeau să-și facă efectul, nu mai eram În stare să mă țin pe picioare și mă duceam să mă Întind pe pat, cu capul aplecat, ca Marat asasinat În cada de baie. Nu mai aveam puterea să părăsesc apartamentul, ceea ce era un mod radical de a nu mai simți angoasa străzii! Atunci l-am căutat pe doctorul Zscharnack. Psihanaliștii nu recomandă medicamente. — Doctore, am nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
trage spatele supraîncărcat în jos și se încumeți să reziste tiraniei gravitației, apăsându-și degetele pe șira spinării dureroase. Se ridică și se îndreptă, amețită de smucirile intens dureroase și aproape extatice. și apoi îl zări, în fața ei, cu umerii aplecați înainte și cu capul înclinat. Părea că o aștepta pe ea. Era un bărbat mare, înalt și vânjos, cu o barbă stufoasă pe măsura corpolenței sale. Purta o manta militară veche. Căciula din piele de oaie îi acoperea urechile. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Porfiri din umeri. Dacă va fi să devii avocat, Pavel Pavelovici, vei afla repede că nu trebuie să te bizui pe adevăr. § Pavajul acoperit de zăpadă de pe Nevski Prospect era plin de urme negre de pași. Porfiri mergea cu capul aplecat, uitându-se la urmele de pași și așteptându-se ca acestea să îl conducă spre soluția misterului și, deci, spre criminal. De fapt fixa pavajul doar pentru a evita să privească cerul deschis de deasupra care îi aducea aminte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
aceea te poți considera suspendat până la clarificări ulterioare. ă Iaroslav Nicolaevici! strigă Nicodim Fomici. Trebuie să protestez cu tărie. Nu așa se procedează. Așa ceva este... Liputin refuza însă să se uite în direcția lui Nicodim Fomici și își ținea capul aplecat inspectând conținutul dosarului. ă O zi bună, Nicodim Fomici. Prezența dumitale nu este necesară aici. Sunt sigur că ai probleme mai arzătoare de rezolvat. ă Voi depune un recurs oficial din partea lui Porfiri Petrovici. ă Abia aștept să îi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și mușcându-și obrajii pe dinăuntru. Apoi dădea din cap și o lua din loc pe măsură ce Porfiri îl ajungea. Nu își vorbeau deloc. Podul Kazanski se ridica în unghi peste Canalul Iecaterniski înghețat. În timp ce se apropiau, puteau să vadă spatele aplecate ale mulțimii aduntă pe pantă, încercând să reziste trotuarului înghețat și înclinat. Un polizieski striga și îi descuraja pe voaieurii încăpățânați care refuzau să se împrăștie. Se uitau cu disperare fixă la un punct de pe pod, dincolo de marginea ascuțită, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Cupola aurie a unei biserici bizantine strălucește la capătul unui bulevard. Părinții lui Susan, Slobodan și Aleișa Petrovici, locuiesc Într-un bloc de cărămidă roșie, cu cinci etaje. Susan parchează În zăpada mocirloasă, chiar În fața blocului, unde tatăl ei stă aplecat asupra motorului mașinii sale, Înjurînd. Se Îndreaptă de spate cînd ea Îl strigă pe nume. Drept prezentare, Susan spune: — L-am adus pe domnul Wakefield, ca să te cunoască. Domnul Petrovici Își șterge mîinile pe o cîrpă uleioasă și mormăie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pe Napoleon și a pornit pe urmele lui. Câinele cel costeliv îl căuta atunci disperat pe Gaston. Napoleon nu mai trăia însă. Când a ieșit din pasarela subterană, l-a zărit pe Higurashitei la lumina palidă a lumânării. Bătrânul stătea aplecat deasupra mâinilor unei femei care venise să-i ceară sfatul. Părea o mamă doborâtă de greutățile vieții. Avea un bandaj în jurul gâtului și un copilaș în cârcă. „Chiar în seara aceasta“, reflectă Takamori, „mai sunt multe altele în aceeași situație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Se deschide - care ușă? Ies vârstele și-mi pun pe cap aureolă de cenușă. Întârziind subt vremi schimbate, îmi taie drumul - care prieten? Îmi taie pasul - ce vrăjmaș? Ah, pasărea Foenix ca altădată nu mai zboară peste oraș. [1928] * CAP APLECAT Mă îndemn să fiu și o clipă mai sânt Undeva pe câmp a murit fratele vânt. Toamna sângerează peste un mers bătrân. Printre umbre prelungi rostul mi-amîn. Spre nu știu ce sfârșit un zbor s-a întins. Cu pâlpâit de sfeșnic un
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
se sfarmă vatra. Negrul argint, lutul jalnic și grav sunt aur scăzut și bolnav. Piezișe cad lacrimi din veac. Invoc cu semne uitare și leac. [1931] * LUMINA DE IERI Caut, nu știu ce caut. Caut un cer trecut, ajunul apus. Cât de-aplecată e fruntea menită-nălțărilor altădată! Caut, nu știu ce caut. Caut aurore ce-au fost, țâșnitoare, aprinse fântâni - azi cu ape legate și-nvinse. Caut, nu știu ce caut. Caut O oră mare rămasă în mine fără făptură Ca pe-un ulcior mort o urmă
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
adâncuri misterele. Înalță-te fără sfârșit, dar să nu ne descoperi niciodată ce vezi. PERSPECTIVĂ Noapte. Subt sfere, subt marile, monadele dorm. Lumi comprimate, lacrimi fără de sunet în spațiu, monadele dorm. Mișcarea lor - lauda somnului. TĂGĂDUIRI Arbori cu crengi tămăduitor aplecate fac scoarță în jurul unui lăuntric suspin. Pe toate potecile zilei cu surâs tomnatic se răstignesc singuri Cristoși înalți pe cruci de arin. Grele din înălțimi cad ciocârlii ca lacrimi sunătoare ale dumnezeirei peste ogor. Pe drumuri pornit iscodesc semnele întregului
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
celălalt regele Rotari și ducesa Gaila. Eu rămân aici să citesc psaltirea. M-am străduit să nu bag de seamă că o numise pe Gaila ducesă, nu regină. Ca să nu ating cu capul bolta rotundă a coridorului, trebuia să merg aplecat, ținând torța cu brațul întins înainte. Fumul înțepător mă făcea să tușesc și să lăcrimez; și-n plus, nu vedeam mai departe de pasul pe care-l făceam. În fine, am dat de prima odaie. Deși m-am ferit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
învinețită, ca un rasol. Din corpul lui creștea un maț subțire, care mai era încă legat de ea. A apucat-o groaza, gândindu-se cât mai avea să stea în poziția aceea fără să știe ce are de făcut. Stătea aplecată, ținând cu amândouă mâinile copil încă prins de uterul ei, prin cordonul ombilical. Părea mort și anormal, modelat din ceară. În dreptul sexului, se vedeau trei creste mici, paralele. Apoi a căzut ceva pe gresia verde a băii, o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
spre public. Zogru și-a găsit în cele din urmă un loc bun, într-o fată care stătea lângă Giulia. De-acolo putea să simtă o urmă de Bvlgari Aqva și îi vedea cu coada ochiului profilul, cu bărbia ușor aplecată și ochii ridicați spre sprâncene. Lui Andrei începuse să-i fie teamă să nu facă vreo gafă. Așa că încheiase într-un ton ipotetic: - Nu putem ști cu certitudine dacă este mormântul lui Vlad Țepeș, dar mi-ar plăcea. Pe ecran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
m-a aruncat pe jos. Fiecare os din corpul meu s-a rupt, n-am mai simțit în viața mea așa o durere. Din fericire, eram vampir și peste vreo câteva minute, tot corpul meu s-a refăcut. Vampirul stătea aplecat deasupra mea. L-am apucat cu ambele mâini de umeri și l-am împins în perete, ținându-l bine. Am scos țepușa din buzunar și m-am repezit să-l înjunghii. Vampirul s-a eliberat din strânsoarea mea și a
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
lipsea un mănunchi de elemente - probatoare și convergente - fusese nevoit să capituleze. Loïc Kermeur avea să fie eliberat peste un ceas sau două. Nu scosese nimic altceva de la el decît un ridicat din umerii pe care Îi ținea cu Îndărătnicie aplecați, stînd cu capul În mîini. Oare ce Îi putuse spune surorii lui? Polițistul o luă pe Annick deoparte. Convinsă că avea să capete o muștruluială, secretara i-o luă Înainte. - E fratele ei. Și apoi, Marie n-ar face nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
redevină serioasă. Și cu ce semăna? - Cu dumneata! trînti el, nu fără o anume ferocitate. Păr lung, ochi verzi... numai că avea gîtul tăiat! RÎsul Mariei Încetă brusc. Înțelegea acum mai bine de ce avusese el acea reacție de panică, văzînd-o aplecată asupra lui, cînd se trezise. - Ai crezut că era iarăși fan... lucrul acela care te ataca. El evită răspunsul dînd din umeri, iar cînd ușile de sticlă ale clădirii tocmai se deschideau În fața lor, nu se putu Împiedica s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
adresele lui au rămas fără nici un răspuns. Într-o grădină zoologică, un cangur mascul (Macropodides) se comportă adesea ca și cum poziția verticală a Îngrijitorului său ar fi o provocare la luptă. Agresivitatea cangurului poate fi domolită dacă Îngrijitorul ia o poziție aplecată, caracteristică pentru cangurii pașnici. Jean Cohen nu avea nici un chef să se transforme În cangur pașnic. Răutatea lui Michel Brasseur, stadiu evolutiv normal al unui egoism deja prezent la animale mai puțin evoluate, Îl lăsase pe unul dintre colegii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nu se roadă funia. BRUNO: N-are cum. GRUBI: Mamăăă... BRUNO (Coboară încet în groapă.): Ține strâns! Mai fă un nod! Ține de amândouă capetele! (I se mai vede creștetul.) Gata! (Către acel ceva din adâncul gropii.) Marș! Marș! GRUBI (Aplecat mult peste groapă.): Iar mușcă? BRUNO (Din adânc.): Ce? GRUBI: Iar mușcă? BRUNO: Îl găuresc eu. GRUBI: Să nu se scârbească, nene... BRUNO: Îi crăp capul! (Agitație în adânc.) Marș! (Funia se mișcă amenințător; BRUNO se luptă cu cineva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
că parcă erau de la extratereștri, cum se dă prin filmele cu mistere de oizeneuri, că rămâne pământul negru pe unde calcă ăia. Au mai fost și niște chestii ciudate, care parcă erau cutii de chibrituri, dar piuiau, când le țineai aplecate. Și sâmburi de măsline. Și pământul ăla ars, să nu te bage la idei, oare ce să fi fost în boscheți?... Mai privi spre ecranul computerului. Nu cumva insul acela, cu pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
eșarfă verde fluturându-i pe umeri. O șapcă de piele, neagră, soioasă, mai mult îi spânzura pe fruntea ascuțită. Părea atârnată de cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. Ținea în mâna stângă o servietă voluminoasă, burdușită. Ușor aplecat, încerca cu cealaltă mână, să meșterească ceva la clanță. Dar nu pentru vederenia asta cu șapcă urla romancierul de parcă burta i-ar fi luat foc și-l perpeleau flăcările pustiirii. Lângă acela, femeia de nor și raze de mai adineauri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Mă săruta pe amândoi obrajii, lăsându-mi salivă pe colțurile gurii, iar când se îndepărta îi vedeam rujul dus, pierdut printre crâmpoțelile buzelor. Mă mângâia mereu pe creștet și pe antebraț. Când rămâneam singuri, se uita la mine cu capul aplecat puțin într-o parte, ducându-și mâna la obraz, și cu o unghie scurtă și ascuțită, tăiată special pentru a ascunde scăpările keratinei, își atingea cearcănele într-un gest melancolic. Mă întreba: ce crezi, Mian (așa-mi spunea din copilărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]