882 matches
-
un fel pentru amabilitatea dumitale. Încercă să-i strecoare o hârtie de 25 de lei. Șoferul se feri râzând. ― Lăsați! Dacă se poate, aș vrea un pahar cu apă. Pe masă strălucea încărcătorul uitat de inginerul Ionescu. Sprâncenele i se arcuiră. Scarlat părăsi ascunzătoarea. ― De ce nu-l poftiți înăuntru, domnule Dragu? E un tip onest! Merită cu prisosință recunoștința dumneavoastră. CAPITOLUL V TENTATIVĂ DISPERATĂ Șoferul își bălăngănea mâinile privind rătăcit în jur. Bătrânii uitau speriați fără să scoată un cuvânt. Melania
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
a reușit să scape de la slujbă. Oricum, mai are timp să sosească. Privea atât de fix grupul, încît simți gemi care-i înțepa ochii. ― Ție nu ți se pare curioasă chestia asta? ― În ce sens? se interesă Azimioară. Maiorul își arcui sprâncenele. ― Am mai văzut eu vecini cumsecade, dar indivizii ăștia sânt de-a dreptul formidabili. Pur și simplu mă depășesc. Locotenentul își aranjă fularul. Din cauza frigului, se umezise în dreptul gurii. Nu răspunse. Avea impresia că, pe undeva, Cristescu exagerează cu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nu mă înșel, în curând va începe să ningă. De fapt, sper că nu va ninge! O umbrelă închisă când afară ninge e grozav de ridicolă. Își puse toca neagră și îmbrăcă paltonul. Motanul se opri în prag scărpinîndu-și trupul arcuit de ușă. Bătrâna surîse: ― Nu te-am uitat, Mirciulică. Ți-am lăsat în bucătărie provizii. După aceea, va trebui să te descurci singur. Oberlihtul a rămas deschis... Îl luă în brațe. Mustățile îi gâdilau obrazul. Șopti privind ochii verzi, translucizi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dat de Tarrou. După cât poate aprecia povestitorul, e destul de fidel. "Pare de treizeci și cinci de ani. Statură mijlocie. Umerii puternici. Obrazul aproape dreptunghiular. Ochii întunecați și drepți, dar fălcile proeminente. Nasul gros este regulat. Părul negru tuns foarte scurt. Gura este arcuită, cu buzele pline și aproape întotdeauna strânse. Are întrucâtva înfățișarea unui țăran sicilian cu pielea lui arsă de soare și hainele lui în tonuri veșnic închise, dar care îl prind bine. Umblă repede. Coboară de pe trotuare fără să-și schimbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
încordă, o încordare ritmică. Lisa începu să își maseze sânii și să geamă încet. Mergea. Rick își dublă eforturile. Ea răspunse puternic. Era clar că mergea ... mergea ... Lisa gemea tare acum ... respira sacadat, se zvârcolea, se încorda ... spatele ei se arcui ... Și, dintr-o dată, se ridică brusc și țipă: — Da! Da! Brad! Daaaa! Rick se trase în spate, ca și cum ar fi fost lovit. Lisa își duse repede mâna la gură și se rostogoli pe pat, departe de el. Se cutremură scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
se părea amuzantă. De la această stare bizară erau pe cale să treacă la un impas aproape sinistru când „Dansul Zânei Fondantelor“ s-a auzit din nou. Armanoush a verificat ecranul: număr privat. A Închis telefonul, lăsându-l să vibreze. Și-a arcuit sprâncenele și și-a țuguiat buzele Într-un gest de genul „nu contează“ spre Matt, un gest pe care nici el, nici nimeni altcineva nu l-a Înțeles. La șapte patruzeci și cinci Armanoush Tchakhmakhchian și Matt Hassinger ieșiseră În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
eu asta? Lilia scutură din cap, murmurând: ă Fie-ți milă! ă Nu-ți fie teamă, Lilia. Nu te teme! Este adevărat, vezi! Viața aceea s-a terminat! ă Numai ne vom înrăutăți viața! Zoia o mustră tandru și zâmbi arcuindu-și sprâncenele. Însă Lilia nu părea în stare de asemena amăgeli și era prea obosită pentru a se enerva. Trecu pe lângă Zoia, către locul unde se afla patul îngust pe care îl împărțea cu fiica ei. Se simți însă prinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
uitase. În schimb, se și imagina arătîndu-i pozele și cărțile lui Porfiri Petrovici. Capitolul optsprezece Hotelul Adrionapole Drozhki gonea peste Neva pe Podul Bizhevoi, iar vizitiul mâna din picioare ca să biciuiască calul, un armăsar murg, mai bine. Gâtul animalului se arcuia și se încovoia, unduindu-se sub pielea lucioasă. Aburi îi ieșeau din coaste și-și întorcea botul într-o parte în aerul rece. Sub strigătele vizitiului, nechezatul calului și clinchetul constant al clopoțeilor, Porfiri Petrovici putea auzi ropotitul copitelor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Cred că toate fetele erau Înnebunite după tine... — O, da! Bărbatul acesta puternic, cu optsprezece ani mai În vârstă decât ea, dansa de parcă ar fi fost băiatul rău al liceului, cu părul lui ondulat căzut pe față, cu trupul elastic arcuindu-se neîncetat, țipând, glumind, Învârtind-o. Viața cu el nu avea cum să fie plictisitoare, se gândi. Noi doi o să ne distrăm bine Împreună... pentru că semănăm atât de mult, zise ea trăgându-și sufletul pe când se Întorceau la masă. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
ape am cântat cu pescarii, umbre înalte pe maluri, visând corăbii încărcate de miracol străin. Alături de lucrătorii încinși în zale cănite am ridicat poduri de oțel peste râuri albe, peste zborul pasărei curate, peste păduri adânci, și orice pod se arcuia trecîndu-ne parcă pe un tărâm de legendă cu el. Am zăbovit îndelung între stânci lângă sfinți bătrâni ca ghicitorile țării, și-am așteptat să se deschidă o fereastră de scăpare prin puternice spații de seară. Cu toți și cu toate
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
De aceea mâine-seară o să ne explici de ce romanii și arienii se luptă între ei și de ce oare romanii se urăsc între ei din pricina celor Trei Capitole. - Într-o singură seară n-o să fie ușor, am răspuns uluit. S-a încruntat, arcuindu-și sprâncenele, semn că se enervase. - Stiliano Sirianule, adevărul n-are nevoie de multe cuvinte; minciuna, da, are nevoie de o lungă și complicată sporovăială, tocmai ca să ascundă înșelăciunea. Adevărul e că o seară a fost mai mult decât suficientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care comanda o sculca, o patrulă de pază înarmată, a intrat în sală și a spus: - Faroald, mi s-a adus la cunoștință că în casa porcarului Woto se află un preot; trebuie cumva să intervin? Bătrânul comandant și-a arcuit sprâncenele, a cugetat o clipă și a răspuns: - Acum e noapte, lasă-l până mâine-n zori, și, dacă va mai fi acolo, adu-i pe el și pe sămădău la stejar. După care s-a întors spre mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mult cum să acționăm, și cer îngăduința să-i caut pe Rotari și pe ceilalți prin tatăl meu și administratorul lui, slujindu-mă de relațiile lor în ținuturile bizantine. În tăcerea ce se lăsase, regele s-a încruntat, și-a arcuit sprâncenele, m-a măsurat din cap până-n picioare, după care a izbucnit într-un hohot de râs. - Ești tu în stare, o mână de om, să faci treaba asta? Mă lua peste picior. Unul dintre episcopi i-a șoptit ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Roma. Erau brune, albastre sau galbene. Doamna Fioravanti se opri În fața celei mai impunătoare. Zugrăveala era de un roz palid. Probabil era frumos să locuiești aici. Când porțile automate se deschiseră, Kevin văzu două femei goale de piatră care se arcuiau prietenoase și sprijineau pe mâini, fără un efort prea mare, un balconaș. Doamna Fioravanti Își răscoli poșeta În căutarea cheilor. Scoase din ea o legătură voluminoasă, ce părea să cântărească măcar un kilogram, se concentră căutând cheia potrivită, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fost periuța electrică. Cu toată silința pe care și-a dat-o, la un moment dat, acumulatorul s-a descărcat. A fost nevoită să renunțe. S-a prezentat cea cu capul flexibil. Atât de multă acrobație a făcut, s-a arcuit, și-a dat capul pe spate, încât acesta s-a retezat. I-a venit rândul celei mai modeste dintre ele. Ea nici nu dorea să se întreacă, ci numai să-i fie de folos stăpânului. Calmă, răbdătoare, perseverentă, nu a
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în timp ce mâinile își vedeau de treaba lor precisă. Chiar și la bătrânețe, când firul pe care îl torceam nu mai era de lână, ci de in, aveam să-mi amintesc parfumul suav al mătușii mele și buzele ei care se arcuiau spunând numele zeiței, Uttu. I-am spus lui Iosif povestea zeiței Uttu, țesătoarea. I-am spus și povestea marii zeițe Innana, cum a călătorit pe tărâmul morților și apoi cum s-a căsătorit cu regele-păstor Dumuzi, iar iubirea lor a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
țintesc, dar bunicul m-a apucat de umeri, șoptindu-mi să mai așteptăm, și atunci mâța a plonjat și, cu coada ridicată și picioarele rigide, a făcut câțiva pași prin iarbă, s-a oprit de vreo două ori, și-a arcuit spinarea, adulmecând ceva prin buruieni, ba chiar s-a și uitat spre noi o dată, dar ori nu ne-a văzut, ori ne-a luat în seamă, pentru că s-a așezat pe labele din spate, ușurându-se-n iarbă, și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am vrut de altfel, ci m-am uitat la fața lui, la gura, nasul și ochii lui, la trăsăturile feței și la tenul neted și curat, cu toate că zâmbea, i se putea citi pe față o anume dârzenie, gura-i era arcuită în sus, și atunci, așa cum mă rugase, am încercat să-mi imaginez cum ar trebui să arate această față acum, dar n-am prea reușit. Uitându-mă la acel chip tânăr, mi-am adus aminte de tata, de tata și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
da răspuns? se interesă el. - Deocamdată nu, dar am să vă rog să rămîneți la dispoziția poliției. Și dumneata, adăugă Lucas pe un ton rece adresîndu-se lui PM. - În onoarea cui? - Gwen a dispărut, spuse Marie. Sprîncenele lui PM se arcuiră, apoi umbra unui zîmbet Îi jucă pe buze. - Nu se poate! Nu cumva o spuneți ca să-mi faceți plăcere? Întrebă el, brusc Înviorat. TÎnăra polițistă Îi aruncă o privire deloc amabilă: - Ar fi bine să dăm de ea În viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o aduc în seră. — Extraordinar. Nathaniel ! Trish răpăie ușor cu degetele în fereastra de la bucătărie. Intră să mănânci un sandviș ! Împietresc. Nu. Nu vreau să mai dau cu ochii de el. — Doar nu vrem să aruncăm toată mâncarea asta. Își arcuiește sprâncenele spre mine. Dacă aș avea ceva de comentat, Samantha, ar fi că ai fost un pic cam risipitoare. Nu vreau să zic prin asta că am fi săraci, adaugă repede. Nu e vorba despre asta, deloc. — Ăă... nu, doamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ticălos. Pășim mai departe în noapte fără să rostim nici un cuvânt. Umărul lui îmi atinge umărul. Apoi îi simt mâna. Degetele i se strecoară printre ale mele, la început ca din greșeală, apoi, încet, împletindu-se cu ale mele. Mă arcuiesc toată în clipa în care trupul meu răspunde, dar fac eforturi să nu-mi țin respirația. Nici unul dintre noi nu spune nici un cuvânt. Nu se aude nimic în afară de pașii noștri pe drum și de un țipăt de bufniță undeva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cele pe care le mai văzusem În călătorie. Pământul lor era nisipos și uscat, bătut de soarele arzător din zori până la asfințit. Stăteau cât era ziua de lungă Într-un fel de case din piei argăsite, Întinse pe niște prăjini arcuite În fel și chip - aceste adăposturi se asemuiau cu ceea clădisem eu când se născuse Unu, numai că erau mari, frumoase și pline de tot ce le făcea trebuință. Erau un neam de oameni uscați și Înalți care, din pricina fierbințelii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ciocnindu-se Între ele, bubuind și scârțâind - unele erau albastre precum cerul după ploaie, altele erau cenușii precum blana unui lup plouat zile În șir, iar altele erau albe precum cel mai nou omăt, la Început de iarnă... Malul se arcuia spre Miazănoapte și Într-o parte și În alta, așa că nici să mai fugim Înapoi nu mai puteam: În spate se aflau cei ce-mi luaseră urma peste atâtea și atâtea tărâmuri. - Știi ceva, Logon? Așa-s de supărat, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
oferea prea multe indicii. Dar, chiar atunci, se auzi o voce din sală: —Violet! De când nu te-am mai văzut! Violet se roti pe un călcâi, răsucindu-și gâtul cu puțin mai mult avânt pentru ca pletele sale lungi să se arcuiască și apoi să se reașeze într-o perdea bogată. —Exerciții pentru o reclamă la șampon, le spuse lui Hugo și lui Sally. —Philip? spuse ea, uitându-se cu atenție spre sală. Dumnezeule, sunt ani de zile. Mă tem că ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
aduce un pic cu John Benson 1, observai eu. Numai spirit și venin. Numai să nu se ia la întrecere cu mine pentru rolul de dandy din perioada Restaurației, spuse el fără prea mare atenție. Am cam acoperit piața. Se arcui într-o plecăciune adâncă și elaborată, a cărei perfecțiune mă făcea să-i și văd coada de brocart a hainei de gală și dantela revârsându-i-se pe deasupra manșetelor. — Totuși, următorul meu rol e Edmund, la Național. Mi-au spus azi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]