1,120 matches
-
și Ion Vatamanu, V. a cultivat cu predilecție balada. Afiliat la mesajul moral al generației Labiș, refuză inerția, somnul, lâncezeala. Raportarea la bunul-simț de sorginte populară, la firesc generează o ardoare etică în spiritul Glossei eminesciene sau al poeziei gnomice argheziene: „Nu e Rău și nu e Bine,/este bine, este rău,/Tu să pleci când altul vine/mai semeț în locul tău”. Pildele socratice ale lui Moș Pasăre, personajul epic al mai multor poeme, sunt rostite când în spirit folcloric, când
VODA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290619_a_291948]
-
de unde forța de impact care i-a propulsat numele în prim-planul liricii românești. Stelele fixe îi clasicizează de fapt lirica, iar autorul își găsește în imaginea astrelor nemișcate simbolul privilegiat al tuturor acelor mistere către care trimite fie prin argheziene interogații, fie prin blagiene tăceri. Puritatea expresivă a versului generează senzația unor structuri armonice în straturile de adâncime ale textului, semn sigur al deplinei stăpâniri a materiei poetice. Anii de după apariția cărții Stelele fixe aduc o tot mai accentuată intruziune
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
există ieșire: totul este înăuntru și e vorba de un complex al lui Iona, un Iona poet, locuitor al chitului care este poezia-trup, din care nu se poate salva, în care se crestează pe sine pentru a ieși în afara sa. Argheziana unghie de la mâna stângă devine aici un simbol al încercării sisifice de sfâșiere a spațiului conținător, în mod paradoxal identic cu eul-conținut: „dar eu cioplesc la o unghie grozav de mare” sau „eu acum vorbesc de sub unghii: ele au crescut
POP-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
Poetul declară, de altfel: „Sunt un François Villon, născut din flori,/ În jurul meu roiesc spânzurători” (Sunt un François Villon). Se disting unele poezii tip joc (cu „poantă” finală), de o simplitate cvasifolclorică. O anumită ingenuitate se manifestă, cu grație jucată, argheziană, și în poemele cu tematică religioasă: „A venit la mine și mi-a spus:/ «Lasă-mă să-ți zic Isus»./ M-a luat deoparte-apoi: «Ai fost tâmplar,/ Fă-mi până mâine-o cruce de stejar»./ Văzând că nu-l refuz
POPESCU-24. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288945_a_290274]
-
Precizări în legătură cu biografia lui Tudor Arghezi, CRC, 1975, 39; Mitzura Arghezi, Postscriptum la o dezbatere, MS, 1976, 1; Vasile Gh. Șega, Din nou despre originea lui Arghezi, R, 1976, 3; I.D. Lăudat, Ascendenții, CRC, 1980, 21; Florea Firan, Noi date argheziene, R, 1980, 9, 10; I.D. Lăudat, Precizări în legătură cu biografia lui Tudor Arghezi, AUI, literatură, t. XXVI, 1980; Mitzura Arghezi, Câteva precizări necesare, RL, 1983, 6; Șerban Cioculescu, Argheziana, București, 1986, 442-448, 467-470; Pavel Țugui, Arghezi necunoscut, București, 1998, 6-8, 14-17
POPESCU-CADEM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288949_a_290278]
-
apar, probabil pentru prima oară într-o istorie literară, referiri la literatura de rezistență scrisă în țară și, de asemenea, la operele scriitorilor români din exil: Eugen Ionescu, Emil Cioran, Vintilă Horia, Ștefan Lupașcu și Alexandru Busuioceanu. Admirația pentru poezia argheziană, vizibilă prin aplecarea asupra universului autorului Cuvintelor potrivite, pe care îl recomandă cu stăruință cititorului italian, acuzând cu severitate tălmăcirile aproximative realizate de Salvatore Quasimodo, nu domină, așadar, lucrarea sa istoriografică. În Poesia romena moderna raporturile literare sunt altfel intuite
POPESCU-16. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288937_a_290266]
-
Iarba fiarelor (1942), unde, în spiritul liricii de la „Gândirea” și, într-o măsură, al lui Arghezi, poetul se îndreaptă în direcția prozaizării misterului, a „materializării” celor inefabile, închipuind ritualuri religioase în spațiul și în ritmurile naturii, tot în maniera senzualistă argheziană, în cadrele unui „păgânism” poetic convențional. Copilărind în ambianța unei Bucovine aspre, cu seve puternice, P. încearcă să fructifice în egală măsură o sensibilitate exacerbată a naturii, turnată în tipare impecabile. Personificarea naturii are totuși drept rezultat un obositor lanț
POPOVICI-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288966_a_290295]
-
Eternități... Alcătuit sub impulsul Centaurului lui Maurice de Guérin, pe care îl va și traduce, dar cu punctul de plecare într-un vis, ciclul Centaurii comunică sentimentul straniei damnațiuni de a fi „zeu și ființă deodată” cu o energie aproape argheziană, în viziuni inedite. În Barbarul poetul nu face decât să proiecteze aceeași stare de vitalitate torturantă, însă în expresie mai frustă, în alt decor, asiatic, pentru ca în Krum cuceritorul să construiască, parcă din piatră, o înfățișare de centaur sălbatic: „Pe
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
desculți. Ei sunt fiii mulți ai pământului.” Marcată de momentul postavangardist, cu ofensiva prozaicului, demonetizarea lirismului, vidarea miturilor, radicalizarea opțiunilor sociale, poeta exersează formulele moderniste aflate în circulație. Mai definită decât amprenta vitalismulului expresionist al lui Lucian Blaga e tutela argheziană, sub care P. produce crochiuri gracile în linia miniaturalului infantil sau animă brutal peisaje; din stânga modernistă a insurgenței și frondei, în siajul lui Ion Caraion, Constant Tonegaru și mai ales Geo Dumitrescu, vine persiflarea lirismului prin ludic sau prin „tifla
PORUMBACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
capitolul De unde începe istoria declanșează valuri de considerații, cu întoarceri în istorie și coborâri până în arheologie, sugerate de asocierea formei de arc a Olteniei cu firea aprigă a locuitorilor ei. În alt stil, cu rezonanțe de Cântarea României, de tabletă argheziană imnică ori din Cartea Oltului a lui Geo Bogza, uneori cu un meșteșug parcă împrumutat cusăturilor țărănești, paginile consacrate lumii oltene de altădată exemplifică abundent și variat imaginea pe care intenționează să o compună autorul. Analog sunt concepute și următoarele
PURCARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289066_a_290395]
-
experiență ce stă sub semnul unei literaturi „filoromâne” (Adrian Dinu Rachieru), în sensul că marele model, Nichita Stănescu, alături de Blaga și Arghezi, guvernează universul său liric. Este o poezie modernistă în linia neoexpresionismului tradiționalist blagian, frământată de îndoieli și revolte argheziene, uneori încărcată de o tristețe bacoviană și mai ales de un puternic lirism, care irupe în maniera impetuoasă a lui Nichita Stănescu. Lirica, directă, de tipul confesiunii adresate unei persoane anume (poemele sunt datate și, majoritatea, poartă o dedicație), este
PUSLOJIĆ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289071_a_290400]
-
iveală alte producții lirice: Hronic (1939), Cântec de țărână (1939), Cetățile înecate (1941), Carnet de soldat. Poet sensibil, cu înclinație spre lirismul nostalgic, el nu se poate sustrage total influențelor și în multe versuri se pot depista cu ușurință rezonanțe argheziene sau chiar timbrul de romanță din Intimă de Cincinat Pavelescu. Atent la valoarea sonoră a cuvântului și la forța sugestivă a imaginii, R. cizelează cu grijă versul, asociind, nu o dată, vizualul cu auditivul, în tablouri memorabile. Nu se ferește să
RAICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289118_a_290447]
-
a.m.d. În general, tehnica narativă mizează pe răsturnarea expectației (anticlimax comic sau, dimpotrivă, tragic), reușind să alieze dimensiunea gravă a vieții cu grotescul, privirea înduioșată cu observația tăioasă, la nevoie sarcastică, a mediilor și tipurilor. Profilurile au uneori linii argheziene, mai ales în prezentarea lumii monahale. Anunțat de unele proze din Nimic despre Japonia (1935), sondajul lumii literare și artistice se continuă la scara întregii cărți în Turnul Babel (1940), colecție de situații anecdotice cu subtext caracterologic inspirate din viața
RADULESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
sensibilitate dominată de tristețe. Cel mai adesea trăirile sunt exprimate direct, în absența unei expresii poetice suficient cristalizate: „Zidarul de poeme, prin apele destinului/ Trece cu fruntea umbrită de minuni” (Destinul meșterului de poeme). În câteva poeme transpar vagi note argheziene: „În sânge, oricând e freamătul vremii,/ În mine e rugă de seară, tăinuitele denii” (Neîmplinire). Versurile din Echinocțiu liric (1969), volum publicat la un interval de douăzeci și cinci de ani față de cel de-al treilea (Moine, 1944), pun în lumină o
MORUŢAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288257_a_289586]
-
întregi nome egipțiene, e mândru/ Că a socotit, fără greșeală, de câte ori/ Apare «moira» în piesele tragicilor autori” (Marinidas). În alianță cu tradiția poeziei „boabei și a fărâmei”, satira reapare sub formă fabulistică în Și animalele sunt oameni! (2002). După modelul arghezian, M. creează un bestiar benign, care se pretează la o lectură plurală datorită aluziilor biografice și intertextuale: „... domnișoara Privighetoare,/ Soprană de coloratură,/ Deși are/ O prea mignonă făptură/ Și nici nu locuiește pe lac,/ Ci într-un copac,/ Apare/ Numai
MUSINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
Publică versuri și epigrame în „Revista literară a Liceului «Sf. Sava»” (1928, 1929), colaborează la „Bilete de papagal”, perioadă care îi va marca personalitatea literară. Prezența relativ constantă în paginile „Jurnalului literar” (1938-1939) determină o distanțare de afinitățile cu poetica argheziană, concretizată în prima carte, Pasărea paradisului (1939), culegere de versuri care inaugurează o colecție îngrijită de G. Călinescu, se bucură de aprecierile criticii și reprezintă, poate, vârful valoric al scrisului lui P. Vocația lirică e dublată de aceea de umorist
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
Pavel Mihăileanu, Glauco Pena, Pirc. Prima „vîrstă” a poeziei lui P. corespunde intensei colaborări la „Bilete de papagal”. O recuzită romantică (motive, teme) este resuscitată de o sensibilitate modernă, cu rădăcini în trăirea proprie, dar în cadrele unei evidente retorici argheziene. Ziduri, chilii, călugări și atmosferă „gotică” sunt prezente aici, gustul pentru universul desuet-romantic păstrându-se, altminteri, constant. Dar tonalitatea și artificiile lui Tudor Arghezi - frazarea, rima suspendată în mijlocul unei sintagme fracturate între versuri - sunt frapante: „Și storurile dese le-am
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
P. Negulescu. Demersul său cel mai îndelungat și mai fructuos a constat însă în recuperarea din periodicele vremii a scrierilor lui Tudor Arghezi și în restituirea lor într-o amplă ediție. Dacă în 1959 Uniunea Scriitorilor a propus ca opera argheziană să fie editată într-o serie de opt volume, P. a alcătuit un sumar pentru treizeci și patru, amplificat apoi până la șaizeci de volume. Timp de treisprezece ani a făcut „corvoadă” gingașă pe lângă „penița” lui Tudor Arghezi, a scotocit periodicele și ziarele
PIENESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288810_a_290139]
-
petrecut însă una dintre cele mai nefericite întâmplări din istoria editării clasicilor români: acest editor, filolog și textolog experimentat, cum puțini sunt, este împiedicat să ducă până la capăt seria și nu i se permite să alcătuiască ediția critică a operei argheziene. A evocat el însuși, în „Familia”, motivele care l-au împiedicat să finalizeze proiectul. Cum ar fi arătat ediția critică se poate înțelege din ediția Versuri (I-II, 1980). Tehnica de editor foarte scrupulos a lui P. este vădită, de
PIENESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288810_a_290139]
-
arta bacoviană, departe de a fi tributară unei rețete sterilizante, inaugurează una dintre cele mai profunde atitudini lirice din poezia românească a secolului al XX-lea. Studiul Tudor Arghezi, poetul (1961) își propune să identifice și să urmărească „axa dramei argheziene”, creionată, în opinia criticului, de opoziția dintre „tendințele faustice” ale temperamentului scriitorului și „forțele negative ale misticismului” său. E o analiză în care stridența accentelor proletcultiste - de la elogiul „muncii oamenilor simpli” (Cuvinte potrivite) la „demascarea persecutorilor” (1907) - se estompează uneori
PETROVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288799_a_290128]
-
analiză în care stridența accentelor proletcultiste - de la elogiul „muncii oamenilor simpli” (Cuvinte potrivite) la „demascarea persecutorilor” (1907) - se estompează uneori, perspectiva devenind mai suplă, stilul ferm, limpede, așa cum se întâmplă în paginile despre Flori de mucigai sau despre lirica erotică argheziană. Culegerea Studii literare (1966) coagulează, în prezentarea personalităților artistice ale lui Adrian Maniu, Al. A. Philippide, Ion Vinea și B. Fundoianu, prima contribuție substanțială a criticului la istoria literară românească. Într-o vreme în care atât mișcarea tradiționalistă, cât și
PETROVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288799_a_290128]
-
crez pare să răzbată din piesele primului ciclu din Umbre și lespezi, intitulate Vis străbun, Așa era tata, Țăran, Plugar, Danie străveche. Revelația atavismelor țărănești, a legăturii cu predecesorii, a identificării cu ei se asociază întrucâtva și cu ideea „testamentului” arghezian. Distanțarea se produce curând, căci strămoșul trăind în urmaș, și „legământul” său („vis străbun”, „danie străveche”) sunt simțite mai puțin ca o comoară și un izvor de energie și dârzenie, cât ca o piedică în calea durării „visului nou”, o
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
pernă /Un străbun”, „casele s-au legat la cap cu prosoape/ Ca oamenii când au migrenă și vor să scape”). Pe acest fond, eul liric dă glas tot mai des unor stări de angoasă extremă. O influență ce pleacă de la argheziană Duhovnicească, de la câteva poeme ale lui Lucian Blaga și, mai departe, de la expresionism este posibilă, însă ea a prins pe solul unei firi introvertite, melancolice și al unor autentice și intense experiențe sufletești: solitudinea (Pastel), senzația claustrării (Sub zidul nopții
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
moi de lână”, și divinitatea nu îi abandonează nici după ce cresc: „Iar Dumnezeu strălucește greoi în berbeci...”. Dintre celelalte ecouri de dincolo de anul 1948, an care, asemenea Styxului, separă poezia întâiului deceniu republican de cea anterioară, două sunt distincte: unul arghezian, din Seceta mare, perceptibil în Halucinație de secetă: „De ce ai pus în ierbi, fierbinte, / O răzbunare ca un șir de gropi? / Și dacă-ți trebuiră oseminte, / De ce nu le-ai cules din plopi?”; altul macedonskian, însă adaptat pentru proslăvirea nupțiilor
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
Clatină hărțile, biruie morțile, / El e văzduhul submarțian” ( Spre plus infinit). Marcată la început mai cu seamă de Blaga, creația lui P. avea să se înscrie, prin cele mai autentic lirice dintre poemele reunite în Fântâna somnambulă, pe o orbită argheziană. Sursa lirismului este „suferința cerului”, sila de efemer, de „păcat”, aspirația spre absolut, spre condiția originară, spre reintegrarea în „Marele Gând”. Poetul suferă de a nu mai suferi, de a fi devenit insensibil („Ce gros sunt îmbrăcat, ce simțuri groase
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]