1,433 matches
-
căci mirajul însuși devine mai prietenos în măsura în care suferă, omenește, de temporalitate: „Se face târziu în iluzii.” Apoi marile spații neptunice și uranice sunt aduse la dialog cu măruntul, insignifiantul, umilul, într-un spirit conciliator, oarecum arghezian. Erosul însuși este asumat arhetipal, ca principiu unificator, capabil să șteargă hotarul dintre moarte și zămislire, dintre zori și amurg, dintre mișcare și încremenire. D. este un poet al stărilor contrare, dar nu extreme. El nu pendulează între panică și extaz, ci alunecă doar de la
DUMBRAVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286901_a_288230]
-
Virtutea acestei proze este discreta alunecare de la imaginea poetică la rememorarea frustă a întîmplărilor trăite, de la meditația abstractă, livrescă, la senzația proaspătă a prezenței naturii. Departe de orice naturalism, falsul „manual de călăuzit drumeții” se nutrește din nostalgia păgânismului, a arhetipalului, convertind elementele în simbolic și în spiritual. SCRIERI: Der Haiduck, Regensburg, 1908; ed. (Haiducul), tr. T.N. [Teodor Nica], București, 1908; Madrid, 1956; Der Pandur, pref. Carmen Sylva, Regensburg, [1912]; ed. (Pandurul), tr. Elisa I. Brătianu, București, 1912; ed. îngr. și
DUMBRAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286899_a_288228]
-
etic și estetic al vieții și activității eminesciene. De altfel, „problema” Eminescu va da naștere unui veritabil complex de monografii: Eminescu. Cultură și creație (1976), Eminescu și romantismul german (1986), Eminescu. Viață, creație, cultură (1989), autoarea ambiționând să deslușească resorturile arhetipale și impulsurile catalitice ale genialității. Comentariul, folosind instrumentarul cercetării moderne, construiește o amplă rețea de conotații care angajează relația individ-cosmos în imagini primordiale, integrându-l organic pe marele romantic român în devenirea culturii naționale și europene. Polaritatea mit-istorie, concretizată artistic
DUMITRESCU-BUSULENGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286912_a_288241]
-
Seara”, „România viitoare”, „Dimineața”, Editura Pro. Debutează publicistic la „Viața românească” și colaborează la „România literară”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Convorbiri literare” ș.a. Cartea de debut a lui G., Trilogia Moldovei și devenirile arhetipului (1996), este o aplicație eseistică, în genul criticii arhetipale, la trilogia dramatică alui Barbu Delavrancea. În Eminescu la infinit (1997) discursul critic se întemeiază pe acceptarea premisei care identifică în poet un „formator de programe (poetice, sociologice, ideologice) și un constructor de embleme identitare”, eseul având ca finalitate ideală
GOCI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287303_a_288632]
-
neargumentabil, ori de prețiozitățile ideatice și stilistice. Respingând ideea de istorie literară, Geneza și structura poeziei românești în secolul XX (2001) este o panoramă a modernismului poetic românesc organizată în cheie tematistă, prin asimilarea unor ecouri ale criticii de tip arhetipal. Tabloul (în intenție, „un tabel periodic de tip Mendeleev”) este dinamizat prin relevarea liniilor de influență care determină sau subordonează diversele orientări ale perioadei înscrise, în mare, în intervalul 1890-1990. Ca subcategorii ale direcției principale a modernismului sunt identificate eminescianismul
GOCI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287303_a_288632]
-
Imaginarul erotic (1980), construcție critică pe cât de solidă, pe atât de suplă, face perceptibilă - într-o contradicție totală cu opiniile anterioare - prezența permanentă și complexă a erosului în opera argheziană, ca ferment și simbol iradiant, dar și ca factor structurant arhetipal. Distingând în creația poetului trei ipostaze ale iubitei, sugerate prin metafora miresei (virtuală, reală și metafizică), G. le urmărește prezența de-a lungul întregii opere, cu necesare raportări la elementele biografice, judecându-le însă în principal ca întruchipări ale imaginarului
GUŢAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287391_a_288720]
-
principal de control social, reglementând durata, ordinea, ritmul și tempo-ul vieții și coordonând și sincronizând activitățile comune de grup ale unei culturi. Calendarul este orientat spre trecut. Legitimitatea sa se bazează pe comemorare. Culturile bazate pe calendar comemorează miturile arhetipale, legendele antice, evenimentele istorice, faptele eroice ale zeilor, viețile figurilor istorice și fluctuațiile ciclice ale fenomenelor astronomice și terestre. În culturile calendaristice, viitorul Își obține semnificația din trecut. Omenirea organizează viitorul omagiind și reînviind În mod continuu experiențele din trecut
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
dar reducând totul la esențe, drumul către sunetul pur, evocator al unei „necesare Lipse”: hieratica ordine spirituală. El poate fi considerat, în fapt, autorul unei singure cărți, Arca lui Noe, un volum concentrat și original prin aliajul de intelectualizare și arhetipal, tendințe mai dificil convergente. Aici o reală „putere de ideație” și imaginea rară coexistă cu legenda și mitul. Poetul, el însuși un singuratic - chiar dacă, în 1923, în cadrul grupării Poesis, vorbea despre F. M. Dostoievski, chiar dacă a fost prezent la conferințele și
STANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
descărnat - pe măsura esențelor ultime -, e o incantație a luminii, a Soarelui. Dar și speculația sinuoasă, și rigoarea, împinsă la extrem, a formelor fixe rămân străine de fervoarea căutărilor de altădată (din Arca lui Noe), care, susținute de substanțialul fond arhetipal al miturilor „salvării”, dobândeau o amplitudine a resemantizării lirice în acord cu eternul omenesc, cu șanse reale de a-l reprezenta pe autor și dincolo de îndreptățita mențiune istorico-literară cuvenită numelui său. SCRIERI: Îngerii pământului (în colaborare cu Nicolae Mihăescu), București
STANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
biosului din cuștile plutitoare, Ham, fratele mijlociu, „rău ca un crivăț”, inteligență rece stăpânind peste motoarele corăbiei, și Iafet, mezinul, o „chitară înecată în alcool”, spirit artist, sensibil și vulnerabil, răspunzător cu transmisiunile în eter. Fiecare membru al acestei familii arhetipale are caracteristici care îl individualizează pregnant, precum și o funcție simbolică bine precizată. Noe, Noa și Iafet sunt fațete ale binelui slab, voci morale neputincioase în fața glasurilor puternice, virile, dezlegate etic ale lui Sem și Ham. Deși cu multe fragmente frumoase
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
Matei Zarna, maestrul Isac Luria, Sorin Fieraru, Leon Templea, Horațiu Ionescu, studenta Camelia, Horia Cantacuzino ș.a., traversează cruciale experiențe transpersonale. Toți sunt niște vizionari, apărători ai spiritului, iar revelațiile lor vizează refacerea unității pierdute a individului și a lumii, recuperarea arhetipalului, a originarului. În Domnul clipei, contemplând un șir imens de crucificați, Sorin Fieraru are viziunea unei uniuni mistice, iar savantul Luria - în fond un mag și maestru spiritual, a cărui „sectă” e învestită cu misiunea de „a recupera condiția primordială
STANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
înghețate/ De nu mai pot nicicum să dorm -/ Un ochi ce-ar sta întruna deschis pe jumătate” Chiar dacă ierburi străvezii de mare). Într-o atare concepție, mai mult schițată decât cristalizată, poezia e „doar o transcriere” a unui cântec primordial, arhetipal. Poemul titular al cărții următoare, din 1990, Doar o transcriere, rămâne definitoriu pentru formula poetică a lui D. Reluând cadențele eminesciene din Stelele-n cer, poetul sugerează că versul său e în căutarea, de fapt, a cuvântului esențial și a
DIACONU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286754_a_288083]
-
adusese în scenă figura balaurului, monstru divin, al cărui sălaș originar se afla în ceruri. Capitolul 13 evocă cele două fiare, una țâșnind din apele mării, cealaltă crescând ca o plantă hidoasă din pământ. Autorul viziunii poartă în subconștient imaginea arhetipală a întregului cosmos, care se va afla la sfârșitul veacurilor în stăpânirea răului. Într‑adevăr, fiecare dintre cele trei zone ale cosmosului - potrivit imaginarului anticilor - se află sub stăpânirea temporară a unei ființe malefice. Răul se află răspândit pretutindeni; el
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
muzică de înalte purități traversează textul, imprimându-i o mișcare solemnă, ritualică. Opera de maturitate a lui S. dobândește tot mai pronunțat caracterul literaturii „vizionare”, așa cum o înțelegea C. G. Jung. Are o mereu sporită tangență cu mituri și figuri arhetipale, transcende experiența individuală, deschizând porți către cea a subconștientului comunităților umane, împrumută comportărilor senzația străvechimii, prin încetinire ceremonială și prelungire simbolistică. În cărțile târzii, Valea Frumoasei, Poveștile de la Bradu-Strâmb, expedițiile cinegetice își pierd finalitatea practică, devin doar prilejuri de a
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
2000) sunt reluate temele predilecte de cercetare, într-o scriitură critică alertă, mobilă, pe alocuri iconoclastă, care implică și cititorul, uneori prin ironie sau prin trimiterea la realități social-politice contemporane, cum se întâmplă în eseul Politica burții sau Un scenariu arhetipal, interpretare a Soacrei cu trei nurori de Ion Creangă. Se impun atenției studiul, amplu, despre romanul Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale, privit din perspectiva unei mistici via negativa, articolele despre Ion Creangă, textul despre „scenariile justițiare” veterotestamentare, de
SORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
Ionescu. „Lectura asociativă” (și comparatistă) practicată de S. presupune o perspectivă critică multiplă asupra operei-„hipertext”, care așază în lumină tipologia personajelor (mai ales personajele în oglindă, cuplurile), tematica (imaginile-cheie), nivelurile și structura - „nodurile” din rețeaua simbolică a operei. Critica arhetipală, simbolismul numelui, al culorii sau al numerelor, semiotica simbolurilor antropologice sau literare se împletesc într-o complexă întreprindere hermeneutică, purtând pecetea unei gândiri fecunde. SCRIERI: Dicționar de termeni literari (în colaborare), București, 1976; Structuri tematice și retorico-stilistice în romantismul românesc
SORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
omului presupune o relație morală, unică, insesizabilă conștient, cu Dumnezeu. Această relație, deși inconștientă, este totuși, În mod paradoxal, intențională, prin orientarea sa permanentă către supranatural, ca tendință spirituală specifică omului (V. Franklă. Dumnezeu este, În acest caz, un model arhetipal suprem, absolut, rezultat din experiența colectivă a umanității, depozitat În Inconștientul colectiv și la care se face În permanență referință (C.G. Jungă. Aceste arhetipuri apropie și unifică persoanele Între ele, oferindu-le un reper comun. Apropierea formală, fizică, dintre persoane
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ele trebuie să vedem „criza valorilor morale” care erodează sufletește o societate, Îi tulbură sau chiar Îi anulează starea de echilibru interior, prăbușind-o, În final, În anomie, În anarhie. În cazul totalitarismului asistăm la impunerea forțată a unui model arhetipal, inautentic, represiv. În democrație, orice arhetip este eliminat. Nici unul dintre cele două sisteme nu are „repere” psihologice sau morale autentice. Totul este redus, din punct de vedere formal, la diferite „scenarii politice”, care Își au originea În miturile despre care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
istorice În care trăiesc, de ceea ce acceptă sau de ceea ce resping. Din această perspectivă se poate desprinde faptul că temele existenței reprezintă, dincolo de imaginile și/sau formele lor de expresie, niște tendințe psihologice profunde, cu caracter fundamental; mai exact, semnificațiile arhetipale primordiale la care experiența personală face mereu referință. Din acest motiv ele se repetă În mod permanent, de la o generație la alta, Însă În forme diferite, uneori atât de modificate ca exprimare, Încât se naște impresia că sunt lucruri complet
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În mod permanent, de la o generație la alta, Însă În forme diferite, uneori atât de modificate ca exprimare, Încât se naște impresia că sunt lucruri complet diferite Între ele. Această ruptură este numai de suprafață, vizând aspectele formale, esența lor arhetipală, ca semnificație, Însă, ele nu se modifică. Trebuie să facem clar diferența Între modelele de existență și temele existenței. Modelele sunt forme, stereotipuri, preluate, construite și acceptate sau imitate. Temele vin din nevoia axiologică de a da și de a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
suprem, suprauman, la un arhetip de care eu mă simt legat prin filiația valorilor care emană din el și pe care eu, preluându-le, mi le-am interiorizat. Omul problematic este cel care a pierdut orice filiație valorică cu modelul arhetipal, cel care nu se mai recunoaște În acesta, cel care nu mai are reperele filiației cu ființa absolută. El este ființa absurdă, care nu se mai poate Înțelege pe ea Însăși. Aceasta nu este o stare de boală psihică cum
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
nenorocirilor sale, Încercând să-l consoleze. gă Cei trei prieteni nu au nici un succes. Este vizitat și de un al patrulea prieten, Elihi, dar tot fără nici un efect. hă În acest moment intervine Însă Dumnezeu (instanța morală supremă, divinitatea, modelul arhetipal al tatăluiă, care-i vorbește și În fața căruia Iov se Închină, acceptându-și necondiționat destinul. iă În urma acestei vizite, Iov este vindecat sufletește și trupește, revenind la starea inițială și aducând sacrificii lui Dumnezeu. Care este semnificația acestui exemplu? Istoria
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
lui Iov este de acceptare a suferinței, ca o Încercare și ca act inițiatic, ca o altă experiență de viață. Dar cum viața este dată omului de către Dumnezeu, el știe și Înțelege că toate sunt raportate la Creatorul divin (modelul arhetipal al Tatălui primordială și, În felul acesta, acceptă Împăcarea cu soarta. Împăcarea cu soarta este, În cazul lui Iov, expresia imposibilității de a se sustrage planului divin, de care se leagă speranța salvării sale. Suferința care Închide existența, ca și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
nu pot fi Înțelese și nici influențate de cei care vin să-l consoleze În aceste momente. Singurul care are putere asupra lui Iov este Dumnezeu, pentru că de la el vin toate. Din nou, Dumnezeu apare ca fiind Încărcat de semnificații arhetipale, În care transpare funcția acelui Supra-Eu colectiv cu rol de cenzură morală. Cazul fiului rătăcitor Motivul fiului rătăcitor, din Noul Testament, reproduce tematica psihologică și morală a revoltei adolescenței. Ea este expresia refuzului supunerii față de autoritate, contestarea originii și a modelului
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
aceasta, ca și În cazul lui Iov, tot o experiență inițiatică, În care forța reparatorie, ultima sursă de mântuire, o reprezintă Întoarcerea la origini. Această Întoarcere este de fapt, din punct de vedere simbolic, revenirea și reintegrarea În sfera modelului arhetipal paternal. Întoarcerea la origini, ca reluare a vieții de la Început, echivalează cu Întoarcerea fiului la tată. Fiul va fi primit de tatăl de la care plecase, restituindu-i-se statutul și valorile la care el renunțase prin plecare. În această scenă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]