1,567 matches
-
să însemne ignorarea interesului imediat al individului. Platon încearcă să legitimeze autocrația invocând ignoranța maselor. Este vorba aici nu doar de plebe, ci și de mulțimea celor bogați, care nu dețin această știință politică. (Conducerea celor bogați este fie guvernare aristocratică - dacă ține seama de legi, fie oligarhie - atunci când le ignoră.) Omul regal, filosoful, conduce de unul singur bazându-se pe știință. Această știință trebuie atent gestionată „căci oamenii detestă pe acela ce conduce de unul singur și ei nu cred
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
naționale („vitale”) caracteristice mișcărilor fasciste sau, În context românesc, Legiunii Arhanghelului Mihail. Probabil Însă că viziunea lui Schmitt nu poate fi atât de ușor caracterizată drept „reacționară”65. Schmitt se raportează, Într-adevăr, nostalgic la modul cum reușise vechiul regim aristocratic să asigure stabilitatea socială, Însă filosofia sa antiliberală imaginează instituții ale statului, al căror scop ar fi fost acela de a reconstrui stabilitatea socială, ce nu existaseră În timpul vechii aristocrații. Statul urma să asigure stabilitatea și o creștere economică dirijată
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
vedere sociologic. Ținta polemică a lui Mosca și a lui Pareto o reprezintă, în general, socialiștii și solidariștii” (Lottieri, 1999, p. 201). Astfel, ideologicul este în strânsă legătură cu analiticul. Machiavellienii se întâlnesc în acest punct cu adepții unei concepții aristocratice a ierarhiei sociale (Edmund Burke, Joseph de Maistre, Louis de Bonald, dar și Alexis de Tocqueville), care „își pun întrebări în privința consecințelor intrării maselor pe scena istoriei” și care... ...opun masele, ca vaste ansambluri de indivizi nediferențiați, fără coeziune sau
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
săi, ca și în relațiile dintre membri și nemembri, elita este supusă regulilor de funcționare și de interacțiune care sunt aplicate oricărei minorități. În cadrul sociologiei sale formale, Georg Simmel formulează câteva aserțiuni care merg în acest sens. Pentru el, „corpurile aristocratice” au, în mod necesar, „o dimensiune relativ redusă”. Această limitare cantitativă comportă două aspecte. Este vorba mai întâi despre un raport de proporție: „acest fapt evident care ține de dominația lor în raport cu masele”. Există însă și un element neproporțional, care
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
limitare cantitativă comportă două aspecte. Este vorba mai întâi despre un raport de proporție: „acest fapt evident care ține de dominația lor în raport cu masele”. Există însă și un element neproporțional, care este „o limită absolută dincolo de care forma de grup aristocratic nu mai poate fi menținută”. Aceasta ține de formule de sociabilitate pe care numai o grupare de anvergură limitată o poate asigura: „trebuie ca rețeaua legăturilor de rudenie și a alianțelor să traverseze acest corp în întregul său și ca
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
minorități este una cu aplicabilitate absolut generală, așa concepând-o și Michels (Parry, 1969, p. 45). El insistă chiar: Cine zice organizație, zice tendință, oligarhie. În fiecare organizație, fie că e vorba despre un partid, o uniune profesională etc., predispoziția aristocratică se manifestă într-un mod foarte pronunțat. Mecanismul organizației îi dă acesteia o structură solidă și, în același timp, provoacă schimbări importante la nivelul masei organizate. El inversează complet pozițiile respective ale liderilor și ale masei. Efectul final al organizării
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
ei, ca membru al elitei, sfârșește prin a incorpora în integritatea, onoarea și conștiința sa punctul de vedere, dorințele și valorile celorlalți. Dacă între ei nu există întotdeauna o comunitate de idealuri și de criterii morale întemeiată pe o cultură aristocratică explicită aceasta nu înseamnă că nu au și un sentiment de responsabilitate unii față de alții. Coincidența structurală a intereselor lor, ca elementele psihologice complete ce țin de originea și de formația lor, cariera și frecventările lor creează afinități între ei
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
o perspectivă istorică pe termen lung. În decursul secolelor, s-au produs schimbări în principiile de selecție a elitelor. S-au succedat trei principii generale: selecția pe bază de rudenie, de proprietate și de performanță (achievement). După stabilizarea ei, societatea aristocratică își alegea elitele mai ales după principiul rudeniei. Societatea burgheză i-a adăugat progresiv principiul proprietății sau al bogăției. Acesta a demonstrat că poate fi aplicat și elitelor intelectuale, în măsura în care posibilitatea de a studia era mai mult sau mai puțin
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
modificare a proceselor de luare a deciziilor și a modurilor de selecție a elitei guvernamentale. Dar dincolo de aceste mecanisme ale funcționării instituțiilor, se înfruntau două concepții, în privința elitei fundamental diferite și care dataudin epoci diferite. În culturile predemocratice de tip aristocratic sau monocratic, caracteristica socioculturală esențială este „distanța verticală dintre dominatori și dominați” (ibidem, p. 210). Distanța verticală obținută prin mijloace materiale sau simbolice este „principiul constitutiv”, care asigură existența și perenitatea unor diferite grupuri aflate față în față. Când, spre
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
220). Cu maxime și minime, aceste tendințe s-au prelungit până în epoca modernă, ajungându-se la o „negare radicală a distanței” atât în relațiile sociale, cât și în domeniul culturii (ibidem, p. 225). Așadar, o concepție a culturii de factură aristocratică, fondată pe un ideal umanist, se opune unei concepții mai democratice, aceste două concepții fiind tipice pentru diferite elitele aflate față în față. Idealul umanist este ancorat în valorile Antichității clasice și vizează favorizarea înfloririi idealului de honnête homme, cu
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
clasă a timpului liber” (Veblen, 1899). Statutul dobândit și averea acumulată îi permit să ducă o viață neproductivă. Mediul social constituit din familii de rentieri este unul în care munca e considerată ca fiind degradantă. La fel ca în cercurile aristocratice, preocuparea pentru prezervarea statutului social impune o viață plină de divertismente. Activitățile cele mai prizate sunt cele care se îndepărtează cel mai mult de activitățile utilitare, cum ar fi jocurile sau practicarea sportului amator; astfel de priorități se manifestă până
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
Acest proces de adaptare a fost posibil datorită procesului de socializare oferit de sistemul școlilor publice (public schools), a aflat ulterior în conjuncție cu studiile continuate la Oxford sau Cambridge: formația „Oxbridge” (Stanworth și Giddens, 1974, p. 99). Persistența titlurilor aristocratice nu este doar o reminiscență a vechii orânduiri: ea a constituit și un important mijloc de integrare socială. Dacă am compara situația din Marea Britanie cu cea din Statele Unite, constatam că, peste Atlantic, s-a dezvoltat o „aristocrație a afacerilor”, în vreme ce
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
fost expuși în cursul anilor de formație „culturii de clasă” a elitei puterii. Acest rezultat este supus unor diferite interpretări, pentru că o aceeași valoare nu pare să fie pusă întotdeauna în cauză. De exemplu, a fi descendentul unei vechi familii aristocratice nu înseamnă - sau nu înseamnă în mod necesar - că ești descendentul unei familii bogate. De fapt, observă Lasswell, ambiția a numeroși lideri politici pare să fi fost stimulată de un decalaj între statutul lor de membri ai unei familii cu
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
sunt „rapide și tumultoase”. În acest caz, transformarea elitei conducătoare „prin substituirea de elemente noi celor vechi” poate avea loc „în spațiul uneia sau a două generații” (ibidem, p. 329). Pentru Mosca, atunci când evoluția durează mult, tendința dominantă este cea „aristocratică”; atunci când este mai rapidă, predomină tendința „democratică” (ibidem, p. 329 și 1953, capitolul 4). În opinia sa, aceste două tendințe se află în conflict în orice regim, una fiind în raport invers proporțional cu cealaltă. „Triumful absolut al tendinței aristocratice
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
aristocratică”; atunci când este mai rapidă, predomină tendința „democratică” (ibidem, p. 329 și 1953, capitolul 4). În opinia sa, aceste două tendințe se află în conflict în orice regim, una fiind în raport invers proporțional cu cealaltă. „Triumful absolut al tendinței aristocratice” i se pare a fi o imposibilitate empirică, pentru că acest fapt ar implica o societate absolut imuabilă. „Triumful absolut al tendinței democratice” este în egală măsură de neconceput, pentru că așa ceva ar presupune ca generația copiilor să nu mai moștenească „mijloacele
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
tuturor lucrurilor, realismul empiric, materialismul fenomenalist, imanența monistă, dispensarea de o lume nevăzută, folosirea agonică a retoricii, scepticismul politic, refuzarea cultului legii, democratizarea culturii, coborârea filosofului în arena publică. Și adică ei n-ar fi filosofi,? Să nu uităm originea aristocratică a lui Platon, ea explică multe lucruri, dar mai ales disprețul față de sofiștii care cer să li se plătescă lecțiile. într-adevăr, aproape toți provin din clasa de mijloc și niciunul nu dispune, asemeni lui Platon, de venituri familiale care
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vorba de Lucius Calpurnius Piso, consul în anul 58, socrul lui Cezar însuși. Nu se cunoaște numele arhitectului, dar locul exprimă o prietenie dintre un filosof și un proprietar bogat care se întâmpla să fie și om politic. în mediile aristocratice romane, această complicitate dintre un gânditor și un om de acțiune, un cărturar și o personalitate angajată în treburile cetății, ține de o adevărată tradiție. Consultant privat, negociator, gânditorul nu-și precupețește sfaturile nici în ce privește existența, nici într-ale politicii
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
că Aristotel are dreptate în tragica lui constatare despre prietenie... Căci Lucrețiu scrie aceste mii de versuri numai pentru Memmius, Caius Memmius Gemellus, copleșit de favorurile zeiței Venus, dacă e să-l credem pe filosof. Ilustru descendent al unei familii aristocratice, interpelat de vreo douăsprezece ori în text - de unsprezece ori, ca să fim exacți -, binecuvântat o dată cu epitetul „glorios” îca și Venus și Epicur!), personajul pare cu toate acestea să fi fost oricum, numai glorios nu... Pentru că Lucrețiu se face luntre și
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
rânduri, mai nimic din punct de vedere cantitativ, dar o mină de aur pentru potențialitățile calitative: Diogene enunță aici posibilitatea unei utopii epicuriene, un fel de Grădină lărgită la dimensiunile universulului... O anti-Republica platoniciană, desigur, pentru că este departe de fantasma aristocratică, militară și războinică a lui Platon, dar, în același timp, o propunere politică gândită ca putându-se extinde la totalitatea teritoriilor locuite: tabloul acestei societăți ideale seamănă adesea cu descrierile făcute de Lucrețiu - Diogene din Oenanda le-a putut cunoaște
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
adică premoral și preideologic. Unde morala și ideologia sunt văzute ca fiind apanajul exclusiv al clasei burgheze (sau, mai bine spus, al intelectualilor înșiși, oameni de litere, savanți sau politicieni). Din perspectiva unei noțiuni atât de clasiste, ca să nu spunem aristocratice, de cultură, poporul este deci considerat un fel de rezervă, iar celor din popor, așa-zisa democrație parlamentară le îngăduie să contribuie la „cultura” țării doar cu condiția să fie capabili să obțină o „promovare” socială. Adică să accepte și
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
străfundul său, dar este umanistă, de-a dreptul iluministă, în stratul istoric. Împotriva Statului, marea armă, cea adevărată și cumplită, este tăcerea; dar nici cu această „elocvență a tăcerii” nu-i de glumit: toată numai o derâdere detașată și disprețuitoare, aristocratică în felul său, într-un fel huliganic. Pare paradoxal, dar, inventând sau înjghebând această „biografie” a unui mic delincvent sicilian (ce-își povestește viața tovarășilor de celulă), Sciortino a adoptat aceleași măsuri stilistice ca și Marchizul De Sade. Fiecare pagină
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
cărți o epocă mai târzie și aș fi cu siguranță de partea lui Pohl. Această Imitație a lui Hristos nu mi se pare o carte pentru specialiști sau pentru clerici. Nu mi se pare că ar fi destinată unei folosiri aristocratice în mediul mănăstiresc (în acea atmosferă de spiritualism magic drag lui Zolla). Mi se pare mai degrabă că este o carte de catehism, ad usum delphini: teroristă, represivă, văicăreață, de-a dreptul de dinaintea Contrareformei. Este adevărat, proza sa este bazată
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
existența, pentru care și-a pus viața drept gaj”, iar „degradarea lor pragmatică îl dezolează, îl doare” (Marta Petreu). „Martor fidel al timpului său” și „neobosit truditor” (Eugen Simion), profesorul „are tristețea energică și sănătoasă”, „generozitatea stângii luminate și cultura aristocratică a dreptei inteligente” (Radu Cosașu). Fertil în sugestii, deschis spre probleme acute și controversate, [volumul Dialectică și estetică] reprezintă o contribuție adesea personală, totdeauna sobră și judicioasă într-un domeniu deosebit de dificil, al confluenței artei cu filosofia. PAUL GEORGESCU SCRIERI
IANOSI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]
-
domniei lui Carol I5, ar fi tot atât de greșit să se nege că membrii unor clanuri boierești au continuat să joace, ca profesioniști sau, măcar, ca diletanți, un rol în politica României până în 19456. Endogamia și nepotismul, trăsături ale oricărei societăți aristocratice, deci prezente în secolele XVI-XVII în structura clasei dominante românești, au fost extinse în epoca fanariotă, datorită dezvoltării pe care a cunoscut-o monarhia absolută. Aceasta, de când n-a mai avut proprietăți funciare de distribuit, devenise centrul unui intens trafic
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
sinelui evreiesc. Urii față de o identitate iudaică susceptibilă să îl livreze proscrierii sociale, el îi adăuga, din considerente livrești, ura de sine a burghezului. Burghezul care nu reușea să depășească micul lui interes, care se știa acuzat că distrusese ordinea aristocratică sub imperiul unor idealuri egalitare, abandonate ulterior în folosul unei societăți a concurenței fără scrupule, divizate în două tabere ostile: patricienii și plebeii 99. • François Furet, Reflecții asupra Revoluției franceze, traducere de Mircea Vasilescu, București, Editura Humanitas, 1992, p. 56
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]