1,017 matches
-
De exemplu, ei au pretins c] faptele morale sunt fapte care joac] un anume rol explicativ în lumea social]: actele bune sunt acelea care tind înspre stabilitatea social], pe când actele greșite sunt cele care tind înspre instabilitatea social]. O versiune aristotelic] ar ar]ta astfel: actele bune sunt cele aflate în armonie cu „funcția adecvat] a ființei umane” - o noțiune cvasibiologic] - actele greșite sunt cele care nu sunt în armonie cu aceast] „funcție adecvat] a ființei umane”. Ei sugereaz] c] reflecția
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
nu sunt în armonie cu aceast] „funcție adecvat] a ființei umane”. Ei sugereaz] c] reflecția și discuția moral] sunt, prin urmare, discuții despre acele tr]s]turi de acțiune care nutresc aceast] tendinț] înspre neliniște și stabilitate. Ori, în versiunea aristotelic] ele sunt argumente pentru acele acte aflate în armonie cu funcția adecvat] a ființei umane (și prin urmare, pentru definirea acestei funcții). Cuvântul „tendinț]” nu este inutil aici, pentru c] astfel de realiști se gr]besc s] sublinieze c] alți
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pe care le-am determinat în întregime într-o situație anume. Dar discuția moral] nu a fost luat] în considerare în vremurile în care am putut s] ne lans]m într-o reflecție liber], nestânjeniți de o biologie fals] (tradiția aristotelic]) sau de o credinț] fals] în Dumnezeu (tradiția iudeo-creștin]). R]mane de v]zut dac] discuția moral] susținut] poate genera convergență necesar] a credințelor noastre morale și a dorințelor corespunz]toare, pentru a face ca ideea unei fapte morale s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și romantism, Hedonismul estetic, Este arta un joc?), F. Aderca (Mic tratat de estetică literară și o suită de interviuri care vor intra în Mărturia unei generații), N.N. Matheescu (Instinctul artistic, Conceptul estetic al lui Auguste Comte, Considerațiuni asupra catharsisului aristotelic, Despre mituri, De la Platon la Durkheim), Ramiro Ortiz (studii referitoare la capodoperele literaturii italiene), Camil Petrescu (Tehnica teatrală, Arta cinematografului, Revistele provinciale, Jean Cocteau are oroare de școlile literare, Un june critic bătrân - despre Pompiliu Constantinescu), Ion Pillat. Recenzii, articole
UNIVERSUL LITERAR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290365_a_291694]
-
adverbial și este omis, dar în a doua parte a structurii apare un (semi)adverb de modalizare emfatică 14, un modificator 15. În cele mai multe cazuri, (semi)adverbul coocurent este intensivul chiar, prin care se recuperează semnificația intensivului omis (și). Definiția aristotelică, apoi concepțiile medievale, renascentiste, neoclasice și moderne nu fac decât să ne arate incapacitatea teoreticienilor de a se pune de acord nu numai privitor la esența tragediei, ci chiar la proprietățile ei esențiale ( G. Liiceanu, Tragicul) Nu este vorba numai
[Corola-publishinghouse/Science/85016_a_85802]
-
mult pentru astronomie, decât microscopul pentru biologie și chimie) descoperind cu ea aspecte noi : cei patru sateliți mari a lui Jupiter, fazele planetei Venus, petele solare, munții de pe Lună, compoziția stelară a Căii Lactee etc. Erau fapte noi ce contestau tezele aristotelice adoptate de scolastică : corpurile cerești nu mai apăreau «perfecteă, Pământul nu era unicul centru de gravitație etc. Formulând principiul inerției, învățatul italian excludea ideea «motorului divină,ce ar fi trebuit să întrețină mișcarea corpurilor cerești. A fost un adept al
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
sunt utilizați și în zilele noastre. Nu trebuie să trecem însă cu vederea faptul că filosofia politică modernă a adus cu sine o schimbare decisivă a fluxului ideatic, ceea ce a însemnat și o schimbare a însemnătății conceptului de politică. Omul aristotelic era o ființă politică de la natură; cea mai bună lucrarea a omului era polisul, statul. Pentru că, la Aristotel, ființa umană se măsoară prin lucrările sale desăvârșite, aceste lucrări constituie țelul suprem al strădaniilor umane, motivul existenței omului. Aristotel măsoară activitățile
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
întrebare are la bază presupunerea că lumea este asemenea unei case ordonate, în care toate lucrurile își găsesc un loc natural. Acest loc natural este predat de lucrarea pe care omul o execută în virtutea esenței ființei sale. Aceasta este viziunea aristotelică asupra cosmosului. Cea de-a doua întrebare pornește în schimb de la premisa că aceste capacități umane nu pot fi legate de nici o lucrare specifică; această lucrare este întotdeauna finită, putând fi astfel mereu îmbunătățită și extinsă. Lumea nu mai este
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
sentimentul de surprindere pe care îl au oamenii când recunosc ordinea bună și frumoasă a lumii. Modernitatea filosofează în schimb pe motivul îndoielii cu privire la capacitatea oamenilor de a trece peste propriile limitări pentru a se dezvolta cât mai mult. Morala aristotelică merge alături de politică, deoarece numai în societate (polis) fapta morală își vădește puterea și prețul său. Virtutea cere o deprindere în direcția virtuții, educația. Statul aristotelic este un institute de educație morală , o ”comunitate de virtuoși , pentru exercitarea și sporirea
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
de a trece peste propriile limitări pentru a se dezvolta cât mai mult. Morala aristotelică merge alături de politică, deoarece numai în societate (polis) fapta morală își vădește puterea și prețul său. Virtutea cere o deprindere în direcția virtuții, educația. Statul aristotelic este un institute de educație morală , o ”comunitate de virtuoși , pentru exercitarea și sporirea virtuții”. Statul ideal al lui Aristotel este mai aproape de realitate decât cel al lui Platon. Aristotel nu privește comunismul utopic platonic, ci încearcă să construiască și
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
atâta vreme cât nu există mașini care să facă singure munca sclavilor . După Aristotel, numai oamenii liberi primesc o educație, sub formă de științe sau arte, care, de aceea, au fost numite arte liberale, așa cum le găsim și în Evul Mediu. Statul aristotelic este o îmbinare de aristocrație, monarhie și democrație, cele trei forme de guvernământ, la toate interesul este obștesc, urmărit, fie de conducător în cazul monarhiei , fie de mai mulți în cazul aristocrației, fie de tot poporul în cazul democrației. Statul
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
-l descoperă este ignoranța în care se află în legătură cu propria-i ființă. Aceeași dorință îl face să se întrebe ce poate iubi dacă nu cunoașterea spre care tinde ? Această cunoaștere este iubită pentru că este cunoscută căci, Augustin conchide, în spirit aristotelic, “ ignoti nulla cupido”, nu putem iubi necunoscutul. Așadar sufletul nu știe pur și simplu, ci el e conștient că știe, știe că știe, prin aceasta cunoscîndu-se pe el însuși. Sufletul nu posedă o știință oarecare, ci una pe care se
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
existența limitei reprezintă suprema garanție a ființei, atunci înseamnă că absența ei, nelimitatul deci, este expresia neființei înseși, a nimicului pur. Este ceea ce se afirmă în mod explicit într-un text atribuit lui Aristotel (inclus atât de Bekker în ediția aristotelică, cât și de Diels în fragmentele presocraticilor), care, deși considerat de majoritatea comentatorilor ca apocrif, provine totuși din atmosfera gândirii eline și o caracterizează. „Într-adevăr - se spune aici - fără de limite e neființa: ea nu are nici mijloc, nici început
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
parmenidiene, iar pledoaria pentru limita care nu este obligatoriu să se mărginească cu ceva este o pledoarie pentru ființa însăși și ea reprezintă totodată o condamnare ontologică a nelimitatului ca trimițând direct la neființă. Din aceleași motive, un alt text aristotelic<ref id=”2”>Fizica III, 6, 207a 15- 17.</ref> (de astă dată autentic) tranșează disputa dintre Parmenide și Melissos în favoarea primului, spunând: „Iată de ce trebuie să credem că Parmenide a gândit mai bine decât Melissos: pentru acesta, nelimitatul e
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ca limită care trebuie atinsă este elementul dinamic al scenariului peratologic în momentul nașterii lui. Această marcă a începutului va rămâne o constantă în universul spiritualității eline, pe care o vom regăsi deopotrivă în gândirea cosmologică a presocraticilor, în conceptul aristotelic de prudență (phronesis), ca modalitate comportamentală care face din cunoașterea limitelor proprii un reper existențial suprem<ref id=”1”>Vezi, în acest sens, P. Aubenque, La prudence chez Aristote, Paris, 1976 (ed. I, 1963), în special secțiunea finală, La source
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
5. O explicație pertinentă constă în faptul esențial că Occidentul este impregnat de spiritul aristotelismului nu numai la nivelul teologal, ci și la nivelul structurii formelor sale de viață. Cu alte cuvinte, întreaga civilizație occidentală se fundează "tipologic pe înțelegerea aristotelică a raporturilor dintre act și formă". De aici rezultă diferența primordială dintre Răsărit și Occident. Virtualității Răsăritului, a posibilității de manifestare a "lăuntricului" i se contrapune actualizarea Occidentului, a exprimării urgente a exteriorității 5. Comprehensiunea rolului preeminent al Ecclesiei constituie
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
soi de cunoaștere, ci un act arbitrar de voință, o dăruire de sine care se opune rațiunii". Dimpotrivă, în catolicism, actul de credință completează cunoașterea atunci când aceasta din urmă este depășită (a se vedea învățătura oficială a catolicismului, a tomismului aristotelic). Potrivit lui Luther, mântuirea nu se obține în Biserică, omul fiind nevoit "să se arunce ca un pierdut, printr-un elan interior de credință, cu păcate cu tot, în brațele lui Dumnezeu" - Pecca fortiter crede fidius (păcătosul și mai mult se
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
binelui și a răului. De vreme ce nu există un determinism fatal, pentru că necesarul reclamă o anumită acțiune, omul obține o libertate spirituală de natură rațională: totius libertatis radix est in ratione constituta, preciza Sfântul Toma d'Aquino, confirmând și continuând convingerea aristotelică. Scolasticii adoptaseră teza aristotelică a liberului arbitru, deducând libertatea umană din natura generală a omului, definită ca fiind înzestrată cu rațiunea capabilă de deliberare. Antropologia filosofică transferă problema libertății în registru ontologic; prin această mutație ideea de libertate nu mai
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
De vreme ce nu există un determinism fatal, pentru că necesarul reclamă o anumită acțiune, omul obține o libertate spirituală de natură rațională: totius libertatis radix est in ratione constituta, preciza Sfântul Toma d'Aquino, confirmând și continuând convingerea aristotelică. Scolasticii adoptaseră teza aristotelică a liberului arbitru, deducând libertatea umană din natura generală a omului, definită ca fiind înzestrată cu rațiunea capabilă de deliberare. Antropologia filosofică transferă problema libertății în registru ontologic; prin această mutație ideea de libertate nu mai este raportată la necesitatea
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
la Hermes, pe fondul afirmării deconstructiviste a pluralismului. Iconoclasmul religios, ca interdicție de reprezentare a imaginii divine, ca substitut al eidolon.-ului, este dublat de modalitatea de a căuta adevărul cu ajutorul unei logici binare, moștenire a Antichității grecești, pe linie aristotelică. Acest moment este urmat de un altul, reprezentat de scolastica medievală. Al treilea moment corespunde constituirii fizice moderne de Galilei și Descartes care au corectat erorile aristotelice, continuând intenția lui Toma d'Aquino referitoare la valoarea rațiunii ca mijloc de
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
a căuta adevărul cu ajutorul unei logici binare, moștenire a Antichității grecești, pe linie aristotelică. Acest moment este urmat de un altul, reprezentat de scolastica medievală. Al treilea moment corespunde constituirii fizice moderne de Galilei și Descartes care au corectat erorile aristotelice, continuând intenția lui Toma d'Aquino referitoare la valoarea rațiunii ca mijloc de acces spre adevăr. Ca urmare a conjuncției între gândirea empiristă și rigoarea iconoclastă a raționalismului apare pozitivismul. Istoricismul și scientismul reprezintă două filosofii care anulează valoarea gândirii
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
acte ale pieselor, toate aceste caracteristici arată, după părerea lui, că tehnica lui Shakespeare este identică cu cea a artei baroce, în vreme ce Corneille și Racine, care și-au compus tragediile în jurul unui personaj central, distribuind accentul între acte după tiparele aristotelice tradiționale, sunt încadrați în tipul renascentist, într-o cărticică, Wechselseitige Erhellung der Künste (Luminarea reciprocă a 181 artelor) și în numeroase scrieri ulterioare, *24 Walzel a încercat să dezvolte și să justifice transferul la literatură al categoriilor lui Wölfflin, la
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
un nemilos vampirism intelectual. Toate ideiile, teoriile și reprezentările îndrăgostitului sunt devorate definitiv și irevocabil. Rămâne ca fetiș doar fantasma persoanei iubite. Un alt mijloc de manipulare a fantasmelor a fost și arta memoriei. Ea a funcționat pe baza principiului aristotelic al prevalenței fantasmei/imaginii asupra limbajului articulat. Omul reține o cantitate modestă de cuvinte, idei, concepte, teorii. În schimb, reține o cantitate impresionantă de imagini și reprezentări. Prin tehnici secrete (astăzi demult uitate), arta memoriei suprapunea ,,secvențe de cuvinte" pe
Mit, magie și manipulare politică by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
care l-au condus la orbire, va rămâne incapabil să se apropie vreodată de esența realității". În mod alegoric, Rafael în fresca "Școala din Atena" reprezintă cu virtuozitate, prin două gesturi simple ale mâinii, diferența dintre filosofia platonică și cea aristotelică. Platon, ținând în mână cartea Timaios (speculații asupra naturii lumii fizice și ființa umană), îndreaptă degetul spre cer, gest care ilustrează esența gândirii sale metafizice. Aristotel, purtând în mână cartea sa Etica nicomahică (zece cărți despre prelegerile lui Aristotel și
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
reală, - spațiul CD: realitatea matematică a lumii (dianoia), - spațiul DE e cea mai înaltă formă de înțelegere a lumii (noesis). Opera lui Platon, între care Banchetul, Republica, Dialogurile, Legile, Scrisorile, Lysis și Phaidros, influențează gândirea lumii, reușind să traverseze opera aristotelică, filosofia islamică, Evul Mediu și Renașterea și supraviețuind până în contemporaneitate. Banchetul lui Platon (Anselm Feuerbach, 1873) Aristotel (384-322 î.e.n.), matematician, filosof, poet, scriitor, logician și biolog grec, născut la Stagira (Macedonia Antică). Discipol al lui Platon și preceptor al lui
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]