1,328 matches
-
steagul purpuriu, cu sabia de aur pe el, și zări coama roșie ce împodobea coiful lui Atila apărând și dispărând în mai multe rânduri prin mulțime. Sub atacul de nestăvilit al regelui și al preacredincioșilor săi, cu toții perfect protejați de armură, dușmanul ceda teren. Văzând ceea ce se întâmpla, Balamber se însufleți din nou: victoria! Victoria era aproape. Lăsă de o parte arcul și scoase sabia, apoi își împunse cu furie calul și îl împinse înainte pentru o ultimă sforțare. Alți războinici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
E totul în ordine, micuță războinică. Sunt întreg, vezi? Fără să-i răspundă, ea se strânse în el cu și mai multă putere, fără să ia în seamă mirosul de sudoare pe care îl emana și sângele ce-i murdărise armura. Balamber pricepu că, ziua întreagă, probabil, copila se găsise pradă groazei că-l va pierde, că se va trezi încă o dată părăsită. Confuz, își roti privirea, căutând parcă ajutor, și o întări pe aceea a lui Mandzuk. Citi în ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Da, Vitalius, dar acum trebuie să ne gândim la tine. Sebastianus privea în jur, căutând pe cineva care ar fi putut să-l ajute să facă ceva pentru băiat. — Ajută-mă! îi spuse lui Maliban. Trebuie să-l eliberăm de armură. încercară, cu mișcări precipitate, să desfacă legăturile de la lorica lui Vitaliu,s însă acesta, scuturat astfel, gemu din nou. Un tremur îi străbătea acum membrele, iar strângerea mâinii sale se făcea din clipă în clipă tot mai stinsă, chipul tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
slobozi deja prima săgeată, doborându-l din șa pe cel mai apropiat dintre atacatori. Și atunci, căutându-și următoarea țintă, o recunoscu. înainte de a-i vedea trăsăturile feței, îi recunoscu atitudinea, unduirea părului castaniu. Nu avea scut și nu purta armură, ci doar o bluză și pantaloni bărbătești, și călărea un minunat cal alb. Avea în mână o sabie și o îndreptase chiar pe direcția lui. Nu era timp să mai dea drumul la o săgeată, iar burgunzii - acum era clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o coroniță de merișor verde pe creștet și un ram de crini înfloriți în mâna dreaptă. Chipul bonom și melancolic era contrazis de raza de lumină reflectată de ochiul de sticlă care dăduse numele familiei. Un alt strămoș, reprezentat în armură, cu o zgardă cu țepi de metal în jurul gâtului și sabia ridicată într-o pe veci înțepenită poza războinică, strângea între genunchi un cal, ridicat în două picioare, a cărui armură se termina în dreptul frunții într-un corn metalic. Era
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
care dăduse numele familiei. Un alt strămoș, reprezentat în armură, cu o zgardă cu țepi de metal în jurul gâtului și sabia ridicată într-o pe veci înțepenită poza războinică, strângea între genunchi un cal, ridicat în două picioare, a cărui armură se termina în dreptul frunții într-un corn metalic. Era Albertus Augenstein, Dux Saxoniae, Sac. Caes. Matis Consiliari, Bellic, Camerari Suprem Colonell, Pragensis et Eiusdem Militiae Generalis. Galeria de portrete se încheia, firește, cu cel al lui Jordan von Saxa. Tabloul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
să se oprească. Așa c-au continuat să urce preț de încă vreo oră prin grohotiș, printre pâlcuri de pini galbeni care fuseseră aproape complet distruși de incendii, dar, ca prin miracol, izbutiseră să supraviețuiască. Scoarța le era ca o armură; ea se luptase cu focul, în timp ce miezul rămăsese neatins. Jina și Zach au urcat dincolo de linia copacilor, peste o morenă periculoasă. Jina era atentă la picioare, deși lucrul care o speria cel mai tare era liniștea. Zach nu scotea nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
o g v a i v stau să erupă în lume e simplu să vorbești să faci ceva lucrurile acelea se vor întâmpla oricum frumusețea se află peste tot și la un cactus în deșert aș bea apa lui îmbrăcând armura grațioasă a țepilor aș înflori când gândul tău m-ar zămisli prin jungla urbană mă gândesc de câteva nopți la borges avea dreptate spunând că poeții sunt precum orbii - văd în întuneric ce bine! înseamnă că toți oamenii ăștia cu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
las să mă privești fără mască și totuși mă simt în siguranță? Ești asemeni unui gladiator, îi răspunsesem atunci de parcă mă așteptasem la acea întrebare și aveam deja un discurs pregătit. Lupta te face puternică-n arenă, dar scăpată de armură și arme, goală și întinsă în cadă, te scalzi ca un biet om de rând. Timpul pierdut printre degetele strânse în pumn curge ca nisipul dus de vânt și poate că alături de mine ai învățat să-i percepi mângâierea atunci când
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
taci! Simțea mirosul înțepător al sângelui care încă nu se uscase. Privi în jur și hotărî să meargă mai departe. Trecu peste corpul celui ucis, pe care-l descoperi puțin mai încolo; pe zăpada imaculată văzu pete de sânge aburind. Armura și hainele ce acopereau trupul neînsuflețit erau ale unui soldat roman. O mână strângea un pumnal plin de sânge. Cealaltă, cu palma în sus, întindea spre Valerius degetele mânjite de sânge, într-o grotescă implorare. Croncănitul neașteptat al unui corb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și condamnați, cu trupurile rănite, sângerânde. Paralizat, Valerius asculta zăngănitul armelor, trosnetul oaselor rupte, fâșâitul cărnii membrelor tăiate, care zburau prin aer și, lăsând în urmă o dâră de sânge, cădeau apoi în zăpadă. Barbarii loveau cu furie, țintind sub armură, spre pântece, spre încheieturi, spre picioare. Fiecare lovitură avea o țintă precisă, fiecare rană provocată era o tăietură pe care nici un medic n-ar fi putut-o vindeca. Soldații căzură unul după altul; fură omorâți cu câte o lovitură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de trunchiul unui copac, umăr lângă umăr, hotărâți să-și dovedească vitejia. O lovitură de sabie tăie fața unuia dintre ei de la o ureche la cealaltă, descoperindu-i toți dinții, într-un rânjet sinistru. Celui de-al doilea îi smulseră armura; gol, căzut în zăpadă, se zbătea, încercând să scape. Scoase un strigăt animalic când lama celtului celui înalt i se afundă în stomac. Gigantul lovi încă o dată, și capul soldatului fu despărțit de trunchi, căzând și rostogolindu-se până la trunchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu un aer jignit. — Ultima oară n-ai fost atent. Din fericire, era doar un exercițiu. Însă nu trebuie să se mai întâmple. — N-o să se mai întâmple. Signifer-ul mergea repede și transpira sub blana de urs care îi acoperea armura până la pulpe și care nu putea fi străpunsă de săgețile arcașilor barbari, dar îi îngreuia mult mișcările. Luptase alături de Antonius, mai întâi în Gallia, apoi în Hispania Tarraconensis, și participase la misiuni mult mai primejdioase decât o operațiune de aprovizionare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dacă nu Errius, ordonase să se încarce în care, pe lângă castrapila, și cele opt sute de lănci scurte pe care tribunul le ceruse înainte de plecarea din castru? Erau arme de război, chiar dacă oamenii nu purtau echipamentul corespunzător. Mulți purtau lorica, o armură din bucăți de piele, ușoară și elastică, ce apăra spatele în orice tip de acțiune. Prin urmare, și într-o acțiune de aprovizionare. Alți soldați - cei proaspăt sosiți din garnizoanele de la granița Dalmatiei - purtau lorica ferrea, din plăcuțe de metal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui, cu botul vârât în pătura de blană. — Naiba s-o ia de ferrea! - glasul mânios al unui soldat se auzi limpede dinspre câmpie. Bucățile astea infernale de piele... Or fi bune să lege între ele plăcuțele de fier ale armurii, dar ia uite: s-au rupt când mi-am pus coșul pe umăr - lăsă coșul să cadă. Mai întâi te pun să stai de pază la graniță și îți spun că acolo nu sunt primejdii mari - maimuțări atitudinea unui comandant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
voce tunătoare: Îți vei privi dușmanii din înaltul zidurilor... Vei participa doar la acțiuni de apărare. Dacă situația se complică, este chemată legiunea. Se uita dezolat la cureaua ruptă, pe când ceilalți soldați rânjeau. — Și îți dau echipament de supraveghere... „Singura armură care te apără de ploaie... și vreme de douăzeci de ani n-o să mai vezi picior de furier.“ Și, până la urmă, ce fac feciorii ăia de cățea? Te trimit în Pannonia, într-o legiune! Pricepeți? Legiunea aia care trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Te trimit în Pannonia, într-o legiune! Pricepeți? Legiunea aia care trebuia să mă salveze pe mine! Luă în brațe coșul cu pământ și se îndreptă împleticindu-se spre care, în hohotele de râs ale celorlalți. — Nu-ți dau o armură de piele, o lorica. Îți lasă ferrea. Așa nu mă ud, în schimb îmi rup spatele. Pe toate mentulae din lume! — Mereu te plângi, Rufus, râse cineva. Cel puțin tu, care nu voiai să lupți, ai fost numit să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dușmanul sau să fugă... Deodată se înălță un glas triumfător: — N-o să stau din nou de pază... Dacă nu-mi dau lorica după miracolul ăsta al lui Antonius Primus... jur că dezertez! Soldatul aranja cu o mână legătura ruptă a armurii ferrea, entuziasmat că, după schimbarea direcției, se găsea în prima linie, înfruntând un dușman de temut, dar îngenuncheat acum. Quazii rămași fură atacați dintr-o parte de centuria din fundul pâlniei, iar din cealaltă, de genieri. Deasupra lor, cerul păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prieten? îl întrebă grăsanul, trăgându-l de braț. Ai pariat pe el? — E prietenul meu, da, răspunse pierdut Valerius, și fu cuprins de neliniște, căci Salix se pregătea pentru o luptă în care putea să-și piardă viața. Splendid în armura sa de secutor, Salix înaintă calm, drept și mândru, mergând solemn, asemenea unui tânăr zeu căruia nu-i putea surâde decât victoria. Un manșon gros din piele îi acoperea brațul drept. Piciorul stâng era protejat până la genunchi de o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
au fost încordate atât cât trebuie pentru ca pietrele aruncate de catapulte să-i nimerească pe cei dinăuntrul fortificațiilor aflate în vârful colinei. Tot atâția scorpiones au fost așezați în fața colinei, la distanțe egale. Săgețile aruncate de scorpiones pot găuri orice armură, iat tu și tovarășii tăi veți purta armuri ușoare, toromachos... Valerius era tot mai neliniștit. — Dar noi, gladiatorii, ce... — Mai trebuie să știi că pe la mijlocul colinei au fost puși niște... niște... Băiatul dădu din mâini. — Nu-mi aduc aminte cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
simți înșfăcat de păr, aruncat la pământ și târât. Încercă zadarnic să-l apuce pe Valerius de picioare. Ocolind porțiunile de pământ întunecate, Valerius se aruncă în apă, continuând să-l tragă de păr pe Flamma, care se scufundă din cauza armurii grele și dădu zadarnic din mâini pentru a ieși la suprafață; începu să înghită apă. Valerius ieși pe malul celălalt, cu mâna încleștată în părul lui Flamma, care, aproape leșinat, se zbătea fără vlagă, tușind, trăgându-și suflarea și scuipând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în galop de la o legiune la alta, continuând să lupte. Părea invulnerabil, căci săgețile dușmane treceau pe lângă el fără să-l atingă. Pe când ridica un pilum spre ziduri, simți o durere cumplită în umărul drept. Simți sângele curgându-i sub armură și înțelese că vechea rană se deschisese. Îi încurajă pe soldați până când dușmanii cedară, iar generalii lor le ordonară să se predea. Pe ziduri fluturară bucăți de pânză albă: orașul se preda. — Opriți atacul! strigă Antonius mișcându-și ușor mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spune că sunt „încărcați precum măgarii, cu cazmale, maiuri, sape“ și toate câte îi trebuie unui soldat pentru operațiunile de construire sau de fortificare. Întrucât pentru aceste operațiuni este necesară lorica făcută din bucăți de piele, mai ușoară decât o armură de zale (prima are 5 kg, a doua - 18 kg), expeditum-ul este soldatul cel mai ușor. Este definit și ca levi armatura. Favete linguis!: literal, „tăceți!“. Formula rituală prin care, la începutul unei ceremonii, crainicul cerea publicului să facă liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
altereze starea psihică a luptătorului și să suscite compasiunea și empatia publicului. Cetățenii liberi, dimpotrivă, erau obligați să-și protejeze pieptul. Limes (pl. limites): granițele formale ale Imperiului Roman. Lorica (pl. loricae): din latinescul loreus, „fâșii de piele“. Este o armură din bucăți tari de piele suprapuse. Foarte rezistentă și ușoară, are drept scop să strângă și să protejeze, asemenea unui corset, spatele soldaților însărcinați cu lucrările de geniu. Printre principalele ei atestări documentare se numără basoreliefurile de la Treviri, basoreliefurile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
armamentului. Tibială: fâșie groasă de lână ce se înfășoară pe picior, de la genunchi până la gleznă, având rolul de a proteja de frig și umezeală. Toga praetexta: togă cu marginea de purpură, purtată de magistrați și de copiii născuți liberi. Toromachos: armură din piele sau straturi de in lipite cu clei obținut din grăsime de vită, purtată de vechii hopliți din falanga grecească. În epoca republicană, această armură era purtată de soldații de geniu romani în loc de lorica, deoarece proteja bine spatele. Tubicines
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]