315,883 matches
-
ca portretul să nu mai fie unul apusean. Pe străbunicul Măgureanu, chipul îl trădează a fi balcanic. Cititorul va primi pe deplin confirmarea, ca și în secvența portretului urmașului Măgureanu, două fraze mai încolo, de data aceasta prin legea sîngelui, atît de frumos și cumplit invocată încît cu ușurință se uită că e vorba, de fapt, despre cel mai obișnuit clișeu care definește Balcanii - amestecul de nații: "Femeile ce slujiseră de matcă - greaca ursuză și sanchie clocindu-și cu gura încleștată
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
aproape că mă bucur când văd reacțiile firești ale diplomaților români: căzuți ca din lună, incapabili să articuleze o frază ca lumea, ei trag obloanele ambasadelor, nu care cumva să pătrundă vreo rază de soare inamică și să le strice atât de fina piele. Partea pozitivă e că baricadați în ambasade ca în bunkere, măcar nu ne fac de râs... Chiar și acolo unde lucrurile ar putea merge bine, de pildă în Statele Unite, un ambasador capabil, Sorin Ducaru, e sistematic bruiat
Diplomația lui Oblomov by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14787_a_16112]
-
a numit pe... nenumiții de mai sus și că lui trebuie să i se raporteze orice problemă. Dar nu asta ar fi marea noutate. în fond, dl. Iliescu e doctor în limba de lemn pe care diplomații noștri o înțeleg atât de bine. Așa că, să-i lăsăm să converseze cât au chef. Prezidentul a profitat de prilej (evervat, probabil, de săruturile din palmă trimise de antipaticul Năstase "activului" de la externe) pentru a reaminti că el rămâne marele șef. N-a pierdut
Diplomația lui Oblomov by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14787_a_16112]
-
fondatoare. Există, în aceste forme, la nivelul unor reprezentări ezitante, fără expresie particularizata și fără nici o finalitate proprie, semnele evidente ale unei mari devoțiuni față de modelul originar. Silvia Radu reușește astfel să identifice un spațiu expresiv în măsură să transmită atît o vibrație afectiva profundă și ingenua, cît și să inducă sentimentul că respirația blîndă a transcendentei este consubstanțiala formei și inseparabila de existență ei imanenta. Iar această performanță rară este obținută fără a sacrifică, prin abuz de materie sau prin
A treia cale sau Inocenta Sfintului Gheorghe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14780_a_16105]
-
postum: Un timp postum ne-nghite, mult mai lacom/ că timpul vieții noastre. Ce-i uitarea/ decît surîsul ipocrit al morții?/ Dar vine-un timp cînd nu mai mori, cînd toate// excursiile-ating aceeași rîpă./ Abia țîșnind din moartea ta, Ființa/ - atît cît poate fi în tine - iese-n/ zig-zag că fluturele din omida.// Cei care spun că-i glorie această/ cadere-ntr-un alt timp sînt doar vampirii./ Ei sug cu sete purpurosul sînge// al fiecărei litere, sorb viața/ acestui biet
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14785_a_16110]
-
înșela prea tare". Cu alte cuvinte, Maria-Luiza Cristescu conștientizează contextul nou care pune cartea într-o alta lumină (în nici un caz nu e vorba de vreo eroare a criticii), dar nu acceptă faptul că "privirea asupra unei opere poate fi atât de alta după câțiva ani doar pentru motivul prea mărunt că autorul ei nu se mai află în viață". Această ultimă parte a frazei are rolul de a reduce salvator motivele la unul insignifiant, care nu intra în discuție. Dar
Critică supravegheată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14791_a_16116]
-
fundamentală a valorii operei și ne oprim puțin la exemplu. Altfel spus, nereceptată atunci, epopeea ar avea acum o valoare inutilă. Exemplul e rău ales dintr-un foarte evident motiv (sau poate tocmai de aceea relevant): cum putea Țiganiada, operă atât de complexă și de sofisticată, să-și educe publicul care la 1812 nici n-avea idee de ce înseamnă literatura și care operă își arată impenetrabilitatea și astăzi când constatăm cu stupoare că despre bijuteria lui Budai-Deleanu nu s-au scris
Critică supravegheată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14791_a_16116]
-
avertismentul ei este incoerent și contradictoriu, uneori irelevant. Autoarea nu poate vorbi onest despre literatura contemporană tocmai pentru că are grija permanentaă de a nu lăsa să se vadă hibele pe care le știe prea bine. Și acest lucru este cu atât mai evident cu cât spiritul critic al autoarei iese la iveală abia atunci când scrie despre autorii vechi. Eseurile despre Slavici, Filimon, Rebreanu, Sadoveanu, Camil sunt mult mai reușite. Este o diferență enormă în felul în care îi tratează pe acești
Critică supravegheată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14791_a_16116]
-
dezechilibrată prin încărcarea formulei, personajele lui Camil sunt de fapt niște idei, iar Donna Alba este o bagatelă de roman etc. Am scos din context aceste exemple negative fără a lăsa să se înțeleagă că eseurile Mariei-Luiza Cristescu sunt numai atât. Nu. Pertinente printr-o analiză obiectivă, netributară sentimental, abia aici autoarea e capabilă să vadă numeroasele aspecte ale problemei. Iar unele formulări sunt chiar memorabile. Câte lucruri am afla dacă s-ar putea discuta despre literatură cu detașare, fără a
Critică supravegheată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14791_a_16116]
-
se înscrie în zona metaforicului revelatoriu. De dimensiuni reduse, epigramatice, poemele sale au, de cele mai multe ori, concentrația lirică a unui haiku și calitatea acestuia de a surprinde instantaneul fulgurant al unei stări trecătoare: "Buzele crinului/ înverzite de iarba/ pe care atât de discret/ o paște"; sau: Un munte/ cum un uger/ nemuls;" sau: "Vântul: o vânătaie/ pe obrazul văzduhului." Este o poezie nominală, prin excelență, în care accentul cade pe revelarea legăturilor intime, imperceptibile, dintre lucruri. Așa cum o sugerează și titlul
Metafora revelatorie by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14790_a_16115]
-
foarte tarziu și de tot întuneric,/ și mă scufund intr'un calcul himeric." Nu în contemplație, nu în amintire pasivă, ci în...calcul, în formula matematică îmblînzita oniric. Există la Ursachi o continuă reciclare a miturilor esențiale, dar o reciclare atît de rafinată, de neașteptată, încît recunoașterea e un exercițiu de decodificare complex și cu infinite satisfacții. Una dintre cele mai frumoase poezii, "Flanela", are în subtext motivul cămășii lui Hercule și mai precis versurile eminesciene din "Oda (în metru antic
Poezia perena a lui Mihai Ursachii by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14767_a_16092]
-
și s'a asimilat/ în toate celulele trupului meu,/ și în schelet,/ iar țesătura ei sclipitoare a devenit un țesut. De ce încerci să negi,/ de ce pretinzi că nu știi ce flanela..." Poemul are această aparentă narativa înșelătoare, iar motivul e atît de camuflat, de personalizat, încît cu greu mai poate fi excavat din textul de acum. Poeziile lui Ursachi invită de multe ori la acest tip de arheologie, la săpături ce trebuie însă realizate cu instrumente chirurgicale. Pentru că de multe ori
Poezia perena a lui Mihai Ursachii by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14767_a_16092]
-
ritm safic, sonoritatea fiind cu totul stranie. Există însă o poezie care reia acest poem în întregime, dar așa cum am mai spus, reluarea se face în stilul personal al poetului Ursachi. Nu e vorba de pastișa, nici de parafrază, cu atît mai puțin de parodie. Cuvintele originale sînt folosite mai degrabă ca un schelet pe care crește iedera compoziției de azi, iar pe alocuri se mai întrevede cîte un fragment întîmplător și tulturator totodată din acea fosilă primară: "Tu mă îmbărbătezi
Poezia perena a lui Mihai Ursachii by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14767_a_16092]
-
mă sucesc în fel și chip să văd ce carte e, autorul, titlul... Degeaba. Nu deslușesc nimic. Roman polițist nu poate fi. Nu așa arată o carte de citit în tren. În primul rând că nu ar fi un volum atât de gros; și chiar dacă ar fi, o carte polițistă, oricât de palpitantă, nu se citește într-un asemenea hal de uzură. Într-adevăr, pare un volum nu citit,... ci arhicitit, arhibuchisit, ronțăit, rumegat, mestecat și iar rumegat, trecut prin mâinile
Reflexe pariziene VI by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14800_a_16125]
-
Iar mă uit. Ce naiba o fi?!... Privind cu luare aminte în jur, ca un hoț prudent, nu cumva să fie prins asupra faptului, întind mâna, apuc cartea, care se lasă repede și ușor luată în posesie, ca și cum ea, de fapt, atât aștepta... Nu m-aș mira să fie biblia vreunui mormon în drum spre Paris... Este ULISE!... Așa ceva nu se poate citi în tren, îmi zic. Nu se poate. Imposibil. Ilizibil. Incocoșibil... Intramontan... Intravenos! maimuțăresc absurdul adjectival al omului din Dublin
Reflexe pariziene VI by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14800_a_16125]
-
NATO, UE, pe Bush, pe Chirac, pe Blair, urșii din pădure, colecția de tablouri, ca să sune, el, cu mînuța lui, la OTV. Ghici cine e! Telefob P.S. Între timp, un alt personaj și-a dat în petec pe același post. Atît de tare, încît postului i s-a retras licența. Al dracului, Telefil!
Ghici cine vine la OTV by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14808_a_16133]
-
poate indigna încă un public obișnuit cu stilul articolelor sale, care se exercită între insultă cea mai triviala și blasfemia cea mai rafinată. Căci Umbral a devenit un profesionist al pamfletului și al scandalului. Rolul său de etern cîrtitor este atît de cunoscut în Peninsula, încît a ajuns să fie parodiat în talkshow-urile de largă audiență. Gen literar-jurnalistic hibrid, pamfletul se află la hotarul dintre ficțiune și non ficțiune. Afirmațiile emise sub umbrela acestui gen pot fi apreciate de cititor cu
Cela: un cadavru de lux by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/14782_a_16107]
-
personaj, ale cărui legături cu adevăratul Cămilo José Cela sînt relativizate și revizuite de cerințele interne ale literaturii. Cela: un cadavru de lux aparține unui registru mixt, în care biograficul este subminat în permanență de românesc. Constrînși de canoanele genului, atît apologetul, cît și pamfletarul sînt mai radicali, măi plastici și mai hiperbolici în discursul public, decît în fața propriei conștiințe. Figurile pe care le creionează rămîn undeva, la jumătatea drumului dintre viață și literatura. Din acest motiv, cartea lui Umbral despre
Cela: un cadavru de lux by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/14782_a_16107]
-
la cutremurul din 1977, ea însăși prozator și reporter, leneșa autoare a unei singure cărți, personalitate cunoscută a lumii noastre literare din ultimele decenii. Deși era de un sfert de veac bolnavă, moartea Țiței ne-a luat prin surprindere. Era atît de plină de viață, de atentă la ce se întîmplă, pe scurt, de prezență, încît numai cu greu cineva care nu știa de boală ei ar fi admis că fusese definitiv marcată de o operație, purtîndu-și handicapul fără să se
Tita by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14811_a_16136]
-
general, a corporalității) adolescentine; sînt expuse rafinat, cu grijă, obsesiile, gîndurile tînărului abia ajuns în facultate; un biografism care a atins și extreme, mulți dintre scriitorii formați în acel cenaclu reluînd în scris experiențele lor din exact acea perioadă. Cam atît. Romanul Ceciliei Ștefănescu, privit din perspectiva cenaclului cărtărescian, este cel al unei scriitoare care și-a învățat bine lecțiile. Romanul Legături bolnăvicioase respectă în primul rînd regula cantității (este de mici dimensiuni), are o temă care aduce cu ea o
Tinerii între ei by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14793_a_16118]
-
de Șef al Culturii locale, de data asta cu majusculă, pentru că așa vreau eu și așa se și cuvine dacă ne luăm după fapte. Dar nu-l sun pe Țî din două motive: mai întîi pentru că m-a sunat el atît de insistent în legătură cu acest text încît cred că și-a epuizat întreaga energie rezervată comunicării prin telefon și nu se cade să-l mai zgîndăr eu acum, cînd tocmai s-a relaxat, și, în al doilea rînd, pentru că nu vreau
Sculptorul și Poetul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14806_a_16131]
-
strict al artelor plastice. Vreau doar să înțeleg de ce! Adică de ce această alegere, de ce această relație, de ce această comunicare! în care loc anume s-au putut întîlni Ioan Alexandru și Vasile Gorduz, s-au putut întîlni așa de profund și atît de exact, încît Sculptorul să simtă nevoia hipostazierii Poetului? Aparent, în nici unul. Ioan Alexandru: înalt, ușor adus de spate, cu mîini aeriene, în veșnice dansuri retorice, cu priviri vizionare și cu buzele mereu întredeschise pentru a elibera, după caz, fie
Sculptorul și Poetul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14806_a_16131]
-
a doua parte a lunii august, 121 de ani. Numai în ultimele luni a prezentat Concertul de Dvorak în compania a aproape zece colective simfonice din țară; a prezentat de asemenea un program special de recital, dedicat lui Niccolo Paganini, atât la București cât și, de asemenea, la Reims; în fine, va susține recitaluri camerale, în săptămânile următoare, la Bruxelles și la Paris. Alexandru Tomescu a primit distincțiile supreme în peste treizeci de competiții violonistice internaționale, inclusiv în cadrul Concursului "George Enescu
Interviu cu Alexandru Tomescu - tînără vedetă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14804_a_16129]
-
fost la opt ani; ultimul la douăzeci și trei. Pe lângă premiile în bani, multe oferă și liste de concerte. Sunt importante în perioada în care nu ai încă un impresar. Am întâlnit violoniști sosiți de pe toate meridianele. Nu sunt chiar atât de mulți pe cât se crede, ...deși competițiile sunt numeroase. În diferitele finale rămân cam tot aceiași dintr-un număr de 20 sau 30. Doar câțiva dintre ei vor reuși să-și facă un nume. Faza concursurilor o consider încheiată pentru
Interviu cu Alexandru Tomescu - tînără vedetă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14804_a_16129]
-
se sustrag acestei rostiri a sacrului dau dovadă de o lipsă de responsabilitate nu numai în fața cuvintelor cu care lucrează, ci chiar în fața Logosului, în fața Verbului care a stat la întemeierea lumii și a Cosmosului" (pag. 44). Chiar ignorând eticheta atât de radicală aplicată poeziei contemporane, nu se poate face abstracție de faptul că cel ce emite astfel de judecăți de valoare (postulate, nu justificate) se consideră un reprezentant al high-brow culture, al "poeziei înalte, misionare" care se autoplasează în fruntea
Clujul literar by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/14815_a_16140]