653 matches
-
unele opțiuni doctrinare pe baza lor. Nu este lipsit de importanță nici faptul că doctrina pseudo-areopagitică a ridicat unele probleme dogmatice. S-a spus, uneori, chiar că ea ar conține influențe neoplatonice dinspre Proclus (412-485), ultimul conducător al Școlii neoplatonice ateniene, înainte ca aceasta să fie închisă de către împăratul creștin Iustinian și ca ultimii ei reprezentanți să se mute în Persia. Unii exegeți susțin chiar că există pasaje pseudo-areopagitice care redau fidel fragmente întregi din Proclus. Abia în perioada Renașterii această
Pseudo-Dionisie Areopagitul () [Corola-website/Science/310529_a_311858]
-
cellei găsim o friză realizată în bazorelief reprezentând „Procesiunea Panntheneelor” cu ocazia festivitățiilor de sărbătorire a întemeierii cetății Atena. Astfel putem admira cum zeiței protectoare i se aduce în dar un văl imensnumit Peplos, țesut special pentru ea de fecioarele ateniene numite ergastine. Înconjurând templul la partea superioară și fiind înaltă de un metru, friza prezintă peste 400 de figuri de oameni și 200 de animale. Procesiunea este cuprinsă în mai multe etape: cortegiul ergastinelor, purtătorii de ofrande, cortegiul animalelor de
Artă antică () [Corola-website/Science/309714_a_311043]
-
templul la partea superioară și fiind înaltă de un metru, friza prezintă peste 400 de figuri de oameni și 200 de animale. Procesiunea este cuprinsă în mai multe etape: cortegiul ergastinelor, purtătorii de ofrande, cortegiul animalelor de sacrificiu, cabalcada cavalerilor atenieni și participarea tuturor zeilor din Olimp la sărbătoare. Fidas, realizează un ritm al desfășurării acțiunilor prin succesiunea scenelor, la început mai alert prin pregătirile pentru serbare și apoi mai lent și solemn(șirul fecioarelor), pentru a urma un nou ritm
Artă antică () [Corola-website/Science/309714_a_311043]
-
următori insula a fost cucerită de Arkisios, regele Cefaloniei. Mai târziu a ajuns în posesia lui Ulisse, fiul lui Laertes, regele Itacăi. În timpul războaielor persane a fost când neutră, când aliata lacedemonienilor, iar mai târziu a făcut parte din Liga Ateniană. În timpul campaniei lui Filip în Grecia Zakynthos a căzut în mâinile macedonienilor, iar mai târziu ale romanilor, care în anul 146 î.Hr. au încorporat-o în districtul roman Ahaia, împreună cu Epirul, Peloponezul și insulele din Marea Egee, cu excepția Cretei. Odată cu declinul
Zakynthos () [Corola-website/Science/305081_a_306410]
-
este un capitol al scrierii lui Tucidide, „Istoria războiului peloponesiac”, ce a avut loc în anii 416-415 i.e.n și se presupune a fi o reprezentare a dialogului dintre melieni și solii atenieni dinaintea carnajului. Melos este o insulă localizată la est de Sparta și la nord de insula Creta. În timpul războiului Peloponeziac, această insulă a păstrat o poziție neutră. Cu toate că Melosul s-a declarat neutru, în timpul luptelor, locuitorii ei au sprijinit financiar
Dialogul melian () [Corola-website/Science/306185_a_307514]
-
După un deceniu de lupte, Melos a fost cucerit de către atenieni, iar populația a fost supusă unor teribile consecințe. Bărbații au fost căsăpiți în totalitate iar femeile și copii luați ca sclavi de către atenieni. Înainte de a începe operațiunile militare, comandanții atenieni Cleomedes și Tisias au trimis soli. Tucidide relatează în scrierea sa dialogul dintre solii atenieni și reprezentanții melienilor. Părerile asupra autenticității dialogului sunt împărțite. De exemplu în dialogul melian sunt discutate topici care la momentul respectiv nu erau încă stringente
Dialogul melian () [Corola-website/Science/306185_a_307514]
-
supusă unor teribile consecințe. Bărbații au fost căsăpiți în totalitate iar femeile și copii luați ca sclavi de către atenieni. Înainte de a începe operațiunile militare, comandanții atenieni Cleomedes și Tisias au trimis soli. Tucidide relatează în scrierea sa dialogul dintre solii atenieni și reprezentanții melienilor. Părerile asupra autenticității dialogului sunt împărțite. De exemplu în dialogul melian sunt discutate topici care la momentul respectiv nu erau încă stringente. Stilul sofist folosit de către Tucidide pune mai multă emfază pe calitatea discursului decât pe conținut
Dialogul melian () [Corola-website/Science/306185_a_307514]
-
pe care o plănuise Aegeus, regele Atenei. Pentru a se răzbuna, Minos a declarat război Atenei și a obținut o strălucită victorie. Ca tribut, a cerut la fiecare nouă ani (sau în fiecare an, după unele variante) câte șapte tineri atenieni și șapte fecioare pentru a-i arunca în Labirint și a-i lăsa să fie uciși și devorați de Minotaur. Când a venit timpul celui de-al treilea sacrificiu, Tezeu, fiul lui Egeu, s-a oferit să ucidă monstrul. Planul
Minotaur () [Corola-website/Science/304890_a_306219]
-
Labirint și a-i lăsa să fie uciși și devorați de Minotaur. Când a venit timpul celui de-al treilea sacrificiu, Tezeu, fiul lui Egeu, s-a oferit să ucidă monstrul. Planul lui era de a însoți grupul de tineri atenieni și de a intra în Labirint. Înainte de a pleca, i-a spus tatălui său că la întoarcerea corăbiilor, dacă planul lui a avut succes va înălța pânzele albe în loc de cele negre. Ajuns în Creta, Tezeu se îndrăgostește de Ariadna, fiica
Minotaur () [Corola-website/Science/304890_a_306219]
-
cele negre. Ajuns în Creta, Tezeu se îndrăgostește de Ariadna, fiica lui Minos, cea care îl ajută să găsească ieșirea din labirint cu ajutorul unui ghem de ață. Minotaurul este ucis de Tezeu cu o sabie magică oferită de Ariadna, tinerii atenieni sunt salvați și scoși din Labirint. Cu toate acestea, la întoarcere, Tezeu nu inaltase pânzele albe ale corăbiilor. Aegeus vede pânzele negre, este cuprins de disperare și se aruncă în mare (marea preia numele regelui atenian: vezi Marea Egee).
Minotaur () [Corola-website/Science/304890_a_306219]
-
oferită de Ariadna, tinerii atenieni sunt salvați și scoși din Labirint. Cu toate acestea, la întoarcere, Tezeu nu inaltase pânzele albe ale corăbiilor. Aegeus vede pânzele negre, este cuprins de disperare și se aruncă în mare (marea preia numele regelui atenian: vezi Marea Egee).
Minotaur () [Corola-website/Science/304890_a_306219]
-
ei, aflat la vărsarea râului Stirmon, se numea după așezarea tracă inițială "Eion" sau "Eunea Hodoi". "Aioneios" se numise probabil și râul. Atena încercase deja în anul 464/465 î.Hr. să cucerească ținuturile de pe coasta sudică a Traciei, însă oștirile ateniene au fost înfrânte atunci de tribul tracic al edonilor, în bătălia din Dabrescos. s-a predat în anul 424 î.Hr., în cursul războiul peloponeziac, fără a opune rezistență spartanului Brasidas, deoarece strategul și istoricul Tucidide ajunsese prea târziu cu o
Amfipolis () [Corola-website/Science/305573_a_306902]
-
Brasidas, deoarece strategul și istoricul Tucidide ajunsese prea târziu cu o flotă pentru a mai putea salva orașul. Tucidide a trebuit să ia calea exilului în urma înfrângerii. Eliberat de hegemonia Atenei, orașul a devenit independent. În anul 422 î.Hr. generalul atenian Cleon a încercat în zadar să-l recucerească, găsindu-și alături de Brasidas moartea. Concurentul său din Atena, Nichias, a încheiat imediat după bătălie (în 421 î.Hr.) pacea care-i poartă numele și a obținut astfel o încetare provizorie a ostilităților
Amfipolis () [Corola-website/Science/305573_a_306902]
-
în 421 î.Hr.) pacea care-i poartă numele și a obținut astfel o încetare provizorie a ostilităților dintre Sparta și Atena. Brasidas a fost după aceea venerat ca erou de către cetățenii Amfipolisului, cultul lui înlocuindu-l pe cel al întemeietorului atenian Hagnon. Prin "Pacea lui Nichias" Sparta se obligase să cedeze Amfipolisul Atenei, dar comandantul Clearidas a refuzat acest lucru. Schimbul de prizonieri s-a derulat foarte anevoios în regiunea Stirmonului, tocmai deoarece spartanii nu erau de acord cu cedarea ținuturilor
Amfipolis () [Corola-website/Science/305573_a_306902]
-
Nichias" Sparta se obligase să cedeze Amfipolisul Atenei, dar comandantul Clearidas a refuzat acest lucru. Schimbul de prizonieri s-a derulat foarte anevoios în regiunea Stirmonului, tocmai deoarece spartanii nu erau de acord cu cedarea ținuturilor. Amfipolis a refuzat hegemonia ateniană chiar și după retragerea spartanilor. Într-o campanie purtată între anii 365 și 363 î.Hr. strategul atenian Timoteos a încercat din nou să cucerească cetatea, dar nu a reușit, în pofida ajutorului macedonean. Ulterior regele macedonean Perdiccas al III-lea a
Amfipolis () [Corola-website/Science/305573_a_306902]
-
prizonieri s-a derulat foarte anevoios în regiunea Stirmonului, tocmai deoarece spartanii nu erau de acord cu cedarea ținuturilor. Amfipolis a refuzat hegemonia ateniană chiar și după retragerea spartanilor. Într-o campanie purtată între anii 365 și 363 î.Hr. strategul atenian Timoteos a încercat din nou să cucerească cetatea, dar nu a reușit, în pofida ajutorului macedonean. Ulterior regele macedonean Perdiccas al III-lea a susținut orașul împotriva Atenei. Polisul elen l-a însărcinat din nou pe Timoteos, în anul 360/359
Amfipolis () [Corola-website/Science/305573_a_306902]
-
în românește, personajul principal este înțeleptul atenian Socrate, una din figurile cele mai luminoase din istoria universală, expresie, deopotrivă, a spiritului Eladei ca și a celor mai nobile idealuri ale umanității. Alături de Socrate apar nenumărați discipoli și auditori ai înțeleptului atenian, dintre care se disting, împreună cu Xenofon, Antistene cinicul și Aristip hedonistul. Maestrul — „plebeul" Socrate le apărea tuturor acestor admiratori ai săi ca „eliberatorul" oamenilor de sub jugul plăcerilor și al prejudecăților. S-a discutat enorm, existând o întreagă literatură de specialitate
Xenofon () [Corola-website/Science/305757_a_307086]
-
întărite ocupate de misieni și pisidieni, de unde aceștia le provocau pagube perșilor (Conv. mem III; 5) Cu toate disputele iscate între învățați privind scrierile „socratice" ale lui Xenofon, ele au rămas în conștiința posterității ca o imagine vie a înțeleptului atenian, prezentată cu căldura celui ce i-a sorbit nemijlocit cuvintele. Neșansa lui Xenofon a fost și este de s fi mereu comparat cu marele său „rival" și contemporan — cu „divinul Platon". Suntem încredințați că dacă Platon n-ar fi manifestat
Xenofon () [Corola-website/Science/305757_a_307086]
-
trupe formate în principal din infanterie grea. Totuși, Tesalia era cunoscută pentru cavaleria de calitate din regiune, iar războaiele ulterioare, atât împotriva cât și împreună cu perșii i-au făcut pe greci să înțeleagă valoarea cavaleriei în luptă. Autorul și soldatul atenian Xenophon, de exemplu, propunea crearea unei forțe de cavalerie mici, dar bine antrenate, și în acest scop a scris mai multe lucrări despre tactica folosirii cavaleriei. Pe de altă parte, regatul macedonean de la nord de Grecia și-a dezvoltat puternic
Cavalerie () [Corola-website/Science/305867_a_307196]
-
Hr., unde se instruiește Plutarh din Cheronea (45-125 d.Hr.), o figură respectată de către platonicienii secolelor următoare care se vor raporta la el într-un mod paradigmatic . Secolul al doilea după Hristos cunoaște trei tendințe majore ale tradiției platoniciene: Școala ateniană (reprezentanți: Nicostratus, Calvenus Taurus, Atticus, Harpocration din Argos, Severus), Școala lui Gaius (Gaius, inițiatorul, apoi Albinus, Apuleius din Madaura, Galenus) și Neopitagoreicii (Moderatus din Gades, Nicomachus din Gerasa, Numenius din Apameia, Cronius, Ammonius Saccas). Numenius din Apamea, alături de Ammonius Saccas
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
București,1984, 224-225). În sec. X- IX i. e. n. (potrivit tradiției în vremea legendarului Tezeu) se realizează în numele sinoikismului unirea întregii Attici sub autoritatea Atenei. Așezările din Attica renunță la propriul drept de cetățenie în favoarea celui atenian, acceptând autoritatea regalității ereditare ateniene. Autoritatea regală este treptat îngrădită de puterea în ascensiune a eupatrizilor ( aristocrația funciară) (Matei Horia C., „O istorie a lumii antice”, Albatros, București,1984, 200). Aceștia impun regelui, probabil în jurul anului 800, 2 arhonți - unul ca șef al administrației, celălalt
Republica ateniană antică () [Corola-website/Science/313220_a_314549]
-
vrând să instituie tirania. Lipsit de sprijin popular, eșuează și este constrâns să părăsească orașul. În 620 i.e.n., Dracon, fost arhonte tesmotet primește puteri excepționale, fiind însărcinat să fixeze în scris legile cutumiare în circulație. Realizatorul primei codificări a dreptului atenian, Dracon stipulează pedeapsa cu moartea, aceasta fiind dată de către tribunale. Până acum Areopagul deținea întreaga putere judecătorească, membrii acestuia fiind considerați singurii cunoscători ai dreptului cetății (Matei Horia C., „O istorie a lumii antice”, Albatros, București,1984, 201). În 594
Republica ateniană antică () [Corola-website/Science/313220_a_314549]
-
constituție adevărată a Atenei, în vigoare 86 de ani, până în 508 (Drîmba Ovidiu, „Istoria culturii și civilizației”, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1984, 568). ”Primul om de stat al Europei”, Solon limitează dreptul gentilic în favoarea proprietății private, creând premisele democrației ateniene. Solon a înlocuit privilegiul nașterii cu principiul proprietății și venitului(principiul timocrației) împărțind întreaga populație după venituri în 4 categorii: pentacosiomedimni; hippeis(cavaleri); zeughiți și theți fiecare categorie cu atribuții concrete în apărarea cetății. Solon creează a doua „cameră” ca
Republica ateniană antică () [Corola-website/Science/313220_a_314549]
-
Coaliția dintre Licurg și Megacle îl obligă să părăsească orașul, dar revine chemat de Megacle, fiind din nou exilat îi sunt confiscate și averile. În 546, cu sprijin străin (din Naxos și Argos), Pisistrate debarcă în Attica și înfrânge forțele ateniene care i se opun la Pallene intrând fără nici o opoziție în Atena. Deși a dus o guvernare remarcabilă, menținând legislația lui Solon, desființând marile proprietăți, păturile sărace fiind sprijinite din finanțele statului reorganizate, realizând construcții impresionante el a înlocuit însă
Republica ateniană antică () [Corola-website/Science/313220_a_314549]
-
să se refugieze în Tracia, apoi la curtea lui Darius I. În 509 revenit din exil după înlăturarea lui Hippias, Clistene din familia Alcmeonizilor înlătură cu sprijinul demosului republica oligarhică instituită cu ajutor spartan de către Isagoras și transformă democratic constituția ateniană. Populația Atticii este împărțită teritorial, rezultând o reprezentativitate proporțională, în 10 triburi (phylii), alcătuite la rândul lor din tritii și deme (100 circumscripții electorale), realizând și o reformă administrativă. Sfatul celor 400 se transformă în Sfatul celor 500 (câte 50
Republica ateniană antică () [Corola-website/Science/313220_a_314549]