569 matches
-
viteji și îndrăzneți, aceștia vor fi periculoși pe timp de pace, după ce au servit în război. Republicile s-au ridicat mai totdeauna din prăpastia tiraniei pe culmile libertății și tot așa, aproape toate au recăzut de la libertate în sclavie. Aceiași atenieni care, pe timpul lui Demostene, îl umileau pe Filip de Macedonia, s-au ploconit în fața lui Alexandru. Aceiași romani care urau regalitatea, după expulzarea regilor au suportat cu răbdare, peste cîteva secole, toate cruzimile împăraților lor. Aceiași englezi care l-au
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
și întrepid, vei face poporul virtuos ca tine, vecinii vor dori să te imite, iar cei răi vor tremura. CAPITOLUL XVI [Despre dărnicie și economie] Doi sculptori celebri, Fidias și Alcamene, au făcut, fiecare, o statuie a Minervei, dintre care atenienii au voit s-o aleagă pe cea mai frumoasă, pentru a fi așezată în vîrful unei coloane. Amîndouă fură prezentate publicului: aceea făcută de Alcamene a obținut sufragiile, despre cealaltă s-a spus că era prea grosolan lucrată. Fidias nu
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
sau suflul crivățului le omoară. Nimic nu face mai celebră o domnie decît artele care înfloresc la adăpostul ei. Secolul lui Pericle este tot atît de faimos prin marile genii care trăiau la Atena, cît prin războaiele mari pe care atenienii le-au purtat atunci. Secolul lui Augustus este mai cunoscut prin Cicero, Ovidiu, Horațiu, Vergiliu și ceilalți, decît prin persecuțiile acestui crud împărat care, pînă la urmă, datorează o mare parte a reputației sale lirei lui Horațiu. Cel al lui
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cel mai puțin. Pe scurt, într-o colectivitate ultimii vor fi cei dintîi. Ar fi cît se poate de simplu să compilăm o vastă antologie ce-ar arăta că această concepție e răspîndită la toate popoarele. Solon pretindea că un atenian singur e o vulpe șireată, dar dacă reunim toți atenienii pe Pnyx, într-o adunare, avem de-a face cu o turmă de oi. Frederic cel Mare dovedea nemărginit respect pentru generalii săi ori de cîte ori se-ntreținea în
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
fi cei dintîi. Ar fi cît se poate de simplu să compilăm o vastă antologie ce-ar arăta că această concepție e răspîndită la toate popoarele. Solon pretindea că un atenian singur e o vulpe șireată, dar dacă reunim toți atenienii pe Pnyx, într-o adunare, avem de-a face cu o turmă de oi. Frederic cel Mare dovedea nemărginit respect pentru generalii săi ori de cîte ori se-ntreținea în particular cu fiecare dintre ei. Dar spunea că, o dată puși
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
a soldaților creștini, astfel încât, atunci când îi sfătuia și îi învăța pe soldații săi modul demn de a se ruga, foarte probabil intenționa să se refere la scena la care la care luase parte pe câmpiile Germaniei, criticând rugăciunea superficială: Rugăciunea atenienilor: „Fă să plouă, fă să plouă, prietene Zeus, pe câmpiile atenienilor și pe pajiști“. Ori nu vrem să ne rugăm, ori să ne rugăm cu tot sufletul și cu toată libertatea cuvintelor. În urma rugăciunii soldaților romani creștini s-au petrecut
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
soldații săi modul demn de a se ruga, foarte probabil intenționa să se refere la scena la care la care luase parte pe câmpiile Germaniei, criticând rugăciunea superficială: Rugăciunea atenienilor: „Fă să plouă, fă să plouă, prietene Zeus, pe câmpiile atenienilor și pe pajiști“. Ori nu vrem să ne rugăm, ori să ne rugăm cu tot sufletul și cu toată libertatea cuvintelor. În urma rugăciunii soldaților romani creștini s-au petrecut două minuni: peste armata romană a plouat abundent, iar peste cea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pot fi clasificați în continuare pe baza intensității și a exclusivității atașamentului lor pentru presupozițiile realiste centrale. Aici putem imagina un continuum de poziții diferite. Realiștii "radicali" exclud din politica internațională aproape orice altceva în afară de putere și interes propriu. Trimișii atenieni către Melos din Istoria lui Tucidide (1982: Cartea V, Capitolul 85-113) exprimă o astfel de viziune, însă aceasta nu este susținută de mai nimeni dintre teoreticienii relațiilor internaționale. Realiștii "duri" susțin predominanța puterii, a interesului propriu și a conflictului, dar
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
considerabilă. Suveranitatea și alte drepturi ale statelor reprezintă o chestiune de recunoaștere reciprocă, nu de capacități. Puterea singură nu ne va spune nici măcar care sunt drepturile de care statele beneficiază în realitate. Este pur și simplu neadevărat ceea ce au spus atenienii la Melos, că "cei puternici fac ce vor, cei slabi suferă ceea ce trebuie" (Tucidide 1982: Cartea V, Cap. 89). Cei puternici sunt deseori constrânși chiar de drepturile statelor slabe. Ei pot, desigur, să violeze normele suveranității. Dar predicțiile bazate pe
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
în fine, mediocritate, opacitate. Deși de bun simț (sau, poate, tocmai de aceea), opiniile scriitorului moldovean s-au lovit de „o rezistență” aprigă, care a arătat (după aprecierea sa) că, în polemici, nu toți conaționalii sînt „poliți și ciopliți ca atenienii, dar că au mult din firea beoțianilor”4)! Combătut cu vehemență în deceniile anterioare sau doar ridiculizat, pedantismul (în gramatică, în științe, în critică etc.) încetase de a mai fi o problemă culturală în epoca școlarității lui Bacovia, dar oroarea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Despre agresivitate cu detașare / 229 8.1. Funcțiile agresivității / 233 8.2. Forme de inhibare/disipare a agresivității intragrupale / 253 Capitolul 9. Educația între nomos și physis / 265 Bibliografie / 281 Abstract / 289 Résumé / 291 Cuvânt-înainte Lampa lui Diogene reprezenta pentru atenieni semnul că este ceva în neregulă cu ei, că sunt stăpâniți de porniri și idei inacceptabile, că își doresc lucruri din registrul minor și că este foarte posibil să nu parvină la umanitatea deplină (pe cât le sta lor în putință
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
artificialul pe care viața în comunitate l-a promovat și îl promovează constituie, de pildă, esența filosofiei cinice, dacă ne referim la Antistene, cel care promova înfrânarea și tăria, sau la Diogene, cel care nu pierdea nici un prilej să arate atenienilor cât de mult s-au îndepărtat de preceptele unei vieți în acord cu umanitatea din om: " Spunea însă că el opune soartei nenorocite curajul, legii natura și patimii rațiunea". (Laertios, 1963, p. 305) Tot Diogene considera că oamenii sunt nefericiți
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
al Bisericii Ortodoxe Române, 1996, p. 13. 305 "Trebuia să fie mai multe (începuturi ale filosofiei n.n.), exact trei, pentru că tipologic vorbind, trei erau posibilitățile de reconstrucție 'experimentală' a lumii." (Cele trei începuturi sunt: cel milesian, cel eleat și cel atenian.) Gheorghe Vlăduțescu, Deschideri către o posibilă ontologie, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1987, p. 30. 306 Georges Gusdorf, Mit și metafizică, Timișoara, Editura Amarcord, 1996, p. 156. 307 Ștefan Afloroaei, Cum este posibilă filosofia în Estul Europei, p. 135. 308
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
de viață. O suflare care nu este trupească, ci duhovnicească, și care nu încetează să dea viață tuturor oamenilor. Suntem înrudiți cu Dumnezeu prin asemănare. Sf. Ap. Pavel n-a pregetat să apeleze la ea pentru a-i lămuri pe atenieni, reamintindu-le spusele unuia dintre cărturarii lor, că suntem „neamul lui Dumnezeu”. Oricine poate ajunge la această convingere sau, mai bine zis, și-o poate restaura în sine, ca să poată spune în inima sa: „Neam al lui Dumnezeu socotindu-mă
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
pîine, să-mi întind pe jos oasele ostenite, eu care dormeam într-un pat regal, să-mi acopăr trupul uzat cu veșminte uzate, cu zdrențe, pe care nu le-ar vrea nici un bogat.75" În secolul al V-lea î.Hr., atenienii depun un jurămînt care spune: "Am să pricinuiesc moarte, cu cuvîntul, cu fapta sau cu votul, de mîna mea dacă va fi posibil, oricui va răsturna democrația ateniană, sau, odată răsturnată, va exercita apoi un mandat, oricui se va ridica
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
omul ca fiind Zôon Politikon, o ființă al cărei scop suprem, telos, este de a trăi în polis 77. Pentru omul grec a fi liber înseamnă a te supune legii cetății. Cum să încerci să faci imposibile sclavia și tirania? Atenienii inventează un mod aparte de guvernare a cetății, dêmokratia. Reamintim că de la sfîrșitul secolului al VI-lea î.Hr., cetățile grecești se împart în două categorii de regimuri politice: oligarhia (guvernarea de către cei privilegiați, bogații) și dêmokratia (guvernarea de către dêmos, poporul
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Atenei, independența și prosperitatea sa se datorează egalității dintre cetățeni, explică marele Herodot, destul de critic de altfel în ceea ce privește dêmokratia: "Atena își spori atunci puterea. Se vede de altfel pretutindeni că egalitatea între cetățeni este un avantaj prețios: supuși unor tirani, atenienii nu erau mai buni la război decît vecinii lor, dar, scăpați de tiranie, superioritatea lor se dovedi răsunătoare. Vedem bine cum, aserviți, refuzau să-și arate valoarea din moment ce se osteneau pentru un stăpîn, pe cînd liberi, fiecare în propriul său
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cu toate puterile spre triumful cauzei." (Ancheta, V, 78). Ce reprezintă această invenție ateniană acest regim politic nou pe pămînt care a durat, cu cîteva întreruperi, vreme de aproape două secole, de la reforma lui Clistene (508 î.Hr.) pînă la înfrîngerea atenienilor de către macedoneni (338 î.Hr)? Care sunt posibilele și imposibilele care caracterizează dêmokratia? Cine poate, cine vrea să dea un sfat înțelept pentru soarta cetății (polis)?" E între-barea cu care oratorul deschide dezbaterile din Adunarea poporului (ekklésia), organismul fundamental care
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
de judecată e stabilită prin vot majoritar, secret. În 399 î.Hr., Socrate este judecat de 501 jurați trași la sorți: 281 votează pentru pedeapsa cu moartea, 220 împotrivă. Convinși că tirania nu e niciodată nimicită, că e tot timpul posibilă, atenienii au încercat s-o facă imposibilă, inventînd ostracizarea: Adunarea poate decide să exileze pentru o perioadă de zece ani orice persoană suspectată că ar vrea să instaureze tirania. Dêmokratia ateniană mai este caracterizată de trei imposibile: nu există guvern (nici
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Adunare, Consiliu) este de negîndit, de neimaginat. Din moment ce toți cetățenii sunt membri ai Adunării, avînd posibilitatea de a fi voluntari pentru un loc în Consiliu, ideea de reprezentare o contrazice pe cea de dêmokratia: este o imposibilă, un nonsens pentru Atenieni. Folosită în mod curent, chiar de istorici, pentru a numi invenția atenienilor, expresia "democrație directă" este cu totul nejustificată: lăsînd să se subînțeleagă că ar putea exista o democrație "indirectă", sintagma neagă noțiunea de dêmokratia. O democrație în care cetățenii
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ai Adunării, avînd posibilitatea de a fi voluntari pentru un loc în Consiliu, ideea de reprezentare o contrazice pe cea de dêmokratia: este o imposibilă, un nonsens pentru Atenieni. Folosită în mod curent, chiar de istorici, pentru a numi invenția atenienilor, expresia "democrație directă" este cu totul nejustificată: lăsînd să se subînțeleagă că ar putea exista o democrație "indirectă", sintagma neagă noțiunea de dêmokratia. O democrație în care cetățenii se lasă reprezentați (oricare ar fi modalitățile acestei reprezentări) n-are nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
4-5), sunt aristocratice și nedemocratice: ele introduc un element de alegere deliberată, de selecție a celor mai buni cetățeni, aristoi, în locul guvernării de către poporul întreg 79." În dêmokratia, tragerea la sorți, instaurată de Clistene, este regula; alegerile sunt o excepție. Atenienii au inventat un posibil care îi uimește și astăzi pe oamenii moderni: este posibil să încredințezi soarta cetății unor cetățeni trași la sorți de pe liste de voluntari. Pentru a nu-i exclude pe cei săraci, cetățenii desemnați de sorți (membri
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
unde oricum greșelile sunt mai puțin grave decît atunci cînd e vorba despre Stat." (Mémorables, I, 2, 9). Cînd, în 411, oligarhia ateniană preia temporar puterea, sunt suprimate imediat tragerea la sorți și mistophoria. Am fi tentați să credem că atenienii n-au dus pănă la capăt invenția lor: aplicarea procedurii specifice democrației la alegerea principalilor conducători ai cetății a constituit una din imposibilele lor. De ce strategii nu sunt nici trași la sorți, nici indemnizați? Fără îndoială pentru că se consideră că
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
aspră, Învățată de la magiștrii păgâni, cei care au atras primii atenția că „moartea dă târcoale vieții”, Învârtind În mână inevitabilul laț. Lumea se Împarte, desigur, În grupuri de sinucigași și grupuri cărora eroismul sinuciderii le rămâne străin. E diferența dintre atenieni, care au știut s-o sfârșească glorios, și mizerabilii de stânga, care-au sfârșit-o prost: „fără vreun gest frumos, fără un cuvânt bun și chiar fără vreo glumă bună”. Drieu le-o aruncă violent În față: „Nici o sinucidere la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Putem afirma că dintre toate sporturile, fotbalul este, fără îndoială, cel mai vechi sport. Ne-ar putea contrazice iubitorii atletismului, aducând drept mărturie Olimpiadele antice, sau chiar cursa soldatului de la Marathon, cel care în anul 490 Î.Ch. a adus atenienilor vestea victoriei asupra perșilor. Fotbalul este singurul joc sportiv în care omul se lipsește de aportul mâinilor, excepție făcând numai repunerea mingii de la margine, pentru care s-a cerut, în organismele abilitate modificarea acestei reguli de joc. Acest dispreț pentru
Metodica predării fotbalului în gimnaziu by Gheorghe BALINT () [Corola-publishinghouse/Science/1663_a_3119]