1,135 matches
-
în tiraje minuscule (150 de exemplare pentru Tăceri imobile, 52 de exemplare pentru Alb și negru) și includ ilustrații de bună calitate, semnate de Zamphiropol Dall, Dida Solomon, Fred Micoș. C. este și autor al câtorva piese de teatru, ostentative, avangardiste, dar lipsite de șansă sub raportul carierei scenice: Zail Sturm (1924), Mesia din Umani (1928), Popa Simion (1929), Logodnica lui Wolfgang (1945). Împreună cu Em. Serghie semnează traducerea piesei lui Alfred de Musset Cu dragostea nu-i de glumit (1956). În
CALLIMACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286044_a_287373]
-
un gest de papă, ca pentru a binecuvânta aerul, În timp ce domnișoara Inglis (mereu În planul al doilea) se Întorcea să vadă ce Îi arăta colega ei. Pălăria cu borurile lăsate a domnișoarei Inglis Îi ascundea trăsăturile șterse. În singura notă avangardistă a lucrării, din capul domnișoarei Baker se Întindea o sârmă groasă, la capătul căreia plutea obiectul admirației sale: un colibri. Toate acestea mi-au fost sugerate de mingea de hochei care se apropia Învârtindu-se. Dar mai era ceva, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
te face să te simți golit este conștientizarea faptului că aceia care ar trebui să critice „societatea utilitaristă“, folosind arma „logicii utilitare“ au ajuns să omoare oameni în masă. Ceea ce ne îngheață nouă simțurile este un anumit tip de declarații avangardiste care se răspândește în lume și care nu ține de domeniul „suprarealismului“, de fapt, nu este nimic altceva decât o caricaturizare transparentă a realității. Oare cine s-ar gândi: „Sunt o persoană insignifiantă și dacă ajung să fiu o rotiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
reproșez. Eu m-am străduit cu siguranță. Știu că nu ești mulțumită de felul cum conduc St George. Știu că ți se pare că maniera în care lucrez eu e un pic - și a făcut gestul de citare cu mâinile - „avangardistă“. Dar cred că o să fii de acord că eu am făcut un efort considerabil ca să-ți ascult punctul de vedere. Nu-i așa? Poți să nu recunoști asta? M-am uitat pe geam spre grădina directorului. O rândunică singuratică ciugulea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
seara asta urma să aibă loc ceremonia dezvelirii obiectului în cadrul unei petreceri selecte la care participau doar cei mai de vază dintre angajați, alături de acel gen de oaspeți care să fie destul de impresionați de imaginea lui Mowbray Steiner de loc avangardist, ultimul răcnet, în care să-și depoziteze un milion sau două pe care le aveau în plus. Eu bineînțeles că trebuia să fiu prezentă și să le vorbesc despre viziunea mea creatoare și să îi fac să simtă, pentru câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
adoptat din România și care a împlinit doisprezece ani, are nevoie, la vârsta venerabilă la care a ajuns, de rugi speciale pentru sănătatea lui.) Când am început să scriu, împrumutându-l ca model pe Hoffmann, probabil unul dintre cei mai avangardiști scriitori pentru secolul al XIX-lea, nici nu descoperisem Istoria motanului Murr, expulzat din grațiile stăpânului său pentru că învățase să scrie. În București, peste care iarna își arată probabil ultimii colți albi de lup, plugurile de zăpadă ieșite de cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
transparentă de plastic, cu un peștișor de aur care înoată printr‑un buzunar. Cred că e cel mai nemaipomenit articol vestimentar pe care l‑am văzut în viața mea. Dintotdeauna mi‑am dorit în adâncul sufletului să port ceva extrem de avangardist. Doamne, ce mișto ar fi să am o haină sărită de pe fix și să spun tuturor că mi‑am luat‑o din SoHo. Cel puțin... Oare mai sunt în SoHo? Poate ăsta e NoLita. Sau... NoHo? SoLita? Sincer, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
bineînțeles, cartea de citit cu mine și la plajă, dar ce vreau să spun e că nu mâzgăleam foarte mult pe vremea aia. Și tot de la copilăria în satul bunicilor (pentru că, în ciuda unei mame nonconformiste, am rămas, pe sub convingerile mai avangardiste dobândite ulterior, cu simbolurile tari ale vieții de la țară bine întipărite) am știut dintotdeauna cu certitudine că vreau să mi întemeiez o familie, la un moment dat, pe lumea asta. În contextul în care majoritatea fetelor emancipate din generația mea
Curățenia de primăvară. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Cristina Ispas () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1771]
-
te vadă În felul ăsta, nu-i așa? Oricât de liberă ai fi În spirit, până și tu trebuie să verși o lacrimă, două În casa mortului. Cu ceapa sub nas, mătușa Zeliha a Închis ochii arătând ca o statuie avangardistă care nu avea nici o șansă să fie expusă Într-un muzeu tradițional: Femeia Care Nu Putea Să Plângă și Ceapa. Mătușa Zeliha a deschis ochii ei verzi ca jadul și și-a stors o lacrimă. Ceapa avusese efect. — Bine, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
căsătorită cu un curator WASP1 grăsuț, cu părul cărunt. Păreau un cuplu birasial neconvențional, dar nu și la o privire mai atentă. Când Kitty intră În bucătărie și ceru un pahar cu apă, soțul, foarte versat În arta chineză contemporană avangardistă, se dovedi la fel de neajutorat ca un copil și o rugă pe soția lui să-i aducă. Charlie evaluă lucrările și Îi spuse lui Huan Lee părerea lui de expert - tablourile erau minunate, deși exista pericolul vag ca acestea să devină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
am propus să scriu o carte de critică literară (cu atît mai puțin una de teorie literară/culturală): cu puține excepții - asupra cărora am ținut să insist pe parcurs, la momentul potrivit - cred că în privința abordării/evaluării critico-estetice a scriitorilor avangardiști din România anilor ’20 s-a spus deja tot ce era necesar, iar „personajele” acestui volum asupra cărora nu s-a insistat încă suficient în critica autohtonă (mă gîndesc în special la Alexandru Bogdan-Pitești, Marcel Iancu, Jacques G. Costin sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
românești „noi” în străinătate - dominante ale discursului cultural interbelic - se regăsesc mai ales în cercul revistei Contimporanul (1922-1932). Încercarea ei de a-și depăși condiția marginală printr-o atitudine moderată, constructivă și printr-o deschidere ecumenică spre colaborări străine spiritului avangardist va duce, către 1930, la prima ruptură din interiorul avangardei autohtone. Un volum viitor - dedicat celui de-al doilea „val”, cuprins între 1928 și 1941 - va discuta avangarda anilor ’30 în relație cu somația politicului: o trăsătură, cred, definitorie pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a Dadaismului Capitolul VI. Contimporanul. O interfață Art Déco a „anilor nebuni” Appendix: Ion Vinea, arta abstractă și legitimarea ei „folclorică” Capitolul VII. Revista Contimporanul și complexul periferiei Capitolul VIII. Între extremele politicii europene. O „avangardă estetică”? Capitolul IX. Periferii avangardiste. Mișcări artistice novatoare din țări central și est-europene în publicațiile românești de avangardă din anii ’20 Appendix: Avangarda belgiană și Belgia Orientului Capitolul X. În căutarea unei noi estetici teatrale Capitolul XI. Mitologiile cinematografice ale integralismului Capitolul XII. Receptarea avangardei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din anii ’20 Appendix: Avangarda belgiană și Belgia Orientului Capitolul X. În căutarea unei noi estetici teatrale Capitolul XI. Mitologiile cinematografice ale integralismului Capitolul XII. Receptarea avangardei românești de către critica modernistă. Breșe interbelice Capitolul XIII. Efectul Urmuz și mitul precursorului avangardist. Aventurile receptării. De la „centrul marginii” la „periferia Centrului”. Un studiu de caz privind canonizarea critică a avangardei românești Post-scriptum Bibliografie Capitolul I. De la estetism la preavangardism Astfel mă întorceam, în nenumărate seri de vară, la sfîrșitul veacului trecut, spre casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urma, o béte noire pentru moderniștii autohtoni; în mod ironic însă, tot el se va număra printre cei dintîi susținători ai lui Ion Minulescu și - după încă două decenii - va conduce prima teză de doctorat din România despre fenomenul poetic avangardist: Anarhismul poetic de Const. I. Emilian (1932)... Termenul de „avangardă” literară este atestat și într-o scrisoare a lui Gala Galaction către G. Ibrăileanu, din 19 septembrie 1912: „Voi face un mic volum de avangardă pe care îl editează Cocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
emulație; Contimporanul va dedica un număr special mișcării, conținînd interviuri realizate de Marcel Iancu, în Franța, cu vechii săi prieteni, dar adeziunea e mai mult principială, pe linia deschiderii revistei față de toate „curentele noi”. Preocupată de a integra manifestările spiritului avangardist, Integral va prefera dinamismul „viril” al futurismului spiritului „romantic-feminin” al suprarealismului, considerat... vetust; dat afară pe ușă, acesta intră însă pe fereastră, marinettiștii Mihail Cosma (viitorul Claude Sernet) și Stephan Roll deplasîndu-se, alături de Voronca, spre imagismul suprarealist în momentul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
experimentalismul său „pictopoetic” insurgent, au un caracter aprés coup, căci, la acea dată, dadaismul era deja mort și îngropat, iar futurismul se afla (în Italia) în plin proces de oficializare. Abia Integral tinde să realizeze o „integrare” specifică a tendințelor avangardiste deja existente, încercînd să transforme eclectismul în sinteză superioară. „Suprarealismul” revistei unu e, la rîndul său, un imagism ludic, exterior și eclectic; abia către finele anilor ’30 și în anii ’40 (cînd suprarealismul francez și european era epuizat) suprarealismul „periferic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apropiatul lor, pentru a pune într-o lumină mai potrivită mesajul artistic al precedentelor sale expoziții de caricaturi din 1906 și 1907) marchează acest prim punct critic. Editorialul program al revistei, „Aprindeți torțele!“ - în care unii au văzut „primul manifest avangardist din literatura română” -, îl reia, nemărturisit, pe Rémy de Gourmont din Le Livre des Masques. Ideile criticului simbolist francez au fost, de fapt, ideile directoare ale revoltei antiacademiste. Ideea diferențierii individualiste, refuzul banalului și al imitației, libertatea inovativă sînt afirmate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la nivelul conținuturilor (și al formei conținuturilor). „Aristocrat al revoltei”, Fondane a rămas un adept al „organicismului” și al disciplinei formale, al unui „nou clasicism”, susținut în numeroase articole și eseuri, un adversar al anarhiei formale, chiar dacă apropiat al cercurilor avangardiste (în Introducere în opera lui B. Fundoianu, Mircea Martin se oprește pe larg asupra contradicțiilor și paradoxurilor autorului). Rimbaldiana „Paradă“ (lui F. Brunea) rezumă programatic o atitudine modernă, de ruptură fatală, de negativitate angoasată, un autoportret liric în fond: „...Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Tzara, Fondane sau Ionesco, „inadaptarea” la condiția periferică a fost depășită printr-o ruptură modernă, voluntaristă, prin evadarea în universalitate... Un descendent mai tînăr al simbolismului moldav este Ilarie Voronca, și el expatriat mai tîrziu (după o lungă „navetă” avangardistă) în Franța. Debutul său editorial din 1923, cu volumul Restriști, arată un melancolic, puternic influențat de poezia „de sanatoriu” a lui Bacovia și Camil Baltazar, poet al tristeților provinciale, al nostalgiilor, al melancoliilor și reveriilor sentimentale în decor simbolist, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru ca, ajuns în Franța, să le decanteze în tonurile „clasice” ale unui umanitarism panteist. Umbra simbolistă, nostalgic-estetizantă și intimistă, „pillatiană” și provincială, îl va însoți însă multă vreme - ea îi va fi de altfel reproșată în momentul rupturii față de colegii avangardiști de la unu, după intrarea în Societatea Scriitorilor Români, după angajarea ca funcționar la Direcția Presei și după colaborarea cu Ion Pillat... Atît Fundoianu, cît și Voronca sînt niște „călători” și niște exilați, destinele lor de poeți expatriați - evreo-franco-români - se aseamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vor fi publicați majoritatea lor: de la Urmuz, pe care îl „debutează” în Cugetul românesc, pînă la Geo Bogza, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Jonathan X. Uranus ș.a., găzduiți consecvent în liliputana Bilete de papagal (revistă al cărei format este, el însuși, „avangardist”), chiar dacă Arghezi se va ține la distanță de militantismul dogmatic al radicalilor care îl „curtează”. În aceeași perioadă, Guillaume Apollinaire, „critic de direcție” al noilor orientări plastice franceze (purism, orfism, futurism și, îndeosebi, cubism), pleda, la rîndul său, pentru „critica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a țării lor. Ceilalți, felurit etichetați, au prins din lecturile în graiuri străine ceea ce era mai imitabil, deci mai prost...” (în Cronica, an II, nr. 50, 24 ianuarie 1916), poate fi pus alături de ironicul rechizitoriu „Vorbe goale“ publicat în revista avangardistă Punct (an II, nr. 14, 20 februarie 1925), unde mimetismul futurist este repudiat în favoarea „revoluției sensibilității”. Un articol publicat în Adevărul, an XXXIII, nr. 11100, 9 iunie 1920 („Vînătoare de cuvinte“), respinge diagnoza unora dintre „cei mai de talent doftori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
compoziții verbale, ci și construcțiunea oricărei realități estetice. Numai în felul acesta problema putea fi formulată”. Pe urmele lui Arghezi, Vinea subliniază caracterul antididactic, vaticinar-profetic liric al pamfletului, văzut ca specie de „poezie agresivă”. Cîteva texte antebelice arată cum estetica avangardistă se dezvoltă la Ion Vinea în interiorul discursului publicistic, modificîndu-i convenția din interior pînă la estomparea frontierelor dintre genuri. Reportajul, ca gen literar, fusese elogiat de estetica futuristă, iar în anii ’30 cîțiva foști avangardiști români (Geo Bogza, F. Brunea-Fox) vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
presei franceze. Ecourile - numeroase - rămîn însă cu precădere informale, neputîndu-se vorbi deocamdată despre experimente artistice autentic futuriste în literatura română. Ele își vor face simțită prezența abia în 1924, după 15 ani de la explozia curentului în Italia, prin intermediul unor reviste avangardiste eclectice precum Contimporanul, Punct sau 75 HP. Defazajul apare și mai vădit dacă vom compara impactul futurist din România cu cel din alte țări est-europene. În Rusia, mișcarea inițiată de Marinetti, Boccioni, Soficci și ceilalți cunoaște o mutație disidentă către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]