KorAP: Find »[drukola/base=bălărie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...24 >

599 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

coridoarele pline de fum, încurcându-i, prin panica lor, și pe cei care aveau treabă, să scoată din magazie gălețile, ori să pună cât de cât ordine în debandada generală. Printre strigăte se auzea destul de clar trosnetul flăcărilor care devorau bălăriile și lingeau, din întuneric, ferestrele azilului ca niște fiare apocaliptice. Un îngrijitor care venise de-afară și căruia i se aprinsese halatul se tăvălea pe jos. Siminel, Nelson, Dominic și chiar Victor, asistați de Domnul Andrei, săriseră să pună mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mai violentă și cea mai divină noapte de dragoste pe care am trăit-o. În zori, după ce Laura a plecat, m-am îmbrăcat și am ieșit pe coridoare. Erau pustii. Focul fusese stins. În spatele azilului, pe o mare porțiune, în locul bălăriilor apăruse o pată neagră, de cenușă fumegândă. Ca o cicatrice urâtă. De parcă noaptea însăși căzuse victimă flăcărilor și zăcea acum asemenea cadavrului negru al câinelui împușcat. 17 (Din caietul de vise) Povesteam cuiva, unui necunoscut, viața mea, iar din vorbele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
convins că în sala cu oglinzi nu puteam să pătrund decât seara, că ziua chiar și pentru mine acel teritoriu era interzis, de aceea mă uitam mereu cu nerăbdare la cer și când, în sfârșit, soarele a coborât undeva dincolo de bălării, m-am întors la azil, am mai stat o vreme în camera mea, întins în pat, și după ce fereastra s-a întunecat am ieșit pe coridor, îndreptându-mă spre locul păzit de Francisc. A doua noapte în sala cu oglinzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Și cum eu stăteam în continuare buimăcit, s-a lipit de mine. Prostule! M-a sărutat, am simțit un val de căldură în tot corpul și astfel ne-am împăcat. Fără alte explicații. Ne-am înțeles să ieșim după-amiază în bălării. Acum sunt toți cu ochii pe tine, râse Laura, nu-mi pot permite să mai vin la tine în cameră. Dezavantajele gloriei, dragul meu... Dar gata, zise tot ea, îți promit că nu te mai tachinez. „Femeia asta nu crede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
incendiu. Înaintam, ferindu-ne de mărăcini. În jurul nostru, ierburile înalte, în parte verzi, înspicate, în parte uscate de căldură, foșneau tainic și îmbietor. Am găsit o adâncitură și acolo Laura și-a dezbrăcat halatul. Apoi, tăvăliți între mirosurile grele, de bălării cu sucuri amare și iuți, am uitat de toate în beția plăcerii. Mai lunecam încă în această beție când am auzit un zgomot în spate. Am sărit ca ars în picioare. Apăruseră din bălării - sau se uitau de mai multă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Apoi, tăvăliți între mirosurile grele, de bălării cu sucuri amare și iuți, am uitat de toate în beția plăcerii. Mai lunecam încă în această beție când am auzit un zgomot în spate. Am sărit ca ars în picioare. Apăruseră din bălării - sau se uitau de mai multă vreme la noi? - Profetul și băiețandrul care nu se deslipea niciodată de el. Profetul ne privea, împietrit într-o tăcere care nu se mai sfârșea; băiețandrul rânjea, satisfăcut că ne prinseseră într-un moment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
și să-mi întoarcă spatele. Băiețandrul a repetat vorba urâtă, însoțind-o și de un gest, a mai aruncat o privire pofticioasă spre Laura care plângea, ghemuită, de spaimă și a luat-o și el pe urmele Profetului, dispărând în bălării. Dacă mă violau? se văicări Laura după ce-am rămas singuri. Ia lasă prostiile, i-am zis destul de brutal, furios că nu mă arătasem la înălțime. Nu mai venim niciodată aici, bâigui ea și îi tremura bărbia. Era încă sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
25 Dinu mi-a zis că ne aflam în septembrie. Mie, însă, de câte ori mă sculam și ieșeam afară mi se părea că de abia începea vara. Era într-adevăr foarte cald, soarele dogorea de cum se ridica deasupra mării, iar dinspre bălării venea același sunet uscat, de ierburi arse. Bătrânii mă așteptau pe peluza din fața azilului să le povestesc ce se mai întâmplase în noaptea dinainte și cu ocazia asta profitau și de soare. Treceam de fiecare dată pe lângă ei fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o singură dată am fost pe punctul să-mi încalc făgăduiala când am făcut o insolație și m-a cuprins amețeala în timp ce vorbeam. M-am oprit să-mi revin. Se auzeau zgomotele valurilor, țipetele pescărușilor și, când bătea vântul, foșnetul bălăriilor. Încolo nimic. Bătrânii nu scoteau nici un cuvânt, parcă ațipiseră cu toții în picioare, în jurul meu, hai treziți-vă îmi venea să le strig, dar ei tăceau din cauza mea, așteptând, tăceau ca și cum ar fi spus, continuați, domnule sculptor, vă rugăm, continuați, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să ne spuneți și nouă, tocmai acum tăceți? Mi-am adus aminte de necunoscutul care-i spusese Domnului Andrei că ar fi dorit să i se scrie pe mormânt: „Nu râdeți. Vă rog”. Care mormânt? Nu exista nici un mormânt în bălării, ierburile acopereau și devorau totul, inclusiv mormintele. Bietul om, îmi părea rău că nu-l găsisem în viață, i-aș fi cioplit un mormânt în cea mai înaltă stâncă de pe țărm și aș fi scris cu litere de o șchioapă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
coridor. Mă salută vesel: „Bună seara, domnule scluptor”. Avea un motiv anume să fie vesel și ținea să mi-l împărtășească și mie trecând peste ranchiuna pe care mi-o purta. Găsise cu câteva zile în urmă, undeva la marginea bălăriilor, o pasăre frumos colorată care parcă abia aștepta să fie pusă într-o colivie. Fericit, Filip o ținuse în sân până ce îi împletise din crenguțe subțiri o cușcă mică, delicată, în care o așezase cu grijă și dragoste pe un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
M-am trântit în pat, îmbrăcat, stând o vreme cu ochii pironiți în tavan. După aceea m-am dus la fereastră. Afară marea se vedea ca o insomnie neagră. Nu, nu puteam dormi. Am ieșit să mă plimb. În spatele azilului, bălăriile se întindeau sub cerul înstelat ca o uriașă pată tulbure. Aș fi avut poftă să-l întâlnesc pe Hingherul cu câinii lui, dacă se mai afla cumva pe-acolo, dar mă temeam să pornesc noaptea prin jungla de ierburi. M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cufund într-o nesimțire salvatoare și am făcut asta cu o spaimă pe care n-am încercat s-o combat, era inutil. Dimineața mi-am petrecut-o pe baltă, în barcă. După-amiază am avut poftă să dau o raită prin bălării. Nu mai plouase de mult, ierburile se uscau și putrezeau de căldură; păreau un hoit pe care-l devorau alte ierburi, tinere, însetate de viață și necruțătoare. Trebuia mereu să-mi deschid drum cu mâinile, să mă apăr de mărăcini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cu mâinile, să mă apăr de mărăcini care se găseau aproape la tot pasul, printre flori mai ales. Am mers până n-am mai auzit zgomotul mării. Sub cerul decolorat și gol, liniștea stăruia ca o iepuroaică gravidă ascunsă în bălării, gata să nască, încordată, adulmecând pericolele. Doar câte o pală de vânt o tulbura în răstimpuri cu scurte vârtejuri de foșnete. Eram gata să mă întorc când, spre marea mea emoție, l-am zărit la vreo douăzeci, treizeci de pași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
după bascul lăbărțat pe cap. Călca apăsat, fără să se uite înapoi. Am vrut să-l strig, însă Hingherul fusese totdeauna un tip ciudat, de la care nu știai ce să aștepți. Și, din moment ce-și făcuse sălaș acolo în bălării, însemna că avea ceva în cap și că nu vroia să fie văzut; altminteri ce rost avea să se ascundă? Apărat de ierburile mai înalte decât mine, m-am ținut un timp după el, din curiozitate, până ce am auzit un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
prea multă convingere, fiindcă în realitate nu aștepta decât să fie silit să-mi relateze scena grotescă la care asistase și care mă face și azi să mă cutremur de dezgust de câte ori îmi imaginez ce s-a întâmplat acolo în bălării unde Laura, plecată să caute niște ierburi de ceai, fusese surprinsă și atacată de un grup de bătrâni. Dominic, Nelson, Filip, Mopsul și Leon se luaseră după ea și când nu mai putuseră fi văzuți din azil săriseră asupra Laurei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
bătut-o cu o ramură groasă de mărăcine. Când au plecat de-acolo, erau toți roșii în obraji și cu ochii tulburi. Sărmana fată a rămas în neștire. În drum spre azil, l-am văzut pe Arhivarul îndreptându-se spre bălării. A fost o întâmplare, poate, n-am de unde să știu. Nu m-am luat după el, fiindcă mie, recunosc, îmi e frică de ăsta. Mi-e frică să nu spună cine știe ce despre mine. Așa că am rămas pe trepte, să aștept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
dispreț, chiar dacă există și pustiuri ce nu pot fi traversate deoarece nu ajungi la marginea lor. Înțelegeam că Laura se temuse, poate. Fiind insolent de sănătoasă, risca să fie prigonită de cei bolnavi. Și poate că încercarea de viol din bălării fusese tocmai o formă de prigoană, deoarece sănătatea ei reprezenta o sfidare. Nu văzusem eu însumi în ironiile Laurei un risc, care-mi punea în pericol încântările din sala cu oglinzi? Dar eram furios pe ea fiindcă nu avusese tăria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
care nu reușeam să scap. Încercam să mi-o închipui pe Laura bătrână, ofilită, plină de riduri, dar fiecare val care se izbea de țărm îi ștergea ridurile închipuite și fața ei strălucea din nou tânără. Retrăiam noaptea când arseseră bălăriile și când mă culcasem prima oară cu ea. Alt val ștergea și această amintire. După care revedeam masa de piatră pe care era pus, sub cerul înstelat, trupul Laurei plin de alge și cu burta umflată, pentru ca totul să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
bătrâni îmbrăcați în halate uzate, a căror mizerie fizică îi împingea câteodată să caute cu ochi lacomi nenorocirea altuia pentru a-și stimula pofta de viață; printre ei erau și Mopsul și Filip, și ceilalți care tăbărâseră pe Laura în bălării; unii mă bârfeau, mă evitau, pe drept sau pe nedrept; dar nu mă puteam lipsi de ei la nesfârșit. Gândul acesta mă făcea să-i urăsc, iar această ură mă lega, de fapt, ca un fel de dragoste de ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
la salut, fără să-mi arunce nici o privire, arătându-mi astfel că nu uitase ofensa pe care i-o adusesem. Încât de fiecare dată mă grăbeam să ies cât mai repede, să ajung pe țărm sau să mă duc în bălării. Rar, foarte rar mai luam barca să trec în cătun. Marta se lămurise că nu însemna pentru mine decât o legătură oarecare și nu-mi mai ascundea răceala, iar la mlaștină mă persecuta ideea că, în timp ce ținteam cerbul, altcineva în spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Dar aceste, vorbe sunau ca o condamnare la moarte. În clipa aceea mi-a venit o idee salvatoare. Am râs și am împins cărțile din fața mea. — De fapt, am trișat. 36 Îmi luasem obiceiul să dau câte o raită prin bălării și, într-o zi, am descoperit în luminișul dintre sălcii, cu o mare emoție, un manechin de paie, hărtănit, care o reprezenta pe Moașa. Deci, Hingherul vroia să se răzbune acum împotriva ei!? Probabil, dresa un câine care s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o atace și s-o omoare, la fel cum îl omorâse pe individul cu mers de pisică. Întors la azil, am tăcut mâlc. Nici lui Dinu nu i-am spus nimic. În zilele următoare m-am dus din nou în bălării, m-am așezat la pândă în spatele sălciilor și mărăcinilor, dornic să-l văd la lucru pe Hingherul care-mi devenise, dintr-odată, foarte drag. Dar nu era nimeni acolo, iar manechinul devenea din zi în zi mai jalnic. Paiele putrezeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cadavru în descompunere, putrezea și el. În curând n-avea să se mai recunoască nimic. Am început să-mi pierd speranța și să mă întreb ce se întâmplase. Renunțase oare Hingherul la planul său? Se scârbise să mai stea în bălării și plecase în lume? Într-o după-amiază am găsit manechinul răvășit de șoarecii care își făcuseră culcuș în el. Asta însemna că nu mai aveam nimic de așteptat acolo. Mi-am zis atunci că manechinul era, cel puțin, o bună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
a zis politicoasă. Îți mulțumesc că m-ai anunțat”. Și m-a lăsat să înțeleg că avea treabă. Nici un semn care să-mi îngăduie să sper în revenirea frumoaselor timpuri de odinioară. A doua zi când m-am dus în bălării, manechinul dispăruse. Privind, culcat în iarbă, luminișul gol, inundat de soare, cred că am adormit cu gândul la visele mele de mărire spulberate, fiindcă am avut un vis în care lucrurile se petreceau pe dos. Oglinzile se întunecaseră, ca de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]