KorAP: Find »[drukola/base=bătrână & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...215 >

5,357 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773

tufă de măcieș la marginea acelui ogor, care nu era al lor, era al nimănui. Se dezbrăcă, își făcu vânt cu palmele și, ridicându-se, își legă basmaua la spate, să nu-i cadă părul în ochi. Luă secera de la bătrână. Vezi să nu te tai! Ai grijă! Paiele țepoase erau gălbui, cu noduri negricioase, frunzele rare, răsucite de uscăciune. Aduna mănunchiuri mici, să nu se scuture ce mai rămăsese pe spic, tăia dintr-o zvâcnitură, potrivind vârful secerii în jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
monturile mâinilor, îndelung, fața jilavă de sudoare. Ochii o usturau. Parcă avea nisip fierbinte sub pleoape. Gura-i era uscată, buzele arse. Simțea înțepături mici urzicându-i pielea pe spate. Sângele îi zvâcnea în tâmple. Îi vâjâiau urechile. Lângă ea, bătrâna făcea același lucru, dar mai spornic. Se târa aproape în genunchi și-nainta pe nesimțite, stăruitor și fără grabă, cu spinarea-n grâu, lăsând două dâre de țărână răscolită în urmă și mănunchiurile dese din miriște. Era uimitoare cât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
om. Își scoase basmaua. Se șterse pe față și-și făcu vânt să se răcorească. Insolația! O să capete insolație! Și-atunci mogâldeața cenușie apăru din nou. Mamă! strigă. Vedenia o auzi. Se trase înapoi. Dispăru în porumb. Ce-i? întrebă bătrâna. Vine! spuse ea. Apleacă-te și seceră. Cine să vină! gâfâi bătrâna șoptit. Nora se aplecă aprinsă-n obraji, buimacă, prostită de căldură. Continuă să secere. Strânse paiele cu spicele grele în vârf. Harști! făcu secera. Un mănunchi! harști! Alt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
să se răcorească. Insolația! O să capete insolație! Și-atunci mogâldeața cenușie apăru din nou. Mamă! strigă. Vedenia o auzi. Se trase înapoi. Dispăru în porumb. Ce-i? întrebă bătrâna. Vine! spuse ea. Apleacă-te și seceră. Cine să vină! gâfâi bătrâna șoptit. Nora se aplecă aprinsă-n obraji, buimacă, prostită de căldură. Continuă să secere. Strânse paiele cu spicele grele în vârf. Harști! făcu secera. Un mănunchi! harști! Alt mănunchi, harști! Fată! Ziceai de-un om. Unde-i? Ce om? Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
secere. Strânse paiele cu spicele grele în vârf. Harști! făcu secera. Un mănunchi! harști! Alt mănunchi, harști! Fată! Ziceai de-un om. Unde-i? Ce om? Își încordă ochii și-l văzu. Uite-l! Doamne, fată, aista... nu-i el? Bătrâna își dezdoi șalele, răsuflă puternic, toată numai o apă, parcă se îneca, apoi tot mai lung și mai liniștit, ca prin somn, se uită la umbra care se clătina locului. Parcă vedea ceva la care se gândise neîncetat, de mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
A! La Alexandru te gândești!? Cum să fugă?! Cum să facă atâta drum de-acolo până aici?! Imposibil. Ba da, dar el... Din Germania, mamă? Nu-ți dai seama ce spui. Mă duc să-i ies înainte... Nu, o opri bătrâna. Să nu-l sperii. Vine înhămat la umbră, parcă-și trage osânda și moartea după el. Nu știu, mamă, oricine-ar fi, îi ies înainte. V-am scris opt scrisori, în care v-am scris numai de bine, ca să poată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
de lei, bani românești, numai ca să v-o aducă. Pe Astrid au gazat-o. Mi s-a arătat în vis și mi-a spus chiar ea, așa că, odată cu scrisoarea, sunt și eu fugit din lagăr. Hei! E Alexandru! hotărî, convinsă, bătrâna. Alexandre! strigă. Nu te teme. L-am visat as-noapte... și uite că visul... Dar de ce vine-așa, fato? Parcă-i împiedicat! Hai! Omule! Hai, odată! Cine-i fi, nu te teme! Nu-ți facem nici un rău. Nu, nu! șopti fugarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Nu, nu! șopti fugarul și se prăbuși în grâu. Apoi se ridică, și-n loc să-și continue drumul spre ele, se-ntoarse și-o luă, împleticit, înapoi. Ce face? Ce-i cu el? Nu ți-am spus? se supără bătrâna. S-a speriat. Stai, omule! Alexandre! Ce-i cu tine! Mă mângâi cu gândul că nu s-a chinuit mult. dar dacă s-a chinuit? Dacă scriu scrisoarea asta și nu mai sunteți nici voi? Vine ca la moarte. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
piept în jos, cămașa și pantaloni omului erau năclăiți de sânge. Sub coaste, sângele se închegase și-i lipise cămașa de piele; mai jos chiftea când atingeai, parcă era un smârc acoperit de cămașă, cu ape fierbinți forfotind pe dedesubt. Bătrâna îi privi cămașa, îi văzu mâinile și spuse repede: E-mpușcat în burtă. Repede! Ce să fac? Ai cămașa curată. Repede! Trage-ți cămașa peste cap, s-o rupem, să-l legăm. Poate-i oprim sângele. Ce să mai oprim? Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
repede: E-mpușcat în burtă. Repede! Ce să fac? Ai cămașa curată. Repede! Trage-ți cămașa peste cap, s-o rupem, să-l legăm. Poate-i oprim sângele. Ce să mai oprim? Nu vezi? Tot sângele s-a scurs din el! Bătrâna se lăsă lângă el în țărână. De ce-ai alergat, îl dojeni, și glasul sau dojana, sau poate adierea aceea abia simțită, venită de la plamele ei părea să-i facă bine. Aș prefera să fac închisoare la Văcărești sau la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
și-n pomeții obrajilor îi rămăseseră dungile cenușii de sudoare, cum se amestecaseră cu colbul și se uscaseră. Sufla greu, dar nu mai horcăia. Pieptul, uscat, cu coastele ieșite se cutremura în răstimpuri. Mâinile i se strângeau convulsiv de brațul bătrânei, dar se liniștea pe-ncetul, spaima care-i golba ochii slăbea, se-ndepărta, și omul, la un moment dat, închise pleoapele, gemând, apoi și le deschise și se uită lung la bătrână. Să stau eu până se termină războiul? Închipuiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
răstimpuri. Mâinile i se strângeau convulsiv de brațul bătrânei, dar se liniștea pe-ncetul, spaima care-i golba ochii slăbea, se-ndepărta, și omul, la un moment dat, închise pleoapele, gemând, apoi și le deschise și se uită lung la bătrână. Să stau eu până se termină războiul? Închipuiți-vă când se va termina războiul, când abia începe cu America și cu Anglia! Salvați-mă! șopti rănitul și-o licărire i se aprinse în ochi. N-o pot rupe! strigă Cerboaica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
caz să nu vă mai gândiți la mine. Miluță? Să-l aduc pe Miluță? Ce să-i facă Miluță?! Nu, nu... Miluță... Lasă. La altceva mă gândeam. Își duse mâinile urechi să nu mai audă. Ajunge! Stăpânește-te! o încurajă bătrâna. Nu-l vezi că moare? Cum o să moară? Trebuie să-l salvăm. Trebuie să-i oprim sângele. Cum să-i oprim sângele? Nu vezi că sângeră întruna? Norocul lui. Dac-ar avea hemoragie internă, ar fi și mai rău. Vorba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
sângele? Nu vezi că sângeră întruna? Norocul lui. Dac-ar avea hemoragie internă, ar fi și mai rău. Vorba-i cum îl ducem și unde-l ducem de-aici. Mi-i sete, șopti rănitul. Dă-i să bea, o rugă bătrâna și ascultă, ca o șoaptă fierbinte, vocea băiatului ei adunată din scrisoare: Aici sunt de toate națiile prizonieri: ruși, belgieni, olandezi, francezi, polonezi, apoi din aliați: italieni, unguri, cehi, slovaci, croați, bulgari și cei din urmă nenorociții de evrei, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
baie. Într-o cameră din asta, de baie, îi bagă și apoi vezi cum iese din ei fumul negru pe coș, că-ți face rău și pici jos când vezi... Au băgat-o în fabrica morții, și de-atunci... Vocea bătrânei era uscată și aspră. Se împrăștia și se sfărâma în aer ca o țărână: Hai odată, ce faci? Cerboaica descoperi în traistă ulciorul. Rănitul scoase un sunet moale din gât. Ochii îi luciră. Bău hulpav, cu sorbituri mari. Apa i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Apa i se revărsa din gură, șiroindu-i pe bărbie și piept. Dinții îi clănțăneau pe gura vasului. Ochii-i creșteau în cap, alburii. Se mișcau repede, lucitori și sălbateci în orbitele negre. Destul! O să-i facă rău, se alarmă bătrâna. Doamne, se-ngrozi Cerboaica. Asta ne mai trebuia! Ce facem cu el? Străinul se scutură ca sub o izbitură primită prin pământ. Fața i se schimonosi. Scoase un țipăt ușor, urmat de-un vaier prelung și se chirci cu mâinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Unde să fug? În oraș, ce mai stai? Adă un doctor... De unde să-l scot, mamă? Cine vine? Cu ce să-l plătesc? Și chiar dac-aș avea, știi bine că nu vine nimeni până aici... Moare! Nu sta! strigă bătrâna și, căzând cu genunchii în țărână, prinse să fluture cruci mari, grăbită, deasupra muribundului. Abia mai respirând, fără gânduri, fără voință, cu aerul vâjâindu-i în urechi, Cerboaica se întoarse năucă, neștiind ce să facă. Așteptă să termine soacra, deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
în soare, sub cerul gol, cu brațele căzute de-a lungul trupului, pândind agonia și dogoarea care-o învăluia de la picioare, și se temea ca de moarte să se miște, să nu înceapă a plânge. Ce faci, fată? se răsuci bătrâna, miloasă, spre ea. Dar unde să mă duc, mamă? La cine să mă duc? Cine vine? Fugi! Nu sta! Eu rămân lângă el să-l țin în viață până te-ntorci cu doctorul. Du-te la spital. Du-te la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
la spital. Du-te la prefect, s-aducă el un doctor dacă nu vrea să vină nimeni. Nu sta. Da, da, bâigui Cerboaica, îmbrăcând la repezeală rochia uscată de soare, impresionată de singurătatea câmpiei pârjolite de arșiță și de gândul bătrânei, bucuroasă că-i din nou slobodă, dar încă nevenindu-i să creadă, rămânând locului, incapabilă să scoată o vorbă și să înțeleagă ceva, privind fața îngropată în rana pământului, în țărâna plină de taine. Apoi se scutură, mușcându-și buzele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
de puzderia de stele, prigonită de umbre mari, tremurătoare, așternute pe pământ, o luă în primire cu frumusețea ei stranie, dar nu asta îi mări tulburarea. Spaima adevărată care-i mușca inima venea de la imaginea rănitului agonizând pe câmpie, lângă bătrână. Poate gândea la ce-o aștepta în oraș, îngrijorată că n-avea să se descurce. Simțea răcoarea jilavă, încărcată de foșnete și miresme tari, uscăcioase, pătrunzând în carnea și sângele ei. Se repezi într-o fugă ușoară, alături de vânt. Florile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
acela, care-o fi, care poate să moară... Despre ce-i vorba? Cerboaica își netezi bluza umflată la piept și-l privi adânc în ochi fără să-l vadă, zărind numai fumegarea albastră a nopții adunată deasupra rănitului și-a bătrânei pe câmp; asculta răsunetul stins și dramatic al răsuflării agonice care galopa în urmă. Când te-am văzut cum stai în poartă, rezemat de grilaj, mi-ai dat senzația că unele lucruri se mai pot întoarce. Nu te-nțeleg. Nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
nu mai ajung. De unde vii? Nu mai pot! Tudore, șopti, și-i apucă strâns mâna. Am nevoie de ajutorul tău. Repede! Doctorul! Unde-l găsim? Pentru ce? Nu ți-am spus? Am întâlnit un rănit pe câmp. A rămas cu bătrâna. Răsuflă tot mai greu. Cine-i? Cum s-a-ntâmplat? Trebuie să-mi spui mai multe. Nu știu, nu mă-ntreba. Hai, repede, că moare. A fost împușcat în burtă. Are hemoragie. Împușcat! Haide... sau du-te! Fă ceva. Luna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
fața cu grijă să nu se trezească, dezlipindu-se și alunecând de lângă ea, și-abia când totul se isprăvi și trebuiră să urce rănitul pe bancheta din spate, o trezi dezmierdător, cuprinzând-o în brațe ca pe-un copil. În văzul bătrânei. Asta știa. Știa și-avea să rămână neșters: starea aceea nemaipomenită de limpezime și vioiciune cu care se trezise; o senzație atât de-mbătătoare de poftă de viață în moliciunea aerului, că aproape nu înregistră ultimele preparative pentru transportul rănitului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
aceea nemaipomenită de limpezime și vioiciune cu care se trezise; o senzație atât de-mbătătoare de poftă de viață în moliciunea aerului, că aproape nu înregistră ultimele preparative pentru transportul rănitului și nici tragerea la sorți din cuvintele schimbate între bătrână și cei doi bărbați pe tema locurilor din mașină, unde nu încăpeau cu toții. Trebuia făcut un al doilea transport. Din ambiție, s-o încerce pe ea, sau din milă, bătrâna stărui să însoțească rănitul și să i se îngăduie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
rănitului și nici tragerea la sorți din cuvintele schimbate între bătrână și cei doi bărbați pe tema locurilor din mașină, unde nu încăpeau cu toții. Trebuia făcut un al doilea transport. Din ambiție, s-o încerce pe ea, sau din milă, bătrâna stărui să însoțească rănitul și să i se îngăduie să-l vegheze la spital până-și va reveni. Trăiesc ca o lunatecă, îi mărturisi lui Tudor noaptea aceea, lăsând capul pe spate și închizând ochii, ca și când ar fi privit adânc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]