968 matches
-
avea să complice lucrurile. Hotărât, am bătut în lemnul stejarului. Trei lovituri. Mișcări de neliniște dincolo de uși. Câteva șușoteli și într-un sfârșit: Sunt profesorul Teorier. Aș dori să știu cu cine vorbesc și ce vreți! Profesorul Teorier era un bătrânel simpatic, ținând cont de cum erau profesorii de azi. Câteodată chiar asculta probleme elevilor și îi liniștea, promițându-le schimbări care nu veneau niciodată. Era scund, dar capabil. Îndrăzneț, dar totuși ascuns și temător. Dacă credeau că vorbele și psihologia elevilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
privirile disperate ale soților și, în câteva zile, majoritatea înnebunea și își găsea sfârșitul în mila gravitației pământului, care le primea în îmbrățișarea ei dură. Bărbații căutau la fiecare colț de stradă și întrebau pe toată lumea: "N-ați văzut un bătrânel, cam de un metru jumate, chel și cu perciuni albi? Purta mereu un cojoc albastru, rărit de vreme". Dar nimeni nu vedea nimic niciodată, pentru că majoritatea căuta o persoană cam cu aceleași caracteristici. Au fost luni îngrozitoare! Într-un final
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
-l adulezi altfel decât în restul Italiei sau în provincii. Pe sub genele cuviincios coborâte, îl cercetează la rândul său cu aviditate pe principe. Își stăpânește cu greu un suspin ironic la adresa celuilalt și în același timp compătimitor pentru sine. Acest bătrânel ratatinat de vârstă este nimeni altul decât împăratul Caesar Augustus. Omul aflat în fruntea statului. Nu există ființă atât de smintită să îndrăznească să concureze cu el sau să i se opună. Iar dacă cineva își mai face iluzia că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
săi, ci pe cele ale zeilor, căci statul este familia sa. Regele Sacrificiilor adaugă cu voce joasă: — Acoperită numai cu o pânză, într-un loc întunecos. După glas se vede că-i displace ceea ce e nevoit să spună. Copila plânge. Bătrânei i se face milă de ea, dar n-are cum s-o ajute. Micuța asta a mai încasat-o, de știe ce înseamnă bătaia. Altele habar n-au și cred că este ceva ce li se poate întâmpla numai sclavilor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
uniforme negre îi conduceau la locurile lor pe episcopii care intrau unul după altul. În fața lor, stăteau așezați pe scaune părintele Velasco și părintele Valente. „Așadar... acesta este părintele Valente.” Cuprins de o umbră de uimire, Velasco îl iscodea pe bătrânelul așezat pe scaun cu mâinile împreunate pe genunchi, la câțiva pași de el. Bătrânul acesta cu haine călugărești sărăcăcioase, cu ochii închiși și chip istovit era părintele Valente. De când primise scrisoarea unchiului său la Veracruz, Velasco se tot străduise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Aveau o sumedenie de prieteni care, cu toate că erau necuvântători, pricepeau pe loc când copiii erau cu chef de joacă sau puneau la cale vreo șotie... Bunica trage cu ochiul înspre pătucurile celor doi. Apoi, își continuă povestea.: -Dar, câteodată, un bătrânel șugubăț venea pe la ei, așa cum vine pe la toți copiii care vor să se facă mari. Nimeni nu-l vedea, căci el e năzdrăvan, însă, cum venea moșneagul, îl simțeau pe dată. Pentru că: Moș Ene le presăra pe la gene parfum de
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Colindătorul Elenă Marin Alexe (în memoria tatălui meu) Mi-e plină inima de pace când seara-ncet coboară, Ascult la geam un cântecel pe-o struna de vioară. Un bătrânel cu părul nins și fața-mbujorată, Eu îi zâmbesc și-l rog șoptit, să mai colinde-o dată. Privirile i se-aprind de bucurie muta Și-mi spune blând încetișor- fetița mea asculta! Cândva, de mult din cerul sfânt, de dincolo de
Colind?torul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83252_a_84577]
-
lângă ea și am încurajat-o până a venit ambulanța: „Totul o să fie bine, o să fie bine...“ Între timp am îngrijit mai multe persoane, toți erau livizi la față. Parcă erau niște stafii. Printre cei afectați se afla și un bătrânel care făcea spume la gură. Nu-mi venea să cred că un om poate scoate din el atâta spumă. I-am descheiat toți nasturii de la cămașă, i-am desfăcut cureaua și i-am luat pulsul. Am strigat la el, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
se scurgea din ele și băltea pe podea. Îmi aduc aminte că mă întrebam dacă nu cumva aceea era cauza. Până nu au coborât toți călătorii din metrou, nu le-am observat. Înăuntru era aglomerat și nu se vedea nimic. Bătrânelul care a stat în fața pachetului a murit. Când metroul a ajuns în stația Kamiyachō, avea deja spume la gură. Își pierduse cunoștința. Cei din jurul lui l-au luat în brațe și l-au coborât în stație. Toți călătorii din primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să devină muzician. L-a impresionat melodia lui Sam & Dave, Hold on, I am coming. În școala generală a văzut filmul Wood stock. Se apropie cu pași repezi de patruzeci de ani. Pare că nu vrea să devină ușor un bătrânel obișnuit. Nu este gras, mai degrabă bine făcut. Lucrează la o firmă de software pentru calculatoare, în departamentul de vânzări. Pasiunea lui e tenisul. Prin intermediul tenisului a cunoscut o fată de nouăsprezece ani, cu care s-a căsătorit după ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mai al dracului dintre paznici și scăpa de fiecare dată de chelfăneala promisă de fiecare serie de absolvenți doar pentru că nu-l mai vedea nimeni la serviciu în ultimele zile de școală. Am fost chemați urgent în biroul administratorului, un bătrânel care abia își târâia picioarele, dar cu o nevastă trăsnet de frumoasă, de care noi ne bucuram sincer totdeauna când o vedeam, nu ca alții mai puțin simțitori, numai atunci când o și atingeau... Ne-am prezentat spășiți, sperând într-o
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
mai vedea ei de rest după aceea. Gheorghe Bălăceanu - Am mers împreună la o casă destul de apropiată și asta mă bucura evident, pentru că nu aveam de bătut un drum prea lung până la școală. Am făcut cunoștință cu Moș Buliga, un bătrânel simpatic, care te făcea să uiți repede de faptul că era țintuit într-un scaun cu rotile. Ne-a arătat căsuța din dreapta, pe lângă care tocmai trecuserăm: - O să stați acolo. Mai aveți încă un coleg, dar cred că o să vă înțelegeți
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
de parcă numai cu un an sau doi în urmă absolvise un colegiu de educație fizică. Ținea în poală un buchet de gardenii de parcă era o minge de volei dezumflată. Ședea pe bancheta din spate, presată între soțul ei și un bătrânel micuț, în redingotă și joben, care sugea un trabuc neaprins. Doamna Silsburn și cu mine ocupam strapontinele - genunchii atingându-ni-se fără vreo urmă de indecență. De două ori, fără nici o justificare, am aruncat priviri aprobatoare bătrânelului pipernicit. Inițial, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ei și un bătrânel micuț, în redingotă și joben, care sugea un trabuc neaprins. Doamna Silsburn și cu mine ocupam strapontinele - genunchii atingându-ni-se fără vreo urmă de indecență. De două ori, fără nici o justificare, am aruncat priviri aprobatoare bătrânelului pipernicit. Inițial, când încărcasem mașina și ținusem ușa deschisă pentru el, avusesem un impuls trecător de a-l ridica în brațe și a-l introduce în mașină cu grijă, pe fereastra deschisă. Era piticenia în persoană, nu cred că măsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
în mașini înțesate și rămâi acolo. Ca să mă întorc la intriga acțiunii, îmi aduc aminte că, în timp ce toți trei - doamna de onoare, soțul ei și doamna Silsburn - se zgâiau conjugat la mine și mă ascultau tușind, am aruncat o privire bătrânelului pipernicit. Am observat, aproape cu gratitudine, că picioarele nu-i atingeau podeaua. Picioarele lui îmi apăreau ca niște vechi și prețuiți prieteni. — Cu ce se ocupă omul ăsta? și-a continuat doamna de onoare investigația când am ieșit iar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
a luat țigara de după ureche și a aprins-o. În spatele mașinii, doamna de onoare a scos un scâncet de frustrare și de ciudă. După care s-a așternut tăcerea. Pentru prima oară, după lungi minute, mi-am întors privirea spre bătrânelul cu trabucul neaprins. Întârzierea părea să nu-l fi afectat deloc. Comportamentul lui tipic de pasager așezat pe bancheta din spate a unei mașini - mașini în viteză, mașini staționate și chiar, nu te puteai împiedica să nu-ți imaginezi, mașini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
puteaă da, ai zis. Ai zis. Da. Nu era nevoie să te uiți la doamna Silsburn ca să-ți dai seama cu ce atenție urmărea desfășurarea lucrurilor. Am aruncat, peste și dincolo de ea, o privire furișă celui de-al cincilea pasager - bătrânelul pipernicit - să văd dacă insularitatea lui era încă intactă. Era. Niciodată indiferența cuiva nu mi-a inspirat un asemenea sentiment reconfortant. Doamna de onoare m-a luat iar în primire: — Și tot spre informarea dumitale, află că știu și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
dacă nu-i cumva unica disciplină impusă, că atunci când un călugăr îți strigă „Bună!“ ești obligat să-i răspunzi „Bună!“, fără să mai stai pe gânduri.) Doamna de onoare s-a întors și, pentru prima dată, s-a adresat direct bătrânelului pipernicit de lângă ea. Spre nesfârșita mea satisfacție, omulețul continua să privească drept în față, de parcă peisajul lui personal nu se schimbase cu nimic. Havana neaprinsă era fixată între două degete. Deducând, probabil, din aparenta lui nepăsare față de teribila larmă produsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
urechea lui stângă. — Noi ieșim din mașină! a strigat la el sau, mai curând, în el. Ne ducem să căutăm un loc de unde să putem telefona și să putem bea ceva răcoritor. Vreți să veniți cu noi? Reacția imediată a bătrânelului a fost aproape triumfală. S-a uitat întâi la doamna de onoare, pe urmă la noi ceilalți și a rânjit cu gura până la urechi. Era un zâmbet cu atât mai eclatant, cu cât era absolut lipsit de sens. Nu pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
avea de gând să-i ofere un coș cu gustări de picnic. Nu cred că te-a auzit, iubito, i-a strigat locotenentul. Doamna de onoare a dat din cap și și-a apropiat încă o dată megafonul gurii de urechea bătrânelului. Cu un volum vocal demn de laudă, i-a repetat invitația de a ni se alătura în părăsirea mașinii. Și încă o dată, aparent, bătrânul s-a arătat mai mult decât receptiv la orice sugestie din lume - probabil că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
să căutăm undeva un telefon și o băutură rece. Vreți să veniți cu noi?“ Am împăturit hârtia în două și i-am înmânat-o doamnei de onoare, care a despăturit-o, a citit-o și apoi i-a pasat-o bătrânelului pipernicit. Acesta a citit-o zâmbind, apoi și-a mișcat de câteva ori capul în sus și-n jos, cu vehemență. Am crezut o clipă că asta a fost întreaga și deplina elocvență a răspunsului său, dar iată că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
noi, o nemulțumire comună, aproape o suferință comună, conferise micului nostru grup un simulacru de solidaritate - de felul aceleia pe care ar putea-o resimți turiștii companiei Cook prinși într-o aprigă furtună la Pompei. Acum însă, când eu și bătrânelul am ajuns la ușa rulantă de la Schrafft, era evident că furtuna luase sfârșit. Doamna de onoare și cu mine am schimbat priviri de recunoaștere, dar nu de salut. — E închis pentru reparații, m-a informat ea cu răceală. Era limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
gratificat. Primul detaliu exterior de care am devenit conștient a fost zgomotul universal familiar de țevi care ghiorăie. Venea din celălalt capăt al apartamentului. M-am uitat de jur împrejurul camerei, printre, prin și dincolo de fețele oaspeților mei. Unde-i domnul bătrân? Bătrânelul? am întrebat. Nici usturoi nu mâncasem, nici gura nu-mi mirosea. În chip ciudat, răspunsul a venit de la locotenent și nu de la doamna de onoare. — Cred că-i la baie. Afirmația a fost făcută cu o anume obiectivitate, care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
se despuia de haine și umbla prin casă În pielea goală, de se adunau la ferestre toți puștanii, strigând În gura mare fel de fel de măscări. Măcar să-și fi pus la geamuri obloane sau perdele; se pare Însă că bătrânei poloneze acest gen de spectacol Îi producea plăcere, căci târându-se În patru labe, cu țâțele măturând podeaua, poloneza miorlăia precum motanii În călduri. În afară de asta, bătrâna tăiase toate pernele din casă și se scălda În puf. Buzele bătrânei hoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
opere, bătrâna cânta, iar Mașa Îi ținea isonul. Începeau cu o arie din Boris Godunov, Încheiau cu Romeo și Julieta sau cu Othello. Își schimbau mereu rolurile Între ele. Mașa era când patriarh, când țar, când Dama de pică. Iar bătrânei Îi plăcea să joace rolul lui Iago. Scena balconului le dădea o oareșicare bătaie de cap, bătrâna fiind nevoită să se cațere pe o scară, iar Mașa, să stea Îngenuncheată pe parchet, cu un buchet de trandafiri În brațe, sorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]