1,331 matches
-
un fetișism al bunurilor, civilizația e, în cel mai bun caz, împuținată. Când, așa cum se vede în ceea ce numim azi „societate de consum”, persoanele ajung să fie aservite bunurilor și determinate de ele, civilizația e îngrijorător periclitată dacă nu cumva barbaria deja instaurată. Și nu mai e vorba de o barbarie a începutului, care permite perspectiva unei evoluții, ci de o barbarie finală, cu atât mai devastatoare, cu cât e mai tehnicizată, mai confortabilă și mai sigură de superioritatea ei. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
caz, împuținată. Când, așa cum se vede în ceea ce numim azi „societate de consum”, persoanele ajung să fie aservite bunurilor și determinate de ele, civilizația e îngrijorător periclitată dacă nu cumva barbaria deja instaurată. Și nu mai e vorba de o barbarie a începutului, care permite perspectiva unei evoluții, ci de o barbarie finală, cu atât mai devastatoare, cu cât e mai tehnicizată, mai confortabilă și mai sigură de superioritatea ei. Nu confortul definește civilizația, nici standardul de viață, nici comoditățile pe
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de consum”, persoanele ajung să fie aservite bunurilor și determinate de ele, civilizația e îngrijorător periclitată dacă nu cumva barbaria deja instaurată. Și nu mai e vorba de o barbarie a începutului, care permite perspectiva unei evoluții, ci de o barbarie finală, cu atât mai devastatoare, cu cât e mai tehnicizată, mai confortabilă și mai sigură de superioritatea ei. Nu confortul definește civilizația, nici standardul de viață, nici comoditățile pe care progresul tehnic le procură vieții cotidiene (iuțeala transporturilor, spre exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
mai sunt mulți alții, nu-i așa?), nu prea gust nici promiscuitatea și nici refuzul săpunului. Afară de aceasta, oricât aș înțelege și chiar simpatiza diferite manifestări iconoclaste, există un soi de radicalism simplist al negației care ține și el de barbarie. Trebuie să fim solidari cu toate valorile de totdeauna și de pretutindeni ale civilizației. Asemenea solidaritate a spiritului cu propriile sale forme o exprimă atitudini ca a lui T.S. Eliot în poezia lui sau a lui E.R. Curtius în marea
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
tributului sau reușind, cel puțin, să le neutralizeze. Zonele nestatale au jucat Întotdeauna un rol potențial subversiv, atât simbolic, cât și practic. Din punctul de vedere al curții, aceste regiuni și locuitorii lor erau adevărate exemple de primitivism, dezordine și barbarie, cu care puteau fi comparate civilizația, ordinea și sofisticarea celor din centrul statului. Este de la sine Înțeles că aceste spații serveau drept refugiu țăranilor fugari, rebelilor, bandiților și pretendenților la tron care adesea amenințau regatul. Desigur, condițiile naturale ale diferitelor
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
mărturia lăsată de Dimitrie Cantemir în a sa Descriere a Moldovei, cu referire la școala întemeiată de domn: „Moldova - spunea eruditul cărturar - a început să se trezească și să fie scoasă la lumină din întunericul adânc cu care o acoperise barbaria“33. Patronajul domniei asupra multor realizări culturale din epocă reiese destul de limpede din predoslovii și, în general, din tipăriturile apărute în cele trei țări. Astfel, Vasile Lupu este, ca și contemporanul său muntean, Matei Basarab, „prea luminat și cinstit milostiv
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
monetară, și ulteriores sau interiores, la care domnea economia naturală 68. La rândul lor, învățații moderni au delimitat în spațiul germanic liber din Europa vestică și centrală mai multe zone unde, mai ales pe parcursul așanumitei „supremații romane“ în raporturile cu barbarii (secolele I-II, până la războialele marcomanice), aculturația s-a exercitat gradat, pe căi și în ritmuri diferite. Prima dintre ele, largă de 20-40 până la 100-200 km, era situată la nordul Rinului și al Dunării Superioare și Mijlocii; ea încorpora unele
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
care să fie folosite forțele proaspete ale acestor popoare ieșite la rampă pe neașteptate, în ciuda tuturor dificultăților pe care le presupunea o asemenea soluție. Tradiționalist a fost, de exemplu, Libanius, faimosul literat păgân din secolul al patrulea, și ostili față de „barbarie” au fost creștinii Ambrozie, Ieronim și Synesius, care au văzut în barbari numai manifestarea violenței, a devastării și a lipsei de civilizație. Rufin a scris Istoria Bisericii ca să se consoleze cu amintirea trecutului glorios și pentru a uita nenorocirile provocate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
prezent ale barbarilor. Pentru Biserică (sau, mai bine zis, pentru diversele Biserici creștine care, în această privință, nu s-au comportat ca și cum ar fi fost legate între ele) a apărut o problemă analoagă, adică aceea de a stabili relații cu barbarii păgâni, însă, nefiind încă formată mentalitatea misionară ce va deveni foarte clară abia două secole după ilustrul pontif Grigore cel Mare, constituind apoi un element esențial al creștinismului din Evul Mediu timpuriu, răspunsul dat problemei barbarilor a fost, în secolul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
creștinilor care trăiau deja în regiunile unde locuiau goții, probabil ca prizonieri ai barbarilor sau ca descendenți ai celor ce fuseseră făcuți prizonieri în anii precedenți. Însă în secolul al cincilea, situația politică s-a schimbat din cauza contactului zilnic cu barbarii invadatori care se manifestau în continuare ca stăpâni, dacă nu de-a dreptul ca asupritori, ca în Africa vandalică, și a făcut ca atitudinea ostilă să devină anacronică, pentru că imperiul nu mai era cel din vremea lui Traian, și de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care distruge unitatea politică a Italiei, sporește și extinde sărăcia prin jafuri și persecuții violente (longobarzii erau păgâni pe deplin, nu erau nici măcar arieni precum ostrogoții). După renașterea teodoriciană, urmează, în mai puțin de cincizeci de ani, o epocă de barbarie și de mizerie care duce la depopularea satelor și a orașelor și la distrugerea culturii. Literatura din această perioadă e influențată de condițiile generale din Italia pentru că instrucția autorilor e tot mai slabă, chiar și cea elementară, ideile sunt tot
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și atunci când compune un scurt și sintetic Tratat de ortografie (De orthografia), scris chiar la sfârșitul vieții sale; tratatul devenise necesar pentru că monahii erau tot mai des lipsiți de instrucție elementară, semn al decăderii culturii și al întoarcerii Italiei la barbarie. BIBLIOGRAFIE. Pentru Chronica: MGH, Auct. Antiquiss.: Chron. minora 2, 1894 (Th. Mommsen); Variae în MGH, Auct. Antiquiss. 12, 1894 (Th. Mommsen); CChr. Lat 96, 1973 (A.J. Fridh); De anima în CChr. Lat 96, 1973 (cu Variae:J.-W. Halporn
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cel Mare, și s-a stins în 604. Degradarea și nenorocirile care se abăteau asupra Italiei în acele vremuri îngrozitoare în care trăia Cassiodor și pe care el le-a resimțit mai ales ca o răspândire a ignoranței și a barbariei, au fost și pentru Grigorie cel Mare experiențe vii și dureroase, papa fiind nevoit să intervină pe teren, ca să spunem așa, pentru a astupa breșele care se deschideau continuu. Invaziile longobarzilor care ajunseseră, la un moment dat, să amenințe chiar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Problemele cu care se confruntă Grigorie sunt diverse: pontiful trebuie să mențină legăturile cu împăratul Bizanțului pentru că acesta era totuși în continuare singurul reprezentant al puterii laice legitime. Pentru a apăra Roma asediată de longobarzi, papa făcuse o înțelegere cu barbarii și fusese criticat cu asprime de împărat. N-au fost mult mai bune nici raporturile cu Patriarhatul de Constantinopole. Conciliul de la Calcedon recunoscuse titlul de patriarhat al sediului din Constantinopol, însă această hotărâre, determinată de presiunile făcute de curtea bizantină
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se situează la sfârșitul epocii clasice; el nu e conștient precum Grigorie cel Mare, Cassiodor sau Isidor de Sevilia de faptul că trebuie să salveze ce se mai putea salva din cultura antică, într-o epocă în care violența și barbaria covârșeau totul. De aceea, operele sale conțin numeroase greșeli chiar la nivel gramatical, și chiar autorul însuși declara (fără îndoială, exagerând) că nu cunoaște gramatica; și citatele din autorii clasici pe care Grigorie le memorase în timpul studiilor din tinerețe sunt
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
reinterpretare a faptelor într-o lumină etică, dar și dintr-o perspectivă națională ce are în vedere însăși istoria latinității europene. Rezultatul imediat este unul stenic, căci moralistul rezumă întregul conglomerat al evenimentelor trăite la raporturile directe dintre civilizație și barbarie, alertând încă o dată spiritul în fața nimicitorului asediu al înfometatului la porțile unei „Cetăți a Soarelui”. Experiența gazetarului a fructificat și în cea mai importantă carte pe care H. a tipărit-o în exil, romanul L’Agonie sans mort, publicat în
HERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
să combată intransigent mișcările de extremă dreapta, să înfiereze nazismul și să denunțe ca antinațională politica de orientare spre Germania hitleristă. Stârnind prin aceasta ura legionarilor, „dascălul neamului” a plătit cu viața curajul de a fi încercat să împiedice instaurarea barbariei în România. Prin scrierile sale I. s-a realizat în primul rând ca istoric. Înfățișând în variate moduri existența poporului român de la începuturi până în contemporaneitate, savantul a acordat în chip firesc un constant interes apariției și dezvoltării literaturii naționale. În afară de
IORGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
porc - pentru a fi apoi tăiat cu multă solemnitate de către gazdă a făcut loc practicii mai civilizate În care servitorii tranșau carnea În bucătărie, departe de privirile mesenilor 13. Autorii tratatului The Habits of Good Society, publicat În 1857, condamnau barbaria de a tăia o halcă Întreagă În fața oaspeților 14. Cuțitul, care pentru mult timp a fost singura ustensilă folosită de meseni, era un memento al vânătorii și uciderii prăzii. Când chinezii i-au văzut pentru prima oară pe europeni mâncând
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
se folosi de forțele proaspete ale acestor popoare ieșite la rampă pe neașteptate, în ciuda tuturor dificultăților pe care le presupunea o asemenea soluție. Tradiționalist a fost, de exemplu, Libanius, faimosul literat păgîn din secolul al IV-lea, și ostili față de „barbarie” au fost creștinii Ambrozie, Ieronim și Synesius, care au văzut în barbari numai manifestarea violenței, a devastării și a lipsei de civilizație. Rufin a scris Istoria Bisericii ca să se consoleze cu amintirea trecutului glorios și pentru a uita nenorocirile provocate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din prezent ale barbarilor. Pentru Biserică (sau, mai bine zis, pentru diversele Biserici creștine care, în această privință, nu s-au comportat ca și cum ar fi fost legate între ele) a apărut o problemă similară: aceea de a stabili relații cu barbarii păgîni, însă, nefiind încă formată mentalitatea misionară ce va deveni foarte clară abia la două secole după ilustrul pontif Grigorie cel Mare, constituind apoi un element esențial al creștinismului din Evul Mediu timpuriu, răspunsul dat problemei barbarilor a fost, în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ci al creștinilor care trăiau în regiunile unde locuiau goții, probabil prizonieri ai barbarilor sau descendenți ai celor ce fuseseră făcuți prizonieri în anii precedenți. însă, în secolul al V-lea, situația politică s-a schimbat din cauza contactului zilnic cu barbarii invadatori, care se comportau în continuare ca stăpîni, dacă nu de-a dreptul ca asupritori, ca în Africa vandalică, și a făcut ca atitudinea ostilă să devină anacronică, pentru că imperiul nu mai era cel din vremea lui Traian, de aceea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
invazia longobardă, care distruge unitatea politică a Italiei, sporește și extinde sărăcia prin jafuri și persecuții violente (longobarzii erau păgîni, nu erau nici măcar arieni precum ostrogoții). După renașterea teodoriciană vine, în mai puțin de cincizeci de ani, o epocă de barbarie și de mizerie, care duce la depopularea satelor și a orașelor și la distrugerea culturii. Literatura din această perioadă e influențată de condițiile generale din Italia: educația e tot mai slabă, chiar și cea elementară, ideile sînt tot mai sărace
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și atunci cînd compune un scurt și sintetic Tratat de ortografie (De orthographia), scris chiar la sfîrșitul vieții; tratatul devenise necesar pentru că monahii erau tot mai des lipsiți de educația elementară, semn al decăderii culturii și al întoarcerii Italiei la barbarie. Bibliografie. Pentru Chronica: MGH, Auct. Antiquiss.: Chron. minora 2, 1894 (Th. Mommsen); Variae, în MGH, Auct. Antiquiss. 12, 1894 (Th. Mommsen); CChr.Lat 96, 1973 (A.J. Fridh); De anima, în CChr.Lat 96, 1973 (cu Variae: J.-W. Halporn
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cel Mare, și s-a stins în 604. Degradarea și nenorocirile care se abăteau asupra Italiei în vremurile îngrozitoare în care trăia Cassiodor, și pe care el le-a resimțit mai ales ca pe o răspîndire a ignoranței și a barbariei, au fost și pentru Grigorie cel Mare experiențe vii și dureroase, papa fiind nevoit să intervină pe teren, ca să spunem așa, pentru a astupa breșele care se deschideau continuu. Invaziile longobarzilor, care ajunseseră, la un moment dat, să amenințe chiar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
atunci diacon. Problemele cu care se confruntă Grigorie sînt diverse: pontiful trebuie să mențină legăturile cu împăratul Bizanțului, pentru că acesta rămînea totuși singurul reprezentant al puterii laice legitime. Pentru a apăra Roma asediată de longobarzi, papa făcuse o înțelegere cu barbarii și fusese criticat cu asprime de împărat. Nici raporturile cu Patriarhatul de Constantinopol nu au fost mult mai bune. Conciliul de la Calcedon recunoscuse titlul de patriarhat al sediului din Constantinopol, însă această hotărîre, determinată de presiunile exercitate de curtea bizantină
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]