731 matches
-
negru și creț, care Începuse să se rărească În creștet, barba Însă, la fel de Învâlvoiată și creață, era deja Înspicată. Avea nas coroiat și profil de oaie. Un ochi părea mai mare decât celălalt și asta Îi dădea chipului o expresie batjocoritoare. De urechea stângă atârna un cercel de aur: un șarpe Înghițindu‑și coada. Încins cu o chingă de in, care‑i servea și ca recuzită de saltimbanc; Într‑o clipită, Împletitura se bățoșa brusc și, sub privirile uluite ale spectatorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Se spune că vacile varsă lacrimi când sunt biciuite pe nedrept de către stăpân. Și pe chipul de cal al lui Gaston se citea aceeași tristețe neagră. Ia te uită! Cât e de mare și se poartă ca un copil! spuse batjocoritor unul dintre gangsteri. Era idiotul cu jucăria-n mână. Vorbele lui n-au avut ecou. — Noi suntem... toți... prieteni, li se adresă Gaston, printre sughițuri. Toți... prieteni!... De ce? De ce? De ce? De ce? repetă el la nesfârșit. Japonezii care priveau scena, incapabili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
kilometrică de pe marginea șoselei. Eram, cum se spune la box, complet groggy. M-am ridicat de jos fără să-mi dau seama ce se întîmplase, când am văzut un camion îndepărtîndu-se și, de la fereastra cabinei șoferului, cineva făcîndu-mi un semn batjocoritor cu mâna. Așadar, fusesem azvârlit intenționat de camionul care se îndepărta încet, poate pentru ca însoțitorul șoferului să aibă timp să savureze spectacolul. M-am scuturat de țărână, mi-am îndreptat cum am putut cadrul bicicletei care se îndoise astfel încît
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de pete, ca o lepră albă, pe dosul palmelor. Nu se vedea ce ținea sub cămașă, dar după mișcări n-aveam nici o îndoială. Trebuia să fie o cobră... Îmblânzitorul mă fixa cu ochii săi tulburi și toată atitudinea lui era batjocoritoare. În schimb, singurele vorbe pe care le rostea până la urmă erau spuse cu o umilință prefăcută. "Mă iertați." Atât zicea. În fiecare seară aceleași două cuvinte... Simțeam că se apropia din ce în ce mai mult momentul când n-aveam să mai pot rezista
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe care păsările îl ocoleau, scotea obișnuitul lui sunet tânguitor și bătea mătănii între urzici. M-am gândit că niciodată nu văzusem ceva mai caraghios, dar în aceeași clipă mi s-a părut că aud un geamăt, apoi un icnet batjocoritor care mă însoțea în vreme ce intram în clădirea gării. Nu i-am spus Eleonorei ce văzusem în mlaștină ca să n-o înfricoșez. Nu puteam să uit însă ritualul îmblînzirii cobrelor și mă întrebam dacă membrii acelei secte pustiiseră gara. Probabil, îmi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dat peste o piatră bizară. Era un idol, cioplit neîndemînatic și grosolan. Un fluture mort așezat între buzele idolului făcea ca gura acestuia să pară obscenă. Abia în clipa următoare am observat că buzele groase erau desfăcute într-un rânjet batjocoritor și crud, iar obrazul, cu maxilare puternice, iradia o vrajă malefică. Lovitura fatală o dădeau însă ochii. Nu erau absenți, ca la alți idoli, ci arătau ca un tăiș de pumnal și mă priveau scormonitor. Când i-am văzut, m-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să te întorci". Dar parcă acum îmi era teamă. Am rămas nemișcat. "Hai, Întoarce-te!" îmi porunci vocea. Și m-am supus. Primul lucru care m-a izbit la necunoscutul din fața mea a fost gura știrbă. Lăbărțate într-un rânjet batjocoritor, buzele cărnoase dezveleau gingiile goale în care mai stăteau înfipți câțiva dinți putrezi. Apoi i-am văzut fața ciuruită de vărsat, sprâncenele spălăcite, ochii reci, de broască, și gușa. O gușă mare pe care o purta sub barba roșie ca
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să-mi recapăt graiul. Știi ce i-am zis? Ceva foarte stupid: "Bună seara". Ca și cum eram cunoștințe vechi, ne regăsisem acolo între bălării din întîmplare și mă bucuram pentru asta. El n-a răspuns. Rânjea mai departe, având același rictus batjocoritor. Pe urmă a uitat parcă de mine. Stătea în bălării, lângă arțarul tăiat, și asculta vântul. Parcă nu-l mai interesa prezența mea. Avea ochii absenți și la un moment dat am crezut că dormea în picioare. Dar n-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu vă pot ajuta. Poate ar trebui să mergeți acasă și să mai studiați logica. Logica vă învață că atunci când o persoană zice că nu vă poate ajuta, nu veți primi ajutor. Logic, nu? Pe față îi înflori un zâmbet batjocoritor; era încântat că-i reușise un calambur. Foarte bine, Rra, spuse Mma Ramotswe. Ați putea să mă ajutați sau, mai curând, ați putea s-o ajutați pe acea biată americancă. Este mamă. Ați avut și dumneavoastră o mamă. V-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
șarjă a cavaleriei prusace. — N-o să ai nevoie de ăla, zise o voce de deasupra mea, din galeria de la etaj. — Nu contează, îl mai țin puțin așa la îndemână, că s-ar putea să fie șobolani pe aici. Bărbatul râse batjocoritor: — Șobolanii au părăsit locul ăsta de multă vreme. Un fascicul de lumină de la o lanternă îmi lumină fața. — Vino aici sus, Gunther. — Se pare că ar trebui să-ți recunosc vocea, am răspuns, luând-o în sus pe scări. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
un mandat pentru căutarea persoanelor dispărute. — Mai bine te-ai duce să faci rost de unul, Becker. Becker era înalt, cu ochi albaștri, mici și plictisiți, cu o fâșie subțire de păr blond, nasul ca de câine și un zâmbet batjocoritor aproape ca de maniac. Avea o expresie cinică a feței, care îi reflecta firea. În conversația de zi cu zi a lui Becker era mai multă blasfemie împotriva frumuseții divine a vieții decât ai fi găsit în mijlocul unei haite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
este vrăjitoare dacă plutește și nevinovată dacă se scufundă. Acum piei din ochii mei înainte să fiu tentat să văd dacă influența mea pe lângă Heydrich merge atât de departe încât să-ți pot zbura curu’ afară din Kripo. Deubel rânji batjocoritor: — Ești un prostănac, zise el. Și, după ce se uită la Korsch până când respirația lui mirosind a băutură îl obligă pe acesta să se întoarcă, Deubel ieși clătinându-se afară. Korsch scutură din cap: — Nu mi-a plăcut niciodată nemernicul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
le este plină de vorbe trufașe, și slăvesc pe oameni pentru cîștig. 17. Dar voi, prea iubiților, aduceți-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos. 18. Cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite. 19. Ei sunt aceia care dau naștere la dezbinări, oameni supuși poftelor firii, care n-au Duhul. 20. Dar voi, prea iubiților, zidiți-vă sufletește pe credința voastră preasfîntă, rugați-vă prin Duhul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85107_a_85894]
-
nefericirea, zeii nu vor ști nici ce e fericirea. Prin toate cîte mi s-au Întîmplat, ei au vrut să mă facă să regret răspunsul dat sfinxului. Au vrut să mă vadă tîrÎndu-mă și strivit și apoi să rîdă batjocoritor: Iată, Oedip, omul de care erai tu atît de mîndru! Îți dai seama că numai trufia a omorît sfinxul! Privește acum adevărul, omorîtorul sfinxului nu e decît o rîmă!... Am Învățat de la sfinx că un răspuns poate Înălța viața sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
se teme de suferință, dar se teme, Calypso, și mai mult să fie stîncă. Nemurirea stîncii m-ar sili să renunț la fericirea mea de om pe care o voi plăti, da, voi rosti cuvîntul, cu toate că-ți văd ochii lucind batjocoritor, o voi plăti prin moartea mea. Orice drum spre fericire ne cere să ne simțim liberi, iar pentru mine libertatea Înseamnă să-mi amintesc și să-mi visez țărmul. Am ajuns tîrziu la acest adevăr, după ce am colindat toată lumea, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
secetoasă rodește doar un lirism de negație. Cu alte cuvinte, În Narcis, Sisif se contopește cu stînca. El fiind și stînca și Sisif nu se mai știe cine pe cine urcă muntele. Rictusul de pe fața sa e acum pe rînd batjocoritor și dureros, contemplația se ruinează În delir optic și mai sînt puține clipe pînă cînd cel ce stă deasupra fîntînii se va lovi În inimă cu un pumnal. Căci tot ce era firesc Înainte Îi apare deodată fără sens lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
rîsul adversarilor, Își străpunge trupul cu sabia. Pentru o zi el a fost un Don Quijote avant la lettre; dar un Don Quijote care nu rămîne Înlăuntrul iluziei sale și, trezindu-se, vede morile de vînt cu care s-a războit stînd batjocoritoare cu aripile desfăcute În vînt. Decăderea din iluzie aduce după sine decăderea din mister. Un Don Quijote internat Într-un ospiciu pentru a se vindeca de rătăciri și vedenii n-ar interesa decît medicul său. Și poate și mai rea, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
excursie, somn, cine ar ști să spună. Miercuri, vremea se va răci. Cerul coborât, îngroșat, negru. O plimbare până la librărie. Joi, excursie la castel, lectură, plimbare pe la vile, prin oraș, prin parc, pe la poștă. Duminica la munte are ceva ascuns, batjocoritor parcă, se smiorcăie, alintată. Orele se târăsc, într-un soi de provocare mocnită, ostilă. Poți să-ți faci valiza încet, fără grabă, ca într-o zi oarecare. Habar n-ai de unde încotro pleci, nu știi ce oră ce tren ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
otrava orbirea osânda unei plăceri joase, de care nu voia să știe și cu care nu mai putea lupta, apuca drăcovenia și o arunca în fundul dulapului. Treceau câteva zile... ușa seifului cu arme se căsca, rânjind, scârțâind, bălăbănindu-se, țiuind batjocoritor. Vinovata clipea, emoționată, paralizată în fața jucăriilor. Un zâmbet tâmp îi strâmba gura creață, buzele uscate de nerăbdare. Se vâra toată în vinovatul dulap, pentru o temeinică operație de clasare și aliniere: raftul cu Kent, raftul cu ulei de măsline, cosmeticele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Titi Măndița se încruntă și își scărpină, plictisit, sprânceana. Se afla deja pe scaunul de lângă șef, sorbi din cafea. Scoase pixul de sub reverul sacoului, se pregăti să facă liste de urgențe, înainte de incepe balamucul zilnic. Da, amantissime, repetă, cu zâmbet batjocoritor, sluga Titi Măndiță, vorba și zâmbetul șefului Gică Teodosiu... Tolea nu mai avea cum ignora, acum, coaliția. „Amantissime“ suna batjocoritor, desigur. Îi semnalau, poate, că nici sceneta cu Vasilica nu o privea doar pe biata Vili? Știau că reacția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pixul de sub reverul sacoului, se pregăti să facă liste de urgențe, înainte de incepe balamucul zilnic. Da, amantissime, repetă, cu zâmbet batjocoritor, sluga Titi Măndiță, vorba și zâmbetul șefului Gică Teodosiu... Tolea nu mai avea cum ignora, acum, coaliția. „Amantissime“ suna batjocoritor, desigur. Îi semnalau, poate, că nici sceneta cu Vasilica nu o privea doar pe biata Vili? Știau că reacția lui Tolea era imprevizibilă. Putea să tacă, aferat, ca și cum nu observase nimic sau să declanșeze spectacolul vanității rănite. Sau să livreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
marca SEIKO, arăta 1:24:14. Nu trecuse nici un sfert de oră! Ora unu și patruminute și paisprezece secunde care au și zburat, s-au dus, 15, 16, 17, 18, hipnotizatorul lansă finalul: „Asta-i tot,dulcissime“. Și se înclină, batjocoritor, în fața publicului: „Pa și n-am cuvinte“. Nici măcar nu-și luase tașca de vânătoare din cui. Nici că-i păsa de ziua de muncă de 8 ore, pentru care proletariatul mondial luptase atâta. Fâlfâi o ultimă dată brațele, mulțumind pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
rând. Deci, o doamnă fină, elegantă, decisă să protesteze. Nu mă însoțiți? Se adresase tânărului logodnic, care n-a răspuns cu nici o vorbuliță. Avea dreptate femeia, trebuia intervenit, altfel riscam să nu apucăm, lăzile erau pe terminate. Tânărul logodnic zâmbea batjocoritor. M-a găsit tocmai pe mine mai reprezentant, șuieră el nervos spre logodnică. Fata privea în sus, în ochii lui mari, cu o admirație absolută. Mai reprezentativ, îl corectă ea, suav. Admirație absolută, dar îl corectase, totuși, drăguța de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Aerul însuși încremenise, înghețat, nu mai aveai timp, parcă, nici să te gândești la câte dejecta, dintr-odată, placida Venera, brusc explodată. Da, da, ipocritul Tavi, fiorosul Tavi! A tot rătăcit, s-a ascuns într-o fundătură. Încerca să râdă, batjocoritor, scutura doar sunete scurte, o tuse lătrată și ea. „Da, da, înțeleg“, încerca profesorul să bâlbâie, dar Venera reteza, cu palma, orice întrerupere. — Pe Tavi îl cunosc. Eu îl cunosc pe Tavi, domnule profesor! Prietena mea, ca o soră vitregă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ale sânilor. Clickă cu ochii holbați, ca în transă, pe Back to, să refacă faza. Surâzându-i șăgalnic, strângând și mai tare mâța la pieptu-și înzeit, Scheihainimé își țuguie buzele și, de undeva din pântecele mașinărie, horcăit, năvăli un hohot batjocoritor: Niet. Eșcio raz! Femeia privi nedumerită spre ușa de la intrare. Parcă venise dinspre acolo vocea aceea guturală. Cam așa vorbea și generalul Afanasii Mihailovici Ștrunțkovici care se instalase în august ’44 în apartamentul lor, rechiziționat pentru trupele sovietice care treceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]