897 matches
-
sociale: Am căutat în diverse ocazii refugiu la Prytania, împins de dorința de a vedea niște orori tehnicolore, monstruozități filmate care constituiau o adevărată jignire la adresa oricărui criteriu al bunului simț și al decenței. Bobine întregi umplute cu perversiuni și blasfemii îmi uluiau ochii cărora nu le venea să creadă, îmi șocau mintea virginală și îmi blocau valva. Mama mea s-a asociat în ultimul timp cu niște indezirabili care încearcă să o transforme într-un fel de atlet, specimene depravate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ta ne-ai dat Lumina-ți ne-a călăuzit în noaptea fără de sfârșit O, Isus, ascultă-mi amarul De la mine nu-ți lua harul. — Terminați cu cântecul acesta oribil, strigă Ignatius spre cor. Niciodată nu mi-au auzit urechile o blasfemie atât de enervantă. Corul se opri din cântat și privi jignit spre el. — Nu pot să înțeleg ce faci, îi spuse șeful de birou lui Ignatius. Ia mai taci din gură, mongoloidule, stârpitură pocită! — Noi ne întoarcem în fabrică, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
lui îl întâmpină căzând în genunchi în fața lui și zicând: — Doamne, spune-mi de ce m-ai pus să port această cruce-ngrozitoare? Ce-am făcut, Doamne? Spune-mi! Trimite-mi un semn! N-am păcătuit cu nimic! — Sfârșește imediat cu blasfemia asta, țipă Ignatius. Ochii doamnei Reilly se adresau tavanului, căutând răspunsul printre crăpături și pete de grăsime. Iată de ce primire am parte după o zi descurajantă în care am luptat pentru existență pe străzile acestui oraș sălbatic. — Ce-s semnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
au copleșit. Trebuie să fac în așa fel încât să mă duc să-l văd. Doar căruciorul îmi stă în cale. Noul ei film este considerat o comedie „sofisticată“ și în el atinge cu siguranță culmi noi de perversiune și blasfemie. Notă despre sănătate: Uimitoare creștere a greutății, datorită fără îndoială neliniștii cauzate de faptul că scumpa mea mamă este din ce în ce mai antipatică. Este un truism al firii omenești: oamenii încep să-i urască pe cei care îi ajută. De aceea mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
păruse rău chiar și pentru atâta. Trebuia să se silească să vândă repede vreo cinci, șase crenvurști, să parcheze pe undeva căruciorul și să meargă la film, îngăduind astfel ochilor lui neîncrezători să se bucure de fiecare moment tehnicolor de blasfemie. Pierdut în speculații despre metodele de a face rost de bani, Ignatius nu-și dăduse seama că de o bucată de vreme căruciorul înainta pe o linie dreaptă, neșerpuită. Când încercă să-l împingă mai aproape de marginea trotuarului, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
descoperi mai multe rezerve.” „Care sunt șansele să le descoperim?” am întrebat eu. „Întotdeauna există o șansă.” Prânzul a continuat. Dar nu puteam să trec peste faptul că se mulțumea cu această stare de fapt în legătură cu sfârșitul erei petrolului. Adevărată blasfemie! Mintea îmi alerga, instigată de răspunsul poate prea sincer al prietenului meu saudit la întrebarea pe care i-o adresasem. Amintirea acestei conversații îmi revenise, bântuindu-mă în vara lui 2005, când am remarcat o nouă campanie îndrăzneață de publicitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
unei povești turcești ...și al uneia armenești CAPITOLUL UNU Scorțișoară Să nu blestemi lucrurile care cad din cer. Nici măcar ploaia. Orice ar cădea, oricât de tare ar turna, oricât de Înghețată ar fi lapovița, nu trebuie să rostești niciodată vreo blasfemie Împotriva celor pe care cerul ni lear putea rezerva. Toată lumea știe lucrul ăsta. Până și Zeliha. Și totuși, iat-o În prima vineri din iulie, mergând pe trotuarul ce Înainta pe lângă traficul blocat fără speranță; grăbindu-se spre o Întâlnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cerul fumuriu. Îl privi Încruntată, scoase un oftat ambiguu și dădu drumul unui alt șir de blesteme Îndreptate, de astă dată, Împotriva ploii. Ei bine, după legile nescrise și de neîncălcat ale lui Petite-Ma, bunica ei, asta era curată blasfemie. Putea foarte bine să nu-ți placă ploaia, bineînțeles, nu era obligatoriu, Însă În nici o Împrejurare nu trebuia să blestemi lucrurile care veneau din cer, pentru că nimic nu cădea de acolo la voia Întâmplării și În spatele tuturor acelor lucruri se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
devoțiunea ei și de pâinea ei uscată. Timp de patruzeci de nopți și patruzeci de zile a rămas intangibilă sub același acoperiș. Spălatul vaselor, al rufelor, uitatul la televizor, bârfa cu vecinele - rutina vieții de zi cu zi au devenit blasfemii cu care nu voia să aibă În nici un fel de-a face. În decursul zilelor următoare, de fiecare dată când se duceau să vadă cum Îi mergea, surorile sale o găseau citind cu voce tare Sfântul Coran. Abisul ei fericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
acolo. — Of, taci din gură, a sărit mătușa Banu oftând. Era nemulțumită de felul În care nepoată-sa Își bătea joc necontenit de religie și religiozitate; În privința asta Își dădea perfect seama cu cine semăna Asya: cu maică-sa. Dacă blasfemia, mai mult sau mai puțin ca și cancerul de sân sau diabetul, se transmitea genetic de la mamă la fiică, ce rost avea să Încerci s-o corectezi? Așa că a oftat iarăși. Ignorând supărarea pe care i-o provocase mătușii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
țigară din ziua aia. Până În momentul ăla Își dăduse deja seama de aversiunea lui Armanoush pentru țigări. Deși lucra Încă la profilul noii sale prietene, Asya a clasificat-o pe Armanoush drept o „fată binecrescută“. Dacă o țigară reprezenta o blasfemie În cadrul stilului ei de viață destul de steril, și-a zis Asya, Armanoush nu va fi În stare să accepte niciodată celelalte obiceiuri proaste ale ei. A suflat fumul În direcția opusă, cât de departe de Armanoush a putut, numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În cel de-al șaptelea cer, un Ochi Divin ce veghează de sus asupra tuturor, El ar fi trebuit să supravegheze multă vreme Istanbulul ca să-și dea seama cine ce făcea În spatele ușilor Închise și cine, dacă exista cineva, rostea blasfemii la adresa Lui. Celui din cer orașul Îi părea probabil un model strălucitor de licăriri pestrițe, Împânzite În toate direcțiile, artificniște artificii explodând În mijlocul Întunecimii dese. În clipa asta modelul urban strălucitor e colorat În nuanțe de portocaliu, roșu și ocru. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nimic cu știința aia a Lui? De ce lasă lucrurile să se Întâmple În felul ăsta? Nu, mătușa Zeliha e hotărâtă, În nici un caz nu va ceda religiei. A trăit ca o atee și așa va muri. Sinceră și pură În blasfemia ei. Dacă Allah există Într-adevăr undeva, ar trebui să aprecieze mai degrabă această acuzație sinceră a ei, specifică doar câtorva aleși, decât să plece urechea la vorbele dulci din rugăciunile egoiste ale fanaticilor religioși, care sunt peste tot. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
un potpuriu de zece milioane de vieți. O carte deschisă, cu zece miloane de povești Învălmășite. Istanbulul se trezește din somnul său agitat, gata pentru haosul orei de vârf. Din momentul ăsta sunt prea multe rugăciuni de Împlinit, prea multe blasfemii de notat și prea mulți păcătoși, dar și prea mulți nevinovații la care trebuie să veghezi. În Istanbul e deja dimineață. CAPITOLUL TREISPREZECE Smochine Uscate Fiecare lună din an știe din ce anotimp face parte și se comportă ca atare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și familia sau prietenii lui descreierați vor să-i Înfășoare sicriul În steagul vreunei echipe de fotbal. Și după aceea se așteaptă să transport sicriile astea profanatoare la cimitir! Dacă e să mă-ntrebați pe mine, toată chestia asta e blasfemie curată! Ar trebui să existe o lege care să interzică tâmpeniile de genul ăsta. Numai șalul verde de rugăciune ar trebui Îngăduit, zău așa. Nimic altceva. Ce cred oamenii ăștia că fac? Nu sunt musulmani sau care e problema lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
lui Dumnezeu. Până atunci, zicea el, totul fusese clar, nu existau nici păcat, nici iertare; exista doar nevoia de a ucide și de a iubi. Ceilalți se grăbeau să-l certe, „Du-te și te culcă, bețiv păcătos”, deși în blasfemia Călugărului era și un sâmbure de adevăr, fiindcă, în istorie cel puțin, infernul a apărut numai după ce a fost trâmbițat paradisul. În schimb, îl ascultau cu plăcere de câte ori avea mâncărime de limbă și își amintea de societatea secretă în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Astfel, din Isus a rămas crucea, care a răscumpărat totul. „Dacă Isus n-a rezistat apostolilor care i-au sucit mințile, ce să ceri unui om obișnuit?” perora, clătinându-se, călugărul renegat. Ceilalți ascultau, uluiți și puțin speriați de această blasfemie. Cu vocea lui nazalizată și ușor cântătoare apostatul îi liniști: „Chiar dacă Bătrânul nu există, noi trebuie să trăim ca și cum ar exista”. „Cum adică?” sări Domnul Andrei, mai mult ca să schimbe vorba. Călugărul l-a privit lung, cu un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
modernă bucată ludico-ironică și fantezist-parodică, plină de alunecări pe semnificant de tip „urmuzian”. Simbolistul ardelean (o excepție dincolo de Carpați), care scandalizase, cu un an înainte, publicul tradiționalist al Teatrului Național din București cu dramoleta erotică Maica cea tînără, acuzată de blasfemie, răspunde aici unor insinuări antisemite ale publicațiilor naționaliste, intrigate de rezonanța numelui său. Pe o linie estetică și mai radicală se înscriu prozopoemele lui Adrian Maniu, incluse ulterior în volumul Figurile de ceară: „Cîntec pentru cînd e întuneric“, dedicat „lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de final: „Singurul lucru stabil și precis: că ați citit aceste rînduri și ați așteptat morala. Să vă fie de bine! Fumatul oprit. A se trage de mîner după fiecare întrebuințare”, reflex al unei lumi pe dos, vidate de transcendență (blasfemiile la adresa creștinismului, dar nu numai, sînt frecvente), suficientă sieși și propriilor metamorfoze arbitrare. La „precursorul” Urmuz, trăsăturile genurilor clasice erau conservate în forme liliputane: „romanul în patru părți” Pîlnia și Stamate păstrează, în ciuda celor numai patru pagini ale sale, elemente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Citînd manifestul apologetic al lui Geo Bogza din revista unu, în care Urmuz era pus pe același plan cu Eminescu, Mincu apreciază — provocator — comparația bogziană ca fiind valabilă într-o „istorie a formelor literare”. Putem vedea însă în această pioasă „blasfemie” și un argument „patriotic” al canonizării: „cu puțină îndrăzneală, pentru un cercetător avizat, într-o istorie a formelor poetice românești, valoarea lui Urmuz poate fi comparabilă cu aceea a lui Eminescu. Prin Urmuz se poate observa cum, pentru prima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
consideram pe ucigaș, pe călău, pe bufon și pe prostituată drept uși ascunse spre casa de taină a puterii. Dar nu găseam răspunsul, și acele porți, odată deschise, dădeau la iveală numai pustiul sufletesc. Astfel, din eșec în eșec, din blasfemie în blasfemie, m-am stricat la suflet. Ziua continuam să fac pe evlaviosul, dar la asfințitul soarelui tenebrele puneau stăpânire și pe sufletul meu. Pentru a mă simți puternic, aveam mai întâi nevoie să beau câteva căni de vin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ucigaș, pe călău, pe bufon și pe prostituată drept uși ascunse spre casa de taină a puterii. Dar nu găseam răspunsul, și acele porți, odată deschise, dădeau la iveală numai pustiul sufletesc. Astfel, din eșec în eșec, din blasfemie în blasfemie, m-am stricat la suflet. Ziua continuam să fac pe evlaviosul, dar la asfințitul soarelui tenebrele puneau stăpânire și pe sufletul meu. Pentru a mă simți puternic, aveam mai întâi nevoie să beau câteva căni de vin și să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sora ei: - Mai bine pune-ți speranța în mâinile mele și ale lui Iacob, decât în povești născocite de frică și purtate de vânt. Dar Zilpa tremura în mâinile surorii ei și o îndepărta spunând: - Nu. Rahela asculta și ea blasfemiile Leei cu un fel de uimire, dar se trezea că spune ea însăși cuvinte la care nu se gândise înainte: - Nu putem să te liniștim cu dovezi, Zilpa. Zeii rămân mereu tăcuți. Știu, am văzut că femeile aflate în chinurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
prevenit, reușise să fugă la timp. Daniel Macmillan ajungea aici la teza sa. Cartea lui stabilea foarte clar că pretinșii sataniști nu credeau nici În Dumnezeu, nici În Satana, nici Într-o altă putere supranaturală; de altfel, În ceremoniile lor, blasfemia era un condiment erotic minor, pentru care cei mai mulți Își pierdeau rapid interesul. În realitate, la fel ca maestrul lor, marchizul de Sade, erau materialiști convinși, libertini În căutare de senzații tot mai violente. Potrivit lui Daniel Macmillan, distrugerea progresivă a valorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
N-a fost niciodată nimic. Îl cunosc de zece ani. Îi știu viața pe de rost. HAMALUL (Deprimat.): Mă urăște! Da... Mă urăște groaznic... CASIERUL: Nu urăsc pe nimeni, domnule. Dar acest om (Arată spre HAMAL.) este o otreapă... o blasfemie... Îmi distruge toate bucuriile. HAMALUL (Către CĂLĂTOR.): Iar el... iar el... sunt zile întregi când nu scoate o vorbă... Nu-i așa, Bruno, că sunt zile întregi când nu scoți o vorbă... și când minți? De ce minți, Bruno? (Din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]