1,008 matches
-
fărădelegea”; păcatul presupne transgresarea unor norme divine (1Ioan 3,4); ⎯ adikia, „nedreptatea”; păcătosul refuză să fie drept atât față de om, cât și față de semeni (1Ioan 5,17); ⎯ prosopolempsia, „favoritism, părtinire”; insul aplică măsura omenească În locul celei dumnezeiești (Iacob 2,9). Blasfemia După dicționarul etimologic al lui Chantraine: blasphemein, În greaca clasică, nu are un sens specific religios, ci Înseamnă „a Înjura, a vorbi de rău pe cineva, a calomnia”. Este sinonim cu loidorein, „a ocărî”. În opoziție cu euphemein („a vorbi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
sau „a rosti cuvinte care nu trebuie rostite În cursul unui sacrificiu”. Sensul religios al termenului, așa cum s-a tehnicizat cu timpul, este exact „a rosti cuvinte ofensatoare la adresa zeilor sau la adresa unor realități sacre”. În Noul Testament fac obiect de blasfemie: Dumnezeu, Cristos, Sfântul Duh, Biserica, Îngerii. La origine, termenul presupune „lovirea agresivă”: „a lovi cu forța cuvântului pe cineva”, a păcătui prin vorbire. Lovitură fonică și semantică! Ulterior sensul acesta se dilată: o realitate legată de sfera sacrului devine obiect
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Cristos, Sfântul Duh, Biserica, Îngerii. La origine, termenul presupune „lovirea agresivă”: „a lovi cu forța cuvântului pe cineva”, a păcătui prin vorbire. Lovitură fonică și semantică! Ulterior sensul acesta se dilată: o realitate legată de sfera sacrului devine obiect de blasfemie nu neapărat prin virulența cuvintelor, ci și prin aceea a gândului sau intenției. Iertarea Nu voi discuta pe larg terminologia „iertării” În Noul Testament, ci mă voi opri doar la verbul folosit În cele trei versiuni ale logion-ului: aphiemi. Marcu are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
spirituală. Cine nu adună cu Mine, Adunătorul, Împăciuitorul sufletelor, opusul lui diabolos, „cel care separă și scindează” sufletele, comunitățile, inima, lumea, acela risipește și se risipește pe sine. „De aceea” - concluzie logică, așteptată, necesară - „vă spun: orice păcat și chiar blasfemia vor fi iertate oamenilor, dar hulirea Duhului nu va fi iertată. Și, dacă cineva ar spune un cuvânt Împotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar dacă cineva ar vorbi Împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta, nici În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
la condițional (nu la indicativ, modul realității), tocmai pentru că o asemenea situație pare de neînchipuit În logica bunului-simț și a credinței naturale. Nimeni nu este socotit capabil să ajungă la un asemenea stadiu de mizerie și ticăloșie, Încât să pronunțe blasfemie Împotriva Duhului Sfânt. Nu e vorba, În contextul evanghelic, de a treia persoană a Treimii (am comite un anacronism dacă am interpreta astfel), ci de Duhul Sfânt ca duh de viață izvorât din „vintrele” inefabile ale lui Dumnezeu. Duhul Sfânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
per absurdum ca și la Matei: Satana nu-l poate scoate afară pe Satana; dacă se divizează, Înseamnă că Împărăția lui nu mai stă in picioare, nu mai durează, ci ia sfârșit. „Amin, amin zic vouă că toate păcatele și blasfemiile, oricâte ar spune/blasfemia, vor fi iertate. Dar dacă va blasfemia cineva Împotriva Duhului cel Sfânt, nu are iertare În veac, ci este vinovat de păcat veșnic. Fiindcă spuneau: are duh necurat.” E foarte semnificativă varianta aleasă de Aland pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
la Matei: Satana nu-l poate scoate afară pe Satana; dacă se divizează, Înseamnă că Împărăția lui nu mai stă in picioare, nu mai durează, ci ia sfârșit. „Amin, amin zic vouă că toate păcatele și blasfemiile, oricâte ar spune/blasfemia, vor fi iertate. Dar dacă va blasfemia cineva Împotriva Duhului cel Sfânt, nu are iertare În veac, ci este vinovat de păcat veșnic. Fiindcă spuneau: are duh necurat.” E foarte semnificativă varianta aleasă de Aland pentru ediția finală a Noului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
afară pe Satana; dacă se divizează, Înseamnă că Împărăția lui nu mai stă in picioare, nu mai durează, ci ia sfârșit. „Amin, amin zic vouă că toate păcatele și blasfemiile, oricâte ar spune/blasfemia, vor fi iertate. Dar dacă va blasfemia cineva Împotriva Duhului cel Sfânt, nu are iertare În veac, ci este vinovat de păcat veșnic. Fiindcă spuneau: are duh necurat.” E foarte semnificativă varianta aleasă de Aland pentru ediția finală a Noului Testament: „păcat veșnic”. Cine hulește Duhul Sfânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
amărâseră duhul/și a grăit necugetat cu buzele lui (kaˆ parèrgisan aÙtÕn f' Ûdatoj ¢ntilog...aj. kaˆ ™kakèqh MwusÁj di' aÙtoÚj, Óti parep...kranan tÕ pneàma aÙtoà, kaˆ dišsteilen ™n to‹j ce...lesin aÙtoà.). Iată, pe scurt, rezultatele anchetei. Blasfemia Împotriva Sfântului Duh se Înscrie În „pattern”-ul vetero-testamentar al neascultării, obrăzniciei, rebeliunii lui Israel În timpul exodului. Blasfemul prin cuvânt trebuie pus În corelație cu Împietrirea inimii. Cuvântul izbitor, murdar, ofensator la adresa divinității nu poate fi interpretat ca o izbucnire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
persistă În refuzul revelației, al adevărului evident, manifestat sub ochii săi. „Duhul Sfânt” din fragmentele comentate nu trebuie interpretat ca a treia persoană din Treime, deși lucrurile nu pot fi tranșate „matematic”. El este lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu. A blasfemia Împotriva Duhului mântuitor Înseamnă a refuza propria ta mântuire, așadar a te exclude singur de la viața veșnică. În acest sens, păcatul Împotriva Sfântului Duh e de neiertat, Întrucât el blochează dintru Început comunicarea cu Dumnezeu, tăind orice speranță și anulând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
IV-a către Serapion critica teoriei origeniene prin schimbarea macazului exegetic În cazul lui Atanasie contextul se schimbă. Toată viața și teologia lui sunt marcate de polemica antiariană și, implicit, de chestiunea trinitară. În mod normal el va privi chestiunea blasfemiei Împotriva Duhului dintr-un alt unghi. Atanasie cunoaște, citează și ridică obiecții la teoria predecesorilor săi, plecând tocmai de la Învățătura trinitară: „Este limpede că Fiul, fiind În Tatăl, este și În cei În care este și Tatăl (adică, ne reamintim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
-i lui Origen lectura aeriană, inadecvată. Evanghelia vorbește despre farisei, nu despre cei botezați, despre creștinii desăvârșiți. Așadar, Înapoi la farisei și la problemele lor! Întorcându-se la evanghelie, Atanasie insistă pe distincția, importantă În ochii săi, dintre „păcat” și „blasfemie”. „Păcătosul Încalcă Legea; blasfematorul Își Întoarce necredința (asebeia) Împotriva divinității Înseși.” Isus le reproșase fariseilor o mulțime de Încălcări ale Legii: arghirofilie, neglijarea Îndatoririlor față de părinți, respingerea cuvintelor profeților; transformarea Templului În prăvălie etc. Dar aceste derapaje se puteau „rezolva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
o idee foarte clară despre Duhul Sfânt. Înțelesul cuvintelor lui Cristos este așadar acesta: Fie, spune El. Puteți păcătui față de Mine, din pricina trupului În care sunt Îmbrăcat. Dar nu puteți spune și de Duhul Sfânt: Nu-L cunoaștem. De aceea blasfemia voastră nu vă este iertată și veți fi pedepsiți și aici și dincolo” (Omilia 41,3). Nici În cazul de față Ioan Gură de Aur nu-și dezminte obsesia antiudaică, extinzând raționamentul despre farisei la Întreg poporul evreu, considerat, În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
tot nu credeau” (12,38-40). Aceeași interpretare este propusă de Teognost, Înaintea lui Origen. Să mergem cu logica până la capăt: Isus Însuși blasfemiază, din perspectiva iudeilor, atunci când se proclamă Fiu al lui Dumnezeu. Răstignirea este Întâlnirea, pe cruce, a două blasfemii total opuse, ireconciliabile: „blasfemul” lui Isus, care se autoproclamă fiu al lui Dumnezeu, și blasfemul iudeilor Împotriva lui Isus, pe care nu-L recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu, negându-I minunile, totuși evidente. Novațian (preot roman din sec. al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
am uitat pe zei sau i-am redus, printr-un uzual proces de generalizare și abstractizare, la Unul singur - sau la doi, Tatăl și Fiul sau, printr-o forțare a logicii, la Trei. Acel „trei” pe care, parcă speriați de blasfemia pe care o comitem de a nega Unul - condiția legământului lui Adonai sau Iahve cu Abraham -, Îl reducem din nou la „Unul”, proclamând „misterul Sfintei Treimi”. Da, i-am uitat pe zeii Grecilor, strămoșii noștri spirituali, dar... ei nu ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și nu se întîmpla prima oară cînd o asemenea credință punea stăpînire pe el”. „Credință”? Nu: o penibilă și întristătoare halucinație! Dintr-odată, această poveste mi a stricat relația cu scrierile sale. Nu-mi va fi ușor să-i uit blasfemiile. Și nici nu m-aș strădui, dacă n-aș avea nevoie, bibliografic, de volumul său despre Baudelaire, pentru unul din subiectele mele. *Recita cu totul nepotrivit, clămpănind pe scena largă: „Muzicaaa sonoriza orice attomm”; lăbărța sunetele. Primele cuvinte ale fiecărui
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
continua "mâna". Scenariul s-a repetat la Moldovița și Voroneț, ceea ce m-a determinat să apelez în gând la Profeții biblici Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel și la marele Moise, pârându-i pe cei 6 "fii ai lui Israel" pentru blasfemie. I-am iertat însă repede, gândindu-mă că vin dintr-o țară aflată permanent în război și că poate doar aici, "pe-un picior de plai, pe-o gură de rai", și-au găsit puțină liniște. În grup se afla
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și ani teatrele unor războaie civile fără sfârșit, cunoșteau o stare de mizerie deplorabilă și în statisticile ONU erau plasate pe primele locuri din lume la șomaj, sărăcie, analfabetism... Să pui alături de țările respective, Uruguayul, "premiantul" Americii Latine, era o blasfemie. După 6 ani de misiune, aș fi putut să zic "după mine potopul", dar nu-mi stătea în caracter. Așa că i-am trimis la 11 martie 2005 domnului ministru o scrisoare (nu o notă, deși avea antet și număr oficial
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Titu Popescu, „Sinucigași de lux”, „Argo” (Bonn), 1997, 15; Ioan Romeo Roșiianu, Fulgurații de gând, VR, 1998, 1-2; Al. Florin Țene, „Agenția de eufemisme”, „Bucovina literară”, 1998, 9; Grigore Scarlat, Într-un veac împătimit, VTRA, 1999, 2; Daniel Ștefan Pocovnicu, Blasfemia poetică, ATN, 1999, 9; Ion Hurjui, O posibilă carte incendiară, CL, 2001, 6; Ioan Holban, Monologul interior și fresca socială, VR, 2001, 7-8; Ivonne Gutiérrez Obregón, Encuentro de poetas, Mexic, 2001, 236-242; Florin Faifer, Un roman incitant, VTRA, 2002, 3-4
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289868_a_291197]
-
s-a arat numai la suprafață?>>. Hilușcă: <<Ba nu, el nu-i prost, cum să nu. Grîul lui e bun: prost e numai locul pe unde a dat ordin să se stabilească recordurile>>”. Cum să fi permis cenzorul Ionescu asemenea blasfemie la adresa muncii de mântuială, de vreme ce propaganda comunistă Îi dădea Înainte cu realizările de orice fel și de recorduri bătute În fiecare campanie agricolă? Î. „Da, dar sputnicii n-au ajuns pînă la lună!” Site-ul www.wikipedia.org ne dă
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
dării de seamă (T. Bizim) era formulată următoarea expresie: <<Unii membri și candidați de partid proveniți din organizația UTM nu vor să mai activeze (subl.ns.) În munca de educare a tineretului>>”. Considerând formularea de mai sus a fi o blasfemie deviaționistă, cenzorul a Înlocuit-o cu: „Unii membri și candidați de partid proveniți din organizația UTM se lasă greu antrenați (subl.ns.) În munca de educare a tineretului”. Ce alt exemplu mai bun de non-combat ca acesta mai poate fi
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
cenzorul fusese pus acolo pentru a tăia ce era de tăiat, a subliniat-o cu roșu iar tov. autor a fost trimis, cel mai sigur, la o mică discuție cu tov. secretar de partid pe fabrică, pentru oareșce „lămuriri”. Iată „blasfemia” ce nu trebuia sub nicio formă să apară pe hârtie: „În legătură cu elevii de la școala profesională, pot face precizarea că În trimestrul I al acestui an școlar, 409 din totalul lor au medii de 5 și 6, deci au
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
sale mândrii. În căderile și așa-zisele sale nerealizări, Paisie Velicikovski se consideră un rob neputincios al lui Dumnezeu, părintele Serghi, un ostaș învins, aspru rănit în propriul orgoliu. Ambii își păstrează însă credința. Deși aparent părintele Serghi ajunge la blasfemie, cugetând că nu există Dumnezeu, el e sigur că visul pe care îl are despre Pașenka și copilărie e trimis de un înger al Domnului. Nu este oare aceasta dovada că nu și-a pierdut nici o clipă credința în Dumnezeu
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
Inchiziție, ca de exemplu franceza Marguerite Porète în Franța (arsă pe rug în 1310), germanul Meister Eckhart și spaniolii Ioan al Crucii și Tereza de Avila. În iudaism la fel ca și în Islam s-au adus mereu acuze de blasfemie și divinizare a propriei persoane oricui ar fi fost cât de puțin suspectat să identifice pe Dumnezeu cu omul. Cazurile cele mai cunoscute în cadrul celor trei religii profetice au avut ca protagoniști pe: misticul islamic Al-Hallaj spânzurat la Bagdad în
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
capii Bisericii protestante nu ar fi refuzat premiul inter-religiozității, desemnat lor și lui Navid Kermani, scriitor musulman și studios al Islamului de la originile iraniene, născut în Germania și foarte apreciat, deoarece acesta din urma criticase reprezentarea Crucifixului ca pe o "blasfemie și idolatrie". În această situație, cei doi creștini culți ar fi trebuit să-și amintească că apostolul Pavel definise mesajul crucii "scandal pentru evrei" și "nebunie pentru păgâni" (1Cor., 1, 23). Romanilor acest mesaj salvific al crucifixului le apărea precum
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]