2,555 matches
-
Conducea concentrat, cu dinții încleștați, concentrat la drum. În răstimpul cât durase de la sosirea în tabără cu cei doi prizonieri și până la momentul când pornise la drum, pusese la cale ultimele detalii cu privire la ce se va întâmpla după ce captura duhul blestemat din peșteră. În mintea sa încolțise un plan, diferit complet de cel al lui Vlad Mihailovici. Încă din noaptea când bestia năvălise în tabăra lor făcând ravagii în rândul oamenilor săi lipsiți de apărare, cea în care pusese la cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
măruntaiele la vedere, precum o vită Înjunghiată, zăcea pe pămînt; pe pămînt zăcea o masă de oase frînte și carne căsăpită, cu burmazul, crepidele și șalul amestecate laolaltă cu trupul stîlcit. Cei care se apropiară să vadă scena o auzeau blestemînd: „Și asta e tot o mărturie a Învățăturii lui. Viața omului e cădere și iad, iar lumea e În mîinile tiranului. Blestemat să fie cel mai tare dintre tirani, Elohim“. Apoi o porni, jeluindu-se, prin deșert. 2. După o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nepoței minunați, nici cu liniștea Împăcată a vieții de fiecare zi, va Începe să bombăne, să se Îmbete tot mai des. Atunci era cuprins de furie, fapt neobișnuit pentru un om calm, mereu cu zîmbetul pe buze. Înjura de Dumnezeu, blestema cerul, pămîntul, pe ruși, pe americani, pe nemți, statul și pe ăi de-i stabiliseră o pensie mizerabilă pentru cît slugărise o viață de om, dar cel mai mult televiziunea, care-i umple pustiul serilor, aducîndu-i În casă, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
rugăciuni. Orbii și ologii, fojgăind precum viermii, mișunau printre picioarele lor, le sărutau trupurile și Îi implorau cu vorbe tînguitoare și jalnice, Îi implorau cu dragoste și credință, cu soarele și luna, cu iadul și raiul, Îi rugau și Îi blestemau să li se redea vederea, să li se vindece rănile și mădularele amorțite, să li se redea lumina zilei și lumina credinței. Oare era vis sau coșmarul unui vis, cohorta aceea de ologi care cerșea și implora, nefericiții aceia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
am făcut să-ți pierzi vremea. Se răsuci și o zbughi pe coridorul ce ducea spre bibliotecă. Am văzut-o Îndepărtîndu-se pe pardoseala În alb și negru, umbra ei decupînd perdelele de lumină ce cădeau dinspre geamuri. Bea, așteaptă. Am blestemat poza pe care o luasem și am Început să alerg după ea. Am oprit-o la jumătatea coridorului, Înșfăcînd-o de braț. Mi-a aruncat o privire care ardea. — Iartă-mă. Dar te Înșeli: vina nu-i a ta, ci a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
decidem cum va fi lumea în 2050 și tot astăzi o pregătim pe aceea din 2100. în funcție de ceea ce facem noi acum, copiii și nepoții noștri vor locui întro lume în care se va putea trăi sau vor traversa un infern blestemându-ne. Pentru a le lăsa o planetă locuibilă, trebuie să ne dăm osteneala să gândim viitorul, să înțelegem de unde vine și cum trebuie acționat asupra lui. Nu-i un lucru imposibil: Istoria respectă niște legi care, odată cunoscute, ne permit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
nevoie de multă fermitate și de încă și mai multă răbdare pentru a-l determina să vină, dar de fapt era prea bolnav ca să opună vreo rezistență eficace rugăminților lui Stroeve și hotărârii mele. L-am îmbrăcat în timp ce el ne blestema și ne înjura printre dinți, l-am coborât pe scări, l-am urcat într-o birjă și până la urmă l-am adus în atelierul lui Stroeve. Până am sosit era atât de istovit, încât ne-a lăsat să-l urcăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Am cunoscut oameni care coboară pe țărm doar pentru câteva ceasuri, cât li se încărcă vasul, și pe urmă nu mai pleacă înapoi, și am cunoscut oameni care au venit aici cu o slujbă pe un an de zile și blestemau locul, și când au plecat au jurat pe tot ce au ei mai scump că mai bine se spânzură decât să se întoarcă aici, și când colo, peste șase luni îi vedeai debarcând din nou și-ți spuneau că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
gură pentru a se face auzit mai bine. Azi nu-i zi de târg și nu se intră până-n ora a treia. Trage-te cu pungașii tăi departe de ziduri, că de nu, ies cu straja să-ți mângâiem ciolanele. - Blestemat fecior de cățea, urlă Dante descălecând mânios, cu repeziciune. Mișcarea neașteptată și strigătul speriară calul, care se smuci Într-o parte brusc, făcându-l să piardă sprijinul scării. Ateriză cu toată greutatea În noroi, ridicând stropi și abia mai izbutind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sus, zbieretele Încetară pe dată, Înlocuite fiind după câteva clipe de zgomotul lanțului dat la o parte. Dante, trăgându-și calul de hățuri, trecu Încet pe sub arcada joasă. Încerca să vadă fețele străjerilor, pentru a și-i aminti pe fiecare, blestemându-i cu jumătate de gură. Chiar În acel moment, din spatele său se ridică un cântec În depărtare, un soi de psalmodiere cu vorbe nedeslușite. Pentru o clipă, crezu că era o halucinație și se Întoarse. Văzu, de dincolo de colțul străzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mijlocul străzii, ca să ajungă Într-o zonă de umbră din partea cealaltă. Un strigăt din spate Îl făcu să sară ca ars, chiar la timp pentru a nu fi doborât de o căruță care apăruse pe neașteptate. Se lipi de perete, blestemându-l pe vizitiul care, fără să-i pese de el, continua să mâne caii. - La o parte, prostule! Îl auzi răcnind. Făcu un pas ca să se ia după dânsul, Însă căruța alunecă pe o piatră, deviind și apropiindu-se și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unui cântec deocheat. Deasupra lor, În picioare, pe rămășițele unei cornișe a vechiului portic roman, unul din servitorii familiei Donati se descheiase la nădragi și urina pe adversarii săi, Înălțând cu jetul un magnific arc triumfal. Dante sări cât colo, blestemând, nemaibăgând În seamă pietrele care continuau să cadă de jur Împrejur. Se aruncase pe brânci spre a căuta frenetic ceva pe jos, iar mai apoi se ridică În picioare strângând În pumn o bucată de cărămidă. Rămase o clipă nemișcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
amplificat de ecou, și deși nu vedea pe nimeni avea impresia că era Înconjurat de trupuri În mișcare. Continua să scruteze În beznă, căutându-și adversarul. Într-acestea, schelăria se legănă din nou, amenințând să se prăvălească la pământ. Dante blestemă neglijența cu care fusese făcută lucrarea, agățându-se din toate puterile de o funie. Apoi, cu un ultim efort, ajunse sus. Alergă peste scânduri ca să Îl ajungă din urmă și să Îl Înșface Înainte să cadă În gol. Nu Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
De ce era nevoie de un matematician pentru a duce la bun sfârșit proiectul acela obscur? O neliniște bruscă pusese stăpânire pe el. Se grăbi spre ușă, pradă unei presimțiri. Parcurse lungul drum până la han alergând din răsputeri. Între timp, se blestema pentru cât fusese de neprevăzător. Mișcat de ceea ce văzuse la Stinche, ordonase ca omul să plece liber. Fusese o decizie luată nu cu rațiunea, ci dictată doar de simțământul vinovăției de a fi fost cauza indirectă a torturii. Eliberându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui Ianus?” La hanul Îngerului, camerele păreau pustii. Dante Îi ceru lui Manetto știri despre francez. De-a lungul Întregii după-amiezi se tot gândise la cele auzite În timpul conversației de pe pod. Ceva ce Îi stârnise o Îndoială. Iar acum se blestema că nu aprofundase chestiunea, În loc să plece supărat pentru afrontul primit, ca un prostovan de la țară. - Nu mai e aici, priorule, răspunse hangiul. Se pare că s-a mutat la alt han, adăugă pe un ton de mândrie rănită. Dante Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de tine. - Ce-ai aflat? - N-am putut auzi decât vreo câteva cuvinte. Dar tu trebuie să fugi, mai zise fata cu o neașteptată sclipire de tandrețe În ochi. Spuneau că planul tău a fost descoperit. Ziceau de un „fiu blestemat”. Dante merse până la ea și o strânse de un braț. - Ești sigură? Așa au zis? Ea se eliberă din strânsoare, zbughind-o prin portic. Rămas singur, priorul Începu să reflecteze furibund. Așadar, Acquasparta era la curent cu conjurația de restaurare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Totul era pierdut, și pentru totdeauna. Se pregătea să se Întoarcă spre ieșire, când auzi un glas stins, În Întunericul din spatele său. Parcă cineva Îngăima niște rugăciuni, o bolboroseală confuză și neinteligibilă, din care priorul izbutea să deslușească doar un „blestemat” repetat obsesiv, printre alte numeroase imprecauții. Se apropie precaut de locul din care provenea glasul. Era un bărbat ghemuit În dosul unei coloane, ce părea să implore peretele porticului. Când ajunse În spatele lui, Îl văzu cum se ridică și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să fie cuprins de flăcări. Cu Încetineală, Își scoase o mănușă. - Asta e o lucrare de vrăjitorie... Nu e adevărat... nu e... mai bâigui dânsul. Mâna lui stângă, acum descoperită, lucea În lumină. O mână de argint. „Omul neîntreg”. Omul blestemat de Mainardino. Dante Îl văzu acționând cu mâna sănătoasă ceva din dreptul Încheieturii. Degetul arătător și cel mic se alungiră brusc, transformându-se În două limbi scânteietoare. Dinaintea acestei priveliști, dădu Înapoi. Bonatti ridică arma până când se Încrucișă cu raza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prea multă lume pe străzi. M-am strecurat pe lângă ziduri cât de mult puteam, făcând cu mâinile un fel de umbrelă micuță. Mi-am imaginat-o pe Josăphine într-o celulă de închisoare, care probabil că la ora aceea mă blestema și mă făcea în toate felurile. Cred că gândul ăsta m-a făcut și să zâmbesc puțin. Când am ajuns la bariera orașului, eram ud și înghețat. Mi-era frig la picioare, dar gândeam din nou limpede. Capul nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să-i viziteze. Horațiu n-o avea decât pe Contesă, care nu trebuia să afle nimic, ca să nu se dea de gol. Nea Ovidiu n-o avea decât pe nevastă-sa, cu care se certase, în sensul că ea îl blestemase să crape-n pușcărie cu băutura lui cu tot. Pe care nici pe aia n-o mai avea nea Ovidiu, întrucât cine să i-o aducă? Nea Ovidiu nu mai voia nici să mănânce, se uita mereu la portretul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Sfine bun, să-i pedepșești pe toți ce-mi făcură rău! Din durerea mea amară, dă otravă și s-o beie... Celor care m-au lovit; viața lor în iad să steie! Doliu poarte ca și mine, și să fie blestemați!... Disperarea mea s-o simtă în inimă și-n ficați. Este crezul unei mame care întruna se roagă: Să aveți aceeași soartă și Dumnezeu să vă vadă Ați stins clipa fericirii unei mame ce suspină; Pedepsește-i preasfințite și de
CREZUL UNEI MAME (MAMEI LUI IONUŢ, COPILUL DE 4 ANI, OMORÂT DE CÂINI ÎN PARCUL TEI) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 980 din 06 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364360_a_365689]
-
cu o nebună ca tine! Cocuța s-a înroșit la față și ea care până atunci încerca să-mi dovedească educația ei aleasă, a luat papucul din picior și l-a aruncat în mama ei care, a început să o blesteme. -Lasă că nu te-ai măritat tu, că te-ai sacrificat pentru mine și nu te-a luat nimeni că ești rea, fumezi ca un tătar și mai și bei. Eu am rămas un timp blocată, apoi m-am ridicat
GAZDA MEA COCA de SILVIA KATZ în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364440_a_365769]
-
vrut să-și ia două zile libere, ca să stea acasă lângă ea, dar Sofia l-a rugat să nu-și facă griji și s-o cheme pe Eva. Aceasta cum a intrat în casă a început să jelească și să blesteme în toate limbile pe care le știa. Rusește, moldovenește, ebraica și idiși. A îmbrățișat-o pe Sofia sărutându-i mâinile și au plâns amândouă mult timp. Într-un târziu ea a plecat să se odihnesacă. Afară începuse să plouă și
FRAGMENT DE MANUSCRIS (2) de SILVIA KATZ în ediţia nr. 101 din 11 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364431_a_365760]
-
Cartuș a rămas încremenit câteva clipe. A scos nervos altă țigară și s-a înecat cu primul fum tras adânc în piept. A frecat caldarâmul cu pantofu-i scofâlcit până a terminat țigara și a plecat în direcție opusă, înjurând și blestemând... În acest timp Violeta și avocata discutau liniștite în biroul acesteia. După multe mulțumiri ce-au curs șir de la Judecătorie până aici, biata femeie promitea să aducă câțiva galbeni din salba bunicii. Nu avea bani să-i ofere. - Doamna avocată
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 383 din 18 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361281_a_362610]
-
de copii mai greșeau uneori comenzile rachetelor lor, de treceau acestea survolând înfiorător pe deasupra capului moșului atunci când vreun copil nătâng scria 30 de metri în loc de 30 de parseci. Asta punea definitiv capăt răbdării lui Moș Orion, care se punea pe blestemat speciile acestea de obrăznicături: - Diavolilor! ... Neobrăzaților!... Nu vă mai ajunge Cosmosul întreg pentru joaca voastră, vă luați și de părul meu!... De fapt, la ce poți să te aștepți de la niște copii de virtualiști, care-i lasă needucați pe Pământ
POVESTIRE SF de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363816_a_365145]