763 matches
-
și construit un semișenilat care trebuia să fie înarmat cu un lansator de rachete Nebelwerfer. Din cauza dârelor de fum lăsate de rachete, bateriile Nebelwerfer trebuiau să-și schimbe poziția rapid, fiind vulnerabile în fața focului artileriei inamice. Opel Maultier avea un blindaj cu o grosime care varia între 6 mm și 10 mm. Zece rachete de calibru 15 cm puteau fi lansate într-o salvă. Armamentul secundar consta într-o mitralieră MG 34. Vehiculul avea o greutate de 8,5 tone, o
Panzerwerfer () [Corola-website/Science/319964_a_321293]
-
Panzerwerfer prin montarea lansatorului de rachete. Spre sfârșitul anului 1944, semișenilatul sWS ("Schwerer Wehrmachtsschlepper": tractor militar greu) a fost ales ca înlocuitorul vehiculului Opel Maultier, fiindcă sWS putea transporta mai multă muniție și avea o performanță superioară pe teren accidentat. Blindajul avea o grosime care varia între 15 mm și 6 mm. Greutatea vehiculului era de 13,5 tone (fără muniție), lungimea era de 6,92 metri, lățimea de 2,5 metri, iar înălțimea era de 2,07 metri (fără lansator
Panzerwerfer () [Corola-website/Science/319964_a_321293]
-
cu rază lungă de tragere. Prin urmare, au fost dezvoltate tunuri de calibru mai mic, dar cu rază de acțiune mai mare decât a vaselor britanice. Pentru a crește viteza de deplasare, noile vase italiene au fost proiectate cu un blindaj mai subțire. În 1925, Regia Marina a comandat construirea a două vase-școală care urmau să fie construite după proiectele colonelului Francesco Rotundi din cadrul Corpului Inginerilor Navali. Primul vas dintre acestea, "Cristoforo Colombo", a fost lansat la apă în 1928 și
Regia Marina () [Corola-website/Science/317052_a_318381]
-
reputația de a fi bine proiectate. Vasele torpiloare, dar și alte vase de mici dimensiuni s-au comportat conform așteptărilor și au fost responsabile pentru scufundarea a numeroase vapoare inamice în Mediterana. În schimb, mai multe crucișătoare italiene aveau un blindaj necorespunzător, și tuturor vaselor militare italiene le lipseau radarele, dar lipsa acestora din urmă era depășită parțial prin existența altor dispozitive de detectare și de control al tragerii. Spre deosebire de comandanții aliați, care puteau să hotărască în mod independent cum să
Regia Marina () [Corola-website/Science/317052_a_318381]
-
Italiană s-a comportat cu bravură în cadrul asigurării operațiunilor de asigurare a securității convoaielor din apele Africii de nord, dar a rămas tot timpul într-un dezavantaj tehnic clar. Vasele italiene se bazau în principal pe viteză, dar aveau un blindaj insuficient de gros, care putea fi ușor deteriorat de proiectilele de artilerie sau de torpile. Dar lovitura de grație a fost dată Marinei Regale de criza de combustibil, care a forțat-o să-și păstreze vasele la ancoră pentru cea
Regia Marina () [Corola-website/Science/317052_a_318381]
-
Aripa superioară a aparatului CR.42 era de dimensiuni mai mari decât cea inferioară. Avionul era unul cu o mare manevrabilitate, datorită încărcării scăzute pe aripă (masa avionului raportată la suprafața aripii) dar, în același timp, avionul era lipsit de blindaj și de echipament radio. În timpul zborurilor de evaluare, CR.42 a fost testat alături de aparatul Caproni Ca.165, primul dovedindu-se superior, deși cel de-al doilea avea un design mai modern, care îi asigura o viteză superioară, dar o
Fiat CR.42 () [Corola-website/Science/317088_a_318417]
-
alt producător nu a fost dornic să vândă aparate militare unei națiuni neutre, iar producția locală a fost total insuficientă până în anul 1943. În perioada 1940 - 1941, Suedia a primit 72 de avioane CR.42 echipate cu aparatură radio, un blindaj cu o grosime de 20 mm în zona din spatele pilotului și schiuri. Avioanele suedeze au fost denumite „J 11”. În 1943, aviația militară suedeză a început să fie dotată cu avioanele moderne „J 22” din producție proprie. Piloții suedezi au
Fiat CR.42 () [Corola-website/Science/317088_a_318417]
-
folosit apoi pentru instrucție și pentru misiuni secundare. Șasiul acestui tanc a fost folosit pentru alte vehicule blindate precum tunul autopropulsat Wespe sau vânătorul de tancuri Marder II. Panzer II a fost proiectat înainte de Războiul Civil din Spania (1936-1939). Astfel, blindajul inițial ușor înclinat de 14 mm frontal, spate și lateral și 10 mm pentru plafon și podea era considerat suficient, tancul fiind proiectat să fie invulnerabil în fața gloanțelor mitralierelor și schijelor artileriei. Curând, blindajul a fost mărit fiindcă era insuficient
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
Războiul Civil din Spania (1936-1939). Astfel, blindajul inițial ușor înclinat de 14 mm frontal, spate și lateral și 10 mm pentru plafon și podea era considerat suficient, tancul fiind proiectat să fie invulnerabil în fața gloanțelor mitralierelor și schijelor artileriei. Curând, blindajul a fost mărit fiindcă era insuficient pe un câmp de luptă modern. Astfel, modelul Ausf. D avea 30 mm de blindaj frontal. Varianta Ausf. F avea un blindaj gros de 35 de mm în față și 20 de mm în
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
plafon și podea era considerat suficient, tancul fiind proiectat să fie invulnerabil în fața gloanțelor mitralierelor și schijelor artileriei. Curând, blindajul a fost mărit fiindcă era insuficient pe un câmp de luptă modern. Astfel, modelul Ausf. D avea 30 mm de blindaj frontal. Varianta Ausf. F avea un blindaj gros de 35 de mm în față și 20 de mm în lateral. Cu toate acestea, tancul putea fi scos din luptă de tunurile anticar Hotchkiss de calibrul 25 mm. Majoritatea tancurilor Panzer
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
fiind proiectat să fie invulnerabil în fața gloanțelor mitralierelor și schijelor artileriei. Curând, blindajul a fost mărit fiindcă era insuficient pe un câmp de luptă modern. Astfel, modelul Ausf. D avea 30 mm de blindaj frontal. Varianta Ausf. F avea un blindaj gros de 35 de mm în față și 20 de mm în lateral. Cu toate acestea, tancul putea fi scos din luptă de tunurile anticar Hotchkiss de calibrul 25 mm. Majoritatea tancurilor Panzer II au fost echipate cu un tun
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
FlaK 30. Drept urmare, avea o rată de tragere foarte ridicată pentru un tanc: 280 de proiectile pe minut. Tancul avea și o mitralieră MG34 montată coaxial cu tunul. Tunul anticar de 2 cm s-a dovedit a fi ineficient împotriva blindajului tancurilor Aliaților. Experimentele cu un tun de 3,7 cm nu s-au concretizat. Montarea unui tun de 5 cm nu era fezabilă, fiindcă tancul era depășit deja. Tunul de 2 cm avea rezultate bune în lupta antitanc dacă era
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
turelă proiectată pentru 3 oameni. Acest detaliu a îmbunătățit eficacitatea în luptă considerabil. Cu toate acestea, când Panzer III a întâlnit pe frontul de est tancul mediu T-34 și tancul greu KV-1, tancul german era clar depășit la capitolul blindaj și armament. Pentru a contracara aceste dezavantaje, tunul a fost îmbunătățit (la calibrul 50 mm), iar blindajul tancului a fost mărit. Măsurile nu s-au dovedit a fi eficiente în totalitate. Drept urmare, introducerea tunurilor autopropulsate și înlocuirea tunului de pe Panzer
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
Panzer III a întâlnit pe frontul de est tancul mediu T-34 și tancul greu KV-1, tancul german era clar depășit la capitolul blindaj și armament. Pentru a contracara aceste dezavantaje, tunul a fost îmbunătățit (la calibrul 50 mm), iar blindajul tancului a fost mărit. Măsurile nu s-au dovedit a fi eficiente în totalitate. Drept urmare, introducerea tunurilor autopropulsate și înlocuirea tunului de pe Panzer IV a fost necesară. În 1942, versiunea finală a tancului, varianta Ausf. N, a fost produsă. Aceasta
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
finală a tancului, varianta Ausf. N, a fost produsă. Aceasta era echipată cu tunul KwK 37 L/24, menit a fi folosit în sprijinul infanteriei. Tancul era echipat însă și cu proiectile antitanc avansate care puteau perfora 70-100 mm de blindaj, însă aceste proiectile erau folosite strict pentru autoapărare. De la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. C, blindajul era următorul: 15 mm în lateral și față-spate, 10 mm plafon și 5 mm pentru podea. Acest blindaj s-a dovedit a fi
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
24, menit a fi folosit în sprijinul infanteriei. Tancul era echipat însă și cu proiectile antitanc avansate care puteau perfora 70-100 mm de blindaj, însă aceste proiectile erau folosite strict pentru autoapărare. De la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. C, blindajul era următorul: 15 mm în lateral și față-spate, 10 mm plafon și 5 mm pentru podea. Acest blindaj s-a dovedit a fi insuficient pentru câmpul de luptă. Blindajul a fost mărit la 30 mm în față, lateral și spate
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
puteau perfora 70-100 mm de blindaj, însă aceste proiectile erau folosite strict pentru autoapărare. De la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. C, blindajul era următorul: 15 mm în lateral și față-spate, 10 mm plafon și 5 mm pentru podea. Acest blindaj s-a dovedit a fi insuficient pentru câmpul de luptă. Blindajul a fost mărit la 30 mm în față, lateral și spate la modelele Ausf. D, E, F, G. Modelul Ausf. H avea încă 30 mm de blindaj în față
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
strict pentru autoapărare. De la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. C, blindajul era următorul: 15 mm în lateral și față-spate, 10 mm plafon și 5 mm pentru podea. Acest blindaj s-a dovedit a fi insuficient pentru câmpul de luptă. Blindajul a fost mărit la 30 mm în față, lateral și spate la modelele Ausf. D, E, F, G. Modelul Ausf. H avea încă 30 mm de blindaj în față și în spate. Varianta Ausf. J avea 50 mm de blindaj
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
podea. Acest blindaj s-a dovedit a fi insuficient pentru câmpul de luptă. Blindajul a fost mărit la 30 mm în față, lateral și spate la modelele Ausf. D, E, F, G. Modelul Ausf. H avea încă 30 mm de blindaj în față și în spate. Varianta Ausf. J avea 50 mm de blindaj în față și în spate, iar modelele Ausf. J¹, L și M aveau un blindaj suplimentare de 20 de mm în partea frontală și pentru turelă. Aceste
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
Blindajul a fost mărit la 30 mm în față, lateral și spate la modelele Ausf. D, E, F, G. Modelul Ausf. H avea încă 30 mm de blindaj în față și în spate. Varianta Ausf. J avea 50 mm de blindaj în față și în spate, iar modelele Ausf. J¹, L și M aveau un blindaj suplimentare de 20 de mm în partea frontală și pentru turelă. Aceste îmbunătățiri au făcut ca Panzer III să fie protejat frontal de majoritatea armelor
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
D, E, F, G. Modelul Ausf. H avea încă 30 mm de blindaj în față și în spate. Varianta Ausf. J avea 50 mm de blindaj în față și în spate, iar modelele Ausf. J¹, L și M aveau un blindaj suplimentare de 20 de mm în partea frontală și pentru turelă. Aceste îmbunătățiri au făcut ca Panzer III să fie protejat frontal de majoritatea armelor antitanc, cu excepția proiectilelor trase de la distanță mică. În lateral, tancul era vulnerabil la focul tunurilor
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
87 kW) ce furniza o viteză maximă de 32 km/h și o autonomie de 150 km. Toate modelele ulterioare au fost echipate cu motorul Maybach HL 120 TRM (220,65 kW). Viteza maximă varia în funcție de transmisie și de greutate (blindaj), însă era în general de 40 km/h. Autonomia era de 155 km. Panzer III a fost utilizat în Invadarea Poloniei, în Bătălia Franței, în Campania din Balcani, pe Frontul de Răsărit, pe Frontul de Vest, în Africa de Nord și Italia
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
de calibrul 5 cm a fost prioritară. T-34 a rămas invulnerabil la atacurile frontale până când tunul de calibrul 5 cm KwK 39 cu țeavă lungă a fost introdus la modelul Ausf. J¹ în primăvara anului 1942. Acesta putea perfora blindajul frontal al tancului sovietic T-34 la distanțe de până la 500 m. Împotriva tancului greu sovietic KV-1, Panzer III era o amenințare doar dacă era dotat cu proiectile de înaltă velocitate din tungsten. În plus, pentru că tancul era încă vulnerabil
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
modelul Ausf. L până la final, Panzer III a fost dotat cu scuturi laterale de protecție în jurul șasiului și turelei. Cu toate acestea, din cauza dotării tancului mediu Panzer IV cu tunul de înaltă velocitate de 7,5 cm și a îmbunătățirii blindajului acestuia, Panzer III a fost folosit ca tanc de sprijin, în special după bătălia de la Kursk. Panzer IV și Panzer V Panther au devenit tancurile de luptă principale ale armatei germane, în dauna lui Panzer III, a cărui producție a
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
1944 au fost montate pentru protecție un lansator de grenade 90mm NbK 39 ("Nahverteidigungswaffe") și o mitralieră MG suplimentară acționata din interior ("Rundum Feuer"). Începând cu a doua jumătate a anului 1943 au fost montate "Schurzen" (plăci laterale distanțate de blindaj). Pastă antimagnetica (denumită Zimmerit) a fost aplicată din septembrie 1943 până în septembrie 1944. Carele de luptă din seria Sturmgeschütz III erau mai usor de fabricat și mai ieftine decât tancurile contemporane lor. Astfel, un Panzer III Ausf.M costă 103
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]