3,756 matches
-
colindăm prin parcul Copou, pe aleile sale bine iluminate, pline cu statui reprezentând diferite personalități culturale , sau reprezentative ale unor timpuri de distinsă și memorabilă glorie ale Moldovei. Așa am ajuns în fața teiului lui Eminescu, acum încins cu un rezistent brâu metalic, pentru a nu i se risipi în zeci de bucăți trunchiul secular, ajuns într-un real grad de putrezire. Cum Eminescu va dăinui pentru cultura românească de-a lungul timpurilor viitoare, în pofida faptului că aceasta a devenit o soră
SUB TEIUL LUI EMINESCU, A RĂSĂRIT IUBIREA. de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1195 din 09 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383438_a_384767]
-
în Ediția nr. 2236 din 13 februarie 2017. ZBOARĂ VREMEA, TRECE TIMPUL Zboară vremea, trece timpul, toate trec anume Parcă zilele-s mai scurte, parcă fug de mine; Se zoresc spre nicăieri și-și grăbesc apusul Ca o furcă-n brâu de fotă ce-i sfârâie fusul. Unde-o merge-așa grăbită, vremea poate spune? Slobodă și știrbă-n zâmbet... Mai - Gustar - Răpciune; Căci abia începe ziua, luna... anul în Gerar, Că-i sfârșitul de la Undre și-apoi Făurar. Timpul deapănă
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
Luciul de izvor cu spume gâfâie spre vale, ... Citește mai mult ZBOARĂ VREMEA, TRECE TIMPULZboară vremea, trece timpul, toate trec anumeParcă zilele-s mai scurte, parcă fug de mine;Se zoresc spre nicăieri și-și grăbesc apusulCa o furcă-n brâu de fotă ce-i sfârâie fusul.Unde-o merge-așa grăbită, vremea poate spune?Slobodă și știrbă-n zâmbet... Mai - Gustar - Răpciune;Căci abia începe ziua, luna... anul în Gerar,Că-i sfârșitul de la Undre și-apoi Făurar.Timpul deapănă
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
de țară să sclipească-n zare Să le crească-n vine, falnică și grea, De la munții antici pân-la-ntinsa mare Să-ndrăgească totul, tot ce crește-n ea. De le-a cere țara trupul lor în glie Pieptul, scut de gloanțe, brâul de pafta, Să nu curgă lacrimi, fi-va ... Citește mai mult PATRIOȚI DIN FAȘĂÎnvățați copiii să-și iubească țaraDin licărul fraged ce se naște-n ei,Să iubească truda pentru grâne, varaSpre a trece iarna, cu-al său ger holtei
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
vreme rea.Dragostea de țară să sclipească-n zareSă le crească-n vine, falnică și grea,De la munții antici pân-la-ntinsa mareSă-ndrăgească totul, tot ce crește-n ea.De le-a cere țara trupul lor în gliePieptul, scut de gloanțe, brâul de pafta,Să nu curgă lacrimi, fi-va ... XVII. MI-E DOR..., de Ciprian Antoche , publicat în Ediția nr. 2224 din 01 februarie 2017. MI-E DOR... Mi-e dor de prispa casei mele Scluptată-n lemn și învelită-n lut
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
prețul grâului pentru Europa și Levant, a doua oară prin bălțile fabuloase, preschimbate pe trei sferturi din suprafață într-o insulă agricolă depășind ca mărime suprafața de teren cultivabil a Austriei. Apoi Dunărea curge în ondulații dulci, trece să ude brâul orașului Galați, apoi merge prin păduri de tei spre Ceatalul Ismail, unde-și desface brațele pentru vărsarea în mare și merge să răcorească pământul Sciției Minor și orașul Tulcea, așezat pe horă de coline. În timpul topirii ghețarilor sau în zilele
DUNĂREA DE DORUŢA DUMITRU de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1344 din 05 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383552_a_384881]
-
ce n-am fost niciodată:Dragoste adevărată.!Valer Popean,Târnăveni... XV. STRIGÂND IUBIREA, de Valer Popean , publicat în Ediția nr. 2288 din 06 aprilie 2017. Strigând iubirea Zac la margine de rău Zgribulit de-atâta frig, Cu dorul încins la brâu Doar iubirea ta o strig, Strig într-una,obosesc Dorul tare mă apasă, Păsările-n stol sosesc În pădurile de-acasă Vântul bate,bate tare, Șoapte-n taină tot aud Din iubirea asta mare, Hrănita cu rod de dud, Zac
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383504_a_384833]
-
mă apasă, Păsările-n stol sosesc În pădurile de-acasă Vântul bate,bate tare, Șoapte-n taină tot aud Din iubirea asta mare, Hrănita cu rod de dud, Zac la margine de rău, Șoapte de iubire-aud, Cu dorul încins la brâu Adun fructele de dud. Nu mai strig,nu ma aud. Valer Popean,Târnăveni ... Citește mai mult Strigând iubireaZac la margine de râuZgribulit de-atâta frig,Cu dorul încins la brâuDoar iubirea ta o strig,Strig într-una,obosescDorul tare mă
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383504_a_384833]
-
miroase a primăvară Iar sărbătorile-s frumoase, ca nicăieri, Este locul de suflet din fiecare vară Mergând cu tălpile desculțe prin poeni. Este acolo unde cântă ciocârlia Curtea bunicilor era neîncăpătoare, Locul unde ne-am petrecut copilăria Prin nămeți până la brâu sau arșiță de soare. Este locul unde ne-am crescut copiii Și anii ni se adună-n buchete, Unde dorim să ne creștem nepoții Cu dragoste, în liniște fără regrete. Acasă este acolo unde ne-am născut, Unde ne sunt
ACASĂ... de VALENTINA GEAMBAȘU în ediţia nr. 1872 din 15 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382931_a_384260]
-
tăcerii pasc ierburi deșarte. Beau apa coclită-a uitării plângând Cu gura uscată ca floarea în vânt. E tristă mioara cu bocet în grai Străin e pământul și poarta spre rai. E apa sălcie, Păstoru-I departe, Cernită e zarea cu brâuri de moarte. Noptarea în lume e însăși un iad Din ceruri urnite luminile cad. E seară târzie, Păstorul e sus O, vino degrabă mărite Iisus. Ce sete adâncă și noapte de groază Icoana Fecioarei la schit lăcrimează. Păstorul se-ntoarce
MARIN MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/382951_a_384280]
-
moartePe malul tăcerii pasc ierburi deșarte.Beau apa coclită-a uitării plângândCu gura uscată ca floarea în vânt.E tristă mioara cu bocet în graiStrăin e pământul și poarta spre rai.E apa sălcie, Păstoru-I departe,Cernită e zarea cu brâuri de moarte.Noptarea în lume e însăși un iadDin ceruri urnite luminile cad.E seară târzie, Păstorul e susO, vino degrabă mărite Iisus.Ce sete adâncă și noapte de groazăIcoana Fecioarei la schit lăcrimează.Păstorul se-ntoarce, mireasa-I vândutăși
MARIN MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/382951_a_384280]
-
Toate Articolele Autorului Visat de băieți și fete Este mândrul Dragobete, Cu ochii cum este cerul, Al iubirii e străjerul, Și părul precum pământul Și liber cum este gândul, Frumos de nu se mai poate! E viteazul din cetate, La brâu cu o mică goarnă, Sunând alt sfârșit de iarnă. Baba Dochia-l privește Cu mult drag și se fălește Că e fiul ei și-i pare Că nu are-asemănare. Preaiubitul Dragobete, Cel mult așteptat de fete, Păsările-n plai aduce Și
DRAGOBETE de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 2232 din 09 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383124_a_384453]
-
săteanului român”, o revistă din Gherla, unde publică „Amin”, „Strigă stâncile” și „Lupii țiganului”,. În „Tribuna”, Coșbuc publică baladele de inspirație populară: „Blăstăm de mamă”, „Pe pământul turcului” „Angelina”, „Fata codrului din cetini”, „Draga mamei”, povestirile și basmele versificate: „Fulger”, „Brâul Cosânzenii”, „Izvor de apă-vie”, „Tulnic”, „Lioara”, „Rodovica”, „Crăiasa zânelor”, „Rada”, „Numai una”, „Nu te-ai priceput”. Începe să traducă „Divina Comedie”, „la care va lucra timp de peste douăzeci de ani”. Între 1886-1887, Coșbuc traduce, la „Tribuna”, peste 480 de poezii
Coşbuc – 150 de ani de la naştere „Cel care a cântat toate vitejiile neamului…” [Corola-blog/BlogPost/92418_a_93710]
-
esența lui, adică a firii. Există în poezia lui Gavril Moisa o profunzime a orizontului în care ontologic vorbind, descoperim o strânsă legătură între ceea ce este creat ca artă și trăire ca realitate: „Colinzile ning peste mine,/ Mă-ncing la brâu c-un curcubeu/ Îmi umplu trupul de lumine/ Cu pace de la Dumnezeu” ( În ajunul Crăciunului). Aici sufletul poetului vibrează la întâlnirea cu Creatorul prin intermediul colindelor, dând frâu liber imaginației prin hiperbolism și metafizic, având a revela senzații inedite cu ajutorul unui
CRONICĂ DE CARTE – GAVRIL MOISA: “ARHIPELAGUL IUBIRII” de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383187_a_384516]
-
Mi se părea că ea era Ileana Cosânzeana din basmul mămichii, iar eu eram Făt Frumos. Bățul din mână mi s-a transformat într-un paloș fulgerător, iar șuvițele ei blonde mi se păreau bucle de aur strălucitor revărsate până la brâu. Unde nu-ncepui să dau cu paloșul în fiecare băltoacă întâlnită în cale. Ca să omor balaurii care aruncau flăcări spre Cosânzeana mea. -Nu mai da cu bățul, că mă stropești! m-a certat Lisandra, aducându-mă la realitate. Am tăcut
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
2236 din 13 februarie 2017 Toate Articolele Autorului ZBOARĂ VREMEA, TRECE TIMPUL Zboară vremea, trece timpul, toate trec anume Parcă zilele-s mai scurte, parcă fug de mine; Se zoresc spre nicăieri și-și grăbesc apusul Ca o furcă-n brâu de fotă ce-i sfârâie fusul. Unde-o merge-așa grăbită, vremea poate spune? Slobodă și știrbă-n zâmbet... Mai - Gustar - Răpciune; Căci abia începe ziua, luna... anul în Gerar, Că-i sfârșitul de la Undre și-apoi Făurar. Timpul deapănă
ZBOARĂ VREMEA, TRECE TIMPUL de CIPRIAN ANTOCHE în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383267_a_384596]
-
gândea / Și-acolo ea nădăjduia. Nu după multă chibzuială / Zise: „La cadă cu dubală, Cumetre lup! Altfel, nu-i chip! / Așteaptă tu, numai un pic! La treabă cumătriță dragă, / Că ai de lucru! Nu-i de șagă!” Apoi, poalele-n brâu își pune, / Și-ncepe lemne să adune, Ațâtă focul pe-nserate / Și-ncepe a găti bucate: Face sarmale și plachie / Și alivenci cum doar ea știe; Mai face și o pască mare / Cu ouă și smântână care, De bună ce se
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
un spirit reformator. Să fii vopsit cu Gallus, să ai pene înfipte sub banderola de pe frunte, să ai arc și să scoți un uuuuuuu... care să bage în sperieți pe oricine. Uneori, tomahawk din lemn și scalpuri din cârpă la brâu. Chestii facultative. Aveam o pipă comună în care vâram iarbă uscată sau chiștoace de Naționale; în clipe de cumpănă, fumam căzuți adânc pe gânduri. Era bine. Invidioși pe noi, niște puști din strada Omega s-au făcut nemți. Cineva îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
doua armură din plăci metalice unite prin legături din piele, cu capul ascuns de un coif de luptă cilindric, după uzul cruciaților. O spadă se odihnea În teaca legată de umăr printr-o curea și două pumnale Îi străluceau la brâu. — E interzis umblatul prin oraș după stingere. Numai bandiții și hoții de buzunare se hazardează să Încalce hotărârea, și Își primesc pedeapsa la spânzurătoare. Sper că ai socotit bine urmările, continuă poetul pe un ton amenințător. Celălalt rămase fără cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care le Întrerupsese. Se lăsă În voia mișcării roților, căutând să Își destindă trupul ostenit. Biserica se ridica la cel puțin o milă la sud de râu, Într-o zonă de câmp deschis, acum ajunsă de cel de-al treilea brâu de ziduri. La Început, trebuie să fi fost o parohie pe drumul spre Roma. Afară se găseau Îngrămădite materiale de construcție, unelte de tâmplărie și scânduri. O parte din absidă fusese Încorporată În zidul noului bastion, În timp ce vechea clopotniță fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dante Încercă Încă o dată să Își elibereze mâna, Însă femeia nu cedă. — Ai descoperit chipul omului mort, mai zise ea. — Ce... — Dar omul mort nu o să-ți vorbească. Dante era deconcertat. În mod mecanic, duse mâna la punga legată la brâu și luă un bănuț de aramă. — Spune-mi despre omul mort. — El Îi va călăuzi pe cei vii. Îi va călăuzi? Încotro? — Spre tărâmul celorlalți morți. Nu ar fi trebuit să Îi descoperi chipul. Dante era deconcertat. Bătrâna se exprima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
După ce ascultase cu luare aminte vorbele tânguitoare ale lui Barzovie-Vodă, hanul cel tânăr făcu semn să se facă liniște. Tătărușii, care până atunci se tot învârtiseră în jurul înalților oaspeți împungându-i cu voioșia caracteristică vârstei, își vârâră ascultători iataganuțele la brâu. — Fraților! - glăsui tătarul, și acest cuvânt, rostit cu putere, se rostogoli ca o chezășie peste stepă. Fraților! Am ascultat aici vorbele pline de miez ale acestui preaînțelept dunărean mazilit și timpanul meu obosit de vuietul vaietelor și-ai vânturilor a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ei învățați, cinci de toți, hămăind de mama focului. Apoi aude numai patru, apoi numai trei, apoi doi și la urmă unu singur, ăl mai ăla, scheunând de ceasu morții. Se scoală Mădălina, se piaptănă, își pune ea, cătrința și brâul ăl roșu, că nu ieșea oricum, chiar lup să fi fost, se uită oleacă într-un ciob, mai netezește ici, mai îndreaptă colo și până la urmă, încălțându-și botforii, iese. Afară, cine era, așa, cam la zece-douăzeci de pași? — Ursu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în două picioare, subțirel la mijloc, vânjos în umeri și cu doi câini la subțiori. Se uită Mădălina la urs, se uită ursul la Mădălina. Ursu ca ursu, da’ nici cu Mădălina nu-mi era rușine! Era încinsă bine cu brâul, ochii-i sclipeau, trupul, cum să zic eu, parcă-i creștea... Las-o, frate, pe Mădălina asta, și spune ce-a făcut ursu! - grăi supărat Stejeran. — Păi ce să facă? Tu ce-ai fi făcut în locul lui? S-a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
până la genunchi. Dacă mai urca nițel paralizia... Vel comisul înghiți încet, apoi bău o stacană cu vin. Se simțea mai bine, mai înțelegător cu toate. Săracu’ turc. Și poate că va mai urca și paralizia lui taică-său măcar până la brâu... Episodul 88 DESPINA Pomenit-am cu câteva rânduri mai înainte de un nevinovat, dar atât de elocvent schimb de priviri între tânărul nostru călugăr și Despina, fata venerabilului vel-logofăt Samoilă. Ne îndrituim a spune că într-o cronică având avantajul perspectivei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]