659 matches
-
spre Graal. Ținându-l cu brațul întins, detectorul începu să atârne tot mai greu în mâna lui Ripley. Deodată, o luminiță începu să pâlpîie la baza ecranului. Acul de nivel tremură imperceptibil. Această mișcare nu venea de la ea. Cu inima bubuind în piept văzut tresărirea acului și fixarea lui aproape pe zeroul imprimat pe scală. Înainte de a-și avertiza colegii, se asigură că nici Brett și nici Parker nu erau la originea acestei deplasări. ― Atenție! Am o înregistrare. Mai avansă câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
dintotdeauna. În sfârșit, alături, fără martori. Destul o scânteie și gata, așteptarea va fi răsplătită, în sfârșit. În sfârșit, se afla la un pas de neverosimila clipă. Să-i spună altceva, orice, altele sunt gândurile, dulcissima, ascultă-mi pulsul dement, bubuind, ca tam-tam-ul junglei, ropotul rapid și feroce al sângelui care duduie în cinstea adoratei! Emilia nu auzea sau auzea altceva, continua să zâmbească, îngăduitoare. „Tu, tu ești diavolul! Nepăsarea și bucuria ta, nepotolite... Tu, nimfa răscoaptă, iapa în călduri. Perfectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și tot ar mai fi loc de vreo câteva cupe de cer lopătat. Fără grabă, își expune inventarul meticuloasă, cu o pauză de-o sclipire și-un zvâcnet anunțat prin aruncarea unui bolovan de tunet din bombardele învechite, pentru că, în loc să bubuie la impact, el își rostogolește fețele contondente de gresie ale cerului, stârnind fulgere ca o brichetă cu polizorul tocit. Așa cum lucrează bijutierul aurul în filigran, la fel de minuțios lucrează Toamna. Aștepți să i se sfârșească, tu o știi, calmul ăsta promițător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de muniție. Toate cinci ținteau spre diferite părți ale colegiului. Majoritatea își aveau tunurile îndreptate spre parter. Muzica deranjantă se opri subit și la fel făcură și lunetiștii, care nu mai încercau zadarnic să crape tablele noastre. O voce autoritară bubui apoi din acele boxe din care cu cinci minute înainte explodau ritmurile haotice: Aici este Armata! După codul de luptă, aveți dreptul la capitulare! Prin urmare, aveți trei minute să vă predați și să îi eliberați imediat pe piloții elicopterului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
o grădină zoologică... Luminile roșii trecură peste capota mașinii. Sirenele se opriră. Billy auzi o portavoce. — Aici poliția. Ieși din mașină imediat. Foarte încet și cu mâinile la vedere. Nu pot! strigă el. Dihania e afară! — Ieși din mașină imediat! bubui vocea. Cu mâinile sus. Billy așteptă puțin, apoi ieși, ținând mâinile sus, clipind în reflectoarele puternice ale mașinilor de poliție. Un polițist se apropie și îl împinse la pământ. Îi puse rapid cătușele. — N-a fost vina mea, zise Billy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
convinsă că am să mor. Când am văzut că nu apari... Se oprește și mă fixează preț de câteva clipe. Cred că atunci am realizat, pentru prima oară, cât de mult țin la tine. — Serios ? spun pierită. Începe să-mi bubuie inima nebunește. Am senzația că mai am un pic și leșin. — Emma, cred că ar trebui... Să ne căsătorim ? Îmi stă inima. O, Doamne. O să mă ceară de nevastă chiar aici, la aeroport. Ce-am să-i spun ? Nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
se plimbe În jurul biroului, oprindu-se când și când pentru a vorbi cu oamenii. Paul Îl conduce, face prezentările, iar blondul Îi urmează pas cu pas. — Vine ! șuieră Artemis și toți cei din biroul nostru Încremenesc. Inima Începe să-mi bubuie tare și mă fac cât pot de mică În scaun, Încercând să mă ascund În spatele computerului. Poate că n-o să mă recunoască. Poate că n-o să-și amintească. Poate că n-o să... Fuck. Se uită la mine. Văd licărul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
roagă mult să-i duci... Mijește ochii la hârtie. Dosarul Leopold la el la birou. A zis că știi tu despre ce vorba. Dar că, dacă nu-l găsești, nu e nici o problemă. Mă holbez la ea, și inima Îmi bubuie să-mi sară din piept. Dosarul Leopold. Era doar o scuză ca să scăpăm un pic de la birou... E un cod secret. Vrea să mă vadă. O, Doamne. O, Doamne. N-am fost În viața mea mai Încântată și mai surescitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Să ce ? Întreb, un pic prea repede. Știu că probabil Încă suferi destul de mult, spune cu Înțelegere. Dar mă gândeam. Se oprește pentru un moment care mie mi se pare că durează cât o eternitate și simt că inima Îmi bubuie tare, aproape lipindu-mi-se de coaste. Poate accepți să luăm masa Împreună În oraș, la un moment dat ? M-a invitat În oraș. M-a invitat În oraș. Aproape că nu-mi mai pot mișca gura. — Da, zic Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Întrerupându-mi gândurile. Connor ? Tresar ușor stresată. Și iată-l că vine, neanunțat, și se apropie de biroul meu cu o expresie rănită pe față. Ce face aici ? Oare a aflat ceva despre mine și Jack ? Inima Începe să-mi bubuie tare și-mi Împing stresată scaunul spre spate. L-am mai zărit de câteva ori prin clădire, dar e prima oară când ne vedem față În față, de la despărțirea noastră. — Bună, zice. — Bună, Îi răspund jenată, după care se așterne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
simt că mă trece un nou val de spaimă. E ora unu. Fix. E timpul să mă duc și să fac sex. Mă ridic și fac câteva Întinderi, pentru orice eventualitate. Apoi trag aer În piept adânc și, cu inima bubuindu-mi să-mi spargă pieptul, pornesc către casă. Tocmai am ajuns la marginea peluzei, când o voce stridentă de femeie Îmi străpunge urechea. — Uite-o ! Emma ! Heei ! Vocea Îi seamănă cu a mamei. Ce chestie ! Mă opresc scurt și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
croșetate. O, Doamne. O, Doamne. Ce-am făcut ? I-am dezlănțuit latura de psihopată pe care nu i-a mai văzut-o nimeni niciodată. Poate c-o să bage croșeta În mine, Îmi trece un gând nebun. — Katie, spun, cu inima bubuindu-mi. Katie, te rog frumos, ascultă-mă. N-am vrut niciodată... N-am zis niciodată... — Emma, nu te mai obosi. Ridică o mână. N-are nici un rost. Știm amândouă care e adevărul. — S-a Înșelat ! zic repede. A Încurcat borcanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mă privesc fără nici o expresie. — Ei, nu contează. N-are nici o importanță. Îmi eliberez mâna și iau o gură de cappuccino, după care ridic privirea. Și aproape Îmi stă inima. În ușa cafenelei se află Jack. DOUĂZECI ȘI DOI Îmi bubuie inima să-mi sară din piept, când Îl văd dincolo de ușile de sticlă. Întinde o mână, ușa face ping și iată-l, a intrat În cafenea. În timp ce vine spre masa noastră, simt un val puternic de emoție. Ăsta e bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
că le-am zis. Încercam... Încercam să spun cu totul și cu totul altceva... Să conturez o anume imagine... Ridică privirea. Emma, sunt sigur că știi că n-am vrut să spun că... — Te mai Întreb o dată ! zic, cu inima bubuindu-mi. Ce-ai căutat În Scoția ? Se lasă liniștea. În clipa În care Îi Întâlnesc privirea, știu că n-o să-mi spună nimic. Știe cât e de important răspunsul lui pentru mine și, totuși, n-are de gând să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
persoane care ne pot ajuta să obținem mai multe informații. Îmi face cu ochiul. Discret. — Detectivi particulari ? spune Lissy uluită. Vorbești serios ? — Și, după ce aflăm, facem public tot ce-am aflat ! Mami are contacte la toate ziarele... Simt că-mi bubuie creierii. Chiar vorbesc serios ? Chiar mă gândesc la modul serios să mă răzbun pe Jack ? — Un loc foarte bun de unde putem Începe sunt coșurile de gunoi, adaugă Jemima pe un ton expert. Poți să dai peste tot felul de lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Asta Înseamnă că răspunsul tău e da ? nu mă las. Întreaga asistență amuțește. Toată lumea Îi așteaptă răspunsul. — Of, pentru numele lui Dumnezeu, spune, dându-și ochii peste cap. Bine ! Te promovez. Mai vrei ceva ? — Nu, mă trezesc spunând, cu inima bubuindu-mi din ce În ce mai tare. Dar vreau să-ți spun ceva, Paul. Eu ți-am spart cana cu Campionatul mondial de fotbal. — Poftim ? Rămâne perplex. Îmi pare foarte rău. Am să-ți cumpăr alta. Mă uit Împrejur, la colegii mei, care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
de ponei ? — Nu am nici o geantă Miu Miu din piele de ponei ! mi-o Întoarce triumfătoare. Am o geantă Fendi din piele de ponei ! E nebună. Nebună de legat. — Ce-ai făcut, Jemima ? Îngaim. Spune-mi ce-ai făcut. Îmi bubuie inima să-mi sară din piept de teamă. Te rog, Doamne, să nu-mi spună că i-a zgâriat mașina. Te rog. — Ochi pentru ochi, Emma ! Omul ăla te-a trădat la modul cel mai oribil, și ai să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
aș putea lua totul de la capăt... Deodată, aud un fel de scârțâit. Ușa se deschide Încet. Mijesc ochii, făcând eforturi pentru a vedea În Întuneric. În sală intră o silueta, care se oprește. Fără să vreau, inima Începe să-mi bubuie cu o speranță de nesuportat. E Jack. Trebuie să fie Jack. A venit să mă vadă. Urmează o tăcere lungă, sfâșietoare. Sunt Încordată la maximum de stres. De ce nu spune nimic ? De ce nu vorbește ? Vrea să mă pedepsească ? Așteaptă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
abia o observasem. Poate spusese directorul vreodată: A venit toamna. în timpul acesta răsfoia distrat Cugetările lui Pascal. Și eu îi răspundeam: Da, acum e toamnă. Mai mult nimic. Dar aici, sus, pe vârful Avei, toamna lovește cu o forță înspăimântătoare. Bubuie și tună deodată, cu aceeași energie ca uraganul ori cutremurele, rupe, sfâșie, aruncă și distruge cu o furie aproape paternă, vine de sus și umple spațiul cu frunze și crengi și plante smulse din rădăcină - de exemplu parpian - și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
pe care o atinsese - sau cel puțin așa credea acum. Făcu totuși câteva încercări de a-și câștiga existența într-un mod rezonabil. Solicită un post de profesor la una dintre numeroasele școli de limbi străine din oraș. Deși tunurile bubuiau încă dincolo de granițele Franței, centrele Berlitz și altele de același tip cunoșteau un succes uriaș: mulți soldați din diverse țări erau dornici să învețe franțuzește pentru a lua locul turiștilor din vremurile de pace. Îl primi un bărbat fercheș, slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
fiecare zi când se întoarce acasă cu autobuzul, își încrucișează degetele grăsuțe și se roagă să fi plecat colegele ei de apartament, se roagă pentru puțină liniște și pace, pentru ocazia să fie singură. Dar cum deschide ușa, aude muzica bubuind în sufragerie, le aude chicotelile ce le punctează conversația, și cu inima înghețată, își bagă capul pe ușă. ― Bună, le spun eu fetelor, care stau câte una pe fiecare canapea, făcând schimb de bârfe. Vrea cineva o ceașcă de ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
am fost niciodată, dar unde mi-am dorit mereu să merg - și vreau să știu totul despre viața lui. Vreau să știu dacă trăiește cu adevărat într-o lume a nisipurilor de aur, a palmierilor și mașinilor decapotabile, din care bubuie ritmuri de rock-and-roll. ― Într-o casă frumoasă! Tu în ce fel de casă locuiești? ― Nu e una prea drăguță. Era să-mi cumpăr una anul trecut, Doamne, iartă-mă că mă pun din nou în locul lui Geraldine -, dar faza a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
slăbesc pentru mine. ― A, apropo, spune Sophie, în timp ce urc scările. A sunat Ben. Numărul lui e lângă telefon. Totul se oprește doar pentru câteva secunde, dar în acele câteva secunde nu-mi mai aud decât bătăile inimii mele, care-mi bubuie în urechi, iar când revin pe pământ, totul în jurul meu începe să se rotească cu viteză. Ridic receptorul, iar când Ben răspunde la capătul celălat, eu - ființă ridicolă ce sunt - aproape că rămân fără suflare. ― Ben? spun, și încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
glas sugrumat de emoția trăirii momentului... În acea clipă, s-a auzit comanda: ― Drepți! Pentru onor, prezentați arm’! Un singur țăcănit a adus armele în cea mai frumoasă poziție „pentru onor”. ― Drum bun, ostași! ― Să trăiți, domnule locotenent colonel!!! - a bubuit ca niciodată răspunsul celor concentrați... Comandantul a rămas pentru câteva clipe cu privirea asupra lor. Parcă n-ar fi vrut să plece pur și simplu... Îi deveniseră dragi acești oameni, care străbătuseră deja o bună parte din drumul vieții... Nu știu cum
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
a întors spre mine ochii aceia de un albastru ireal care parcă sclipeau. Colțurile gurii sale minunate se ridicaseră într-un zâmbet ușor. —Cum îți merge? Stai jos. Eram așa de fericită că nu trântise cartea pe masă și nu bubuise „Ce-i?“, încât am început să radiez. Vrei să-mi arăți ceva? l-am întrebat. — Normal, a zis el râzând puțin. Mi-a surâs norocul. Eram roșie la față și mă fâstâcisem în asemenea hal că nu-mi trecea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]