827 matches
-
de însemnări disparate, disperate. Îi vorbesc știind că eu încă stau în ușa „Gambrinus“-ului, ezitând dacă să intru și să mă apropii de masa mea, la care cei doi orbi continuă să-și lingă, rând pe rând, urechile. Stau buimac în ușa berăriei, luptându-mă încă, detașat, dezinvolt, știind totuși că biruința este de partea mea. Stomacul se mai crispează încă, mai mult dintr-o inerție a încrâncenării de a mă deranja, de a mă scoate din sărite, știind și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
regretele văd cum vin și pleacă în mine fără durere, poate și eu, pentru ea, sunt un ins oarecare al unor dimineți când crede că-i prezic ceva din ziua ce va urma... Azi-noapte a fost cutremur. M-am trezit buimac, ușor speriat din somn. Tocurile ușilor scârțâiau, din bucătărie se auzeau clinchet de pahare și zgomotul unor linguri lovite. Am adormit târziu, nu din temere, ci din cauza somnului stricat. M-am gândit doar - cu ușoară intenție de a rememora - la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ieși. Știi doar că trebuie să fugi cât mai departe, să te ferești din calea Morții, să te ascunzi, să te ghemuiești, să te pitești în tine, uitând, uitând, uitând. Acum, când scriu, mă văd ieșind din restaurantul „Cișmigiu“, privind buimac lumea din stația troleibuzelor și, fără a mai gândi ceva, zorind spre „Gambrinus“. Trec pe lângă mine - cel încă rămas în ușă, ezitând să se ducă la masa sa, cu cei doi orbi lingându-și obrajii - și mă reped pe scărița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în buimăceala unor noi și noi dimineți în care alții și alții își pierd nu doar servietele cu cheile de la case, ci își lasă în ele trecutul lor tot abandonat, nemaidorind întoarceri, nemaidorind alte poveri decât ale unei nesfârșite, tembele, buimace, nesfârșite râvniri de zori. Simt în jurul meu o lume incertă. Ancorată într-un trecut (nu neapărat temporal!) fad, fără dimensiuni, fără contururi. O lume uitată, ca un fel de floare de buboi, în mijlocul alteia, care se naște acum. Buboiul încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am repetat de câteva ori înciudat în ușa „Gambrinus“-ului, de parcă mă răzbunam pe omenire pentru că îmi furase sau rătăcise servieta, pentru că pitise în cine știe ce afurisit de gang biroul acela al obiectelor pierdute prin mașinile I.T.B.-ului, lăsându-mă așa, buimac, doar cu sete de răzbunare și, mai ales, de a bea una sau două halbe gulerate. Scrisesem o povestire despre un cal care se-ntoarce de pe front în satul și în ograda povestitorului, copil crescut odată cu calul. Peste ani, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mă cu neînțeleasa putere a așteptărilor, cu tainica putere venită din afara ta de a te ridica din prăbușire și de a porni iarăși spre departele chemător din zarea neștiutului. Atunci, în miez de noapte, la stopul de la „Gambrinus“, stăteam doar buimac, nehotărât ce să fac. Nu treceau autobuze, nu se zăreau taxiuri, nici o mașină particulară. Mersesem mult pe jos. Obosisem și, în ger, mă moleșeam tot mai mult, un fel de somn amăgitor cu care te-ademenește înghețul. O Dacie neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dimineață de demult, într-un alt timp parcă, într-o altă viață, probabil, dimineață oarecare acum, în coborâre, urcasem Bulevardul, tot pe-acolo, cu Ester la braț. Râdeam sub fulgii care în mod sigur numai pentru noi cădeau. Nepăsători și buimaci urcam pe Bulevard spre niciunde, de parcă și pe noi ne adusese chiar atunci cine știe ce rotocol de fulguire pe Pământ și îi descopeream minunile. Apoi mi-am amintit de alte și alte nopți de demult, în care, tot așa, Conți venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
berăriei, ezitând dacă să intru sau nu, să mă așez la masa mea, unde cei doi orbi încă își ling urechile. Mă voi așeza sau nu indiferent îmi este acum. Pot sta așa tot restul acestor pagini, acolo, în ușă, buimac de ciuda că mi-am pierdut servieta aceea afurisită în care erau nu doar cheile de la ușa garsonierei mele, ci și povestirea prietenului meu. Și o altă povestire a mea, pe care îmi va fi dat să mi-o amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vise-n buzunar Dar n-am habar în a le scrie Și sunt actorul cabotin Ce-și uită replica pe scenă Sunt taurul și sunt ucis Hebdomadar într-o arenă Un pictor parkinsonian Ce-împroașcă pânza cu vopsele, Un astronom buimac, miop, Holbându-se pierdut la stele Sun fals precum o tobă spartă Sunt putred ca un măr stricat, Ratarea unei lumi banale În mine parcă-am adunat Să fugi dacă îți ies în cale Din fața mea să te ferești Și
Autoportret. In: Gânduri şi doruri by Bogdan NEDELCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/509_a_840]
-
retezat cu câteva degete mai sus de genunchi și stătea neclintit În fața lui Noimann, ținându-și mâinile la spate. Privindu-l, lui Noimann Îi reveniră În minte versurile unui cunoscut poet austriac, ce sunau astfel: „Colindă prin lume un genunchi buimac e un genunchi și-atât; nu e nici cort, nu-i nici copac, e un genunchi și atât...” În fața lui Noimann nu se afla Însă doar un simplu genunchi de infanterist, ucis cândva În război, ci un picior care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
scenă). CORTINA ACTUL III (Cortina se ridică încet. Decorul reprezintă iatacul Domniței. Aceasta doarme în patul ei. Iepurașul alb stă lângă ea. De afară se aud strigăte și goarne de alarmă. Iepurașul sare speriat.) Iepurașul: Domniță, domniță... Domnița: (trezindu-se buimacă) Ce e iepurașule, de ce mă trezești din somn? Iepurașul: Nu știu ce se întâmplă afară...Mi-e frică, auzi ce strigăte, ce sunete de goarnă... Domnița: (alarmată și ea) Dar ce-o fi? Iepurașul: Ah, de ce nu sunt eu acuma într-o
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
țuica mai tare! — Io, bre, să-io sară ochii... — Ai, mă, nu te mai jura, nu vezi că miroase a mămăligă arsă? Cei de pe margine râd. Al dracu’, moș Anton, pe toate le știe! Gavrilă intră și el cu figura Încă buimacă de somn, dar suficient de montată pentru ca toți să-i observe și furia. — Ce-i mă Tudore, tu-ți paștele mă-ti, vrei să-mi strici cazanul? Îi arde imediat două palme seci numitului Tudor, care-i totuși mai În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
apă pe foc și ia o cârpă să desfacă țeava fierbinte de cupru din lăcașul ei de deasupra cazanului. Aburi tari de alcool se răspândesc prin Încăpere și afară, unde șoferul ambulanței Îi simte și el și se trezește. Apare buimac În ușă și nu Înțelege de ce proprietarul cazanului toarnă apă rece cu furtunul pe boasca abia dată În fiert. Tudor Îl lovește când iese pe ușă Înjurând și șoferul Îl Întreabă jovial: — Ce-ai, bre, nea Tudore? Popescu iese și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
trebuie să reconstruiesc lumea. Știu că e mult mai comod să lași divinitatea săți ofere una gata făcută, tu doar so ajustezi, dar asta-i alegerea mea, să fiu zidar, nu chiriaș! Ei, tocmai în zorii unei zile, cînd încă buimac îmi regrupam amintirile în spatele intențiilor, i-am văzut! Scunzi, crăcănați, colorați diferit și îngreunați de zeci de aparate. Într-un cuvînt, dezgustători! Își zgîiau ochii mici, bilobați înspre noi... După un timp, doi dintre și-au făcut curaj și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
sub ochii noștri? Și n-a pierit bucuria și veselia din Casa Dumnezeului nostru? 17. S-au uscat semințele sub bulgări; grînarele stau goale, hambarele sunt stricate, căci s-a stricat semănătura! 18. Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci nu mai au pășune; chiar și turmele de oi suferă! 19. Către Tine, Doamne, strig, căci a mîncat focul islazurile pustiei, și para focului a pîrlit toți copacii de pe cîmp! 20. Chiar și fiarele cîmpului se îndreaptă doritoare către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85102_a_85889]
-
Nimic din dragostea ce ne-nsoțea la pas, Nimic nici din sărutul ce-l punea pe pleoape, Nimic dintr-un nimic, cu-atâta ai rămas. Se năruie-n durere munții de iluzii, Se-neacă în noroiul scurs în urma lui Te trezești buimac prin multele confuzii, Cu gândul sfârtecat și gustul amărui. îți amintești? îți amintești? Râdeau cireșii-n floare, Crud înverzise iarba pe răzoare Când ai plecat să-ți cauți fericirea Mi-a plâns tăcută-n urma ta, privirea. Sângerând, se scuturau
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
mai gol. Trecând prin sită pulberea stelară Tot colectând pepite de meteoriți, Mi-ai apărut în infinita seară Mireasă boreală, vrând să te măriți. M-am îmbătat pe loc fără idee Trăgând o dușcă din trăscăul selenar Având itinerar Calea Lactee Buimac pe o orbită fără vreun habar. Azi îi schițez timid la timp cadastru Să reușesc să-l îngrădesc cât mai ușor, Când voi putea să-ți dau în dar un astru, Atunci, poate voi vrea cu tine să mă nsor
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ușa din dreapta și ceri să-ți puie ștampila.” În povestire urma ceva nedeslușit apoi glasurile se pierdură. Din nou, pe o pală de vînt, sosiră cu putere și mai mare. Mergînd de a hoarța prin noroi, un flăcău cu privirile buimace traversa șoseaua. Bucuros, unul din glasuri îl strigă: - Ce-i, Petrache, ai căzut? - Noah! - Te-ai îmbătat, măi!... Încă nu contenise ploaia cînd s-a lăsat întunericul. După ce a șters cu ziar funinginea de pe steclă, lelea Ghența mi-a adus
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Kanbei se duse la Templul Jihoin. Privi în camera lui Hideyoshi și constată că dormea. Lampa se stinsese, cu uleiul consumat. Kanbei îl trezi pe Hideyoshi și-i spuse: — Stăpâne, se luminează de ziuă. — E dimineață? întrebă Hideyoshi, ridicându-se buimac. Kanbei îi descrise imediat întâlnirea cu Ekei. Hideyoshi se încruntă, dar se sculă repede din pat. Pajii îl așteptau la intrarea băii, cu apă pentru toaleta de dimineață. — Imediat ce mănânc, voi face un rond al taberei. Aduceți-mi calul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să nu mai existe împreună sub același cer. — Du-te acasă. Ajunge. Gesticulând cu bărbia, îi ordonă bătrânului să plece, dar Kumohachi păreau lipit de podea cu pastă de orez. — Ce? Aveți de dat vreun răspuns? întrebă el, privindu-l buimac pe Katsuie. — N-am nici un răspuns de dat! Nici un răspuns! Spune-i lui Hideyoshi doar că ne vedem când ne-întâlnim. Cu această remarcă de despărțire, Katsuie se întoarse și porni pe coridorul îngust, spre citadela interioară. Kumohachi o luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întâi așezați, apoi în picioare și, în sfârșit, umblând de colo-colo, războinicii din jurul lui Katsuie nu se putuseră calma câtuși de puțin. Ordinele lui le fuseseră transmise de câte două-trei ori, dar răspunsurile rămăseseră neclare. — De ce sunteți toți așa de buimaci? întrebă Katsuie, dojenindu-i pe cei din jur. Liniștiți-vă! Părăsirea posturilor de luptă și răspândirea de zvonuri și de bârfe nu fac decât să-i deruteze și mai mult pe oamenii noștri. Oricine comite asemenea fapte va fi aspru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Cred că în cazul meu a fost vorba de faptul că abia mă mutasem cu casa și nu aveam nici un prieten. Și la mine la fel. Și tu te mutaseși de curând? Nu. Preț de câteva secunde, ne-am privit buimaci. Luke nu știa dacă să-mi plângă de milă, să râdă sau să-mi dea un sfat. Apoi, din fericire, amândoi am izbucnit în râs uitându-ne unul la altul, legați, înlănțuiți de hohotele de râs. în următoarele două ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și mă alungau spre margine. A fost o imprudență textul pe care l-am difuzat. Risc prea mare. Puteam să dispar, cu totul. Atunci, în momentul dinaintea căderii, mi s-a întins o mână. O gheară, adică. M-am agățat. Buimacă, înrăită, sălbatică... Tovarășul Popescu. Tovarășul Orest Popescu. M-a salvat, apoi mi-a oferit chiar un serviciu, un salariu. Se crispa, în întuneric, mâna luneca, se prindea de colțul mesei, al patului. O primejdie haotică, pe care nu voia s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
clipă! Tocmai pentru că: gratuită, zadarnică, puerilă, vinovată, fictivă. Pentru că pentru că pentru că... Prin urmare: nici o amânare în plus! Va porni imediat, chiar atunci. În răspăr! In răspăr, în răsfăț, în răzbunare. Acțiunea: imediata, în chiar aceeași dimineață. Se trezise demult, moolesit, buimac.. A des-închis ochii, a întins mâna spre deșteptătorul care nu sunase. Mâna a tremurat pe conturul ceasului, a recăzut lângă cearșaful boțit ghem pe dușumea, la marginea patului. Dormise gol, dezvelit. Își amintea că noaptea ieșise, parcă, pe pragul casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
repede. Hai, gândește‑te la ceva haios. Simt al umorului britanic. Ăă... Monty Python? Victor Meldrew? — Nu‑mi vine să cred! mă aud exclamând. Îhm... ăsta‑i un fost‑papagal! Râd zgomotos, și Judd și Kent schimbă între ei priviri buimace. Exact atunci vine cafeaua. În fine, eu am cafea, Kent bea ceai englezesc pentru micul dejun, iar Judd bea o infuzie ciudată de plante, pe care i‑a dat‑o chelnerului să i‑l facă. — Ador ceaiul, zice Kent, zâmbindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]