KorAP: Find »[drukola/base=bunăstare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...471 >

11,764 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756

o societate liberă, guvernul să nu asigure tuturor cetățenilor o protecție împotriva lipsurilor prin intermediul asigurării unui venit minim, sub care să nu coboare nimeni".19 De asemenea, în Theory of Justice, John Rawles 20 afirmă că bunăstarea societății de-pinde de bunăstarea individului care o duce cel mai rău. Dar stabilirea unei funcții reale de bunăstare socială, adică determinarea, curbelor de indiferență socială necesare pentru determinarea optimului general este cu neputință. Instrumentele economiei neoclasice pot reprezenta doar un mod util de rezumare

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
asigurării unui venit minim, sub care să nu coboare nimeni".19 De asemenea, în Theory of Justice, John Rawles 20 afirmă că bunăstarea societății de-pinde de bunăstarea individului care o duce cel mai rău. Dar stabilirea unei funcții reale de bunăstare socială, adică determinarea, curbelor de indiferență socială necesare pentru determinarea optimului general este cu neputință. Instrumentele economiei neoclasice pot reprezenta doar un mod util de rezumare și evaluare a efectelor politicilor alternative, cu evidențierea limitelor acestora. Nu se pune în

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
puțin la fel de eficientă ca cea privată, acționînd, în plus, acolo unde piața este neputincioasă, avînd în spate un Stat puternic și binevoitor, devotat interesului public, bine informat și înzestrat cu instrumentele de politică economică necesare asigurării performanțelor economice și ameliorării bunăstării sociale. Principalul instrument de acțiune era politica fiscală, cu accent pe stimularea cererii, reușindu-se aproape trei decenii rate ridicate de creștere economică, un grad de ocupare satisfăcător și bugete relativ echilibrate. În anii '70, însă, liberalizarea cursurilor de schimb

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
vînzării și a exclusivității, adică absența interferențelor de tipul efectelor externe. Or, costul social reprezintă în mod cert o degradare a dreptului de pro-prietate privată. Originalitatea acestei noi abordări rezidă în faptul că ea nu justifică chestiuni cum sunt economia bunăstării sau intervenția economică a Statului. Configurația în care există carențe ale pieței relevă pur și simplu o absență sau o degradare a dreptului de proprietate, iar acesta trebuie restaurat, refăcut. Indemnizarea preventivă a unui poluator potențial de către cei care-i

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
deficite bugetare cronice, insuportabile. A fost restrîns numărul de obiective non-comerciale, reduse costurile, introduse noi norme și noi criterii de evaluare a performanței. Astfel, a fost introdus indicatorul numit "beneficiu public", pentru a reflecta contribuția netă a întreprinderii publice la bunăstarea socială: Bp = BpN +Id + Cf VfS +A +CAS, unde: BpN = beneficiul privat net (similar profitului net din întreprinderile private); Id = impozitele directe plătite de întreprinderea publică; Cf = cheltuieli financiare; Vf = venituri financiare; S = subvenții primite; A = amortizarea activelor fixe; CAS

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
calitatea și, bineînțeles, prețul respectivelor servicii. Cel mai mare obstacol în calea eficientizării serviciilor publice este ingerința politicului, care a dezvoltat o întreagă mitologie a Statului binevoitor și omnipotent, creînd din piața liberă și sectorul privat demoni periculoși, vampiri ai bunăstării generale. Dar, în mod real, concurența în acest domeniu este greu de creat, există cu alte cuvinte și obstacole obiective. Este greu să apară suficienți furnizori de servicii publice pentru a impune concurența. Apoi, un mediu concurențial amenință stabilitatea locurilor

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
au separat sectorul întreprinderilor de bunuri și servicii publice de funcția publică (administrația propriu-zisă) și l-au introdus în logica acțiunii economice: drepturi private decizii private de alocare a resurselor piețe concurențiale prețuri corecte ajustări la modificările cererii. Retorica maximizării bunăstării sociale a fost înlocuită cu cea a maximizării bunăstării individuale, care a impus sectorului public un nou model de dezvoltare. Principalele caracteristici ale întreprinderilor private și ale celor publice, cu diferențele lor și cu posibilitățile de translare a activităților din

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
de funcția publică (administrația propriu-zisă) și l-au introdus în logica acțiunii economice: drepturi private decizii private de alocare a resurselor piețe concurențiale prețuri corecte ajustări la modificările cererii. Retorica maximizării bunăstării sociale a fost înlocuită cu cea a maximizării bunăstării individuale, care a impus sectorului public un nou model de dezvoltare. Principalele caracteristici ale întreprinderilor private și ale celor publice, cu diferențele lor și cu posibilitățile de translare a activităților din sectorul privat în cel public sunt prezentate în tabelul

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
moar-tea și impozitele. Acest "fatalism mioritic" trecut de Canalul Mânecii a hrănit creșterea prin impozite, Welfare-State-ul și, ulterior, i-a săpat desigur groapa, pentru că nu-i așa? orice masă se plătește. În condițiile în care sectorul public nu oferă decât iluzia bunăstării sociale (vezi remarcabila lucrare în domeniu a profesorilor ieșeni Vasile Ișan și Vasile Cocriș, publicată la Editura Ankarom), trebuie identificate alte mijloace, eventual mai inteligente, de a ne asigura și susține dezvoltarea durabilă. Ele nu pot rezulta decât din logica

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
și finanțarea publică a unor proiecte; dezvoltarea economică ce generează cheltuieli mai mari; creșterea venitului național; creșterea așteptărilor populației; extinderea dreptului de vot la categorii de populație ce solicită o implicare mai mare a statului în rezolvarea problemelor; instituirea statului bunăstării (Welfare-State); socialismul, ca doctrină politică și economică; naționalizarea unor firme private; știința și noua tehnologie; crearea organizațiilor supranaționale (ONU, NATO, UE ș.a.); ajutorul extern acordat țărilor subdezvoltate; creșterea complexității economice naționale, ceea ce presupu-ne creșterea funcțiilor de coordonare și reglementare ale

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
autolichidează, se recuperează de la beneficiarii bunurilor și serviciilor finanțate cu bani publici (Ex.: cheltuieli pentru întreținerea imobilelor închiriate); b) cheltuieli reproductive, care contribuie la creșterea venitului național (Ex.: cheltuieli pentru sănătate, proiecte economice etc.); c) cheltuieli ce au ca scop bunăstarea imediată, incluzînd în principal cheltuielile de transfer (către comunități sau instituții, cu titlu definitiv); d) cheltuieli neproductive, care constituie o risipă de resurse; e) cheltuieli prezente pentru economisirea unora viitoare care se amortizează pe termene lungi (Ex.: cheltuielile de educație

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
nefiind o soluție durabilă, căci se confruntă rapid cu problema rutinizării. Și, mai ales, să nu uităm că există în astfel de cazuri riscul alunecării în totalitarism. Hitler și Mussolini, de pildă, nu erau lipsiți de charismă. 4.2. Economia bunăstării și alegerilor colective Economia bunăstării se preocupă de identificarea condițiilor în care se poate asigura maximum de satisfacție indivizilor care compun societatea. Într-un prim timp, teoria neoclasică demonstrează că piețele perfect concurențiale conduc la o alocare optimală a resurselor

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
se confruntă rapid cu problema rutinizării. Și, mai ales, să nu uităm că există în astfel de cazuri riscul alunecării în totalitarism. Hitler și Mussolini, de pildă, nu erau lipsiți de charismă. 4.2. Economia bunăstării și alegerilor colective Economia bunăstării se preocupă de identificarea condițiilor în care se poate asigura maximum de satisfacție indivizilor care compun societatea. Într-un prim timp, teoria neoclasică demonstrează că piețele perfect concurențiale conduc la o alocare optimală a resurselor, în sensul accepțiunii lui V.

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Pareto, pe care economia neoclasică își fondează propunerile normative nu este decît unul de eficacitate. El permite eliminarea soluțiilor neeficace, dar nu ne spune nimic în privința alegerilor între mai multe soluții eficace, ce se disting printr-o repartiție diferită a bunăstării între indivizi. Or, analiza economică este incapabilă de a defini repartiția "bu-nă", exceptînd un criteriu obiectiv de dreptate. Optimul social fiind, deci, indefinibil a priori, s-ar dori căutarea procedurilor democratice de decizie care să reușească agregarea preferințelor indivizilor, pentru

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Un efect extern se produce atunci cînd decizia unui individ modifică în mod direct nivelul de satisfacție al altuia sau altor indivizi, în afara procesului de schimb pe piață. În cazul efectelor externe negative, acțiunea unui agent diminuează în mod direct bunăstarea altor membri ai colectivității. De exemplu: o uzină care deversează deșeurile într-un rîu, sau eliminarea masivă de gaze toxice în atmosferă, sau vecinul care exersează la saxofon la miezul nopții, sau individul care se urcă beat la volan, eventual

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
educație. E, într-adevăr, mai agreabil pentru anturaj să se afle în compania unui individ curat, cultivat, care știe să se protejeze împotriva maladiilor contagioase. Ridicarea nivelului de educație a unui individ îi ameliorează productivitatea, deci și contribuția sa la bunăstarea colectivă crește. La fel, un individ sănătos este mai prezent, mai performant, mai eficient. Problema economică vine din faptul că, în prezența efectelor externe, mecanismul pieței concurențiale nu permite atingerea optimu-lui paretian. Într-adevăr, în deciziile lor, indivizii nu țin

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
există distorsiuni inevitabile în anumi-te sectoare, trebuie, în general, noi distorsiuni corectoare în celelalte sectoare, pentru a ține seama de costul de oportunitate pentru colectivitate. 4.2.2. Imposibila definire a unui optim social 4.2.2.1 Problema repartiției bunăstării Analiza economică încearcă deci să identifice condițiile unei alocări eficace a resurselor și necesitatea unei intervenții publice pentru restaurarea eficacității în caz de neajunsuri ale piețelor. Dar pentru căutarea maximului de eficacitate (în sens paretian) nu este suficient a determina

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
optime. Într-adevăr, criteriul lui Pareto nu permite izolarea unei soluții optime, ci a unui ansamblu de soluții efica-ce, între care trebuie ales. În plus, permite eliminarea alegerilor evident ineficace, ca și cazurile în care este încă posibil să ameliorezi bunăstarea tuturor sau bunăstarea cutărui sau cutărui individ, fără a o deteriora pe a celorlalți. Dar, odată eliminate alegerile ineficace, rămîne de realizat justa repartiție a bunăstării între indivizi (sau grupuri de indivizi). O teorie eco-nomică ghidată de căutarea alocării eficace

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
criteriul lui Pareto nu permite izolarea unei soluții optime, ci a unui ansamblu de soluții efica-ce, între care trebuie ales. În plus, permite eliminarea alegerilor evident ineficace, ca și cazurile în care este încă posibil să ameliorezi bunăstarea tuturor sau bunăstarea cutărui sau cutărui individ, fără a o deteriora pe a celorlalți. Dar, odată eliminate alegerile ineficace, rămîne de realizat justa repartiție a bunăstării între indivizi (sau grupuri de indivizi). O teorie eco-nomică ghidată de căutarea alocării eficace a resurselor nu

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
eliminarea alegerilor evident ineficace, ca și cazurile în care este încă posibil să ameliorezi bunăstarea tuturor sau bunăstarea cutărui sau cutărui individ, fără a o deteriora pe a celorlalți. Dar, odată eliminate alegerile ineficace, rămîne de realizat justa repartiție a bunăstării între indivizi (sau grupuri de indivizi). O teorie eco-nomică ghidată de căutarea alocării eficace a resurselor nu poate răspunde la această chestiune, și aceasta pentru că îi lipsește un veritabil criteriu al optimului social, sau al justiției sociale (Fata morgana). Teoria

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
publice, dincolo de o triere tehnică prealabilă între un ansamblu de ale-geri eficace și un ansamblu de alegeri ineficace. Există economiști care au încercat, desigur, să depășească acest impas, dar toate tentativele au ajuns în impas. 4.2.2.2. Funcția bunăstării sociale a) Funcția Bergson-Samuelson Abram Bergson (în 1938) și Paul Anthony Samuelson (în 1947) arată că imposibilitatea determinării alegerilor publice optime nu poate fi rezolvată decît adăugînd modelului microeconomic o funcție a utilității colective, sau a bunăstării sociale (F.B.S.). Această

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
2.2. Funcția bunăstării sociale a) Funcția Bergson-Samuelson Abram Bergson (în 1938) și Paul Anthony Samuelson (în 1947) arată că imposibilitatea determinării alegerilor publice optime nu poate fi rezolvată decît adăugînd modelului microeconomic o funcție a utilității colective, sau a bunăstării sociale (F.B.S.). Această funcție, desemnată în mod obișnuit prin litera W (de la welfare = bunăstare), reprezintă preferințele colectivității referitoare la repartiția bunăstării între indivizi. W este funcție de utilitatea (satisfacția) fiecăruia dintre cei n indivizi ce compun societatea: W1,W2 (U1,U2

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Anthony Samuelson (în 1947) arată că imposibilitatea determinării alegerilor publice optime nu poate fi rezolvată decît adăugînd modelului microeconomic o funcție a utilității colective, sau a bunăstării sociale (F.B.S.). Această funcție, desemnată în mod obișnuit prin litera W (de la welfare = bunăstare), reprezintă preferințele colectivității referitoare la repartiția bunăstării între indivizi. W este funcție de utilitatea (satisfacția) fiecăruia dintre cei n indivizi ce compun societatea: W1,W2 (U1,U2,...,Un) Frontiera lui Pareto Această funcție operează un clasament între toate repartițiile posibile și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
determinării alegerilor publice optime nu poate fi rezolvată decît adăugînd modelului microeconomic o funcție a utilității colective, sau a bunăstării sociale (F.B.S.). Această funcție, desemnată în mod obișnuit prin litera W (de la welfare = bunăstare), reprezintă preferințele colectivității referitoare la repartiția bunăstării între indivizi. W este funcție de utilitatea (satisfacția) fiecăruia dintre cei n indivizi ce compun societatea: W1,W2 (U1,U2,...,Un) Frontiera lui Pareto Această funcție operează un clasament între toate repartițiile posibile și se traduce grafic prin curbe de indiferență

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
grafic prin curbe de indiferență colectivă, care au aceleași proprietăți tehnice ca și curbele de indiferență individuală studiate. Potrivit figurii, există o infinitate de curbe de indiferență colectivă, de tip W1, W2 sau W3. Statul este însărcinat să caute maximizarea bunăstării colective. În consecință, alegerea publică optimă consistă în a selecționa, din ansamblul de soluții eficace (optimale în sensul lui Pareto), pe cea care maximizează W, adică pe cea care permite atingerea curbei de indiferență colectivă cea mai ridicată. Soluția optimală

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]