695 matches
-
franceză. Dacă în vremea lui a fost cenzurat la fiecare apariție a volumelor sale, acest fapt nu a împiedicat aprecierea lui încă de atunci ca scriitor de geniu. Gargantua și Pantagruel sunt personaje cărora li s-a imprimat un scop burlesc. Romanul rămâne un model de creație artistică la care va adera întreaga literatură, fundamentată pe simboluri obediente, în analogie cu opera literară care nu se conformează regulilor și prejudecăților vremii. Apare noțiunea de „utopie” alături de sintagma „Fă ce-ți place
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
care nu se conformează regulilor și prejudecăților vremii. Apare noțiunea de „utopie” alături de sintagma „Fă ce-ți place!”. Rabelais este un fin observator al realității și încearcă să confere un rol terapeutic propriei opere. Albrecht Dürer reprezintă pionieratul artei plastice burlești. Deși a trăit cu cinci secole în urmă, activitatea lui Dürer dăinuie (publică peste 350 de gravuri și xilogravuri care au apărut cu faimoasa lui monogramă). S-au pierdut peste 60 dintre ele, însă cele mai importante tablouri ale sale
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
același contrast: roșu-negru. Cei doi îngeri ținând coroana Madonnei au aripi de o culoare atipică: alb-negru și nu doar alb, așa cum ar fi fost tiparul clasic. Aceeași privire ambiguă se observă și la îngerul din partea dreapta, sus. Caracteristică pentru pictura burlescă, tema exorcizării urâtului este folosită cu preponderență la Dürer: Paumgartner altar, Adorarea magilor, Sinuciderea Lucreției, Sărbătoarea de la Rose Garlands, Hristos între doctori, la fel ca și motivul șiretlicului, al alăturării culorilor roșu-negru și reprezentarea deopotrivă a îngerilor, a demonilor în
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
în tavernă, nu ne pasă de nimic”, acesta pare a fi o scenă descrisă în prezentarea serbărilor dionisiace, starea supremă identificată beției. Poate fi ironic sau satiric, în funcție de contextul istoric, dar fără îndoială cântecul constituie un reper pentru perceperea influenței burlești, în ceea ce privește cultura muzicală. Contemporaneitatea a plasat informația la același nivel cu omul modern, insinuându-se în toate mediile sociale, economice, politice. Ultimul secol a scos în prim-plan impactul mass-mediei asupra existenței umane, schimbând-o, dezvoltând-o, impunând noi valori
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
studiul formelor artei , din punctul de vedere al sincretismului și oralității , iar mai apoi din perspectiva modalităților de distribuire a valorilor. Etnoestetica are la bază studiul axat pe geneză, structura și funcțiunea categoriilor esteticii populare specifice: tragicul , comicul , dramaticul , grotescul , burlescul „ din perspectiva comunității etnice ”, precum și modalitățile de cristalizare artistică a acestora în opere de artă populară. De asemenea, etnoestetica urmărește „ relatiile estetice pe care le promovează fiecare formă de artă în comunitatea sătească tradițională și contemporană”, modul de valorificare al
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
sau eroism solitar, etică sportivă sau manevre mafiotice, revanșă socială sau precaritatea gloriei, rolul de spectacol și de bani, nefericire sau renaștere... toate virtuțile sportului au fost lăudate pe ecran, precum și toate suferințele. Toate genurile au utilizat această inspirație: filmul burlesc, precum filmul negru, comedia dramatică construită, precum și critica socială dură, epopeea lirică și realismul. Arta nouă și cinematograful a aplicat asupra sportului o privire nouă și i-a oferit un loc în măsura importanței sale în viață. Proeminent a fost
Fenomenul olimpic de la antic la modern by Liliana RADU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101004_a_102296]
-
când Arnolphe din Școala nevestelor (versul 642) reia un vers dintr-o tragedie scrisă de Corneille, Sertorius, jucată cu câteva luni înainte: "Stăpân sunt și vorbesc: deci m-ascultați"; travestirea cu funcție degradantă: transpunere a unei enunțări "nobile" în registrul burlesc, cum este cazul în Pupitrul de Boileau; pastișa satirică, în care se imită un stil prin exagerarea lui. Genette consideră pastișa drept o specie a parodiei, separând-o de celelalte în baza caracterului său non-satiric. În principiu, o pastișă reușită
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
delicat între conformitatea cu discursul parodiat și distanțarea de acesta. În acest text, firul narativ se supune regulilor genului hagiografic, însă, în același timp, cititorului îi sunt adresate indicii la diverse nivele: exacerbarea minunii: muntele văzut ca un om; trecerea burlescă de la nobil la trivial (vehiculul acesta, pe meleagurile acelea, irlandez de neam și sfânt de meserie); accelerarea ritmului povestirii, care suprimă ethosul legat de miracolul hagiografic, în favoarea unei dezinvolturi mondene. Aici ethosul enunțării discalifică enunțul produs. Caracterul ironic din al
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
dinainte a trăsurii.“ Se poate bănui că, și în epoca lui de glorie, unii purtători ai ișlicului îl vor fi simțit ca ridicol sau incomod. Când vremurile intră în schimbare, primele săgeți ale ironiei țintesc tocmai podoaba din creștet. Poemul burlesc Desțărarea șlicului, scris de C. Negruzzi prin 1828, ne înfățișează o adunare a zeilor din Olimp, convocată spre a decide „a șlicului soartă“. Neptun ar vrea să-l prefacă într-un caic, Vulcan - în niște foale, Marte - într-o pavăză
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
pe de-a-ntregul revista.“ Un apel similar îi parvenea lui Ghica din partea lui V. Alecsandri: „Nu uita, când te întorci, să ne aduci articole, căci nu mai avem, și am fost eu însumi nevoit zilele acestea să compun o poveste burlescă pentru a umple coloanele (Asupra traducției lui Omer, 1837) revistei.“ Maiorul I. Voinescu II primea și el din partea poetului o solicitare insistentă: „Foaia noastră continuă să apară, dar cu multe greutăți, articolele lipsesc cu totul, și adesea d. Bermann este
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
și neologisme nu există competiție, pentru că - practic - nu există contact. Competiția survine între paleoși neologisme, mai exact între paleoși neoglosie, întrucât ea depășește sfera lexicului spre a angaja, în moduri specifice, domeniul morfologiei, al sintaxei și al stilului. O enumerare burlescă de paleologisme, capabile a trezi nostalgia unor bătrâni odată cu hazul sau nedumerirea tinerilor, întocmea Heliade în 1848: „O, deșertăciunea lumii aceștia! unde mai sânt rubarele, bumbașirlâcurile, locmalele, havaeturile... surghiunlâcurile... milostivbojiile, ce adorna hrisoavele noastre și ne adeverea iscălita noastră nobilitate
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
cu un inventar grafic de o abundență neașteptată: nu numai o seamă de litere absente din alfabetul lui Heliade (...) continuă a fi întrebuințate, ci chiar semnele prozodice ale vechiului scris chirilic, cărora prefața gramaticii de la Sibiu le intonase un recviem burlesc („o, drăguțele, ca de ele de nimic nu mi pare așa de rău, că parcă era niște floricele!“). Practica, odată mai mult, rămânea cu un pas în urma teoriei. Aflată la început de drum, gazeta trebuia să-și câștige mai întâi
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
pe Hera din acest tron, a fost desemnat Dionysos; el reușește să-1 îmbete pe Hefaistos și să-1 aducă pe Olymp, și în cele din urmă își eliberează mama (Pausanias, 1,20,2). Isprava cea mai celebră este și cea mai burlescă: Hefaistos o prinde pe soția sa, Afrodita, trădându-1 cu Ares, îi înfășoară într-o plasă invizibilă și invită întreg Olympul să contemple adulterul (Odiseea, 8, 266 sq.). Zeii izbucnesc în râs, dar sunt speriați totodată de această invenție, al cărei
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
diferența că acolo există o anumită voluptate a jocului lingvistic care pare să-i lipsească lui Tonegaru. E în cazul acestuia din urmă o grijă pentru alunecarea cuvintelor, pentru pierderea lor unele în altele, dar fără a crea impresia de burlesc. Unul dintre motivele preferate tonegariene apare și aici, Luna, așa cum o notează Tonegaru, este un element al decorului banal, cotidian, este coborâtă printre lucrurile universului domestic, "albă și rece în fiecare noapte mereu în fișic/ se desprindea rotundă sau la
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Poetul își asumă discursul atât timp cât reușește să-l convingă pe cititor că refuză să o facă. Pare paradoxal, dar e modalitatea de scriitură pe care Tonegaru încearcă să o breveteze. Atât timp cât reușește să creeze senzația de joc, de fals, de burlesc, de lume supusă carnavalescului, eul poetic pare să fie parte a universului creat. Hugo Friedrich afirma că poezia secolului al XX-lea a suferit un proces de "derealizare", îndepărdare de realitate, nici textele lui Tonegaru nu se abat de la această
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și cu contextul social-politic. În Document, interogația peregrinului e oarecum mai directă: "și întreb respectuos, prescurtat, cu onor,/ pe planetă tirania mai trimete oamenii la abator?" Enumerația în contrapunct este ironică, amară. Atitudinea e jucată și în fond tragică, dincolo de burlescul pe care pare să-l inspire. Tabloul este în același stil deformat, impresia de puzzle refăcut la întâmplare se menține și ea. E aici ceva din dezordinea ordonată promovată de Jean Moréas, ceva din tablourile lui van Gogh, "peste câmpuri
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
al ordinului "Lancea lui Don Quijote"". E un fel de constatare tragică a faptului că omul nu poate să schimbe istoria, oricum trecerea lui prin lume nu înseamnă decât a lăsa "o dâră argintie de melc". Tot în seria referințelor culturale burlești se încadrează Olandezul zburător: "Olandezul zburător trimetea spada/ în fiecare an numai toamna prin pom -/ atunci frunzele galbene decupau razele/ aducând noaptea ca-ntr-un om". Se realizează o răsturnare de perspectivă, nu mai avem raportarea universului, a tumultului interior
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
fragilității, al perenității. Sensul existenței, al actului s-a pierdut, a devenit inutil, nici măcar moartea nu mai capătă vreo semnificație în această lume a absurdului acceptat ca făcând parte din banalul cotidian. Ultima strofă alterează sensul textului, ducând totul spre burlesc, spre parodie, "Apele purtau alge cu miros de iod/ și din canaturi Luna s-a desprins ca un gong/ când suia olandezul de la tropice/ profilul orizontului cât o minge de ping-pong". Se întrevăd și aici contururile unui posibil tablou, redimensionarea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sângelui. Se realizează și aici o geografie abstractă: "Apele Mării de Safir într-o noapte/ urcau răzvrătite spre inima de vântură-lume,/ plutea numai Vasul-Fantomă și o stea exilată/ din constelații somptuoase, străluciri și renume". Din Demonul sângelui pare să lipsească burlescul, luarea-n derâdere a propriilor sentimente. Spunem pare pentru că nici de data aceasta finalul nu este total inocent. Universul creat pe pânze diafane, stilul reveriei este pus sub semnul întrebării de un termen precum "cotrobăiau" ce intervine pe final de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
prozaic și bufon" (Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Florin Iaru și Alexandru Mușina) s-ar potrivi în mare parte și pentru a caracteriza poezia lui Geo Dumitrescu și Ion Caraion: "un spectacol al feeriei anodine, prozaice și convulsive, cu automatisme burlești și crispări comice, redactat în limbaj carnavalesc, iritat, melancolic, parodic, folosind procedeele pastișei, ale parafrazei, ale clișeului"242. În încercarea acesta de a identifica ecourile generației Albatros în poezia contemporană nu ne vom opri asupra ultimelor orientări în poezia contemporană
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
astfel răsturnările de perspectivă din Vis cu bufon, revenirile ironice: "Eu mă gândeam, bineînțeles, la moarte/ Când a intrat sunând din clopoței, pe rotile,/ Bufonul unui rege mort cu zile". Tema morții este surprinsă dintr-o perspectivă inedită, o prezentare burlescă punând sub semnul întrebării tratarea gravă din literatură, aducând sugestia că moartea poate să-și facă apariția și într-o lume a luminii, a culorii ca un oaspete banal prezent totuși în existența cotidiană și ignorat adesea de oameni. Textul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ordona să le vărsăm în grădinița domnului Directeur [al închisorii] în care se zvonea că acesta cultiva trandafiri pentru fiica lui" (87). În plus, asemeni lui Thompson cu vreo cinzeci de ani mai târziu, Cummings se va orienta spre alegoria burlescă, parodiind cartea alegorică a lui John Bunyan, Călătoria Creștinului (The Pilgrim's Progress), inspirându-se din titlurile de capitol ale acestuia din urmă: "I Begin a Pilgrimage" ("Îmi încep călătoria"), "A Pilgrim's Progress" ("Călătoria unui Creștin"), "An Approach to
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
stabili noi conexiuni între genul documentarului și cel al ficțiunii printr-o reprocesare politică și ridicând problema incompletitudinii operei de artă ca rezultat indecidabil al mecanizării ori al intervenției umane (Liam Gillick), creând conflicte insolente și scoțând în evidență comedia burlescă care subîntinde relațiile de putere din interiorul sistemului artei (Maurizio Cattelan) ori locuind activ printre imagini și nu în fața lor, dezvoltând relații ludice și instrumentale cu diferite forme care ar trebui readaptate la noi tipuri de utilizare, cum ar fi
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
ce înseamnă valoare. Prin însăși ruinarea sa și în sinea ei valoarea individuală trimite dincolo de ea însăși. Cînd Goethe a adoptat o poziție de respingere față de conceptul de humor, faptul s-a întîmplat, cu siguranță, pentru că era supărat de jocul burlesc și arbitrar practicat de poeții romantici cu toate lucrurile un joc pe care îl considerau poate ei înșiși ca pe o mlădiță a humorului; dar nu marele humor se afla la bază. Goethe credea că humorul nu ar avea nici o
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
naturale prin artere de hârtie, în compoziții avangardiste mai pline de vigoare decât orice piesă a curentelor ce se succed în showbiz ca valurile. Muzica lui Zappa nu poate fi încadrată într-un gen anume. Ilustrare desăvârșită a postmodernismului, a burlescului, pastișă, polifonie sau monodie - ce se poate spune despre ceea ce aproape că n-ai ce zice? Un singur lucru clar: muzica lui nu te plictisește! Un concert Zappa nu repetă alt concert Zappa. Iar un concert Zappa e un fenomen
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]