927 matches
-
provocat nici o divergență între voi sau ceva de genul ăsta, nu? Nu, spun după o pauză. Pot să spun cu toată sinceritatea că nu. Îi țin ușa deschisă și ieșim iar în Sloane Square. Trotuarul a fost ocupat de un cârd de copii de școală în bermude de raiat și ne oprim să-i așteptăm să traverseze. Știi, ai luat cea mai înțeleaptă decizie. Suze mă strânge de braț. Mi-a fost foarte teamă că ai să alegi New Yorkul. Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
București, 2007, p. 158). 13 "Timp de exil? Nu. Fugă prin ghețarii somnului? Nu./ Viermele durerii zvârcolit în mărul din rană" (XVI. Poporul nălucă, în ed. cit., p. 38); Și nu gândim la nimic. Prezent sau trecut/ Subțiat ca un cârd de cocori prin fruntea mea străvezie/ Nici așteptare nici deznădejde. Un apus./ Și un fluviu nesfârșit, mut" (XX. Cu insula nălucă, în ed. cit., p. 45). 14 "Munți diafani. Munți limpezi. Dincolo de ei/ Ca niște pești subțiri printr-un acvariu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
noastră n-o mai simțisem de mult. Era, dacă vreți, un fel de împăcare cu toată lumea. Am fi fost de acord cu iertarea păcatelor tuturor, indiferent de dimensiunile și numărul lor, acumulate de la naștere. La ieșirea din comuna Ruginoasa un cîrd de gîște conduse de un falnic gînsac trece drumul tacticos, fără grabă. Sub îndrumarea șefului, cîrdul mergea prea încet și, văzînd că am oprit, furiosul sultan mi-a tras vreo două înjurături, adică vreo două găgăituri. Scuzați, șeful, îi răspund
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Am fi fost de acord cu iertarea păcatelor tuturor, indiferent de dimensiunile și numărul lor, acumulate de la naștere. La ieșirea din comuna Ruginoasa un cîrd de gîște conduse de un falnic gînsac trece drumul tacticos, fără grabă. Sub îndrumarea șefului, cîrdul mergea prea încet și, văzînd că am oprit, furiosul sultan mi-a tras vreo două înjurături, adică vreo două găgăituri. Scuzați, șeful, îi răspund supus. Acceptînd scuzele mele se grozăvește la harem, bombîndu-și și mai mult pieptul. Scena aceasta rurală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a fost smuls primul sărut. Cu certitudine că multe povești s-au transmis în timp cu adăugiri, cu romanțări și, ruginind, au căpătat o anume savoare. Deodată, cum mergeam noi leneși și visători, auzim un măcăit în cor. Era un cîrd de rațe și rățuște care făceau mare tărăboi. Unele băgau capul în apă și rămîneau cu fundul în sus, fapt ce mă făcea să zîmbesc amuzat. Georges bate puternic din palme, pune apoi mîinile pîlnie și strigă: Diana, vino aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
băgau capul în apă și rămîneau cu fundul în sus, fapt ce mă făcea să zîmbesc amuzat. Georges bate puternic din palme, pune apoi mîinile pîlnie și strigă: Diana, vino aici și-l salută pe domnul. O rață iese din cîrd și vine, sigură pe ea, spre noi. Lip, lip, lip și oac, oac, oac. Ajunsă la noi dă din cap și măcăie. Georges o ia în brațe și povestește domol. Era să moară. Avea o afecțiune internă extrem de complicată. Operația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
toți nomazii, îmi veți spune, sînt monoteiști. Eu nu vorbesc despre delapidatorii de sezon ca eschimoșii, pigmeii sau indienii vînători. Nu vorbesc nici despre nomadismul pastoral al prebedunilor (mînîndu-și turmele de măgari, boi sau capre într-un mediu semiarid, sau cîrdurile de reni din tundră ca laponii ori samoezii). Vorbesc mai degrabă despre marele nomadism pastoral agresiv care s-a dezvoltat în mediul arid, nu mediteraneean, începînd cu al doilea mileniu înainte de Hristos, după domesticirea calului și a dromaderului. Dezechilibrul resurse
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
inept (nu spun am auzit, pentru că e riscant, având în vedere ce indică audiograma). „Animalele sunt mai bune ca oamenii“ - slogan idiot, dar care are mare legătură cu ce vorbim acum. Te uiți la Animal Planet și vezi turme, cirezi, cârduri de animale. Stoluri. Comunități, altfel spus. Și relațiile alea comunitare trebuie să le înveți tu. Să trăiești precum animalele, dacă e să forțăm nota. Nimeni nu-ți spune cum ar trebui să trăiești omenește. Ți se arată doar partea nasoală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
felii de salam și două măsline orbite de un polonic de ciorbă (scuză excesul... prepozițional!). Bucuriile ultimelor zile, așteptate pentru că prea se buluceau în mine catrenele deznădejdii, sînt două. Și una, desigur, este o împăcare dulce cu T și tot cîrdul de gînduri ciudoase care o fac atît de personală acum. Cealaltă bucurie are gust parizian, dijonesc mai bine zis, bucurie iscată de generoasa mea prietenă din Galia. E vorba de un nou cadou din partea Corinei: un album excepțional Marilyn Monroe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
locomotorii, care făceau cu greu față efortului solicitat. Jur-împrejur zăpada vălurită ne înconjura ca în ținutul eschimoșilor. Patru mogâldețe cu niște tiribombe atârnate de spinare, se deplasau anevoios pe întinderea de zăpadă, în întâmpinarea destinului. Câte o cioară ruptă de cârd, sus, sus de tot, spărgea liniștea universală a momentului cu niște sunete guturale, stridente, specifice limbajului lor. Cra, cra, cra! Ce faceți? Încă n-ați ajuns? Curaj! Mai aveți puțin. Și aruncându-și încă o data ochii spre cele patru mogâldețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
momentului cu niște sunete guturale, stridente, specifice limbajului lor. Cra, cra, cra! Ce faceți? Încă n-ați ajuns? Curaj! Mai aveți puțin. Și aruncându-și încă o data ochii spre cele patru mogâldețe care înotau în zăpadă, se îndreptă vioaie spre cârdul suratelor de care se rătăcise. "Neagră ca un as de pică Sub nemărginitul cer; Singuratică și mică Cât o boabă de piper." (G. Topîrceanu) Cerul însuși părea să se limpezească puțin câte puțin, retrăgându-și cohortele de nori spre limanuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ajutoare de nădejde ale mamei erau la datorie: moașa supraveghea somnul lehuzei și al pruncului nou-născut, în timp ce nana Floare se dusese acasă pentru a-i pregăti mamei o supă caldă, să mai prindă puteri. Slujba se terminase și Mircea adusese cârdul de frățiori teafăr și nevătămat la "Villa rustica". În momentul când am intrat noi în cămăruță, mama, întinsă pe salteaua de paie, tocmai ațipise, încercând să recupereze din energia consumată la cea mai problematică naștere din câte avusese până atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
suprem pare a fi transformarea opiniei publice într-o imensă masă de manevră care să-i propulseze în liga financiară și socială a marilor patroni de azi. O masă de manevră care rămâne și pentru marii rechini transnaționali și pentru cârdurile de pești pirahnia autohtoni același lucru - „prostimea”. (Jurnalul Național, 1 octombrie 2004) Io, Saturnalia! Era pe la sfârșitul anilor ’70. Scrisesem unul din poemele care mi-au adus mari necazuri. Se intitulează Despre Saturnalii. Fericit că mă aflam în orașul de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
În mijlocul acestor comunități, o atmosferă grea, de neliniște, se transmitea chiar și prin geamurile care stăteau Închise pentru a permite aerului condiționat să ne apere de arșiță, dar și de fierbințeala religioasă, flagrantă afară. Ce păreau de departe a fi cârduri de păsări negre erau de fapt grupuri de femei acoperite cu voaluri Întunecate din creștet până-n tălpi, care ne priveau nemișcate, amenințătoare. De la copii la bătrâni, se simțea În ochii lor o rezistență suspicioasă față de procesiunea de Land Rovers care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pe sub Ponte Rialto. Două cinematografe, Modern și Trianon, la care noi, elevele, nu aveam voie. Două hoteluri, două restau rante. Elevele de liceu nu aveau voie să se plimbe neînsoțite de părinți. Drept care, în fiecare seară, la aceeași oră, un cârd de colege ca un cârd de ciori, în uniformele noastre negre, posomorâte, cu pălării negre și ciorapi negri, îl trăgeam după noi pe bietul tata, să ne înso țească la o plimbare pe strada mare. De fiecare dată ne intersectam
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
Modern și Trianon, la care noi, elevele, nu aveam voie. Două hoteluri, două restau rante. Elevele de liceu nu aveau voie să se plimbe neînsoțite de părinți. Drept care, în fiecare seară, la aceeași oră, un cârd de colege ca un cârd de ciori, în uniformele noastre negre, posomorâte, cu pălării negre și ciorapi negri, îl trăgeam după noi pe bietul tata, să ne înso țească la o plimbare pe strada mare. De fiecare dată ne intersectam, exact în aceleași locuri, cu
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
putință spec tacolul sută În sută de necrezut, la care am fost eu Însumi un actor sau figurant norocos acum douăzeci și cinci de ani, când prin grădina Sf. Gheorghe ne ațineam după o fe melă În dezmăț, ziua nămiaza mare, un cârd Întreg de bărbați, și mai tinerei, și mai bătrâiori, și mai spălați, și mai nederetecați, dar toți vră jiți parcă de foșnetul fustelor ei, de legănatul ei obraznic pe șolduri și de mirosurile iuți pe care le lăsa dâra În urma
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
nu iartă sunt lucruri tot pe atât de triste și de hidoase pentru o femeie sensibilă ca și necesitatea de a se prostitua. Am cunoscut-o Într-o seară, sunt treizeci de ani de atunci, pe Calea Victoriei, amestecată Într-un cârd vesel de prostituate din acel gen mărunt și obișnuit pe atunci, o plevușcă de prosti tuate foarte tinere, aproape niște copile, depravate Încă de mici, din stupiditate sau rele năravuri de acasă; cu totul improprii oricăror Îndeletniciri, și mai ales
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
care nu aveau de oferit decât o bucată de trup omenesc Încă inform, Întârziat și rămas locului În creșterea lui naturală, chircit și pipernicit, ca de pitic bătrânicios, și asta numai din practica, prea [de] timpuriu, a funcției sexuale. Întreg cârdul de fete ciri pea și râdea cu inconștiență la trecători, dintre care prea puțini se Încumetau să meargă cu vreuna din ele spre odăile chioare și Înăbușitoare de pe Strada Regală, cu un trafic amoros de un sfert de oră; clienți
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cu soția lui și de un socru libidinos cu nurora lui. O găsisem stând În poartă pe această victimă crucificată a amorului conjugal, care asculta acum clopotele sunând În noaptea asta de Paști, când mulțimea veselă a băieților, porniți În cârduri de la biserici, se abătea acum să ciocănească În gea murile femeilor ăstora care nu Îndrăzniseră a călca sfintele praguri și, În marea lor majoritate, Îi luau la goană pe golani cu ocări cutremurate de spaimă și de indignare. După peste
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
pe coapse În curele cu paftale de piele bătute cu rânduri-rânduri de bumbi mari de aramă cât unghia; ploști vrednice să slujească numai la nunți domnești, dacă nu m-am fost Învrednicit până acum să torn din ele, cu lăutarii cârd și cu ștergarul Înflorat cu alesătură din război, atârnat de gâtul cobzei, la nunta băiatului, plănuită sus pe Bucegi, unde și-a pe tre cut copilăria și tinerețea. La 8 septembrie 1887 s-a născut, În București, Constantin, fiul lui
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
În față, impusă de mama ei. Dina era o femeie frumoa să, voinică și sănătoasă. Tipul femeii dace hotărâte, al româncei optimiste. Când era gravidă, lucra până În ziua nașterii. Dacă o apucau durerile facerii, o vedeai că se retrage din cârdul de lucrători și spunea semnificativ: „Mă duc până În grădină.“ Acolo năștea, singură, și apoi se Întorcea cu pruncul În brațe. Costică Beldie o admira pe mama Dina, ca și pe ceilalți unchi din Stroești, despre care povestea oricui avea timp
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
În timp ce își bea cafeaua, Nicole își dăduse drumul la imaginația unei fericiri pe care spera să o împartă toată viața cu Alin. Își aduse aminte de o anumită perioadă din viața ei când se simțise ca o gâscă rătăcită de cârdul ei iar acum se întorcea unde îi era locul. Anândoi fuseseră luați de valurile vieții, căutând un sprijin unul în celălalt. De acum încolo se puteau număra printre învingători și nu printre învinși. Vântul adia prin arburști răcorindu-le pieptul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
uită lumea la noi... Să ne veselim! De aceea, după ospăț, te îmbraci cât mai simplu, fără podoabe. Coborâm în târg și ciocnim și cu poporul Sucevei. Încingem o horă, de la vlădică la opincă. Eu? Ce să caut acolo în cârd cu prostimea? șoptește ea înțepată. Maria, ești "Doamna țării"! șoptește Ștefan cu reproș. Ești "Doamna lor". Trebuie să înveți odată să devii "prima moldoveancă a țării". Știu. Trebuie. Mi-ai mai spus-o... Când intri în horă, joci Doamnă, joci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fereastră. Respiră adânc, tulburat. I se perindau prin minte frânturi de amintire a fost un coșmar și, Doamne, câte au mai fost... Lumina unui soare obosit, la asfințit, soare de toamnă târzie, inundă paraclisul destrămând, parcă, umbrele trecutului întunecat. Un cârd de rațe sălbatice zboară spre zări mai însorite, gâgâind răgușit a jale că-și părăsesc cuibul unde au bătut din aripi dintâi... Undeva, departe, un clopot bate rar, greu și dangătul strecoară o undă de tristețe. La biserica Mirăuților toacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]