632 matches
-
strigăt uimit, uitîndu-se spre miazăzi: - Știți unde suntem noi? Pe corabie nu mai erau acum decât cârmaciul, Utnapiștim, robul cu barbă neagră venit dintr-un ostrov răsăritean și Mpunzi. De ceilalți nu mai puteau ști nimic. Întoarseră capul după mâna cîrmaciului: în depărtare, spre miazăzi, se zărea un țărm verde cu câteva guri bogate de râu... - Acolo e Ta Kemet! adăugă el și mai uimit. - Ești nebun! strigă Utnapiștim. Cum să fie Ta Kemet? Crezi că am trecut prin văzduh? Dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
țărm verde cu câteva guri bogate de râu... - Acolo e Ta Kemet! adăugă el și mai uimit. - Ești nebun! strigă Utnapiștim. Cum să fie Ta Kemet? Crezi că am trecut prin văzduh? Dar atunci unde au fost Stâlpii lui Melkart? Cârmaciul înălță din umeri, privind năuc. - Nu știu... zise într-un târziu. Eu am văzut după stele și după timp că merg spre răsărit, și de patru nopți tot aștept să zăresc Stâlpii iui Melkart. Totuși, am trecut de ei fără
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
patru nopți tot aștept să zăresc Stâlpii iui Melkart. Totuși, am trecut de ei fără să-i vedem. - Cum? strigă iarăși Utnapiștim. Nu cumva peste ei!? Acolo e strâmtoare... I-a acoperit apa? - Nu știu! rosti cu glas stors năucitul cârmaci și de aici încolo se zăvori în tăcere. Corabia lor cu pânza zdrențuită și cu lemnăria zdruncinată din încheieturi abia se mai ținea pe fața apelor, aici în sfârșit mai liniștite. Gurile de râu de la miazăzi erau într-adevăr ale
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ținutului unde se așezase neamul hananeu. Veneau spre aceste țărmuri gălăgioase păstori cu piei de oaie, cu unt și caș, sau pescari cărând coșuri cu pește. Dăruind valurilor ceea ce mai rămăsese din corabia lor, cei patru se risipiră. Mpunzi și cârmaciul plecară spre miazăzi, pentru că bănuiau că ar putea să ajungă pe acolo în țara lor, ocolind Ta Kemet. Omul cu barbă neagră intră în vorbă cu niște negustori din insula lui. Iar Utnapiștim porni din oraș în oraș, către răsărit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tău stăpân care se suie acum pe corabie, că luntrele noastre au o putere grozavă. Dacă se dezlănțuie toată deodată... - Atunci bătrânul a ținut minte și și-a dat seama! Nu e prost cum l-aș fi bănuit... spuse luminat cârmaciul. Știa unde se duce Tefnaht! Hor se încruntă. Ceva se tulburase înăuntrul lui. Stătea țeapăn. Nici cârmaciul nu era liniștit. Spuse cu ciudă, simțământ pe care Auta nu-l mai cunoscuse la nici unul dintre ei: - De ce am lăsat luntrea singură
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dezlănțuie toată deodată... - Atunci bătrânul a ținut minte și și-a dat seama! Nu e prost cum l-aș fi bănuit... spuse luminat cârmaciul. Știa unde se duce Tefnaht! Hor se încruntă. Ceva se tulburase înăuntrul lui. Stătea țeapăn. Nici cârmaciul nu era liniștit. Spuse cu ciudă, simțământ pe care Auta nu-l mai cunoscuse la nici unul dintre ei: - De ce am lăsat luntrea singură? - N-aveai de unde să bănuiești că are să vină Tefnaht! încercă pământeanul să-l liniștească. Dar Hor îl
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
știu bine: numai eu... Hor se întristă. - Tu? De ce tocmai tu! - Dacă nu v-aș fi rugat să mă duceți cu luntrea... Hor pricepu și îl opri cu o mișcare a mîinii: - Nu ești vinovat câtuși de puțin! Nici chiar cârmaciul nostru nu e vinovat că a lăsat-o nepăzită, căci cine putea bănui că... Numai eu sunt vinovat într-adevăr, fiindcă anume eu aveam datoria să veghez. Să spun că n-am putut bănui nici eu?... Trebuia să bănuiesc orice
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Nu pot: pier atâția oameni nevinovați, și nu-i pot ajuta cu nimic. Putem lua cu noi încă cinci, șase oameni, dar ceilalți?... - Poate dacă Tefnaht ar fi știut ce putere are luntrea... începu alt străin. - Ceva știa el! spuse cârmaciul. - Dacă Tefnaht ar fi știut totul despre această putere și despre marea ei primejdie, sau ar fi crezut că îl minți, sau s-ar fi bucurat și mai mult îmbătîndu-se de plăcerea puterii! zise Auta cu un surâs amar. Eu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
trist Auta. Regele și preoții ar fi stors mai departe poporul și sclavii de toată vlaga. Crezi că e vreo deosebire între un sclav care trăiește și unul care a murit? Numai aceea că mortul nu mai e folositor nimănui. Cârmaciul părea nerăbdător. - Să plecăm cât nu e prea tîrziu! spuse el, iar Auta îi zâmbi tăios: - Ți-e frică să nu pierim și noi o dată cu toată țara asta? Apoi îi păru rău că l-a jignit. Cârmaciul însă nu păru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
e folositor nimănui. Cârmaciul părea nerăbdător. - Să plecăm cât nu e prea tîrziu! spuse el, iar Auta îi zâmbi tăios: - Ți-e frică să nu pierim și noi o dată cu toată țara asta? Apoi îi păru rău că l-a jignit. Cârmaciul însă nu păru supărat. Zise simplu: - Noi putem să pierim și nu va fi nimic pentru noi. Ne vom preface în pulbere și o va împrăștia vântul. Dar noi am fost trimiși aici și suntem așteptați dincolo. Am venit să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Cerîndu-i lui Hor sfatul, o adormi, fără ca Nefert să bage de seamă. Avea să se trezească abia în liniștea de sus, când luntrea va fi fost intrată în rotirea ei de lună vremelnică a pământului. În timp ce se pregătea de pornire, cârmaciul, culcat cum era ca și toți ceilalți, întoarse capul spre Auta, de sus, din bolta turnului: - Dacă am crede și noi în zei, am avea măcar cui să cerem iertare. Dar fiindcă pământenii au zis că noi suntem zei, îți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
numeros, de la hrana trebuitoare unui drum lung până la pietrele sale rare de preț și podoabă sau până la cele mai dragi și mai tăinuite papirusuri. Corabia lui era în frunte. Nimeni nu îndrăznea să-i tulbure tăcerea, numai o singură dată cârmaciul, în genunchi, l-a întrebat încotro să plutească și bătrânul i-a răspuns numai atît: - Ta Kemet. Departe, pe țărmul părăsit și acum amestecat cu zarea, se zăreau uneori fântâni de foc, apoi numai zare înroșită. Valurile mării vuiau cumplit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
hrăni. Primejdia era acum departe. Porunci să fie coborâte pânzele, ca să plutească mai încet. Nimeni nu cuteză să întrebe de ce. Mai trecu astfel o noapte, o zi, și încă o noapte. Numai când fu chemat și întrebat unde se afla cârmaciul îngenunche în fața Marelui Preot și spuse: - Slăvite stăpâne strălucitor, pune slujitorii să străpungă cu sulița inima nevrednică a robului rău care nu poate răspunde întrebării tale: nu știu unde mă aflu. De o zi și o noapte trebuia să fi trecut printre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stelele îmi spun că Stâlpii zeului hananeu au rămas îndărăt. Bătrânul nu-și clinti privirea, însă înăuntru era tulburat. - Așadar tu socoți că i-a cotropit marea? Cu aceste valuri care au fost nu-i de mirare. Când vorbea cu cârmaciul, zări însă spre răsărit, dar mai mult către miazănoapte, un șir lung de pete albe. Crezu că sunt păsări, dar întrebă: - Ce vezi acolo, cîrmaci? Sculîndu-se și întorcîndu-și fața spre zarea arătată, cârmaciul strigă deodată: - Corăbii, stăpîne! Corăbiile Atlantidei! - Caută
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cotropit marea? Cu aceste valuri care au fost nu-i de mirare. Când vorbea cu cârmaciul, zări însă spre răsărit, dar mai mult către miazănoapte, un șir lung de pete albe. Crezu că sunt păsări, dar întrebă: - Ce vezi acolo, cîrmaci? Sculîndu-se și întorcîndu-și fața spre zarea arătată, cârmaciul strigă deodată: - Corăbii, stăpîne! Corăbiile Atlantidei! - Caută o scobitură în țărm cu apă liniștită și trage corăbiile la mal, porunci bătrânul liniștit. Când corăbiile bănuite de a fi atlante, după o lungă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu-i de mirare. Când vorbea cu cârmaciul, zări însă spre răsărit, dar mai mult către miazănoapte, un șir lung de pete albe. Crezu că sunt păsări, dar întrebă: - Ce vezi acolo, cîrmaci? Sculîndu-se și întorcîndu-și fața spre zarea arătată, cârmaciul strigă deodată: - Corăbii, stăpîne! Corăbiile Atlantidei! - Caută o scobitură în țărm cu apă liniștită și trage corăbiile la mal, porunci bătrânul liniștit. Când corăbiile bănuite de a fi atlante, după o lungă bucată de vreme, se apropiară, Marele Preot trimise
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Râul Cald, furtuni groaznice ne-au cutremurat, așa că până aici unde suntem n-am adus decât numai o treime de corăbii. Cele mai slabe s-au sfărâmat. Trecuseră mai mult de trei sferturi din corăbiile scăpate. Marele Preot își chemă cârmaciul și-i porunci să intre cu cele unsprezece ale sale în rândul celorlalte. Nu voia să fie în față, unde se aflau soldații aduși pentru cucerirea unei țări noi. Aflați din nou în largul Mării dintre Pământuri, preoții ședeau în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
e deosebire de greutate? întrebă Nefert. N-am înțeles niciodată de ce voi, care sunteți mai mici decât bărbații de la noi, ziceți că sunteți mai grei. Chiar eu cred că v-aș ridica ușor pe fiecare. - Ridică-mă pe mine! strigă cârmaciul râzând. - Pentru voi suntem ușori, zise Hor cu un zâmbet. Grei suntem numai pentru noi înșine, pentru că pământul vostru e mai mare și ne atrage cam de trei ori mai mult decât planeta noastră. Când veniți la noi, voi o să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de ușor nu e, spuse Hor. E ușor când afli de-a gata. Cine a aflat întîia oară a cheltuit poate o viață întreagă și s-a mai folosit și de bănuielile înaintașilor. - Lasă, mai sunt lucruri de cercetat, spuse cârmaciul iar. Iată, nu știm încă dacă ne putem amesteca fără grijă cu voi. Trupul nostru e mai rece, chiar dacă sângele și alte părți din trup sunt la fel. - Nu-i acesta lucrul cel mai de seamă! zise Hor. - Pentru tine
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
știm încă dacă ne putem amesteca fără grijă cu voi. Trupul nostru e mai rece, chiar dacă sângele și alte părți din trup sunt la fel. - Nu-i acesta lucrul cel mai de seamă! zise Hor. - Pentru tine nu e! râse cârmaciul. - Altceva spuneam, urmă Hor fără să se supere. Semenii noștri nu sunt prea mulți. Trebuie să știm cam câți pământeni sunt... - Au rămas mai puțini! spuse Nefert. Hor tresări, dar urmă: - ... și câți oameni poate hrăni planeta. Niciodată n-am
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
povară. Vrem să vă ajutăm, sau cum ziceți voi să vă plătim ceea ce ne-ați da... Zborul devenise plictisitor pentru toți. Într-o zi, Nefert ciripi în limba străinilor pe care începuse s-o învețe îndată după plecarea de pe pămînt: - Cârmaciule, nu poți coborî mai curînd? Cu toată veselia lui obișnuită, cârmaciul nu râse. O privi cu mare părere de rău: - Nu pot, floare pământeană... Aici ne călăuzesc legi mai aspre decât ale voastre. De la legile Atlantidei putea oricine să se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
plătim ceea ce ne-ați da... Zborul devenise plictisitor pentru toți. Într-o zi, Nefert ciripi în limba străinilor pe care începuse s-o învețe îndată după plecarea de pe pămînt: - Cârmaciule, nu poți coborî mai curînd? Cu toată veselia lui obișnuită, cârmaciul nu râse. O privi cu mare părere de rău: - Nu pot, floare pământeană... Aici ne călăuzesc legi mai aspre decât ale voastre. De la legile Atlantidei putea oricine să se abată, dar de la acestea nu. - Ca și de la moarte, zise Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de bucurie. Dar întrebarea și-o pusese mai mult sieși. După un ceas, luntrea se întoarse cu botul în sus și începu să coboare drept, din ce în ce mai lin. Toți așteptau liniștiți și tăcuți, cu globurile lunguiețe pe cap, puse pentru coborâre. Cârmaciul și Hor urmăreau încordați semnele luminoase ale căderii luntrei, cu toate că socotelile erau așa de bine făcute, încît luntrea ar fi putut coborî pe locul ales și singură. Și când se dădură jos pe pământ, pipăindu-l cu tălpile, iar Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
așa de bine făcute, încît luntrea ar fi putut coborî pe locul ales și singură. Și când se dădură jos pe pământ, pipăindu-l cu tălpile, iar Auta mîngîindu-l și cu palma și aducîndu-și un smoc de iarbă spre obraji, cârmaciul zise oftînd: - Sunt greu ca un elefant! Dar și pământenilor nu le venea ușor, după un an de greutate totuși scăzută. Ieșiră pe podișul pustiu, mărginit de păduri. Nu se vedea nimeni. Numai vântul sufla prin cedri. CAPITOLUL XXVIII De
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mă lasă nici judecata, nici inima să nu vă fiu de folos. - Asta-i altceva: hotărârea vine de la tine! Și Hor îl privi zâmbind. - Mă iei și pe mine, Auta? strigă Nefert. În loc de răspuns Auta îi cuprinse umerii cu brațul. Cârmaciul împreună cu un tovarăș de-al său lucra de la venirea lor pe podiș aproape fără întrerupere. Luntrea era aproape gata; ieșise mai mică decât aceea furată de Tefnaht, lungă numai de vreo cincisprezece coți. Când fu gata, cârmaciul se roti cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]