613 matches
-
rășină. Chipurile lor, aurii ca turtițele lui Ivan din cuptor, îi dăduseră, la început, o stare de bine, de apartenență molcomă la realitatea lui domestică. Le ghicea zâmbetele de a doua zi dimineață, degetele lui Dominique străduindu-se neîndemânatic să cârpească o pereche de ciorapi de lână, Alioșa mușcând dintr-o gutuie, cu buzele strânse ca pojghița de smântână în gulerul cănii de lapte. Îi vedea genunchiul julit din pantalonii cenușii, suflecați dea supra gleznei, croiți de Colette, soția postăvarului din
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
la mână ― zise ea plină de sarcasm. Ei bine, să nu-ți închipui că mă sperie și pe mine. Într-o bună zi am să-i plasez un plumb acolo unde trebuie, astfel încât nici un chirurg să nu-i mai poată cârpi gaura cu plastic. Ieși trântind ușa, Hardie remarcă: ― Cred că nu mai avem timp de pierdut. Nimeni nu obiectă. Gosseyn văzu degetele lui Thorson meșterind contactorul mașinii de pe masă. Degetele răsuciră în forță ceva. Se auzi un declic, urmat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
-i hâd și să pretind că-i alta? Ce crezi tu că e viața? O izmană care atunci când s-a rupt și s-a murdărit de căcat se schimbă cu alta, nouă și curată? Sau se mai spală și se cârpește puțin cea veche și se mai poartă, că poate nu se vede că e subțiată și că este petec peste petec... Ce crezi că e viața? Viața este o fântână. O fântână? De ce tocmai o fântână? se întrebă Carol surprins
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
se mai potoli din vesela frământare. Un nimb de tihnă și de plăcere naviga pe deasupra mesenilor, ce priveau cu îngăduință la târgovățul cu buci mari, de ins care trăiește ușor, un păpălău care întrerupea, pretimpuriu, horele stoarse dintr-un megafon cârpit în pânză groasă kaki, meșterind la un geamantan din tablă zincată , cu o mulțime de bumbi și de beculețe, lucind în penumbră, ca niște verzi ochi de pisică. Se vede că beculețele verzi îi sugerau meseanului Chirpic, cel supranumit Faraon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
legănau în voia valurilor. Nici țipenie de călător pe punte. Personalul de serviciu își făcea datoria neobosit. Barul, animat serile, era acum pustiu. Doar barmanul, în uniforma lui albă, ștergea paharele. Pe la ora două a intrat un student, cu ochii cârpiți de somn, să-și cumpere țigări. Barmanul a scos dintr-o cutie verde două pachete de Gauloise și i le-a întins împreună cu restul de două sute de franci, întrebându-l: — Mai aveți o săptămână până la Yokohama. V-ați simțit bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ochii la o vulpe de plastic cu coada pe-un umăr, pusă pe televizor, și n-am voie să dispar nicăieri, „nu e frumos, prostălane, nu se face așa ceva, cum s-o zbughești pe scări?” - Dacă te mai frăsuiești, îți cârpesc vreo două de nu te vezi! mă avertizează maică-mea trăgându-mă de-o ureche. Și mănâncă tot, doar n-o s-arunce oamenii mâncarea! Știi ce greu e-n ziua de azi... - Vreau acasă, mă duc singur, nu fac nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
deloc creativ, niet pornire să scriu haikuuri pe țâțele ei căzute, așa că îmi iau tălpășița englezește și-i las să-și ducă mai departe experimentul și, eventual, să pună la cale vreun capitol din istoria literaturii române. Din simplă curiozitate, cârpesc una în movilița de la ușă care, spre surpriza mea, nu latră: „Și dai, uăiii?”. Aerul umed și puturos îmi face bine. O cafea la „Arcă”, printre taximetriștii care așteaptă comenzi. Îmi ridic gulerul, fumez. Din nou senzația aceea c-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
miezul nopții. O enerva că țopârlanul din mahala îi strică băiatul și-i lasă glod pe covoare. „N-aveam altă soluție, Voievoade, de unde dracu’ bani s-o refac...” Ce să-i spun? Eram și eu tot un pârlit, care se cârpea de pe-o zi pe alta. Când ești sărac, parcă ai furuncule gata să pocnească și să verse puroiul, chiar în mijlocul feței. Tragi bandajul ca leprosul, n-ai vrea să vadă nimeni cum se macină carnea, îți cad urechile, ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
făcea mai suportabilă. Ziua parcă eram bătuți cu bice fierbinți. Până și umbra zidurilor ardea, n-aveam unde să ne refugiem. Tufele de oțetari căpătaseră un sunet uscat și flăcări mari țâșneau parcă din bălării. Toată partea dinspre pădure arăta cârpită din petice gălbui și cenușii. Așa o vedeam de pe peron unde stăteam vlăguiți de căldură așteptând să vină seara și ducîndu-ne mereu la fântână după apă. Tânjeam după o ploaie care să calmeze aerul surescitat, dar n-aveam noroc. Când
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fin care stârnește pofta de mâncare, va pluti în curând în aer, se va auzi forfota oamenilor pe cărările care traversau în lung și-n lat desișul de lângă casa lui; strigătele copiilor care se duc la școală; oamenii cu ochii cârpiți de somn care se îndreaptă spre locurile de muncă din oraș; femeile care se strigă una pe cealaltă; Africa trezindu-se și începând o nouă zi. Oamenii se sculau devreme, dar ar fi mai bine să aștepte încă vreo oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de drumuri suprapuse, îngerii circulau într-un singur sens; Dumnezeu, câte puțin, în fiecare intersecție verifica rezervoarele. Gratii în pânza păianjenului soarele trecea atât cât să deschidă un nasture (insecta țese, leagă juvețe, întinde capcane sub grindă). Gratii în șosetele cârpite în talpă nimic mai ermetic decât niște pași înfășurați în scutece de lână. Gratii în felia de pâine claustrofobia cuptorului încins pălea pe toate fețele. Gratii, creșteau gratii, două câte două, trei câte trei, patru câte patru, buchete de gratii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cele de pe la noi, care au fața rotundă și cozile de culoarea tărâțelor. Abia atunci m-am gândit la Brigd, i-am văzut dintr-o dată pe Ponko și Brigd, care aveau să danseze împreună sărbătoarea Sfântului Tadeu, Brigd care avea să cârpească mănușile de lână ale lui Ponko, Ponko care avea să-i dăruiască lui Brigd un jder prins cu capcana mea. - Lasă fotografia! - a urlat Ponko și mi-a apucat ambele brațe cu degete de fier. - Las-o! Acum! „Ca să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Jesse. Respiră adânc și își spuse că putea fi mult mai rău. Dacă și povestirea ar fi fost un dezastru, atunci nici n-ar fi știut de unde să înceapă. O oră mai târziu, când Jesse reveni târșindu-și picioarele, cu ochii cârpiți de somn, dar cu o sticlă de apă în loc de bere, Leigh începuse să-și dea seama că e depășită de situație. Cum naiba avea să-i spună ea, Leigh Eisner, junior editor, virgină la capitolul editare autori de bestseller, unuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
în minte: 2. Filfizonii Principalul motiv pentru care aș evita un indicator maro e acela că nu-l poți avea fără aristocratul care-l deține, cunoscut în Anglia sub numele de alint „filfizon“. Filfizonii își numesc palatele „cocioabe“, poartă pulovere cârpite de doicile octogenare pe care le iubesc mai mult decât pe oricare altă femeie din viața lor și, când se referă la sex, îi spun „tăvăleală“ à la Austin Powers. Surprinzător, o groază de englezoaice acceptă filfizonii în schimbul Casei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
învățat mama ta ? Îmi înăbuș un zâmbet la imaginea mamei mele cosând un nasture. — Ă, nu. Nu m-a învățat. — Pe vremea mea, spune doamna Farley, clătinând din cap, toate fetele bine educate erau învățate să coasă un nasture, să cârpească un ciorap și să întoarcă pe dos un guler. Nici una dintre aceste imagini nu îmi spune nimic. Să întoarcă pe dos un guler. Ce prostie. — Ei, pe vremea mea nu sunt, îi răspund politicoasă. Am fost învățate să studiem pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
bătrâni. S-a întors mașina lumii, cu voi viitorul trece; noi suntem iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece; Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin! Voi, pierduți în gânduri sânte, convorbeați cu idealuri; Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri, Căci al nostru-i sur și rece - marea noastră-i de îngheț. Voi urmați cu răpejune cugetările regine, Când plutind pe aripi sânte printre stelele senine, Pe-a lor urme luminoase voi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
bază. — Pui condiții, nesimțito? mă întreabă el, mângâindu-mi degetele. Ce fel de reguli? În primul rând, să trăim momentul. Să nu ne gândim la viitor, deocamdată. —Oho, toată viața mi-am dorit o femeie care să gândească așa... Îi cârpesc o palmă. —Oho! Toată viața mi-am dorit o femeie care să-mi facă așa ceva... —Finn! Lasă prostiile! Dar vorbesc serios, sincer. Își încurcă degetele printre ale mele.) Altceva? — Nimeni nu trebuie să știe, în caz că nu iese nimic. —O, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
În care au dormit. Par două personaje din ,,Azilul de noapte,, al lui Gorki. Dacă i-ar vedea Comunitatea Europeană, s-ar holba la ei cu ochii cât cepele. -Problema, nu este cea a sărăciei lucii, filozofează Antoniu, cu ochii cârpiți de somn, problema este că societatea și-a luat mânuța ei grăsună de pe noi, și ne-a lăsat de izbeliște sub cerul liber, ciuguliți de păsări sălbatice și ocărâți de oameni fără inimă. -Pentru că suntem niște nimeni, niște haimanale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mama și, profitând de năuceala Înaltului Oaspete, i-ar cere repede un fleac pentru mine, măcar niște adidași, niște blugi prespălați, un medicament pentru tata și pentru ea nimic, nimic, nimic, decât datoria sfântă de a spăla, mătura, curăța, călca, cârpi, bombănind În urma noastră. * Deci mama ar ezita Între aceste excitante proiecte și teama că tata ar putea să observe tentativele ei disperate de ultimă oră, ceea ce l-ar determina să devină pe loc acel om străin și antipatic pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
întrebat Todiriță. ― În primul vagon de lângă turn. Au urmat drumul indicat de soldat... Locotenentul, un bărbat tânăr, ședea lungit pe o banchetă. Era învelit cu mantaua. Probabil că ațipise, fiindcă, la zgomotul pașilor celor doi, s-a ridicat, cu ochii cârpiți de somn. ― Să trăiți, domn’ locotenent - a salutat Dumitru. ― Dați hârtiile și voi mergeți în vagonul patru. Aveți grijă să nu faceți murdărie. Să nu vă îmbătați sau să plecați cine știe pe unde. Ne-am înțeles? - a ordonat locotenentul
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
se ridica apăsându-și mâinile în șale. Mulți căscau zgomotos. Se vedea de departe că nici unul nu s-a odihnit cât ar fi trebuit. După aceste manifestări, cei mai mulți s-au cuibărit din nou în culcușul de peste noapte. Câțiva, cu ochii cârpiți de nesomn, au privit în jur, dezorientați parcă. În cele din urmă, au urmat pilda celorlalți... Abia acum au adormit cu toții, duși. Nu se auzea decât țăcănitul roților trenului și, din când în când, câte un oftat sau chiar sforăit
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
După care, spre groaza mea, Chaquie a început din nou să vorbească. Să vorbească pe bune. Crezusem că remarca mea legată de Chris de Burgh pusese capăt discuției, ceea ce-mi convenea de minune. Dar dintr-odată, sub ochii mei cârpiți de somn, Chaquie s-a transformat în iepurașul Duracell al discuțiilor triviale. Chestia cu băile și soții nu fusese decât încălzirea pe care o făcuse așteptând să se elibereze calea. Iar acum, răspunzând unui semnal pe care numai ea îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
jos, pe viscol și alunecuș, cu leucoplast lipit pe tălpile cizmelor? Iarna trecută a apărut o modă - ciorapi trași peste încălțăminte când e polei. O minimă cochetărie mă împiedică să adopt soluția. Doar babele și moșii fac asta. Chiar dacă îmi cârpesc lenjeria și ciorapii (nu-i pot înlocui fiindcă nu se găsesc), la suprafață tot îmi pasă cum arăt. Uneori, îmi pun și mărgele. 5 decembrie Și iluminatul public s-a înjumătățit. Când vin noaptea, în miercurile de serviciu la rotativă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
atât de bine, încât peste vreo zi-două avea să se scoale din pat, am rămas și eu cu ei în atelier. Stăteam de vorbă cu Dirk. Dna Stroeve cosea și mi s-a părut că recunosc cămașa pe care o cârpea ca fiind a lui Strickland. Acesta zăcea întins pe spate. Nu vorbea. O dată am văzut că și-a ațintit ochii asupra lui Blanche Stroeve și am citit în ei o ironie ciudată. Simțind privirea aceea intensă ea și-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Leneșo, ai scăpat răsăritul soarelui! Mihaela bâigui ceva neînțeles și se întoarse pe partea cealaltă, cu un scâncet de fetiță năzuroasă. Am descoperit-o trăgând pătura de pe ea și am acoperit-o de sărutări. ― Mmm, lasă-mă, protesta cu ochii cârpiți de somn... Vreau să dorm... ― Haide, sus, copăcel, ai dormit destul. ― Încă un pic... Te rog, Dor... Nu era chip s-o trezesc altfel: am luat-o pe sus în brațe ca pe un trofeu. Ea se apăra, striga, zvârlea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]