1,852 matches
-
avea ce să zică se uita la mine și o critica pe mama pentru că-mi dăduse trăsături așa de urâte. În timp, Îi căzuseră sprâncenele de la scărpinat, iar atunci când nu-și desena două linii răutăcioase cu negru, semăna cu o călugăriță budistă cu noduri pe frunte, fierbând de furie. Așa mi-o amintesc pe Mama Scumpă: scărpinându-se mereu cu un deget ascuțit pe sprâncenele chele și dând din gură fără rost. Frații mei mai mari reușiseră să se sustragă influenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
spre deosebire de platoul de filmare al propriei emisiuni, aici nu exista un makeup artist care să vină cu un puf de pudră să Îndepărteze luciul transpirației. Singurele pufuri din zonă erau vălătucii de fum scoși de țigările de foi fumate de călugărițe, călugări sau copii. Se uită În jur după ceva cu care să-și șteargă transpirația și se hotărî asupra mânecii propriei cămăși. La naiba, filmau În continuare. Ce să facă? Ținu statueta drept În fața camerei. —Sculptată Într-un mod inteligent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
abține; nu mai suporta tensiunile datorate întrebărilor fără răspuns, acumulate de a lungul nefireștilor și prea lungilor tăceri. îți redactezi împuțitele tale de memorii de fost comisionar? Filip mesagerul zeilor... Se va vinde ca pâinea caldă, în fascicole, pe care călugărițele le vor ascunde în chilia lor, în spatele icoanei, iar servitoarele și elevele de liceu vor face cozi interminabile să prindă ultimul număr, pentru a devora pe nerăsuflate, în singurătatea lor mizeră de mansardă, cu privirile rătăcite, rozându-și unghiile până la
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
galbenă au secerat zeci de mii de vieți; un ultimatum al lui Napoleon III, precedat de două vase de război franceze la gura Tagelui, umilește încă odată demnitatea Portugaliei; masoneria și jacobinismul dezlănțuiesc, aproape, un război civil în jurul grupului de călugărițe, Surorile de Caritate, pe care Guvernul e silit, în cele din urmă, să le expulzeze; în sfârșit, în 1861, întorcîndu-se dintr-o călătorie prin țară, întovărășit de frații săi, Monarhul vede pe unul din ei, Don Fernando murind de febră
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Casa lazariștilor e atacată, dar, în loc de arsenal, republicanii găsesc acolo câteva zeci de copii înspăimîntați și călugării rugîndu-se în genunchi. Superiorul și alți câțiva călugări sunt împușcați; ceilalți sunt agresați și conduși la marele cartier republican, unde se făceau cercetările. Călugărițele și preoții sunt atacați pe străzi. Este doar începutul. Restul îl va face ministrul de justiție, evreul Afonso Costa, neînfricat adversar al Bisericii. În sesiunea solemnă a masoneriei portugheze, Costa mărturisește deschis: " În două generații Portugalia va elimina definitiv catolicismul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
arătat prea des zilele astea, nu? Cuvintele erau de reproș și totuși tonul era incert; însă imediat deveni dur. Până mai adineaori ai fost mereu în coasta acelei... întinse mâna în direcția în care se găsea cortul Fredianei, acelei mici călugărițe! Scândura aceea în armură! De acum, Sebastianus o dorea. Nu dădea prea mare atenție la ce-i spunea ea. Fără să-i răspundă, sprijinindu-se cu o mână de palisadă, cu cealaltă îi mângâie obrazul, în vreme ce își apleca spre ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
abține; nu mai suporta tensiunile datorate întrebărilor fără răspuns, acumulate de a lungul nefireștilor și prea lungilor tăceri. îți redactezi împuțitele tale de memorii de fost comisionar? Filip mesagerul zeilor... Se va vinde ca pâinea caldă, în fascicole, pe care călugărițele le vor ascunde în chilia lor, în spatele icoanei, iar servitoarele și elevele de liceu vor face cozi interminabile să prindă ultimul număr, pentru a devora pe nerăsuflate, în singurătatea lor mizeră de mansardă, cu privirile rătăcite, rozându-și unghiile până la
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
naturală ei. Ea știe pe de rost bucăți întregi din opera povestitorului, mai cu seamă dialogurile, și îndeosebi vorbirea femeilor. Când harabagiul întreabă pe maica Evlampia Desăgărița de la Văratic pentru ce-și leagă întotdeauna la drum vaca dinapoia căruței, răspunsul călugăriței - că părinții pusnici din Sfânta Agură i-au dat canon să mănânce lapte numai de la o vacă, pentru ca să nu îmbătrînească degrabă, - Adela îl spune ca o perfectă actriță de comedie. Iar la cuvintele "părinții pusnici din Sfânta Agură", bisericește repezite
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de comedie. Iar la cuvintele "părinții pusnici din Sfânta Agură", bisericește repezite, ea completează textul luîndu-și o figură sastisită și făcîndu-și o cruce mare, cu o grăbită aplecare a bustului înainte - închinăciune adâncă în fața schivnicilor plini de solicitudine pentru tinerețea călugăriței de la Văratic. Problema e simplă. Cu tot intermezzoul stupid, de care nu vorbește niciodată, ea a păstrat, încă din adolescență, simpatie și admirație pentru "maestrul" ei. Acum, de când e femeie, e curioasă să știe cum mă port în atitudinea de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Neamțu este călugăr, tot așa cum Agapia, cu căsuțele mici, dese și curate, cu biserica gătită, spilcuită - casă cu două sute de gospodine! - cu miniaturile ei de munți ai căror brazi i-ai putea număra (doamna V... susținea că sunt 518...), este călugăriță. În timpul verii, caracterul acestor mănăstiri este accentuat de genul vilegiaturiștilor. La Neamț tonul îl dă corpul didactic. (Haine negre, pas măsurat, ochelari...) La Agapia - aristocrația mai mult sau mai puțin autentică și snobii eleganței. (Crochet, dezinvoltură, dialect franco-romîn...) Am vizitat
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
nu era deloc bătrân și cu care se vedea a fi în termeni de perfectă camaraderie. - Un ofițer și o maică! exclamă Adela.Ea nu cunoștea obiceiurile locului. Nu există nicăieri, și în nici o condiție, femei mai libere decât călugărițele, teoretic claustrate, înmormîntate de vii. Dacă "în lume" o fată ori o văduvă tânără, care stă singură într-o casă, ar închiria o odaie unui militar, faptul ar produce scandal, și nenorocita ar fi ostracizată. La mănăstiri, același fapt trece
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în termeni sacerdotali, era lipsa de renunțare a "unora". Imediat după cafea, pe care maica i-a servit-o într-o ceașcă dublă și i-a umplut-o de câteva ori cu rom, cavalerul minunat sărută mâna doamnelor și a călugăriței cu grații de mult învățate, dar perfect armonizate cu ființa lui, apoi îmi scoase mâna din umăr și ieși din odaie, voluminos și elastic, condus de maica arhondară. Era grăbit să ajungă la Secul. Adela strigă că e înamorată de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
polonezii foarte mult, unchiule. Cred că una peste alta eu Îi plac mai mult decât m-au plăcut ei pe mine. Și În definitiv un Pan mi-a salvat viața. — Și Shula la mănăstire. — Da, și aia. Au ascuns-o călugărițele. — O țin minte pe Shula acum ani de zile În New Rochelle, cum cobora scările În cămașa de noapte, și nu era puștoaică, avea vreo douăzeci și șapte de ani sau cam așa ceva, Îngenuchease În hol În fața tuturor și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
subțirimea gâtului Shulei, cu valve atât de vulnerabile, În glandele vizibile, În venele albastre, În pleoapele mari albăstrii și capul mai greu la vârf, o moștenire demnă de milă, smintită, fragilă, născându-i o teamă de o soartă nemiloasă. Ei, călugărițele poloneze o salvaseră. CÎnd venise la mănăstire să o ia, avea deja paisprezece ani. Acum avea peste patruzeci, vagabondând prin New York cu sacoșele ei. Trebuia să returneze manuscrisul imediat. Doctorul Govinda Lal probabil era cuprins de panică. Cine știe ce formă asiatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
când intra bărbatul în casă, și-și îngrijea copiii cu dragoste; apoi o văzu târziu, în noapte, îndreptată spre iconița afumată, slab luminată de candelă... Ca prin vis își aducea aminte cum povestea maică-sa că a crescut la o călugăriță, la mănăstirea Varaticului; și dintr-o carte veche prindea să cetească istorii lungi, în legănarea cărora copiii adormeau... „Mama poate a fost horopsită, poate a fost bătută, poate s-a chinuit crâncen ca să ne poată hrăni... se gândea Tudorița, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
repede și mai ascuțit femeia măruntă. Apoi are ceva de vorbit băietanu ista. „Madama“ cercetă cu privirile-i ascuțite pe Niță Lepădatu, apoi închise ușa trântind-o. —Hm! așa-i! zâmbi moș Nastase... iacă, așa umblă ascuțit și vorbește ascuțit călugărița noastră... —Care călugăriță? întrebă flăcăul. —Asta. A venit de la călugărie, ș-acu îngrijește de gospodăria boierului. Iute muiere! Așa grăiește totdeauna... Vrea să-i simțim stăpânirea... Da’ altfel nu-i ră la inimă... Stă de vorbă cu Marghiolița - ș-apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ascuțit femeia măruntă. Apoi are ceva de vorbit băietanu ista. „Madama“ cercetă cu privirile-i ascuțite pe Niță Lepădatu, apoi închise ușa trântind-o. —Hm! așa-i! zâmbi moș Nastase... iacă, așa umblă ascuțit și vorbește ascuțit călugărița noastră... —Care călugăriță? întrebă flăcăul. —Asta. A venit de la călugărie, ș-acu îngrijește de gospodăria boierului. Iute muiere! Așa grăiește totdeauna... Vrea să-i simțim stăpânirea... Da’ altfel nu-i ră la inimă... Stă de vorbă cu Marghiolița - ș-apoi îi spune o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
așa de însetat ca atuncea... Ce mai faci? adăogi el privind drept pe fată. — Ce să fac și eu, bădică? răspunse Marghiolița. Singurică, cu treaba... A mai fost pe la curte... se amestecă moșneagul... A mai învățat-o niște horboțele madama călugăriță... Și i-a dat și niște zahar... Ia dă tu, fa Marghioliță, zahar cu apă, ca la boieri... Zâmbind stânjenită, fata scoase din sân o hârtie pe care o desfăcu încet și alese din ea bucățele de zahar. Întinse flăcăului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe Alba lui, și mâna pe oameni la treabă. Boierul, plictisit ca totdeauna de asemenea vreme, nu mai avea ce face în căsuța lui. Vânduse grâul și porcii îngrășați, își încheiase toate socotelile; și într-o bună zi își lăsă călugărița și contabilul, lăsă pe Faliboga și pe toate slugile, se puse în trăsură și apucă drumul cătră lume și cătră petreceri. În urma lui ploile sporiră; și Faliboga, privind lanurile pline de apă, zicea cu mulțămire: Are noroc boierul nostru, halal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu glasu-i aspru, și oamenii de pază îi răspunseră somnoroși. Tot așa de somnoroși și de înăbușit zăpăiau și dulăii - o dată, de două ori, pe urmă parcă-i apăsa în amorțire negura ploii. Târziu se opriră înaintea curții. —Doarme și călugărița singură în casa boierească... zise cu voce joasă Faliboga. Contabilul e bătrân și se culcă și el odată cu găinile - după ce-și pune comanacul peste chelie... Dinspre partea lor poate să ardă și să se înece toate. Boierul petrece departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în floare... Lui altfel i se șade, și altfel i se cuvine... Afară, lângă ușă, se auziră pași ușori și glasuri de femei. — Cine-i? întrebă încet, mai mult pentru sine, Isailă. Amândoi ridicară capetele. Intrară scuturându-se de glod „călugărița“ de la curte și Marghiolița lui Tenea. Un pas rar și mai greu le urma - și pe deasupra capetelor lor îmbodolite răsăriră șapca veche și luleaua lui Anton Neamțul și barba lui uriașă, fuior amestecat de fire roșcate și albe. Hei... murmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
le urma - și pe deasupra capetelor lor îmbodolite răsăriră șapca veche și luleaua lui Anton Neamțul și barba lui uriașă, fuior amestecat de fire roșcate și albe. Hei... murmură încet Isailă. La noi vine lume... Are să fie o leacă de sandrofie... Călugărița dădu repede din cap. —Bună ziua... Ce mai faceți?... —Sărut mâna... sărut mâna... mormăi în barbă Isailă. — Ia și noi, mai pregătim lumea pentru iernatic... zise Niță zâmbind și privind spre Marghiolița. Neamțul Anton își trecu luleaua dintr-un colț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
gură. Vorbea stricat românește: Ce mai face la tine, Isail?... Ce să fac, domnule Anton? Cos cojoace... Pun, asta pun... dădu din cap neamțul și-și puse iar luleaua în gură. — Zice că-i bun, lămuri, lui Niță, cojocarul. Madama călugăriță își tremură capul și grăi ascuțit: — Moș Isailă! sunt aici niște blăni de vulpe aduse de domnu Anton... Este, este... dădu din cap neamțul. Sunt... răspunse cojocarul. Le-am îngrijit eu cum trebuie... Numai cațaveică să-ți faci din ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-și luleaua. Moș Isailă puse la o parte cojocul pe care-l cosea și se ridică gemând de la locul lui. Trecu în colțuri întunecoase și scoase dintr-un cotlon pieile de vulpe. Le aduse la lumină și le întinse în fața călugăriței. În lumina leșietică luceau în ape roșcate și alburii. Au fost frumoase dihănii... zise încet cojocarul. Să mi le-aduci la curte... grăi, tremurându-și capul, călugărița. Apoi se așeză pe o baniță întoarsă cu fundu-n sus. Marghiolița rămase lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un cotlon pieile de vulpe. Le aduse la lumină și le întinse în fața călugăriței. În lumina leșietică luceau în ape roșcate și alburii. Au fost frumoase dihănii... zise încet cojocarul. Să mi le-aduci la curte... grăi, tremurându-și capul, călugărița. Apoi se așeză pe o baniță întoarsă cu fundu-n sus. Marghiolița rămase lângă ea în picioare, în sumanu-i cenușiu, cu broboada neagră umbrindu-i ochii. Neamțul sta gânditor. Deodată, ca și cum ar fi grăit cu pipa, mormăi: — Eu spus buier face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]