601 matches
-
sinea mea, explică simplu situația. Rana o să-i treacă, dacă o să stea în repaus câteva ceasuri, îi e de-ajuns. E venit din cer, misiunea lui e să aducă și să păzească o cărticică numită cartea vieții, cartea vie sau cărticica pecetluită; mulți doresc să pună mâna pe această carte, precum cei pe care-i văzusem eu, dar chiar dacă ar fi căzut în mîinile lor, cartea nu poate fi citită, fiindcă are copertele ferecate și numai foarte puțini aleși sunt capabili
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
s-a supus, s-a îmbrăcat cu mișcări calme. -Să-mi iau lucruri? a întrebat el bănuind ce-l așteaptă. -Nu, c-o să vă întoarceți, a zis unul dintre ei. Tata și-a băgat totuși în buzunarul de la piept al paltonului cărticica sa din care citea în fiecare zi. Și-a rotit privirea prin casă ca și când ar fi dorit să-și ia adio, a stins lumina. A închis ușa cu cheia și a pus cheia sub preș, la locul ei. Și-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu face nici cât o ceapă degerată, și apoi a simțit o rușine apăsătoare pentru ce trăiește, pentru ce i se întâmplă, avea impresia că și el, victima, este vinovat laolaltă cu călăii săi. A luat din buzunarul de la piept cărticica sa și a citit, cu mare greutate, câteva versete. Tremura în continuare. Cu toate puterile, căuta să lupte cu frigul, să nu se lase copleșit de hipotermie. A închis ochii și a adormit. A avut noroc, n-a murit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
asta e, ce mai conta, pe lângă atâtea supărări. Iar lista de supărări era lungă și apăsătoare. Trimisese zeci de scrisori acasă, dar nu primise nici un răspuns, nu avea nici o știre despre soarta Verei și a băieților. Apoi, cineva îi furase cărticica din care citea în fiecare zi și el interpretase asta ca pe un semn de rău augur, de atunci ceva îi lipsea, ceva foarte însemnat, nu mai era sigur pe el însuși și se aștepta la orice necaz fără cărticică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cărticica din care citea în fiecare zi și el interpretase asta ca pe un semn de rău augur, de atunci ceva îi lipsea, ceva foarte însemnat, nu mai era sigur pe el însuși și se aștepta la orice necaz fără cărticică. În fine, nu izbutise nici până acum să-și procure alți ochelari, avea nevoie de aprobare din partea sindicatului pentru o pereche de ochelari și șeful de sindicat îl refuzase mereu, îl dușmănea pe tata și îi căuta nod în papură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Tata a luat din raft Crimă și pedeapsă, apoi a dat peste un volum de versuri al lui Blaga. Când era cât pe-aci să-și spună că asta e tot, a zărit sus, într-un colț al raftului, o cărticică ale cărei coperte erau albastre: a recunoscut-o după cotor, nu se putea înșela, a atins-o cu o emoție pe care nu reușea să și-o disimuleze, a scos-o atent din șirul de cărți - într-adevăr, era Noul Testament
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a scos-o atent din șirul de cărți - într-adevăr, era Noul Testament, exemplarul său, care îi dispăruse, îi fusese furat la scurt timp după ce sosise în colonie... Cum ajunsese aici?!, ce importanță mai avea, important era că el își regăsise cărticica, era un adevărat miracol, acum se simțea iar în siguranță, va fi păzit iar de cărticică. -Aceste trei volume cât mă costă? a încercat tata să afle, străduindu-se să vorbească pe un ton cât mai reținut. Anticarul a priceput
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dispăruse, îi fusese furat la scurt timp după ce sosise în colonie... Cum ajunsese aici?!, ce importanță mai avea, important era că el își regăsise cărticica, era un adevărat miracol, acum se simțea iar în siguranță, va fi păzit iar de cărticică. -Aceste trei volume cât mă costă? a încercat tata să afle, străduindu-se să vorbească pe un ton cât mai reținut. Anticarul a priceput dintr-o ochire, după reacțiile clientului său, că acesta își dorește enorm cărțile, mai ales exemplarul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fire și să i le dăruiască. În seara aceea, în patul lui din baraca de la colonie, tata nu a putut să adoarmă. Recapitula evenimentele zilei într-adevăr formidabile: aflase vești despre cei de-acasă, își comandase ochelari, își regăsise miraculos cărticica, mersese pe străzi normale din lumea normală și o cunoscuse pe doctoriță. Mai ales asta îl neliniștea și îi pricinuia insomnia: știa că deja sentimentele sale pentru ea sunt ceva puternic, incredibil de puternic, își zicea că aceste sentimente nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ieșim din ele: noi suntem martorii, noi suntem cei care văd, cei care înțeleg, avem calitatea că nu suntem orbi, ca atâția dintre cei de jos. Asta suntem, atât suntem. Și, în plus, eu sunt cel care are în grijă cărticica pecetluită, iar tu, tu ești copilul care, din atașament pentru ai săi, a întârziat la urcarea în cer... Cuvintele îngerului îmi stârnesc tot felul de alte întrebări neliniștitoare: -Chiar, cărticica pecetluită, când ai să-mi povestești și mie ce este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Și, în plus, eu sunt cel care are în grijă cărticica pecetluită, iar tu, tu ești copilul care, din atașament pentru ai săi, a întârziat la urcarea în cer... Cuvintele îngerului îmi stârnesc tot felul de alte întrebări neliniștitoare: -Chiar, cărticica pecetluită, când ai să-mi povestești și mie ce este cu această cărticică? îl întrerup eu pe Lazarus. El îmi răspunde eliptic: -Toate la vremea lor! Apoi își reia șirul gândurilor, cu seninătate și convingere: -Trebuie să fim conștienți de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
tu, tu ești copilul care, din atașament pentru ai săi, a întârziat la urcarea în cer... Cuvintele îngerului îmi stârnesc tot felul de alte întrebări neliniștitoare: -Chiar, cărticica pecetluită, când ai să-mi povestești și mie ce este cu această cărticică? îl întrerup eu pe Lazarus. El îmi răspunde eliptic: -Toate la vremea lor! Apoi își reia șirul gândurilor, cu seninătate și convingere: -Trebuie să fim conștienți de misiunea care ne-a fost atribuită și pe aceea s-o îndeplinim. Noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o realitate în care nu trăiesc, pe care nu o văd, nu o aud, nu o pipăi, ci doar o visez?! Lazarus, vreau să oprești o dată pentru totdeauna felul acesta al meu de a exista, să-l oprești! Îngerul cu cărticica pecetluită nu dă semne că ar lua în seamă cererea mea imperioasă. Tace și mă privește drept în ochi, senin. Când descoperă disperarea de pe fața mea, se hotărăște să vorbească: -E o rânduială, pe care nu o putem schimba nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sunt furios pe îngerul Lazarus cu înțelepciunea sa și echilibrul său, cu mutra lui imperturbabilă, toate absolut ridicole, nelalocul lor... Simt nevoia să mă iau de el, caut pricină de ceartă. Îl urmăresc cum stă așezat pe un nor, cu cărticica pecetluită alături, și diverse persoane, unele sosite de la mari depărtări, se perindă prin fața lui, mânate de același gând: să atingă, să deschidă, să citească această cărticică fermecată. Când le vine rândul, fiecare se apropie și își încearcă puterile cu cartea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
el, caut pricină de ceartă. Îl urmăresc cum stă așezat pe un nor, cu cărticica pecetluită alături, și diverse persoane, unele sosite de la mari depărtări, se perindă prin fața lui, mânate de același gând: să atingă, să deschidă, să citească această cărticică fermecată. Când le vine rândul, fiecare se apropie și își încearcă puterile cu cartea îngerului. Toți se străduiesc din răsputeri, dar cât de puțini dintre ei reușesc: unii nu sunt capabili nici să deschidă cartea, alții izbutesc s-o deschidă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-i strig (sunt conștient că acum iar mă comport ca unul din lumea oamenilor, nu din lumea îngerilor, unde sper că am intrat...): -Lazarus, ce fel de prieten ești tu, dacă până acum niciodată nu mi-ai îngăduit să citesc cărticica?!... Lazarus nu pare surprins de nemulțumirea mea exprimată atât de nedelicat, atât de brutal chiar. Nu binevoiește să-mi dea nici un răspuns, ba are aerul că nici nu m-a auzit. Abia seara, când și ultimul dintre vizitatorii săi a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
auzit. Abia seara, când și ultimul dintre vizitatorii săi a plecat, se întoarce spre mine și-mi zice vorbind cu blândețe și cu același zâmbet de o nemărginită bunătate: -Veniamin, nu te grăbi, sosește o vreme pentru toate. Ai văzut, cărticica aceasta pentru unii nu se deschide niciodată. Pentru alții se deschide, dar aceia află paginile sale albe, nescrise, fără nici o pildă. Pentru alții, cărticica se deschide numai o singură dată, la timpul cuvenit. Pentru tine, copile, n-a sosit încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
zâmbet de o nemărginită bunătate: -Veniamin, nu te grăbi, sosește o vreme pentru toate. Ai văzut, cărticica aceasta pentru unii nu se deschide niciodată. Pentru alții se deschide, dar aceia află paginile sale albe, nescrise, fără nici o pildă. Pentru alții, cărticica se deschide numai o singură dată, la timpul cuvenit. Pentru tine, copile, n-a sosit încă acel ceas. Dar fii răbdătoriu, căci va sosi.... Vorbele îngerului și, mai mult decât vorbele în sine, tonul său mă liniștesc ca prin farmec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
doar o plăsmuire a minții mele... Cu aceste gânduri, mă apropii de Lazarus. El stă pierdut, cu ochii larg deschiși, privind țintă undeva dincolo de nori. E modul său preferat de a se odihni. A pus, pe o piatră, în dreapta lui, cărticica pecetluită. Alături, Truman, condorul care vorbește, moțăie plictisit. Îmi zic că nu se cuvine să am gândurile pe care le am: prea multă nefericire, prea multă iritare sunt în mine, mă comport mai departe ca un locuitor al pământului, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să am gândurile pe care le am: prea multă nefericire, prea multă iritare sunt în mine, mă comport mai departe ca un locuitor al pământului, ce am fost, decât ca unul al cerului, ce sunt. Ochii mi se opresc pe cărticica pecetluită. Îmi trece prin cap, ca un fulger pe cerul unei nopți de vară, să încerc s-o deschid, acum, în secunda asta să încerc. Îmi iau inima în dinți și, fără nici o pregătire, ridic prețioasa carte. Lazarus nu reacționează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
carte. Lazarus nu reacționează în nici un fel: nici nu mă refuză, dar nici nu mă încurajează. Ba se face chiar că nu mă observă. În schimb, Truman se trezește brusc din picoteală: simte că e rost de ceva palpitant. Țin cărticica în mâini. E ușoară. Îmi zic: Cum să nu fie cineva în stare să deschidă cărticica asta! Dau s-o deschid, sigur pe mine, convins că e simplu, la îndemână. O clipită, privirea mea se întâlnește cu privirea condorului care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Ba se face chiar că nu mă observă. În schimb, Truman se trezește brusc din picoteală: simte că e rost de ceva palpitant. Țin cărticica în mâini. E ușoară. Îmi zic: Cum să nu fie cineva în stare să deschidă cărticica asta! Dau s-o deschid, sigur pe mine, convins că e simplu, la îndemână. O clipită, privirea mea se întâlnește cu privirea condorului care vorbește: figura lui are un aer șugubăț, parcă i se desenează în colțul ciocului și un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pomeneală să cedeze. Truman izbucnește în râs, în hohote de râs, ca și când tocmai ar fi asistat la o poantă, la o poznă foarte reușită, în care rolul caraghiosului l-aș fi jucat eu. Lazarus îmi ia din mâini cu blândețe cărticica pecetluită și îmi spune: -Învață să ai răbdare, Veniamin, n-a sosit încă ora, dar e aproape. Pregătește-te să citești curând cartea. Îmi dau lacrimile, de neputință și de rușine. Așa e, nu trebuia să mă grăbesc, trebuia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mine cu înfățișarea lui de o bunătate inexprimabilă. Mă mângâie plin de blândețe cu o mână pe creștet, iar cealaltă o ține sub veșmântul său de in luminos. -Veniamin, azi ți se va îndeplini dorința, azi e vremea să citești cărticica pecetluită. Pecetea cade azi pentru tine. Îmi vine să sar în sus de bucurie, pe undeva mijise în mine speranța că asta era surpriza pe care mi-o sugera atât de apăsat condorul care vorbește. Dar nu cutezasem să iau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de bucurie, dar mă abțin, îmi stăpânesc emoția, învăț să mă comport și eu cum se cuvine, nu ca un copil fără minte, vreau să fiu la înălțimea momentului. Îngerul Lazarus scoate de sub sutana ce pare croită din aur lichid cărticica mult visată și mi-o întinde fără cine știe ce solemnitate, cu un aer firesc, de parcă mi-ar da ceva ce mi se cuvine negreșit, iar nu cartea tuturor secretelor. Mă pregătesc s-o deschid. Mi-e teamă, mi-e o teamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]