1,129 matches
-
de răchită se aflau la locul lor, goale, cu un strat gros de praf depus pe ele. Eram din ce în ce mai nedumerit. Deodată m-am uitat cu spaimă în oglinzi. Chipul meu căpătase exact trăsăturile Bătrânului. Mi-am pipăit obrazul, cu pete cafenii, pleoapele fără gene. Ce se întîmplase? De ce semănam atât de bine cu el? Din cauză că...? N-am avut nici curaj, nici timp să duc gândul până la capăt. Din toate părțile au început să năvălească în sală furnici roșii care se suiau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
i-a făcut să se întoarcă. În ciuda căldurii, Raoul era îmbrăcat foarte corect. Înalt și voinic, purta un costum la două rânduri, de culoare închisă și o pălărie de fetru negru cu marginile răsucite. Obrazul lui era destul de palid, ochii cafenii, gura strânsă. Raoul vorbea într-un fel rapid și precis: \ Să coborâm spre centru, spune el. Garcia, poți să pleci. GARCIA ȘI-A APRINS O ȚIGARĂ ȘI I-A LĂSAT SĂ SE ÎNDEPĂRTEZE. MERGEAU REPEDE, POTRIVINDU-ȘI MERSUL CU AL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
un pas înainte, încercând să evite orice zgomot. Apoi încă unul și încă unul până când reuși să vadă, chiar dacă nu în totalitate, drumul de deasupra. Nu zărea nimic. Mai făcu câțiva pași până la marginea adânciturii. Sub ea se afla piatra cafenie, colțuroasă a versantului. Dacă era cineva pe drum, putea cu siguranță să o vadă. Dar nu zărea nimic - până când trecu în viteză o mașină albă. Se ghemui și merse mai departe. Liniște. După o vreme, se ridică și se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Rouge. — Ai apărut pe radar, căscă Darlene. Nu mai spune! — Ignatius, trebe să plecăm, spuse doamna Reilly. Mi-e foame. Se întoarse spre el și răsturnă sticla cu bere care căzu jos și se sparse într-o mulțime de cioburi cafenii. — Mamă, nu cumva îmi faci o scenă? întrebă Ignatius iritat. Nu vezi că stau de vorbă cu domnișoara Darlene? Ai prăjituri cu tine. Mănâncă-le! Tot timpul te plângi că nu mergi nicăieri. Am crezut că îți face plăcere să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pe Rex lătrând. „Ham! Ham! Hau!“ Rex arăta întocmai ca pe vremea când era în viață. Îi atârna o ureche. Gâfâia. Apariția sări peste un gard și alergă după un băț care cine știe cum aterizase pe plapuma lui Ignatius. În timp ce blana cafenie și albă se apropia, ochii lui Ignatius se dilatară, priviră cruciș și se închiseră, iar el rămase fără vlagă printre cele patru perne, sperând să se găsească prin cameră niște șervețele de hârtie. * — Am venit pen’ slujba aia de portar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
smochini fără frunze. A, dumneata ești, spuse doamna Reilly după ce îl privi mai bine. Fusese gata să țipe când văzuse un om cu barbă roșie apărând în curte. Ce faci, domnu’ Mancuso? Ce-au zis oamenii ăia? Cu papucii ei cafenii de pâslă, păși cu grijă pe pavajul, stricat, de cărămidă. Hai înăuntru să bem o ceașcă bună de cafea. Bucătăria era mare, cu plafon înalt, fiind încăperea cea mai spațioasă din casă și mirosea a cafea și a ziare vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
o ceașcă bună de cafea. Bucătăria era mare, cu plafon înalt, fiind încăperea cea mai spațioasă din casă și mirosea a cafea și a ziare vechi. Ca toate celelalte camere din locuință, era întunecoasă. Tapetul unsuros de pe pereți și ciubucurile cafenii din lemn ar fi transformat orice lumină în umbră, iar de pe alee se strecura, în orice caz, foarte puțină lumină. Deși pe Mancuso nu-l interesa interiorul caselor, observă totuși, căci nu i-ar fi scăpat nimănui, soba de modă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cu capac-rulou al domnișoarei Trixie. Sertarele pe jumătate deschise erau ticsite cu ziare vechi. Sub el, printre grămăjoarele mici de scame, o bucată de carton vârâtă sub un picior îl făcea să stea drept. Pe birou se vedea o pungă cafenie de hârtie, umplută cu resturi vechi de stofă, iar scaunul era ocupat de un ghem de sfoară. Scrumiera era înconjurată cu mucuri de țigară. Era un mister pe care domnul Gonzalez nu reușise să-l dezlege, căci domnișoara Trixie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
suflă o pală de fum spre cei doi. Cu slujba pe care-o am aici, nu vrau să-nghit ș-afronturi. Vino aici, George, spuse Lana. Deschise caseta de sub bar și-i dădu lui George un pachet învelit în hârtie cafenie. Asta-i cea pe care o vrei. Și acu’ pleacă. Dă-i bătaie! George îi făcu cu ochiul și ieși trântind ușa. Adică ăsta-i trimis de orfani? întrebă Jones. Tare aș vra să văd orfanii cu care are el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
realitate, râul Mississippi este o apă înșelătoare și sinistră, ale cărei bulboane și curenți revendică multe vieți în fiecare an. Nu am cunoscut niciodată pe cineva care să se hazardeze să-și bage un deget de la picior în apele lui cafenii și poluate, care spumegă de scursura canalelor, resturi industriale și insecticide ucigătoare. Până și peștii mor. Prin urmare, râul Mississippi în ipostaza sa populară de Părinte-Dumnezeu-Moise-Tată-Falus este un motiv complet fals care a început, aș crede, cu impostorul acela lugubru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
micul rezervor se micșora vizibil, hotărî că pentru moment era de preferat abstinența. Începu să înainteze încet pe stradă, împingând căruciorul și strigând din nou „Crenvurști!“ George, care mergea pe Carondelet Street purtând mai multe pachete învelite în hârtie simplă, cafenie, auzi strigătul și se duse la vânzătorul gargantuesc. — Hei, stai puțin! Dă-mi unu’ d-ăia. Ignatius privi aspru la tânărul care se postase în calea căruciorului. Valva lui protestă împotriva coșurilor, a chipului posac care părea că atârnă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
său. În cele din urmă, Ignatius se simți suficient de relaxat. Ridicându-și trupul masiv din apă, luă plicul. „De ce oare folosește genul ăsta de plicuri?“ se întrebă el furios, privind timbrul cu planetariul din New York lipit pe hârtia groasă, cafenie. „Conținutul e scris probabil cu creionul sau și mai rău.“ Deschise plicul rupându-l și udând hârtia și scoase din el un afiș mare pe care scria cu litere de-o șchioapă: CONFERINȚĂ! CONFERINȚĂ! M. Minkoff va vorbi cu curaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
reîntoarse în cabină ca să se odihnească și se simți și mai deprimat. Ce avea să-i spună doamnei Reilly despre carte? George descuie, cât de repede putu, compartimentul din sala de așteptare a autogării și scoase pachetele învelite în hârtie cafenie pe care le depozitase acolo. Fără să mai închidă apoi ușa compartimentului, ieși în goană pe Canal Street și fugi, în sunetul metalic al cizmelor, spre centrul comercial, uitându-se peste umăr după barba cu monoclul. În spatele lui nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cărucior cu cârnați. Ignatius, cred că ai nevoie de ajutor. Mă duc să mă uit la televizor, spuse furios Ignatius. Urmează programul cu ursul Yogi. Stai o clipă, băiete. Doamna Reilly se ridică de pe dușumea și scoase un mic plic cafeniu din buzunarul sveterului. Uite! A sosit astăzi pentru tine. — A, da? întrebă Ignatius cu interes, luând în mână plicul. Îmi imaginez că până acum ai învățat pe de rost conținutul. — Mai bine ține-ți mâinile în chiuvetă și spală-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Totuși, simplul fapt că sunt niște ratați notorii, le dă un anumit merit spiritual în secolul nostru. Nu putem fi siguri dacă nu tocmai ei, aceste epave nenorocite, sunt sfinții epocii noastre: bătrâni negri de o mare frumusețe, cu ochi cafenii, bieți oameni asupriți ajunși aici din deșerturile Texasului și Oklahomei, dijmași ruinați care caută raiul în camerele urbane mobilate, invadate de rozătoare. (Totuși, nădăjduiesc că atunci când mă voi ramoli nu va trebui să recurg la crenvurști pentru supraviețuire. Vânzarea scrierilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
era imposibil s-o mai țină în frâu. Se alăturase poate vreunui grup marginal de extremă dreaptă care o făcea să fie beligerantă și ostilă. În orice caz, era evident că de o bucată de vreme susținea în bucătăria ei cafenie o campanie împotriva disidenților, punându-i tot felul de întrebări cu privire la filozofia sa politică. Ceea ce era într-adevăr ciudat. Mama lui fusese întotdeauna deosebit de apolitică, votând numai candidații care păreau să-și fi tratat bine mamele. Doamna Reilly îl susținuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
labele în compartimentul cu crenvurști, George spuse: — Eu te-am ajutat la nevoie, da’ poate mă poți ajuta și tu. Poate, spuse Ignatius, cu gândurile în altă parte, mușcând dintr-un cârnat. — Vezi astea? spuse George, arătând pachețelele în hârtie cafenie pe care le purta sub braț. Sunt niște chestii pentru aprovizionat școlile. Problema mea e că trebe să le iau de la distribuitor la ora prânzului și nu le pot duce la școli decât după ce se-nchid. Așa că-s nevoit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
repede prin cartierul domnișoarei Trixie, prin fața barurilor și a firmelor care se vedeau la tot pasul anunțând RACI FIERȚI și STRIDII ÎN COCHILIE. Ajungând la blocul căutat, se luă pe urma dârei de petice și urcă scările până la o ușă cafenie. Bătu și îi deschise doamna Levy, spunând: — Ia privește cine s-a întors. Amicul nostru amenințat de idealist. Ai rezolvat problema? Poate. — Acum vorbești ca Gary Cooper. Un singur cuvânt drept răspuns. Șeriful Gary Levy! Se trase cu degetele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pe jos, amețită, și se uită la stele În timp ce Albă ca Zăpada manevrează de la tastatură mașinăria. Apoi, desigur, el... — Hei, vorbăreațo, te rog să nu mai discuți despre mine! Charlie se uită În oglinda retrovizoare la Kitty. Ochii ei migdalați, cafenii, erau Încă somnoroși, dar se Îmbujorase de jenă. — Dar e o poveste amuzantă! spuse el. Cum continuă? — Albă ca Zăpada m-a Învățat să merg printre galaxii pe simulator. A fost grozav! Kitty Încercă să râdă, dar nu Îi ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
anumite nevoi la telefon; am vrut să fiu drăguță și să-ți ofer intimitate, glumi ea. — Vreau sexul tău, zise el. Sexul tău furios-pasional-nebun-străin! Sexul tău ilicit, bastard, flămând de artă, intelectual, Înfuriat, dureros și Îndurerat! Sexul tău est-european, comunist, cafeniu, lipsit de libertate, Înnobilat de libertate, străin-pe-pământ-străin, sexul tău de regină-a-dramei! Kitty râse. — Foarte inventiv, n-am ce zice! — Dar va trebui să avem o relație Înainte să se Întâmple așa ceva, zise el, dintr-odată serios. Acum trebuie să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de răchită se aflau la locul lor, goale, cu un strat gros de praf depus pe ele. Eram din ce în ce mai nedumerit. Deodată m-am uitat cu spaimă în oglinzi. Chipul meu căpătase exact trăsăturile Bătrânului. Mi-am pipăit obrazul, cu pete cafenii, pleoapele fără gene. Ce se întâmplase? De ce semănam atât de bine cu el? Din cauză că...? N-am avut nici curaj, nici timp să duc gândul până la capăt. Din toate părțile au început să năvălească în sală furnici roșii care se suiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
puteam fi atent la ce se discută. Auzeam cuvintele, le vedeam în minte, amestecate, stâlcite, dar nu le rețineam. Mă uitam doar la valurile vii, lugubre care se prelingeau pe spatele tău și pe rochia înflorată. Era un contrast amețitor. Cafeniii pantofi atingeau ritmic parchetul; parcă nu mai aveai stare. Am strănutat anume, vroiam săși văd clar chipul. Mulți m-au țintuit cu privirea, dar eu ți-o așteptam pe a ta. Iar ea nu mai venea. Apoi, am tușit sec
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
spre livadă, văd pere mici aurii atârnând de crengile copacilor. Nu cred că am mai văzut vreodată în viața mea o pară crescând într-un copac. Mă plimb printre arborii fructiferi spre o porțiune imensă, în formă pătrată, de pământ cafeniu, cu plante care cresc în șiruri una lângă alta. Astea trebuie să fie legumele. Ating ușor cu vârful piciorului una dintre acestea. Ar putea fi varză sau salată verde. Sau, poate, frunze ale unei plante care crește sub pământ. Sinceră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Doar că... doar că pur și simplu mă pricep la socoteli. Nu e mare lucru... Spre marea mea ușurare, se aude soneria și mă duc să deschid. În prag se află Nathaniel, puțin mai elegant decât de obicei, în jeanși cafenii și cămașă verde. — Bună, zic iute. Hai să mergem. Stai ! Eddie îmi blochează drumul. Domnișoară, s-ar putea să fii mult mai isteață decât crezi. O, nu. Ce se întâmplă ? întreabă Nathaniel. — E un geniu matematic ! spune Trish cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
capăt (ei Îl numeau păpuriș) și-mi arătă un pește care abia se mai zvârcolea. Mi-au ieșit ochii din cap. Nu mai văzusem nicicând un pește atât de mare. Gras, lucios, argintiu, nu ca ai noștri - subțiri, numai mușchi, cafenii sau verzui. Am adulmecat peștele ăla. Mda. Nici mirosul nu era ca al peștilor noștri, dar tot pește era. Un bălos de pește gras, asta era. - Cum l-ați prins pe tatăl ăsta al peștilor? am Întrebat, dar uscățivul mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]