2,850 matches
-
durerea. Dar Teofilo părea să dorească să mai țină o vreme fiola. — Să respecți aceste doze, a căror regulă exactă se naște dintr-o experimentare atentă și uneori nefastă a efectelor sale asupra corpului omenesc. Zece picături provoacă stupoare și calmează durerea cea mai scăpărătoare, cum e aceea care arde, uneori, În cavitatea dinților, În canalele auriculare sau În circumvoluțiunile creierului, ca În cazul dumitale. Douăzeci de picături și mintea se scufundă Într-un delir de vedenii năvalnice. Vălul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
afirmați că suntem singurii vinovați de un „delict“ ce există în toată lumea mi se pare o minciună nedemnă de un adevărat ziarist. — Eu n-am spus că ați fi singurii - remarcă Hans Scholt, ce făcea eforturi supraomenești pentru a se calma. Ceea ce vreau să demonstrez e că a face risipă de atâta abundență așa cum faceți dumneavoastră, chiar în nasul celor care mor de foame sau au rămas mutilați din cauza acestor mine, mi se pare o dovadă de neomenie și un dispreț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nou. Luna întârzia să capete strălucire. Nervii și nerăbdarea îl măcinau pe dinăuntru și își dădu seama că simțea nevoia să meargă, deoarece însuși faptul că vedea cum fiecare pas îl apropie încă un pic de țintă făcea să-i calmeze tensiunea ce părea că i se adunase în capul pieptului. Râsul îndepărtat al unei hiene îl făcu să tresară de spaimă. Din nou, un fior, mai puternic, îi străbătu șira spinării. Hienele rareori îndrăznesc să atace omul direct. Așa i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
omorât pe Maurizio Belli? întrebă pe un ton agresiv chelul care părea că întotdeauna are dreptate. — El susține că a fost un accident. — Ce fel de accident? Nené Dupré se grăbi să intervină cu un gest, cerându-i să se calmeze: — Ăsta nu este nici locul, nici momentul să discutăm... - spuse. Ne așteaptă o călătorie lungă și ar fi mai bine să n-o complicăm și mai mult...! Bucurați-vă că totul s-a terminat și uitați ce-a fost! — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
luptă din nou împotriva nevoii de a bea. Văzu din nou scânteierea ce dură abia o zecime de secundă și care provenea dintr-un punct nu prea îndepărtat, poate la ceva mai mult de un kilometru distanță. Încercă să se calmeze, își încordă privirea, dar din nou nu zări nimic. Nimic, nimic. — Ăsta e sfârșitul...! de-abia îngăimă. Încep să înnebunesc. Dar pentru a treia oară, ceva luci printre pietre. Grăbi pasul și se îndreptă direct spre acel loc, nutrind un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cizmele de cauciuc murdare de var nopțile mele În blocul Încă nerecepționat de la Liric cineva trebuia să păzească arzătoarele imperiul meu tăcut nelocuit un tron din saci de ciment cald cald mirosul parchetului crud sticla de rom la cap și calma senina companie a lui Platon un vopsitor necalificat reminiscențele cum se insinuează ele ca acești pași abia perceptibili care nu se opresc și totuși nu mă ajung te abrutizezi Între scursorile astea Îți aranjăm noi ceva un post de referent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a fost admisă. Și Claire a început să dea vina pe Lee. A spus că ea, adică Lee, nici măcar nu a încercat să o ajute. Lee a scos-o afară ca să evite o scenă la petrecere. A încercat să o calmeze pe Claire. Am accentuat cuvântul important din toată relatarea aia încâlcită. —Afară? — Erau pe terasă. Eu eram în bucătărie, au trecut pe lângă mine și au ieșit pe ușa de la bucătărie. Nici nu cred să mă fi văzut Claire. Deja începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mine. Vezi tu, el și Claire se ceartă mult. De cele mai multe ori e vina ei, are un temperament dificil. Uneori chiar îl lovește. Am văzut vânătăile. îmi evita privirea; încă se holba la ceașca de ceai. A încercat să o calmeze pe Claire, la petrecere, dar ea i-a spus să plece. De fapt, a sunat ceva de genul „du-te naibii“. Am auzit-o. Așa că a urcat aici la un ceai. Era îngrijorat ca nu cumva Claire să își piardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a făcut nimic, s-a răstit Paul. Când ai să recunoști că nu te-au considerat îndeajuns de bună pentru slujba aia? Și las-o așa, nu mai da vina pe alți oameni. —Ticălosule! —Scuzați-mă, am spus încercând să calmez spiritele, dar nu înțeleg. în sâmbăta aia tu credeai că vei primi finanțarea și exact în noaptea aia a murit Lee. —întâlnirea avusese loc cu o zi în urmă, m-a lămurit Paul. Și noi am aflat vestea abia luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
unul. Harriet s-a uitat la mine ca și cum aș fi lovit-o. — Datoria mea era de peste trei mii, a spus cu jale, ca să nu mai spun de taxa pentru card. Cele 250 de lire nu au făcut decât să-l calmeze pe managerul meu bancar pentru o perioadă. Dar nu a durat. Așa că atunci când m-a sunat din nou, am fost fericită. Era ca și cum mă ajuta. A doua oară a fost și mai ușor. Și mai e unul despre care tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
că am să fac încă de la început: să-i șantajez. Dar nu pentru bani, așa cum credeau, ci pentru informații. Aveam mâna pe receptor, gata să sun la Hammond, când a sunat telefonul, speriindu-mă de moarte. După ce m-am mai calmat puțin, am ridicat receptorul. —Sam? a spus o voce emoționată. Sam, sunt eu, Judy, de la Castle Road. —A, bună, Judy. Mă tot întrebam ce motiv avea să mă sune. —Sam, ai treabă? Ai putea să treci pe aici? —De ce? A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
salonul. Am ieșit amândouă pe ușă, luând-o în două direcții diferite. Obrajii îmi ardeau de rușine. A fi liber însemna să fii singur? Alergam pe străzi, gândind că aș fi putut să prevăd toate astea. Mai târziu m-am calmat așezându-mă pe o bancă într-un parc, în apropierea Statuii Aviatorilor. Noaptea căzuse peste oraș, apăruseră primele stele. Poate cel mai bun lucru era să ai un bun contact cu stelele care râd mereu spre noi cu ochi multipli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
omor! - Nu trebuie să ne mai vedem, am spus calm, am dat deja tot ce aveam mai bun din noi înșine. Nunu a părăsit camera, privindu-mă crunt. Am încuiat ușa și m-am așezat pe pat, încercând să-mi calmez inima. Nunu cu prietenii lui au băut până târziu pe terasă, apoi s-au dus, pe la ora două, să pescuiască pe mare. Le-am auzit vocile amestecate cu strigătele pescarilor din sat, care aranjau felinarele și marele năvod. A doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în brațe și m-a dus în patul nostru. Ziua următoare am dus înapoi „palatul“ lui Sucki la magazinul de unde îl cumpărasem, primind în schimb în loc de bani o cuvertură cu dungi frumoase și două panere din rafie indiană. Totul se calmase din nou în viață, valurile băteau alte țărmuri. În loc de dansul păsărilor, seara ne așezam la masa cu douăsprezece lumânări și o sticlă de vin roșu. Datoriile soțului meu crescuseră între timp și el căuta acum o cale suprarealistă de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
știut numai de el, verificând indicatoarele și cesulețele unor aparate mici și negre, zbenguindu-se apoi de zor prin fața boxelor de o înălțime amețitoare. Retras în marginea uriașei platforme de lemn care era scena, nervos, încercând din răsputeri să se calmeze, Zulfik controla pentru ultima dată setările synthesizer-ului său cu o singură clapă și un singur buton. Naybet, cu părul său vâlvoi care îi adusese faima de nebun, testa concentrat bateria ce îi alimenta cratițele și tingirile care îl făcuseră celebru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
el, suficient de tare pentru a fi auzit de absolut toată lumea. Bineînțeles că reacțiile de indignare ale celor din sală nu se lăsară prea mult așteptate, iar rezultatul fu o huiduială prelungă la adresa lui Maro, pe care îl compătimeam sincer. Euripide calmă situația folosindu-se de același gest autoritar al mâinii drepte, gest cu care se vede treaba că publicul era pe deplin obișnuit. - Am să trec cu vederea intervenția ta, domnule Maro, spuse Euripide, încercând să pară îngăduitor. Este posibil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
creadă că se aventurase până acolo. Ori trecuse pe lângă el fără să-și dea seama, ori se înșelase și acesta dormea dus în cortul său. Bine, dar atunci cine făcuse zgomotele acelea? Se simți deodată cuprins de neliniște dar se calmă la fel de repede. În definitiv, ce zgomote auzise? Niște foșnete de frunze uscate, nimic altceva. Poate vreun animal sălbatic își făcuse de lucru pe acolo, un arici ori vreo căprioară speriată. Dar dacă o fi vorba de niște bandiți? Îl ademeniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că nu-i place gustul ciolanelor bătrâne? Ochii lui Calistrat aruncau acum fulgere. Se ridicase de pe laviță și ridicase toiagul amenințător spre polițist. Părea dintr-o dată mult mai înalt decât înainte și avea o privire sălbatecă. Ileana interveni imediat și calmă tensiunea dintre cei doi: Lasă-l, ți-am spus că de acum mă ocup eu! spuse Ileana fără să-l privească pe bătrân. Uite cum facem! reveni ea spre Cristian Toma. Acum plecăm, vreau să te liniștești puțin. După aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de vâlvă. No, d'apoi sigur că da, domniță, doar e de la sine înțeles că tu ai să cari în spinare sacii ăia de azotat! Eu credeam că ne-am putea ajuta de toiag, spuse Cristian, încercând din nou să calmeze spiritele. Măi omule, se întoarse Calistrat spre inspector, eu încep să cred că ar trebui să mă las de meserie. Ești plin de idei bune, ai dreptate, am putea folosi toiagul. Nu va fi ușor, dar cred că ne vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
te-am prăpădit sub pietrele astea. Cristian gemea de fiecare dată când bătrânul îl atingea, îi făcea impresia că fiecare centimetru pătrat de piele este o rană deschisă. Dădu din mână căutând să se ferească de loviturile lui. Tusea se calmă și se ridică în capul oaselor. Privi spre locul unde trebuia să se afle intrarea în peșteră. O grămadă de bolovani se ridica acolo unde, înainte, se căsca golul întunecat. Mulțumit de ceea ce vedea, se lăsă din nou pe spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pentru Principatele române, cuprinsă în Regulamentul Organică - au determinat o stare de nesiguranță, plecarea populației în zonele neafectate de trupele străine și chiar peste graniță, așa încât nu se poate vorbi de o creștere substanțială a populației. Când situația s-a calmat, a intrat în cadrele firești, populația Principatelor române a fost înregistrată într-o hart rusească din 1835. Fără să absolutizăm veridicitatea cifrelor înscrise în Harta rusă din 1835, vom menționa că, spre deosebire de alte documente din epocă care se referă la
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
va trebui să lovească. Atacul preventiv împotriva piraților nu va fi posibilă nici o acțiune de descurajare, întrucât ei nu au un teritoriu de apărat. A ceda în fața lor într-un loc anume nu va fi niciodată suficient pentru a-i calma: organizațiile mafiote nu se vor mulțumi cu controlul Columbiei sau al Afghanistanului; extremiștii islamiști nu se vor mulțumi cu distrugerea Israelului și nici cu retragerea americanilor din Irak sau din Arabia Saudită. împotriva piraților nu există decât atacul preventiv. Așadar Alianța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
furt prin smulgerea obiectului, nici o singură ceartă cu focuri de armă și cuțite, nimic altceva decât această după-amiază luminoasă, nici rece, nici caldă, o după-amiază care pare să fi venit pe lume pentru a satisface toate dorințele și pentru a calma toate neliniștile. Dar nu și îngrijorarea sau, pentru a fi mai literar, neliniștea interioară a primarului. Ceea ce simte el, și poate că, printre toți acești oameni care trec, este singurul care simte așa ceva, este un fel de amenințare plutind în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
însă n-am primit nici un fel de avertisment. Absolut nimic. Scrisoarea lui a venit ca o lovitură de trăsnet. Îl credeam foarte fericit și mulțumit. Începu să plângă, biata de ea, și-mi stârni compătimirea. Dar peste puțin se mai calmă. — N-are nici un rost să mă fac de râs, zise ea ștergându-se la ochi. Singurul lucru necesar este să hotărăsc ce-i cel mai bine să fac. Și continuă să vorbească puțin alandala, ba despre trecutul apropiat, ba despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
decât să fie fericită. Sora îl privi cu ochii calmi și blânzi care văzuseră toate ororile și suferințele de pe lume și totuși, copleșiți de vederea unei lumi pline de păcate, rămâneau senini. Am să-i spun când s-o mai calma. Plin de compătimire, Dirk o imploră să-i ducă imediat mesajul: — Poate o vindecă. Vă rog în genunchi s-o întrebați chiar acum. Cu un vag zâmbet de milă, infirmiera reveni în salon. Îi auzirăm glasul scăzut, iar apoi răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]