593 matches
-
de tensiune, bine distribuite și trasate de romancier în fluxul abundent al cărții. Fragmentele risipite în fraze ample, asociative, care „bifează“ deopotrivă aspectele esențiale și pe cele banale, se coagulează câteodată în episoade compacte și de o anumită întindere, adevărate calupuri romanești, cu semnificație neechivocă. Astfel se prezintă frumoasa prietenie dintre tânărul subchiriaș și bătrâna și nobila doamnă, la a cărei moarte el suferă mai mult decât copiii ei; după cum tot așa e narată istoria excluderii din colectiv a unui excelent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dacă unui scriitor îi convine să i se intre în laboratorul său secret, chiar dacă în acest laborator scriitorul, nebănuind nici el ce-o să-i iasă, experimentează inocent în văzul tuturor. Din cutare notiță aflăm, de pildă, că un cetățean, Ghiță Calup, se comportă întocmai ca Jupân Dumitrache din O noapte furtunoasă. Și nenumărate alte detalii, care constituie parcă sfărâmăturile marii opere, și, am zice, rămășițele ei, dacă în ele n-am vedea și idei de tipuri embrionare, fraze și ticuri care
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
a cititorului, care e nesatisfăcut și iritat dacă îi spui că există într-o operă secrete care nu pot fi desfăcute sau taine care nu pot fi sfâșiate. Ce secrete? Care secrete? Unde vezi dumneata taină? Iată proba: Cetățeanul Ghiță Calup! Jupân Dumitrache a fost copiat după natură. Iar Balzac n-a spus el însuși că vrea să fie secretarul epocii lui? Va să zică secretar! Ce e misteros aici? În edițiile următoare, intrăm însă nu într-o interpretare literară a operei caragialești
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
a rezumat la împroșcări dătătoare de zâmbet și cufundări leneșe. Pentru William Pye (www.williampye. comă însă, apa nu e un element manipulat doar de natură. Precum șamanii, el o transformă în ploi, în izvoare, o taie ca pe un calup de unt moale, o curge și o prelinge după pofta imaginației. Un sculptor care s-a plictisit de piatră și metal. „Apa îți oferă nenumărate posibilități de a atinge desăvârșirea“ Bine, n-a fost dintotdeauna așa. Lucrările lui timpurii, precum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
lor maximă, la nivelul de ardere extremă. Ai senzația că rămâne mereu ceva neconsumat. Și asta tocmai pentru că visceralitatea nu e dusă până la capăt. E mai degrabă rostită decât scobită. Ceea ce-i reușește însă foarte bine lui Bocsárdi este dozarea calupurilor de pauză, urmate exact atunci când trebuie de încleștări și încordări. Management-ul temporal al spectacolului este unul cât se poate de precis, fără momente de plictiseală la care s-ar fi putut ajunge extrem de ușor dacă ritmul contrapunctic ar fi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
iar acum se joacă de-a fiul rătăcitor... Abia pe drumul spre cea mai propiată gară mi-a surâs norocul. Cumnata țărăncii ne-a ajutat să cărăm la gară, cu un cărucior de mână, sacul cu cartofi, căpățânile de varză, calupul de brânză, halca de slănină luată ca pradă și cine știe ce mai adunaserăm noi - o pungă de fasole uscată cu bobul mare? La lumina lunii, am pornit-o pe drumul de țară care la început urca ușor, apoi cobora abrupt pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cursul îmbrățișărilor noastre grăbite și al permanentelor bătălii verbale, ea mă va fi văzut ca pe un înfometat notoriu, fiindcă după plecarea ei au tot sosit pachete cu produse elvețiene: Fluieraș Geldmacher și cu mine ne-am bucurat de Ovmaltine, calupuri de ciocolată, brânză rasă și șuncă uscată. Le-am mulțumit mijloacelor mele de plată: poezii scurte și lungi. În Lenzburg, ea locuia împreună cu familia surorii ei la părinți. Casa lor abia dacă se deosebea de altele din așezare. Tatăl era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
se va înteți cu fiecare clipă ce trece. Pretutindeni, lumea era alertată de căldura ce se anunța ca excesivă, de nesuportat, de-a lungul întregii zile. Vânzătorii de răcoritoare, cu tonetele pregătite cu tot dichisul, așezau cu grijă sucuri între calupurile de gheață, scontând pe o vânzare profitabilă. Unii trecătorii, fiind deja înfierbântați, se arătară tentați de o sticlă brumată cu o băutură răcoroasă pe care puteau să o bea din mers. În fața clădirii Judecătoriei orășenești, o mulțime pestriță aștepta deschiderea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
română joi, între 18.00 și 19.28”. Toată această desfășurare mi-l scoate dintr-un cotlon de memorie pe Feraru, fostul meu coleg de liceu, care furase din manechinul de la laboratorul de biologie intestinele. Într-o pauză, a desprins calupul din sârmulițe și l-a băgat sub haină. Nu învățase partea aia din materie și-atunci eliminase scurt materialul didactic, să nu mai aibă ce să-i dea să recunoască și, mai ales, să nu fie nevoit să numească bucățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Într-o bună zi o să-l repar. Porniră mai departe. Următoarea încăpere era o baie, destul de curată, remarcă Mma Ramotswe, chiar dacă puțin cam cenușie și neglijată. Pe marginea căzii, așezat în echilibru precar pe un prosop de față, era un calup de săpun carbolic. În afară de asta, nu mai era nimic. — Săpunul carbolic e foarte sănătos, zise domnul J.L.B. Matekoni. Îl folosesc dintotdeauna. Mma Ramotswe dădu din cap a încuviințare. Ei îi plăcea săpunul cu ulei de palmier, foarte bun pentru ten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
atelier auto. Se uită în jur. Oare o fi aici ceva de care ar putea avea nevoie dincolo, la casa ei? Probabil că nu. Tot ce trebuia să ia cu sine domnul J.L.B. Matekoni erau o valiză cu haine și calupul de săpun carbolic. Atât și nimic mai mult. CAPITOLUL DOI Sosește o clientă Va trebui să abordeze chestiunea cu mult tact. Mma Ramotswe știa că domnul J.L.B. Matekoni va fi fericit să locuiască pe Zebra Drive - era sigură de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
lui Vali Vijelie... Privirea lui Sandu Șpriț varsă melancolie pe față de masă, iar vânticelul tomnatec suflă scrumul din scrumierele În care stau chiștoacele la taifas, un fel de șezătoare a micilor vicii care dăunează foarte grav sănătății, vorba ălora de după calupurile publicitare. Mda, ascultați-mă pe mine, că am experiența dezastrelor naționale, se duce țara de râpă, că bani de pensii nu mai sunt, bani de salarii nu mai sunt, femeiul ne-a dat și când o să ne ia am dat
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
cumpăr niște Xanax. Aveți grijă de ea în tăcere. Ușa se închise și acel cineva dispăru. Oare unde eram? Era un efort mult prea mare să-mi mișc picioarele și mâinile sau să-mi deschid ochii. Mă simțeam ca un calup de brânză de Brie care a fost lăsat prea mult timp afară din frigider. O dată la câteva minute, simțeam un junghi de parcă mă împungea un ac chiar deasupra sprâncenei drepte. Tăcere. Câteva oftaturi. Apoi: —Dumnezeule, uită-te la ea. Arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
scări - rochia părea să fie mai largă decât scara - și am încercat să mă strecor în mașina lui Patrick. De fapt, de-abia am încăput pe portieră cu rochie cu tot. Câteodată moda te face să te simți ca un calup de pateu. Bună, l-am salutat. —Bună, mi-a răspuns. Când mi-a văzut rochia, i-a căzut fața. Credeam c-o să porți rochia Alexander McQueen. Asta-i Oscar de la Renta. Ciudat. Bărbații care știu despre modă tot atât de mult ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
o port la emisiunea specială din ianuarie. — Ai o emisiune specială în ianuarie? zice Suze. Și despre ce e vorba? — O să se numească Principiile financiare fundamentale ale lui Becky, spun, întinzându‑mă după lip gloss. O să fie foarte mișto. Cinci calupuri de câte zece minute, numai cu mine! — Și - care sunt principiile tale financiare fundamentale? mă întreabă Suze cu interes. — Îhm... păi, încă n‑am nici unul, zic, pictându‑mi buzele cu grijă. Dar o să le inventez eu când o fi momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
duminică, la miezul nopții. — Și dacă mor mai devreme? Nu-i nimic, noi continuăm să ținem camera pe dumneavoastră. Vă asigur că nimeni n-o să se miște din fața televizorului sperând că n-ați murit. În timpul ăsta, mai băgăm câte-un calup de publicitate. — Pare destul de simplu... începe să basculeze Lionel. Mă gândesc că la 400 000 aș putea s-o dau dracului de pudoare... În fond, dacă tot mor... mi se poate trece cu vederea. Fără o vorbă, Gérard ia contractul
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
pentru ea, el a fost Fred Astaire, ăsta da, profesionalism! În cadru intră însă brusc un bărbat care-i trage o pereche de palme Janei, o apucă de-o aripă și o scoate din cadru. Emisiunea e întreruptă de un calup de publicitate. Lionel stinge televizorul. E ora 11.00. Conform desfășurătorului, mărșăluitorii ajung în locul unde urmează să fie dezvelită statuia imigrantului necunoscut. Sunt mai multe televiziuni la fața locului, dar cea mai bună poziție o are televiziunea din România. Explicația
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Se gândește dacă să se bucure sau să plângă. Se bucură: în fond, optzeci și doi de ani e o vârstă frumoasă, iar Coasta de Azur e un loc unde să tot mori. Chiar și de plictiseală. Lionel vede începutul calupului de publicitate și stinge televizorul. Deschide o sticlă de șampanie. E ora 21.45. Lionel e băut bine. A dormit puțin după masă, dar când s-a trezit, a început să bea și mai tare. Vrea să plece vesel de pe
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
mon Dieu! — Mi s-a mai spus, nu se abține Lionel. Gérard și toți tehnicienii sunt cu ochii pe monitoare, ignorând apelurile revoltate ale abonaților care amenință că vor cere operatorului de cablu scoaterea postului L’Anjou Libre din ofertă. Calupul de publicitate ține doar douăsprezece minute și asta nu pentru că așa cer normele, ci pentru că nici Lionel nu mai e ce-a fost. Mai e și beat pe deasupra: se știe că șampania moleșește. Când se revine în direct, telespectatorii mai
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
ceas. El înțelege aluzia. — Păcat că te-am descoperit abia azi. Chiar trebuie să pleci la Vesoul? Liliane lasă impresia că ezită. Telespectatorii încep să spere că vor fi satisfăcuți. Gérard face semn către regia tehnică să pregătească un nou calup publicitar. Tehnicienii din carul de transmisie comentează încă, apreciativ, prestația lui Lionel. Liliane pune capăt oricăror speranțe: — Chiar trebuie. Ne vedem luni. La atâția ani pierduți, în care am trecut unul pe lângă altul, ce mai contează o zi? Câteva telespectatoare
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
fi redevenit o adevărată persoană, apărată, zău, așa, prin această puerilă înavuțire. Cum li se întâmplă copiilor când primesc daruri peste posibilitățile clasei lor sociale, de care nu contenesc a se minuna. Veturia ignora momentul când hahalera trântea pe masă calupul strălucitor de țigări sau borcanul burtos de cafea. Chiar și după ce rămânea singură în încăpere reușea să nu observe, multă vreme, obiectul. Trecea încă și încă o dată pe lângă ispită, până când, apucată de frisonul inevitabil, nemaiputând stăpâni otrava orbirea osânda unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
noi mâncam evadați fierți în fasolea lor multicoloră, iar rușii carnea divină de elan, așa cum divină era pentru ei fresca de pe zidul de granit din care ne sfidau cei trei mari criminali ai omenirii pe care i-am adus odată cu calupul de timp a-i acelor vremuri. Și Gagu, Fați, Dădârlad și Niftode, Mutu, Cuprian și Tomaida priveau chipurile ucigașilor din frescă, andocați fără voie lângă coapsele Dunării noastre, cu mirosurile ei de curvă de lux, care îmbată orice ființă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de realitate. Un smoc de grâu cu greieri cu tot, gura unei fecioare, un castron cu apă de Dunăre și icre de crap, o floare de tei, puful plopilor, notele printate de la examenul de bacalaureat, o felie de arșiță, un calup de Bărăgan. Când s-a descoperit că Brăila putea fi restituită din bucăți, dincolo, s-a trezit orgoliul brăilenilor. Au introdus în combine MP3-uri, în laptop-uri dischetele extraterestre. Au auzit șuierul stelelor în rotirea lor, zgomotul timpului când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Șoferoaica Liuba, care-i aproviziona pe soldați, ne îngrijea rănile. Când am ajuns cu Zagna trasă la edec pe pârloaga de lângă Vădeni, mirosea deja a Oxigen Românesc. Din 2000 rămăseserăm 60, soldații nu își dădeau seama că deveniseră istorie, odată cu calupul de timp, împietriți în sistem, ca și cei trei mari criminali ai omenirii de pe stânca smulsă din trupul mamei lor Rusia, iar când piloții parașutau alimente și aparatele de bord indicau 46o 16'' 11' lat. N și 27o5''44' long
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ca să ne aducă niscaiva mostre. Vedeți, noi suntem la început și vrem să sărim peste, scuzați, scârboasa tranziție și EL, ca maestru al artelor înalte, firește, nu singur, ci cu alți experți, are misiunea de a ne bucura cu câteva calupuri de viitor. Așa că v-am ruga să creăm o așteptare activă, adică toate mizeriile vremii trebuie eradicate, mai ales șobolanii care s-au înmulțit înspăimântător după războaiele napoleoniene, ba ne-au invadat și cei de peste 60 de ani din Primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]