6,257 matches
-
cu înțelegerea tainelor 101. Astfel, învățăturii lor și dacă îi adaugi ceva e imprudent, și dacă îi înlături ceva e primejdios 102. Conținutul scrierilor patristice și valoarea artistică a acestora În scrierile lor, în care expun învățături de credință, formulează canoane, norme de conduită, reguli tipiconale etc., Sfinții Părinți, acești oameni divini, cu minți agere și pătrunzătoare, au tratat și probleme morale dintre cele mai variate, despre care vorbesc și Sfintele Evanghelii și care fac referire la viața creștină în general
Părinţii Bisericii – Învăţătorii noştri. In: Nr. 1-2/2007 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/162_a_102]
-
neîncetat cu un glas, cu o intonație (în termenii săi, ar fi vorba de ideea-voce). În acest sens, prima parte a cărții, Dostoievski-tragedia subteranei, mi se pare edificatoare. Demonstrația impecabilă este construită aici, cum de altfel sugerează și subtitlul, după canoanele unei tragedii în toată puterea cuvîntului. Autorul însuși mărturisește în prefață că și-a imaginat o tragedie în cinci acte constituită din cele cinci mari romane, conducîndu-se după o "sugestie arhitectonică, dramaturgică, pentatonic-muzicală", cu scopul de a aduce în avanscenă
Dostoievski și demonii intertextualității... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16503_a_17828]
-
mai fi fost doar de pus un accent pentru a marca deplina organicitate a ceea ce s-a numit "obsesie modelatoare" și în poezia lui Pillat, - aici căutarea amintitei concilieri care definește, în fond, însuși "tradiționalismul" său). Sub titlul Imaginația după canon, sunt abordate poemele din volumul Biserica de altădată, care nu-i pun criticului prea dificile probleme de interpretare. Afirmând, nu fără dreptate, că Ion Pillat este, "structural, un imaginativ legalist", el are cu atât mai multe motive de a vorbi
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
conformism și chiar de docilitate canonică", desigur, față de ideologia gândiristă. Cum a procedat însă și în capitolele precedente, unde vorbea despre poeme în care programul tindea să sufoce mișcarea liberă a imaginației, el descoperă, cu destulă satisfacție, dominația "în interstițiile canonului, a imaginarului acvatic", cu omologii și recurențe semnificative (o reușită demonstrație în acest sens făcuse și în paginile dedicate mai devreme poemelor din Limpezimi). Ultimele cărți ale poetului, cele înscrise de obicei sub emblema clasicismului "mediteranean" se bucură, la rândul
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
că își redefinește repertoriul de sentimente legitime prin simplificarea și infantilizarea lui. Ea își propune inventarea unei sensibilități proprie omului nou, membru al unei societăți fără clase. O sensibilitate al cărei prototip este modul de a simți al muncitorului manual. Canonul estetic istoric constituit este considerat caduc nu doar sub raportul temelor ideologice care, o dată cu revoluția, trebuie să focalizeze ca singura realitate viabilă conflictul dintre exploatați și exploatatori, ci și sub raportul sentimentelor/senzațiilor încorporate. Principiul accesibilității operelor literare privește mai
Despre condiția literaturii în socialismul real by Dan Lungu () [Corola-journal/Journalistic/16533_a_17858]
-
în burta, invers, bun la toate, arcă, teme mici) voi încerca să refac niște semnături - signaturi de pe un strat destul de recent al imaginarului, literatura anilor șaizeci-optzeci. Asta, pentru că și operele scrise "trebuiau să poarte un nume". Și, vrem, nu vrem, canonul nu înseamnă numai succes de moment, cotă (și acestea sunt importante), ci și energie iradiantă a operei. Lustra luminează și readuce la viață o întreagă lume, pe care o credeam fie irecuperabilă, fie inutilă. Harta despre care vorbeam la început
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
tezei. Cînd eram tînăr, conveneam cu oarecare neplăcere la ideea relativității în timp a valorii. Preferam s-o cred absolută. Astăzi înțeleg că Lovinescu avea dreptate. Schimbarea codului - estetic, etic, religios etc. - afectează valoarea, deseori ireversibil, și, o dată excluse din canon, operele pot deveni obiect de studiu academic, dar nu mai sînt citite din plăcere. în schimb, țesătura de opinii, aprecieri, polemici din jurul operelor vechi își păstrează uneori o miraculoasă actualitate. Altfel spus, contextul operelor se dovedește mai puțin sensibil la
Despre istoriile literare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16604_a_17929]
-
reclamîndu-i noi eforturi chiar împotriva confuziei, a "haosului" care, antistructură fiind, e nu mai puțin un efect malefic al structurilor "noii orînduiri" de funestă memorie. Pe plan cultural, se impune conștiinței critice vigilente a lui Ovidiu Pecican stabilirea unui "nou canon", liberalizant sub egida lovinescienelor "revizuiri", operație deloc simplă, după cum prea bine știm, implicînd asimilarea zonelor interzise, în frunte cu diaspora, reexaminarea gloriilor epocii comuniste, precum Zaharia Stancu și Titus Popovici, "cîntărirea corectă" a opozanților și disidenților precum Paul Goma, analiza
Cine este Ovidiu Pecican? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11858_a_13183]
-
cărților/ o sonată de Telemann eventual o sonată/ de Mozart (cu Clara Haskil la pian)// ce ți-ai putea dori mai mult bătrînețe?" (p. 488) Publicarea acestei foarte consistente antologii din lirica lui Petre Stoica repune în discuție plasarea în canonul românesc a acestui foarte interesant reprezentat al "generației șaizeciste". n Petre Stoica, Carnaval prenocturn, posfață Dan Cristea, Editura Cartea Românească, 2004, 520 pag., 150000 lei
Viața în paranteze mici by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11877_a_13202]
-
Fitzgerald, dar și despre extinderea "lucrului în echipă" de la industria filmului la scrierea de romane, pusă în aplicare în Coreea de Nord a zilelor noastre. Capitolul final este axat pe ideea că majoritatea asocierilor stabilite peste decenii între scrierile/atitudinile fitzgeraldiene și canonul postmodern pot fi (re)interpretate prin utilizarea creatoare a conceptului de expresivitate involuntară al lui Eugen Negrici. În contrast cu detractorii lui Fitzgerald, Mihaiu preferă să observe irosirea generoasă și risipirea demiurgică a omului și artistului. Acest scriitor al timpului nostru reprezintă
Contribuție românească în fitzgeraldistică by Virgil Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/11890_a_13215]
-
se iscă, la o privire cît de cît atentă, din relația închegată, dincolo de "oglindire", între identitate și id, "compartimentul" impulsurilor noastre necontrolate. "Impulsuri" înseamnă, aici, evidențe devenite nechestionabile tocmai fiindcă nu ne-am pus niciodată întrebări cu privire la ele. Dar, "cînd canoanele ne canonesc prea tare se nasc canonadele anticanonice." Răspunsurile la provocările identităților în schimbare încap, se vede, undeva între tongue-twister și casse-tęte. Asta fiindcă problemele aduse în discuție nu acceptă, de cele mai multe ori, o soluție mai la îndemînă decît remiza
Id și identitate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11900_a_13225]
-
găsi vreunul, este că, neavînd, ca să-i mai îndulcească tăria, o "vizieră" de mătase, te obligă, orice-ai face, s-o iei în seamă. Pe modelul, care nu începe, nici pe departe, cu această carte, al echilibrelor mereu instabile dintre "canon" și "reacțiune", concluzia e, de multă vreme, aceeași: "nemulțumiții pentru totdeauna", privind cu ochi chițibușar au, într-o situație anume, dreptul la primul (și ultimul...) cuvînt. Atunci cînd critica lor nu are vanitatea sterilă a unui loisir intelectual, cînd, altfel
Id și identitate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11900_a_13225]
-
înșel, că viața e prea scurtă ca s-o irosești citind cărți și autori de mâna a doua; urmând "magistralele", n-ai cum să ratezi, adăuga el, așa cum ai păți aventurându-te pe străduțe neumblate. Teoria e discutabilă astăzi, când canoanele alternative coabitează firesc și când surprizele reevaluărilor critice amenință temeliile, consolidate în timp, ale valorilor oficial omologate. Privilegiul de a citi capodopere e, până la urmă, parte din seducătoarea meserie de cititor, iar romanul lui Jonathan Franzen, Corecții, tradus în sfârșit
O carte în două lecturi by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/11916_a_13241]
-
Gheorghe Grigurcu Mircea Petean e unul din poeții ce mizează pe "infinitul mic". E o poziție oarecum îndrăzneață deoarece modelul dominant al poeziei românești contemporane, impus de canonul '60 și încă neepuizat, a fost cel neoexpresionist, grandilocvent, nu o dată clamoros, cu o conceptualizare "metafizică" ostentativă, antrenînd impozante mase verbale. Aparținînd familiei unor Petre Stoica, C. Abăluță, Emil Brumaru, G. Almosnino etc., autorul Loviturilor de nisip ilustrează ceea ce unul
Umilință și ironie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11972_a_13297]
-
favorizând - direct sau prin ricoșeu - alunecări de ambele părți. Din acest unghi, capitolul la care ne referim, ni se înfățișează ca o veritabilă galerie de oglinzi în care perspectivele se multiplică și se completează reciproc, chiar atunci când etalonul criticului rămâne canonul literaturii "masculine". Este edificatoare în acest sens schema pe care Elena Zaharia Filipaș o identifică, plecând de la observațiile făcute de Lovinescu în Critice (1919-1920), pe marginea primelor volume ale Hortensiei Papadat-Bengescu, și mai ales concluzia pe care o extrage . La
Doamnele, între ele... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/11981_a_13306]
-
proză ar fi, eventual, mai potrivite, "atunci cînd proza este...". O lasăm pe Letiția Ilea să ne spună ce este. Topurile sînt, desigur, un joc, dar nu unul fără rost. Și, dacă sînt bine făcute, ne dau o idee despre canonul literar al momentului. E mult? E puțin? E, în tot cazul, ceva. Cît despre poeta Letiția Ilea, al cărei recent volum de versuri se cheamă O persoană serioasă, îi dorim să nu confunde jocul cu neseriozitatea. Persoanele cu adevărat serioase
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11964_a_13289]
-
e știută Și-așijderi că-n aceeași zi fatală Spurca-va marea nava legendară Din unghii strînse de la morți făcută.) La Zürich ori Geneva, cînd nebuna Mea soartă a vrut să fiu și eu poet, Mi-am stabilit, ca toți, canon secret De-a defini cu-nverșunare luna. Amarnic mă sileam să aflu chipul De-a depăși modeste variații, Cu spaima că Lugones comparații Cu ambra folosise și nisipul. Cu fildeș depărtat, cu fum, cu nea, Pe rînd a fost asemuită
Poezii de J.L. Borges by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/11961_a_13286]
-
Ion Simuț În programul său expansiv, întru totul lăudabil, de promovare a literaturii române, Editura Polirom a deschis o linie și pentru valorile clasice ale romanului, prin colecția "Canon", inițiată în 2004. Prima apariție a fost o selecție din povestirile sadoveniene. A doua alegere s-a oprit la Rusoaica lui Gib I. Mihăescu, datând din 1933, cel mai strălucit an al romanului românesc. Bucurându-se de șase ediții până în
Bovarismul lui Ragaiac by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12003_a_13328]
-
Le Temps a laissé son manteau De vent, de froidure et de pluie, Et s'est vętu de broderie De soleil luisant, clair et beau. Nu voi transcrie întreaga piesă de 13 versuri (primele două fiind repetate, cum o cere canonul rondelului, în strofele a doua și a treia). Inspirația datorează mult meteorologiei și schimbării de anotimp: Timpul și-a lepădat mantaua de vânt, de frig și de ploaie - e vorba de o iarnă de tip atlantic, engleză; Charles d'Orléans
Pasteluri de iarnă by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12001_a_13326]
-
privirea în tavanul crăpat exact pe mijloc, de parcă ar fi trebuit împărțit, din cine știe ce motive, în două”. După o atare descoperire (cea a tainicului punct interior), individul se desparte de sine însuși, se lasă în urmă și ia asupră-și canonul suferinței fără leac. Și al fericirii iluzorii (ori, cine știe?, al fericirii supramundane, “paranormale”). Acum începe inițierea grea, temeinică, stăruitoare în suferință. Acum începe confruntarea cu cea mai teribilă prezență: absența. Acum, începe, de fapt, agonia (sufletească) a personajului, sub
EUGEN DORCESCU, DESPRE INIŢIEREA ÎN SUFERINŢĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382706_a_384035]
-
arată că “mai bun este postul decât rugăciu¬nea”. Începând din epoca apostolică și post apostolică, postul de miercuri și de vineri, ca si cel al Paștelui, (Postul Mare) au devenit pen¬tru creștini o instituție sfânta și venerabilă. Astfel, canonul 69 apostolic accentuează porunca postului pentru membrii Bisericii: “Dacă vreun episcop sau presbiter, sau diacon, sau ipodiacon, sau citeț, sau cântăreț, nu postește sfântul și marele post al Paștilor sau Miercurea sau Vinerea, să se caterisească... iar daca va fi
DESPRE SFÂNTA CRUCE ŞI POSTUL ORTODOX – CU FOLOASELE, CU ROADELE ŞI CU BINECUVÂNTĂRILE LOR... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382702_a_384031]
-
îndeajuns de exclusivist, compus din autori "care, din marginalizații de dinainte de 1989, au devenit răsfățații primului deceniu post-revoluționar profitînd de descoperirile stilistice ale ocultatei promoții '70 și de coincidența în timp a demersului lor cu modificările paradigmatice generate de post-modernism. Canonul post-revoluționar tinde să fie monopolizat de această grupare activă care știe să-și impună mediatic valorile ei reale (M. Cărtărescu, Stratan, Traian T. Coșovei etc.) dar care nu de puține ori o face prin ștergerea tuturor celorlalte urme poeticești". Subscriem
O antologie recuperatoare (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16049_a_17374]
-
aflați deci sub oblăduirea unui sistem instituțional bine pus la punct. Fundamentalismul estetic este pus la zid nediferențiat, discuția ar fi meritat ea însăși o carte ținînd cont că în cartea amintită mai sus, autorul dă doar două exemple din canonul etic: Eliade, Cioran. În același canon intră Vianu sau Adrian Marino, discutați în cîteva eseuri în volumul de față. Un concept interesant este cel de "nișă". Nu rezistența prin cultură sau prin estetism sînt ieșirile viabile din comunism, ci crearea
Identitate și ruptură by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16048_a_17373]
-
instituțional bine pus la punct. Fundamentalismul estetic este pus la zid nediferențiat, discuția ar fi meritat ea însăși o carte ținînd cont că în cartea amintită mai sus, autorul dă doar două exemple din canonul etic: Eliade, Cioran. În același canon intră Vianu sau Adrian Marino, discutați în cîteva eseuri în volumul de față. Un concept interesant este cel de "nișă". Nu rezistența prin cultură sau prin estetism sînt ieșirile viabile din comunism, ci crearea unei nișe individuale. Astfel, Vianu propune
Identitate și ruptură by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16048_a_17373]
-
și mai grav și mai pedepsitor; lăcaș în care, în clipele culminante ale prigoanelor, cel mai bătrîn dintre ei - că și-așa nu mai avea de ce trăi - își dădea foc înaintea altarului cu sfinții lor rîzători, pictați nu tocmai potrivit canoanelor și între care femeile așterneau broderii, lucruri de mînă, înveselind ceea ce era menit să sperie, să îngenuncheze, să le aducă aminte că nu erau decît pulbere și praf în bătaia vînturilor... În ziua aceea, de pocrou, cum îi zic ei
Praznicul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16102_a_17427]