1,124 matches
-
este "simbolul ființei și lumii caragialiene, o rațiune de a fi a acesteia, un auxiliar al ironiei, un instrument de calcul, dar și un martor al maladiilor intelectuale și, mai ales al stărilor de patologie lingvistică ale vorbitorilor din lumea caragialiană". Este un tip de abordare care își are adepții și contestatarii ei și care conține o cantitate de ezoterism ce amintește de studiile lui Vasile Lovinescu. Cert este că Ștefan Gencărău pune în mișcare pentru justificarea demersului său un întreg
Caragiale numărat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17088_a_18413]
-
studiile lui Vasile Lovinescu. Cert este că Ștefan Gencărău pune în mișcare pentru justificarea demersului său un întreg sistem de referințe dintre cele mai onorabile, numele cel mai des invocat fiind Ernst Cassirer. Secțiunea care se ocupă propriu-zis de "numere caragialiene", mult lăudată de către referenți pentru ineditul ei, se constituie în "medalioane micromonografice dedicate numerelor"; toate numerele de la "unu" la "treisprezece" sînt inserate într-o schemă identică, de-a lungul a aproape o sută de pagini: o poveste despre accepțiunile numărului
Caragiale numărat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17088_a_18413]
-
studiul-prefață semnat de Eugen Simion, plin de sugestii de direcție în critica literară, în special, și în cercetarea umanistă, în general. Astfel, propune spre meditație Căldură mare, ca argument mai convingător decât La hanul lui Mânjoală pentru susținerea ideii realismului caragialian, creator de fantastic. Compune o demonstrație pe tema "reveriei gastronomice" în opera lui Caragiale. Tema este desprinsă din "discursul gurmand" la Huysmans și Proust, propus de Jean-Pierre Richard și, prin extindere, de la mult cunoscuta percepere a emoțiilor din Grand Hôtel
Integrala Caragiale (I) by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14954_a_16279]
-
percepere a emoțiilor din Grand Hôtel "Victoria Română, "văz mult și simț monstruos", la "se bea mult și se mănâncă enorm", de unde "fantasma voracității" ca expresie teribilă a realismului promovat de Caragiale în scrisul său. Și, în sfârșit, seducția operei caragialiene, raționamentele acceptării sau neacceptării stilului, revoltele, conformismele, revelațiile scrierilor unui om care gustă vehemența negației. Totul - fundal substanțialei analize provocate de întrebarea de fond a prefeței, privind echilibrul proporțiilor disproporționate al personajelor lui Caragiale. Desigur, există în acest amplu text
Integrala Caragiale (I) by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14954_a_16279]
-
poetice într-o foarte savuroasă limbă de uz personal? Cine călcase pe urmele lui Budai-Deleanu cu pași mai apăsați decât cel care scrisese, pentru a fi puse pe muzică, versurile Micii țiganiade? Cine, mai apoi, a făcut, din neuitatele replici caragialiene, substanța unor rime cel puțin la fel de greu de uitat? Iată că toate aceste predicții comparatiste au fost, până la urmă, infirmate și deturnate de apariția, bruscă pe atunci, a lui Mircea Cărtărescu. Și totuși, privind înapoi la bibliografia lui Foarță, speculațiile
"Din iluzie, eclips" by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8005_a_9330]
-
interpretărilor date acestor texte pînă acum și aici intervine Ion Bogdan Lefter cu cîteva precizări pe care el preferă să le numească "modificări de accent". Nuvelele lui Liviu Rebreanu sînt grupate în 5 categorii (proză confesivă - la persoana I - , texte "caragialiene" sau "cehoviene", apoi "gorkiene", "rurale" și "de război"), în funcție de tipul narativ sau tematic pe care Rebreanu pare a-l explora în cadrul lor. La capătul analizei, concluziile sînt neașteptate: Rebreanu nu prea scrie bine proză scurtă rurală (Răfuiala și Proștii sînt
Teoreticiana by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15708_a_17033]
-
în funcție de tipul narativ sau tematic pe care Rebreanu pare a-l explora în cadrul lor. La capătul analizei, concluziile sînt neașteptate: Rebreanu nu prea scrie bine proză scurtă rurală (Răfuiala și Proștii sînt singurele reușite între numeroasele eșecuri), în schimb textele "caragialiene" (sau "cehoviene"), excelînd în umor sarcastic, la limita satirei, sînt în general piese de valoare (Strănutarea, Cearta, Soacra Sfîntului Petru, Ghinionul etc.). Cît despre prozele de început ale Hortensiei Papadat-Bengescu, ruptura lor aparentă cu romanele "obiective" este contestată, identificîndu-se în
Teoreticiana by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15708_a_17033]
-
apariției, n-a trecut neobservat. Prin urmare, a o întâmpina acum cu ingenuitate ar fi ușor ridicol.) Două lucruri numai aș vrea să remarc. Întâi. Marta Petreu nu se sfiește să afirme în clar calitatea numărul unu a spiritului creator caragialian. Inteligența. (În paranteză fie spus, o calitate care n-are îndeobște nume bun când e vorba de scriitori). O inteligență aproape cumplită. În ultimul dintre eseurile de aici, după un excelent decupaj prin opiniile contemporanilor, autoarea încheie en fanfare: „Citind
Filosofie și conștiință artistică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4746_a_6071]
-
mai puțin cu acuzația, bunăoară, de "aberantă" adusă criticii pe care H.R.P. o face votului universal capabil a produce și pogromuri. Există limite ale votului, date de existența drepturilor individuale", ne învață dl Miroiu. Să zicem și noi ca eroul caragialian: dar la 1933 în Germania? dar la... Dl Miroiu a uitat că și Hitler, și Horia Sima au ajuns la putere prin votul liber al unor cetățeni liberi. Să trecem! Finețurile kantiene ale polemicii dlui Miroiu cu Omul recent pot
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15528_a_16853]
-
contextul lor cultural. Volumele de exegeză ingenioasă, inteligentă, adesea pasionantă nu compensează lipsa unor veritabile ediții critice. Din păcate, un cititor obișnuit al lui Caragiale nu avea de unde să obțină toate informațiile cuprinse în această carte: multe din cuvintele operei caragialiene nu se găsesc în dicționarele curente, edițiile curente nu au note mulțumitoare. Rezultatul e, printre altele, că interpretările (nu numai cele școlărești) amestecă într-un mod inadmisibil fenomenele: adesea se consideră ca fiind deformare ceea ce constituia norma epocii, că e
Limba lui Caragiale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7432_a_8757]
-
apocalipsa bufa. Ouăle fatale preiau scenariul narativ și ingredientele familiare ale literaturii de anticipație, de la "rază vieții" accelerând miraculos evoluția până la proliferarea fapturilor gigantice în maniera wellsiană. Profesorul Persikov e primul dintre demiurgii bulgakovieni și cel mai nefericit - un "viceversa" caragialian minează fatal bunele intenții și-n locul ouălelor de găină sovhozul "Rază roșie" va produce o generatie de monștri din ouăle de struț și șarpe care ar fi trebuit să parvină zoologului Persikov. Parabolă e străvezie: o Rusie dominată de
Prăbusirea casei Kalabuhov by Ioan Stanomir () [Corola-journal/Journalistic/17924_a_19249]
-
fetișizarea limbajului. Odată cu aceasta începe al doilea plan al cărții. Realismul e categoric pus între paranteze. Din punctul meu de vedere, un paragraf cum e acesta (selectat de Bogdan-Alexandru Stănescu pentru a proba afinitatea lui Lăcustă cu marele comediograf) e caragialian în coloratura verbală, nu în dinamică: " - Ai omorât fata... șopti Girevengu, urmărind cum firul de sânge se lățește pe pânza mototolită. Tocmai de sfânta zi a Crăciunului. Petreceam și noi la televizor, cu veselie și muzică, că ne simțeam oameni
Arta programării textuale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7122_a_8447]
-
publicitare au un dublu destinatar: pentru vînzarea produsului (bere, coniac ieftin, credite etc.), se adresează chiar mediului pe care îl reprezintă; prin accentuarea semnalelor, se adresează însă și unui spectator cult, care urmează să aprecieze performanța estetică, autenticitatea mimesisului, fibra caragialiană a portretizării mitocanului. Umorul - care ține în parte de situație, în parte de limbaj și care poate atrage în grade variabile atît pe consumatorul interesat cît și pe contemplatorul estet - este liantul ambiguu al acestei duble adresări. Ambiguitatea umorului produce
Limbajul cotidian în publicitate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10200_a_11525]
-
obsesii structurante, va trebui să reamplasăm și să redistribuim gestica firească a unui om restituit biografiei sale: tânăr, bărbat, român, moldovean în malaxorul gazetăriei bucureștene, îndrăgostit nu numai de lirica sa, ci și de Bălăuca aceasta căreia îi scrie epistole caragialiene în formă și eminesciene în conținut. Bun cunoscător și mai vechi admirator al textelor lui Caragiale, Dan C. Mihăilescu face câteva paralele pline de savoare între personajele "ultimului fanariot" și eul epistolar al unui scriitor și gazetar care-i disprețuiește
Eminescu pentru toți by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7362_a_8687]
-
teribilă luciditate autoscopică, Eminescu fiind totodată bolnavul cronic, fizic și sufletește, și medicul de oameni care analizează și expune boala. În aceste contorsionări și autoreflectări epistolare, Eminescu este, așa-zicând, un personaj al lui Eminescu însuși, scăpând de mărcile (devenite) caragialiene ale discursului amoros și recăzând în abisul propriei filozofii. Dan C. Mihăilescu va cita o suită de fragmente din scrisorile caracteristice pentru această reasumare, încheind cu cea mai impresionantă pagină din corespondența inedită. E o pagină în care marele poet
Eminescu pentru toți by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7362_a_8687]
-
ani, comportîndu-se ca și cum ar mai fi ceea ce a fost cîndva, obține rezultatul opus celui scontat. (elle este la risée de tous, am auzit într-o situație de genul ăsta comentariul unui spirit caustic în liberala Franță). La fel, stilul pretențios (caragialian sau molieresc), ca să mă refer la un exemplu din alt domeniu, este kitsch în măsura în care face uz de tot felul de expresii fals-culturale, neadecvate ansamblului, din care transpare impostura. Nu cultura sau incultura sînt relevante în această privință, ci pretenția de
Kitsch-ul în viața de toate zilele by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/11738_a_13063]
-
tocmai ceea ce este simptomatic pentru o etapă sau alta din evoluția societății noastre. În rest, volumul poate părea destul de anost, opțiunea pentru formula aceasta, de tip compilație, trădează o doză considerabilă de prudență, iar "fascinanta tentație" a confruntării cu textul caragialian este sistematic reprimată. Aceasta nu înseamnă însă că demersul său este cu totul lipsit de utilitate; dimpotrivă, cartea poate prezenta interes pentru oricine dorește să se inițieze în vasta exegeză consacrată operei lui Caragiale (în primul rând pentru elevi și
Din nou Caragiale... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16800_a_18125]
-
exegeză consacrată operei lui Caragiale (în primul rând pentru elevi și studenți), cu condiția să nu se oprească numai la atât. Meritul cel mai important al lucrării este tocmai acela că invită, implicit, la o (re)lectură a (meta)textului caragialian și oferă totodată un prilej de reflecție asupra realităților cu care se confruntă societatea noastră, aceleași astăzi ca și acum câteva decenii. În plus, nu se poate tăgădui faptul că autorul însuși a întreprins o lectură atentă a respectivelor texte
Din nou Caragiale... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16800_a_18125]
-
în acest spațiu al confuziilor și al relei-credințe numit România, decît o consolare: că haitele de cîini devenite emblemă spirituală a frumoasei noastre țări nu știu să citească. Palida consolare la realitatea funesta că bipezii alfabetizați, coautori perpetui ai scrisorii caragialiene, se comportă atît de cîinește.
Jogging în tara "Scrisorii pierdute" by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17824_a_19149]
-
numai Miron Beteg ne poate explica. Însă căutarea unor efecte retorice, bune în orice ocazie, suplinește cauzalitățile înguste, determinările logice. Vorbim despre subsidiaritate, descentralizare a deciziei, luarea viitorului în propriile mâini, dar, la o adică, tot Guvernul "asasin" (la modul caragialian) e de vină. "Demonstrația" lui Miron Beteg ne aduce aminte de bancul cu cetățeanul sovietic mândru de eficiența metroului moscovit, în fața unui cetățean american relativ sceptic. După ce pariul e încheiat, și în așteptarea metroului care nu vine, și nu vine
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8902_a_10227]
-
unor salturi acrobatice, bunăoară între Caragiale și Dostoievski, întrucît și ultimul "simțea enorm și vedea monstruos", stăpînind "arta paroxismului", fiind și "un artist foarte sigur și echilibrat": "De mai multe ori am făcut o analiză paralelă a procedeelor dostoievskiene și caragialiene, care sunt foarte asemănătoare". Dincolo de "extrema tensiune intelectuală" ce propulsează asemenea ingenioase jocuri, se ivește însă și răsfățul mondenului, lirismul spectacular (socializat) al individului de elită. Al.Paleologu găsește nimerit a se pune sub egida lui Caragiale, cinicul. E adevărat
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
de București, pe care Cezar Petrescu doar le culege ca să le așeze într-o cuprinzătoare frescă de moravuri. Plutesc, gata conturate, în aerul unui timp în schimbare. Mirel Alcaz, sub numele cu adieri orientale, de mister căutat, este un exemplar caragialian pur-sânge, flecar în cafenele, familiar cu cine vrei și cu cine nu vrei, însă cu spinarea îndoită în fața patronului de presă. La fel, Bică Tomescu, viitoare stea a teatrului, deocamdată trăind din împrumuturi, cu un soi de eleganță șmecherească. Pe
Fantoșe bucureștene by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3325_a_4650]
-
poți - cu puțin curaj - să zărești și abisul din tine însuți. Și, de acolo, de undeva, Nenea Anghelache, «cuminte», ne face cu ochiul!”. Dintr-un atare punct de vedere însuși carnavalul, care e un fundal lesne de constatat al creației caragialiene, n-ar constitui decît un ritual cu finalitatea ocultă a exorcizării răului, a anihilării celor șapte păcate fundamentale, ritual așadar izvorît din teama unor pedepse. În sprijin e citat John Bossy: „Carnavalul era un bărbat gras; în timpul sărbătorii era obligatoriu
Caragiale între contraste by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3691_a_5016]
-
mai mare măsură decât corpusul textului propriu-zis, subtile chei hermeneutice și chiar rezolvări interpretative originale, tot atâtea rezultate, la Ion Vartic, ale unei ingeniozități de veritabil “șahist” al criticii literare. După ce propune “revizuirea” critică a cazului insolitului casier Anghelache din caragialiana Inspecțiune, prin integrarea sa într-o altă serie caracterologică (adică într-o “viață paralelă” cu domnul Belikov, “omul din carapace” al lui Cehov), eseistul întrerupe pentru moment fluxul argumentației sale critice - pune în abis, în fond, întreaga sa demonstrație -, inserînd
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
Irina Marin Caragiale, cartea lui Vasile Fanache, este ediția a treia adăugită, a volumului apărut în 1985. Recurgând la o abordare paradigmatică, autorul urmărește în opera caragialiană o serie de teme centrale împreună cu avatarurile lor de la o scriere la alta. Prima parte este dedicată caragialienei "lume-lume", cu tot carnavalescul său, cu instabilitatea identitară cronică și transcendența ei decăzută la nivelul de Centru. Invarianta pierdut-găsit este urmărită în
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]