KorAP: Find »[drukola/base=carmina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...34 >

837 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795

și pe Ela nici nu-și punea problema să nu existe o întâlnire următoare și confruntarea cu fetița blondă a fost decisivă. A venit foarte nervos după o absență de o săptămână, a intrat în casă era ora 11 noaptea, Carmina deja se culcase. S-a întâmplat ceva? l-a întrebat când a apărut lângă el în cămașă de noapte. Ovidiu arăta aproape desfigurat de neliniște. Asta mă întreb și eu, i-a răspuns și a privit-o cu dispreț. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
dispoziția privirilor lui, fără să conștientizeze, oferea o priveliște foarte edificatoare pentru un om care venise să-i impute tocmai lipsa de morală. Se plimba prin fața ei în lungul și-n latul camerei, aproape evita să se uite la ea. Carmina aștepta picior peste picior să i se potolească furia. Se săturase, efectiv se săturase de toate scenele lui. Începeau mereu după aceeași formulă tensionată și sfârșeau mai apoi în pat, deja se instaurase o regulă, se repeta prea des ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
depărtate de trup, purta atunci în el o furie animalică, semnele exterioare erau atât de edificatoare. În mod evident, relațiile lor se degradau tot mai mult de la o întâlnire la alta, deveneau tot mai încordate, tot mai greu de temperat. Carmina nu conștientizase atunci că se afla într-o cămașă de noapte străvezie și poate îi apărea lui frivolă, la naiba, nu era genul de om care să joace rolul călugăriței, urmând ca în pat să-și lepede costumul, doar el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
perversiune, nimic mai mult, un preludiu, o pierdere de vreme ireparabilă. Atunci lua trenul și se ducea la părinți, oricum, sâmbăta și duminica, Ovidiu n-o vizita niciodată, acele zile aparțineau fără discuție Larisei, exista un consemn nescris și ea, Carmina, avea permisiunea să plece. Privea cu atenție în jur, pe stradă, în tren, știa că va trebui să-i relateze totul pas cu pas, uneori reținea instantaneu și amănunte ale vestimentației oamenilor, se specializase, ce bizar începuse să se comporte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
le poate duce, încerca să mai scape de câteva borcane, dar amândoi părinții se împotriveau, se mențineau pe poziție. Lasă, ia-le, dimineața mai ai și tu ce întinde pe pâine, nu vezi cât ești de slăbuță, te suflă vântul, Carmina. Ea zâmbea și începea să cedeze, în copilărie existase același argument, dacă nu mănânci o să te sufle vântul și ea, pe jumătate încântată, pe jumătate speriată, se și vedea plutind prin aer înfrigurată, cu veșmintele fluturând și cum într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
din cale, își va îmbrăca scurta și va coborî scările sărind treptele din două în două, grăbit să ajungă la portiera mașinii sale aflate în parcare. Venise apoi o vreme când Ovidiu lipsise, lipsise mult timp. La sfârșitul primei săptămâni, Carmina deja era epuizată, avusese două zile sterpe când "știuse" că vine, se îmbăiase, se parfumase, își masase obrajii, își aranjase cu ondulatorul vârful la păr, cu respirația accelerată, tot mai speriată că el va veni înainte de a isprăvi ea pregătirile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
ea mirată, oprită din monologul ei încântător, ridicase din umeri și infirmase: Nu, nu mi se pare, chiar deloc. Și zâmbind, adăugase: Dar dacă-mi pui la dispoziție o cafea o să miroasă în curând aici a cafea și a țigară. Carmina era prea mândră ca să-și întrebe prietena ce știa despre fratele ei, îi suportă două ore vorbăria fără să afle nimic din ceea ce o interesa, se înfurie, ei, bine, cu siguranță că-și bătea joc, era imposibil să nu fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
aș spune fără nici o reținere, da, te iubesc, te iubesc, te iubesc și n-o să-mi pot niciodată imagina lumea aceasta fără de tine, iartă-mă că n-am știut de la bun început asta. El îi spusese, după o ceartă furtunoasă, Carmina, înțelege, în sentimentele noastre, în dragostea noastră nu există nimic îndoielnic. Tu ai rămas a mea, numai a mea, unde vezi tu înșelăciunea? Nu degeaba încerc să te fac să înțelegi că tu trebuie să rămâi inaccesibilă pentru ceilalți din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Totul era o mare și odioasă înșelăciune. Acum ai stricat tot, tot, înțelegi? o zgudui el de mâini. În clipa asta. Nu pot, spuse ea scuturând capul, nu pot să nu observ că m-ai distribuit într-un rol ingrat. Carmina, tu n-ai înțeles niciodată nimic din ce se întâmplă între noi, nimic! Oho, a fost o vreme când mă înșelam pe mine însămi, mă credeam posesoarea unui sublim sentiment de iubire, unic în felul lui. Dar a trebuit să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
au fot toate străduințele lui Ovidiu de a potoli lucrurile. De la palme a trecut la vorbe frumoase, apoi, înapoi la violență. A încercat s-o posede cu forța, dar nu a reușit. Nu cred în tine, îi striga printre lacrimi Carmina, ca să-l facă să înțeleagă că stăruințele lui vor fi inutile. Nu cred în violuri, într-un viol există și o parte de acceptare a femeii, tu nu o vei avea, nu înțelegi? Ovidiu plecase în cele din urmă trântind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
în fața ghișeului de bilete, să încerce să se împace cu gândul că nu-i spusese niciodată "te iubesc". Biet orgoliu! O întâlnise pe Emilia în curtea uzinei, aproape de poartă. Era la finalul programului și nu avea cum să se ocolească. Carmina crezuse că femeia se va arăta încurcată, dar, în loc de orice stinghereală, ea își scutură coama neagră și încâlcită și-i spuse direct: Recunosc, atunci, la concertul acela simfonic, ți-am dat un bilet cu suflet. Și, așezând o mână molatică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
bătea foarte tare vântul. Cu fața ascunsă între gulerul hainei, aproape că s-a ciocnit de profesorul Alexe așa cum mergea cu ochii mai mult închiși din pricina prafului, cu poalele hainei fluturând, gata să se desprindă din butoniere. Ah, dumneavoastră, murmură Carmina și se lăsă trasă sub streașina unui magazin. El o privi și coama lui șatenă, încâlcită îi înmuie și bruma de rezistență resimțită. Avea nasul vinețiu, porii contractați de răceală. Sunt ca o frunză în vânt, îi spuse după un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
prielnic, așa-i? Dinții îi erau parcă tot mai galbeni, aproape maronii. Sau numai hazardul ți le aranjează pe toate în viață? Scoase o țigară, consumă câteva bețe de chibrit până reuși să aprindă. Vântul i le stingea pe rând. Carmina îl privi clipind nedumerită. Ce tot spunea omul acesta? Cam prea greu de înghițit gălușca, mă, îi spuse după ce slobozi primul fum. Deci îmi este bine, spuse ea rar, consternată, prea bine chiar.. Alexe parcă luase foc în interior. Din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
cinică, mă. Își împinse buza de jos înainte. Terminase țigara de câteva minute, o strivise sub talpă. Acum se scormonea după alta. Pe cer se târau nori de ploaie. Ovidiu revenise după o întârziere destul de mare. Era într-o sâmbătă. Carmina nu-l mai aștepta, sâmbăta Ovidiu n-o vizita niciodată. Spre deosebire de celelalte dăți, sună la ușă și așteptă să i se deschidă, sprijinit cu o mână de perete. Intră în hol, își privi papucii aliniați lângă cuier, oftă, își aplecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
cuier, oftă, își aplecă fruntea și rămase un timp în fața femeii. Apoi o rugă să-l însoțească la mașină. Arăta neguros, cu cearcăne adânci, vineții săpate sub ochii de culoarea mierii. Rămase sprijinit de tocul ușii din sufragerie, cât timp Carmina, pitită în dosul șifonierului, se îmbrăca. Haide, îi spuse, când o văzu oprită în fața oglinzii, cu părul adunat în palme. Da, leagă-l, îi spuse și o privi zâmbind cum își strânge părul cu un șnur de piele. Așa, așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
în dosul șifonierului, se îmbrăca. Haide, îi spuse, când o văzu oprită în fața oglinzii, cu părul adunat în palme. Da, leagă-l, îi spuse și o privi zâmbind cum își strânge părul cu un șnur de piele. Așa, așa arată Carmina mea. Avea o fustă cu șase pliuri în față. Perdeaua din cameră era adunată spre mijlocul ferestrei. Nu te-am mai văzut cu bluza asta, îi spuse Ovidiu în timp ce coborau scările, cu un ton de reproș, prevestitor de furtună. Bătrânica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
care depășea firescul. Îi urmări cum se apropie amândoi de mașină, cum se instalează tăcuți pe banchetă. Bărbatul porni motorul. Privea cu încăpățânare înainte. La stop bătea nervos darabana cu degetele pe volan. Era grav, solemn, părea nedormit. Lângă el Carmina zăcea împietrită în scaun. Nu prea știa la ce să se aștepte. El nu era dispus s-o privească sau să o lămurească. Pe chipul lui era evidentă expresia de încordare. Carmina știa că nu i se poate opune, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
volan. Era grav, solemn, părea nedormit. Lângă el Carmina zăcea împietrită în scaun. Nu prea știa la ce să se aștepte. El nu era dispus s-o privească sau să o lămurească. Pe chipul lui era evidentă expresia de încordare. Carmina știa că nu i se poate opune, că se afla în mâinile lui. Poate o să se întâmple acum, își zise, crispată și sângele îi coborî din obraji. Poate acum. De îndată ce se văzu dincolo de marginea orașului mașina țâșni înainte, ca scăpată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
țâșni înainte, ca scăpată din chingi. Geamul era puțin lăsat în jos. Prin fâșia îngustă aerul pătrundea cu repeziciune în interiorul automobilului. O șuviță de păr i se sălta bărbatului pe frunte. Ședea drept, cu ochii înainte, era atât de solemn! Carmina nu știa unde vor merge, aproape că nici n-o mai interesa. Era multă verdeață și multă lumină în jur. Mașina trepida, parcă în rezonanță cu vibrațiile lăuntrice. Arborii, bornele kilometrice defilau cu repeziciune pe lângă ei. Femeia își aminti că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
prin ștrangulare. În față, unde fâșia de șosea se îngusta tot mai mult, departe, cerul căpăta minunate tente viorii. Acolo o fi asfințitul? se întrebă femeia și nu știa cu siguranță răspunsul. Nu te-am mai văzut de multă vreme, Carmina, îl auzi și simți cum liniștea începe să se adune în ea picătură cu picătură. Dincolo de aparențe, bărbatul părea tandru. Tăcu o vreme pe jumătate întors către ea. Te-am tot așteptat, murmură ea abia auzit. Mi-era dor de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
când jocul lui își va pierde strălucirea se va retrage fără să considere necesar măcar să-i dea o explicație. Era prea măruntă pentru el ca să-l intereseze cu adevărat frământările ei, viața ei. Atunci când Ovidiu începuse să-și rărească vizitele, Carmina constată că el este la curent cu multe din aspectele zilelor ei era foarte clar că cineva îl informa, întrebările lui deveniseră mult mai precise, știa de unde să pornească, unde anume să încerce să descopere hibele, zâmbea nervos când ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
doi copii, o poziție foarte sigură. Mica lui slăbiciune, cunoscută de toți,până și de Larisa, nu deranja pe nimeni pentru moment, atâta vreme cât el nu-și pierdea capul și se dovedea înțelegător, se achita de sarcini cu precizie și promptitudine. Carmina era sigură că ar fi sacrificat-o fără să șovăie de îndată ce ar fi intrat la bănuieli cineva și i-ar fi pus sub semnul întrebării viitorul și urcușul lui către înaltele culmi. Muncise prea mult ca să-și permită să rateze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
cafea, le va depune pe tava de inox. Se va șterge de zaț frecându-și palma una de alta. Doamne, Dumnezeule, va spune, n-aș fi crezut niciodată că se va întâmpla așa ceva. Își va strânge mâinile una în alta. Carmina va sta nemișcată lângă perdea, cu spatele la fereastră, va întreba absentă: Ce anume să se întâmple? Și Sidonia, descoperită, tresărind în timpul jocului prea complicat al mușchilor faciali, o va privi printre riduri, două luminițe mici, umede, negre, iscoditoare. Va rămâne pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
cu spatele la fereastră, va întreba absentă: Ce anume să se întâmple? Și Sidonia, descoperită, tresărind în timpul jocului prea complicat al mușchilor faciali, o va privi printre riduri, două luminițe mici, umede, negre, iscoditoare. Va rămâne pe gânduri. N-avea de gând Carmina să depună reclamație? Oh, slavă Domnului! Atât i-ar trebui lui Ovidiu, ca să-și pună tot sistemul în cap. Eu am ținut la tine, măi, fată, ca la propria mea copchilă, va spune și o șuviță se va desprinde din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
tot sistemul în cap. Eu am ținut la tine, măi, fată, ca la propria mea copchilă, va spune și o șuviță se va desprinde din cocul minuscul, strâns în grabă și-i va atârna pe piept. Și eu? va întreba Carmina nemișcată, cu mâinile prinse una de alta la spate. Tu? va tresări Sidonia și va recunoaște cu voce înceată: Tu n-ai nici o vină, Carmina, dacă Ovidiu te-ar fi lăsat în pace ți-ai fi refăcut de mult viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]