732 matches
-
de încredere în sine de pe scenă după al cărui telefon tânjise? Felul în care el arăta nu o ajuta cu nimic în a-și soluționa dilema, deoarece nu era nici foarte atractiv, nici extraordinar de urât - părea comun. Avea părul castaniu tuns scurt, culoarea ochilor nu era una foarte clară și, bineînțeles, mai era și problema cu pistruii. Dar ei îi plăceau oamenii comuni. Ea observa oamenii obișnuiți. Nu avea rost să zboare prea aproape de soare. Și chiar dacă era un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
rosti el, după ce studie atent și curios portretul. E extraordinar de frumoasă! adăugă imediat, cu însuflețire. Portretul înfățișa într-adevăr o femeie de o frumusețe neobișnuită. Era fotografiată într-o rochie neagră, de mătase, extrem de simplă și elegantă; părul, probabil castaniu, îi era pieptănat simplu, cum se poartă în casă; ochii îi erau negri și adânci, fruntea gânditoare; pe chip avea întipărită o expresie pasională și parcă trufașă. Era trasă la față și, poate, palidă... Ganea și generalul îl priviră uimiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se temea întrucâtva de această irascibilitate. Se temea de ea și musafirul lor de acum, Ivan Petrovici Ptițân. Acesta era destul de tânăr, n-avea nici treizeci de ani, modest, dar elegant îmbrăcat, cu maniere plăcute, însă parcă prea serioase. Bărbuța castanie indica un om cu ocupații libere. Se pricepea să discute inteligent și interesant, însă cel mai adesea era taciturn. În general, lăsa o impresie chiar plăcută. Se vedea că Varvara Ardalionovna nu-i e indiferentă și nu-și ascundea sentimentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Acum, nu-mi rămâne decât să vin În fiecare vară și să-ți așez la căpătai buchete de trandafiri roșii că focul; să te port În suflet toată viața și totdeauna să-mi amintesc cu drag de băiatul cu părul castaniu, cu ochii căprui și cu zâmbetul dulce; să colind singură pădurea și să mă Învălui În argintul atâtor amintiri dragi, să aștept să te Întorci În sătucul de pe valea Zeletinului, ca să mai râdă măcar o dată soarele, fericit că te poate
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
-vă odată! țipă și Vipsania. Ce v-a apucat? Bătăușele sunt în sfârșit despărțite. Lepida are pe obraz o mândrețe de urmă roșiatică, dar care începe să bată spre vinețiu; totuși, vân tură victorioasă în mână o șuviță din părul castaniu al in amicei. Începe apoi să se pipăie îngrijorată. — M-a mușcat, cățeaua! — Și pe mine! se plânge Domitia. — Agrippina! o dojenește Vipsania. Cum ai putut? — Uite-așa! răspunde tânăra și clănțăne din maxilare. — Nemernico! mârâie Aemilia. — Las’ că nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
un guler alb și moale, pe care-l lăsă deschis la gît, așa cum fac de obicei femeile. Dar pantofii erau bărbătești; Îi luă un minut să-i lustruiască. Își puse butonii de argint În butoniere, apoi Își pieptenă părul scurt, castaniu, cu peria, netezindu-l cu puțină briantină. CÎnd o vedeau mergînd pe stradă, oamenii care nu se uitau atent la ea o luau drept un tînăr chipeș. Bătrînele Îi spuneau de obicei „tinere“ sau „fiule“. Dar dacă te uitai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ușor cu o mînă slabă, palidă și frumoasă, neîmpodobită de inele. Era cu cinci sau șase ani mai mică decît Helen, care avea treizeci și doi de ani. Avea fața smeadă și Încă plină de vigoarea tinereții, și un păr castaniu Închis. În acest moment era strîns la ceafă ca o pernă de catifea, și se sprijinea de zidul din cărămidă caldă. Helen invidia părul lui Viv. Părul ei era deschis la culoare sau, cum credea ea, incolor, și se comporta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o vopsea fără strălucire, uniformele cenușii monotone, cu petele alea roșii, mușamalele de culoarea flegmei... Doar Fraser Îi părea că se abătea de la regulă, fiind singurul punct luminos, pentru că părul lui tuns era blond, iar al celorlalți era negru sau castaniu spălăcit; și avea și gesturi animate, pe cînd alții umblau cocîrjați; și cînd rîdea - așa cum se Întîmpla acum - rîsul lui puternic ajungea pînă acolo. Încă vorbea cu Watling; de-abia asculta ce-i spunea Watling, și dădea din cînd În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de altul. Fata de la biroul din fața ei - pe care o chema Millicent - se lăsă pe speteaza scaunului și-și scutură capul. Un fir de păr zbură și ateriză pe hîrtia din mașina de scris a lui Viv: era lung și castaniu, destul de uscat, pentru că fusese făcut permanent de mai multe ori, dar, unde stătuse prins de scalpul lui Millicent, avea o bob de grăsime ca măciulia unui ac de gămălie. Viv Îl suflă spre podea. Descoperise că, dacă te uitai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
picioare. Nici treaz, figura lui n-ar inspira prea multă încredere. Era puhav, cu ochii mici, nasul porcin înotând deasupra feței, precum găluștele într-o supă prea grasă. Beat, capul lui avea o mobilitate neplăcută sub bretonul drept, de păr castaniu. Părea piftios. Instabil. Oricum ar fi, are bani. O dovedește, scoțându-i din buzunar și fluturându-i. — Așadar, amice, mormăie el, o să ne distrăm. O mare finală. Dar unde este bovina aia blestemată? Este de neînduplecat, nu vrea să renunțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
jazz, cu voci ascuțite. Jonathan a apucat să escaladeze jumătate din zid, când observă un chip urmărindu-i dintre copaci. Este un chip de heruvim, pe care nu-l poate confunda. Este Waller, Târfa Casei, cu fața încadrată de bucle castanii și priviri calculate, viclene. Când Gertler aterizează lângă el mormăind și căzând pe o parte, Jonathan i-l arată cu degetul. Waller sesizează c-a fost observat și se ascunde după un tufiș. Se vede cum fuge printre copaci. Gertler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
zici acu, spune Dougie Gillman În barbă. Eu chicotesc și Gus Bain face la fel. — Scuze, Dougie. Vrei să ne spui și nouă? zâmbește sarcastic Toal. — Nee, șefu, i-ok. Nu-i nimic, dă din umeri Gillman. Dougie Gillman are părul castaniu, tuns scurt, ochii albaștri Înguști și reci, fălcile mari și atât de puternice c-ai putea să-ți frângi deștele. E cam denălțimea mea, un metru șaptezeci, dar tot patâta de lat. — Poate dacă aveți răbdare, domnilor, spune Toal cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Are o putere de concentrare cât un pește de acvariu, așa că dacă poți să stai departe de el o vreme... — ... puțoiu o să uite complet de tine! rânjește Ray. Ray Lennox e un tânăr mișto. Înalt cam de unu optzeci, păr castaniu cu cărare Într-o parte, o mustață puțintel prea lungă și neîngrijită, care Îl face să pară un picuț cam prost, un nas mare, coroiat și ochi alunecoși. Un polițai get-beget șabia a Început să joaciun rol mai activ la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
amintește cu drag de ființa care ne-a crescut, mama ... Și acum o văd în curtea casei, trebăluind. Înaltă, mă privea cu niște ochi căprui, cu duioșie. Un zâmbet îi apărea în colțul gurii când privea animalele din curte. Părul castaniu era scurt, pentru a nu jena în mișcări. Era dârză, iar când își punea ceva în gând, nu se lăsa până nu ajungea la țelul dorit. Curtea era curată, plină cu flori de mușețel. Mamei îi plăcea să mă învețe
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
vorba despre viitorul său ginere. Nici nu a fost Iosif Bologa bărbatul care să înflorească visele romantice ale unei fete de șaptesprezece ani. În figura lui aspră, colțuroasă, cu ochi scufundați în orbite și adumbriți de sprâncene stufoase, cu mustăți castanii, bogate și cu o bărbie lată și puțin învinețită de tăișurile briciurilor, părea că se simțea mai acasă ura decât dragostea. Deși scump la vorbă și veșnic serios, avea un glas pătrunzător de fierbinte, dovedind o inimă blândă și un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se agăță disperat de fusta măicuței, așteptând parcă o minune îngrozitoare... Apoi trenul a sosit și s-a oprit scârțâind foarte urât, și dintr-un vagon s-a coborât Bologa, în haină neagră, cu capul gol și o barbă mare castanie, crescută în temniță, s-a uitat puțin la lumea de pe peron și pe urmă s-a repezit la micul Apostol, l-a ridicat și, în vreme ce oamenii strigau "trăiască", l-a sărutat zgomotos pe amândoi obrăjorii. Cuprins de o spaimă dureroasă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
urmă Bologa, fiindcă micuțul răcnea din ce în ce mai speriat, acoperind cuvântarea de binevenire, îl trecu enervat în seama doamnei Bologa, care se împurpurase de rușine și de emoție. În brațele ei Apostol se mulcomi, privind însă mereu înfricoșat spre domnul cu barba castanie. De altfel, în aceeași seară Bologa avu o convorbire solemnă cu nevastă-sa în privința educației copilului. Îi dezvoltă în fraze pompoase niște principii, pomeni numele câtorva educatori celebri, sfătuind-o chiar să citească pe îndelete operele lor, pe care le
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care, amintindu-și arătarea cerească de odinioară, doreau să-l îndrepte spre cariera preoțească. Apostol însă nici nu voia să audă de teologie. Acuma era aproape de douăzeci de ani, înăltuț, foarte zvelt, cu o frunte albă foarte frământată, cu părul castaniu lung și dat pe spate, având ceva din înfățișarea tinerilor de la începutul secolului trecut, gata să moară pentru un dor. Pe cât inima îi clocotea de o poftă de viață năprasnică, pe atât mintea lui se zbuciuma cu întrebări tainice, suferind
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zări, îi strigă "bună ziua" tot pe ungurește, în vreme ce ofițerul, la spatele ei, duse mâna la cozoroc, zâmbind jenat. Peste câteva clipe Marta ajunse în fața lui Apostol. Purta o bluză albă dantelată și o pălărie mică, de sub care se zbârleau cârlionții castanii. Îi erau obrajii aprinși, și în ochii de veveriță scânteia o veselie nestăpânită. ― Rodovica a umplut orașul c-ai sosit azi-noapte, ciripi ea, apropiindu-se. Te-am așteptat să vii, dar am pierdut răbdarea și iată-mă! Vorbea tot ungurește
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mulcomească părerea de rău ce i se grămădea în inimă. Atâtea mofturi, atâta zbuciumare pentru..." În vremea aceasta însă, în altă parte a creierului îi fierbea întrebarea tot mai ațîțătoare: " Unde s-a dus Ilona?" Își alunecă mâinile prin părul castaniu, ca și cum ar fi încercat să-și ostoiască gândurile. Apoi se apropie de fereastra stângă, să-și mai răcorească sufletul privind afară. Ograda era îngrădită cu uluci, și peste drum, într-o grădină, albeau pomii înfloriți, înviorînd înserarea. Ici-colo coperișuri de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
învelit în catifea vișinie, stătea papagalul Alfred și anunța invitații. — Bi-vel-vornicul Drăguțescu și giupâneasa lui, Paulina! - chirăi el exact la cinci fără un sfert. Ușa se deschise și pe ea intră un om falnic, cu pași mari, apăsați, cu plete castanii, frumos retezate, cu niște ochi negri smoliți, cu buze roșii, cărnoase și cu nas puternic coroiat de care toți care-l cunoșteau pe Drăguțescu își aminteau cu nostalgie. în locul nasului era acum o plagă hâdă, netedă, căci bi-vel-vornicul își pierduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ce putem - răspunse boierul Radu Stoenescu-Balcâzu”. Păi ce acțiune să construiești cu asemenea cuvinte? Ca să nu mai vorbim că tot ce ne-a furnizat colegul cu personajele au fost trei slujnicuțe care aduceau tăvile, din care doar una, cu păr castaniu și ochi mari - după cum spune cel cu descrierile - se individualizează cât de cât. Făgăduind ca asemenea situații să nu se mai repete, ne cerem scuze Cetitoriului și trecem la episodul 182. Episodul 182 AMINTIRI Pe la asfințit, când soarele se înjumătățește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
decât un abur roșietic, începu și ospățul boierului Radu Stoenescu-Balcâzu. Din bourul învârtit la frigare fură aduse mari hartane rumenite și stropite din belșug cu mujdei făcut cu vin alb de Preșcova. Apoi trei slujnicuțe, din care una, cu păr castaniu și ochi mari, îi aruncă o repede ochire boierului Radu, traseră pe un cărucior cu roți de lemn o oală în care mai sfârâiau încă zeci de barabule curățate și tăiate cât să-mbuci o dată. Fără prea multe vorbe, oaspeții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
7 ZILE Episodul 187 PE TEME GENERAL-UMANE (Iî Pomeneam nu cu mult în urmă despre trei slujnicuțe care serveau barabulele Ia masa boierului Radu Stoenescu-Balcâzu. Cetitoriului nu-i va fi scăpat, desigur, că una din ele, ne cităm, „cu păr castaniu și ochi mari, îi aruncă o repede ochire boierului Radu”, am încheiat citatul. N-am insista asupra acestui fapt minor - căci câte slugi n-au aruncat de-a lungul vremurilor priviri semnificative stăpânilor, de care s-a ales praful? - dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sale Mărgărita. Marea epidemie cabalină din 1563-1565 l-a adus pe potcovar la sapă de lemn, așa că micul Pietro va fi dat fără prea multe regrete, încă de la cinci ani, unei mănăstiri franciscane din apropiere. Copilul, slăbuț, palid, cu păr castaniu cârlionțat, înainte de a se învăța cu rigorile vieții monahale și-ale gramaticii latine (va păstra de-a lungul întregii sale vieți o ușoară aversiune pentru prepozițiile cu cazul ablativî învață să vorbească cu păsările, gâzele și celelalte blânde animale din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]