670 matches
-
cu ochelari. Să verific dacă nu cumva am ceva urgent de făcut... — Și eu, spune fata, lăsându-și jos paharul. — Samantha Sweeting e aici ! îl aud deodată pe alt stagiar șoptând spre un grup de asociați juniori. Uite-o ! E chelneriță ! — Nu! zic cu respirația tăiată. Nu mai spune nimănui... E prea târziu. Îi văd pe toți cei din grup întorcându-se să se uite la mine cu expresii identice de spaimă stânjenită. O clipă, sunt atât de îngrozită că-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și-i servesc. Însă chiar în acel moment, simt cum îmi crește în suflet o dorință tot mai puternică de a-i sfida. Să vă ia naiba, mă trezesc gândind. Și de ce mă rog n-aș avea voie să fiu chelneriță ? — Bună, zic, scuturându-mi părul spre spate. Vrea cineva desert ? Tot mai mulți oameni se întorc să se uite la mine. Le aud șoaptele înconjurând încăperea. Ceilalți membri ai personalului care servește s-au adunat ciorchine și mă fixează insistent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
trezesc replicându-i la fel de tăios. N-am avut de ales. O, Doamne. Răspuns greșit. Prea plângăcios și insipid. Trebuie să-mi regăsesc cumpătul, sau o să pierd această dispută verbală. Deja mă aflu în dezavantaj, cum stau așa în ținută de chelneriță și întreaga asistență se uită la mine de parcă aș fi o mizerie adusă de-afară de un câine. Trebuie să fiu calmă, neclintită și inspirată. Dar vederea lui Arnold în carne și oase după tot acest timp m-a dat pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
hol împreună, Guy încă absorbit de BlackBerry-ul lui. Doamne, e total dependent de drăcovenia aia, mă gândesc ușor agasată. Și unde naiba ai dispărut ? În fine, se oprește din scris. Ce-ai făcut tot timpul ăsta ? Doar nu ești chelneriță pe bune ! — Nu. Nu-mi pot reprima un surâs. Nu sunt. Am o slujbă. — Știam eu că o să te înhațe imediat cineva. Dă din cap cu satisfacție. Cine te-a angajat ? — Ei... nu-i cunoști, spun după o pauză. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ai venit înapoi, îi țin isonul alți câțiva. David Elldridge îmi zâmbește cu căldură. Guy ridică degetul mare a felicitare. — Avem niște șampanie. Ketterman îi face semn din cap lui Guy, care deschide ușile duble. O clipă mai târziu, două chelnerițe de la Sala de Protocol intră cu tăvi pe care sunt pahare de șampanie. Cineva îmi pune un pahar în mână. Toate astea se întâmplă mult prea repede. Trebuie neapărat să zic ceva. — Ăă... îmi cer scuze, strig. Încă n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de cont și cu mine bem adesea câte un cappuccino împreună, discutând despre strategiile mele financiare curente ca doi buni prieteni...“ — Domnișoară Bloomwood, întâmplarea face că tocmai v‑am scris o scrisoare... zice Derek Smeath, în clipa în care o chelneriță îi pune un expresso dinainte. Vocea lui devine brusc serioasă i‑ar eu mă simt brusc neliniștită. O, Doamne, ce‑oi mai fi făcut acum? — ...dumneavoastră și tuturor celorlalți clienți ai mei, adaugă. Ca să vă spun că plec. — Cum? Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ducă direct la petrecere. E evident, dacă stai să te gândești. Asta e ceea ce ar face orice om cu scaun la cap. Mă grăbesc să traversez casa Websterilor, care e plină ochi de persoane de la firma de aprovizionare și de chelnerițe, și mă îndrept direct spre cort. Deja zâmbesc fericită la gândul de a‑l vedea, și de a‑i povesti momentul ăla îngrozitor din biserică și de a‑i vedea chipul încrețit de râs... Dar cortul e gol. Complet gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
care trec prin în minte. Vine, îmi repet. E... pe drum. Pe fereastră îi văd pe Tom, pe Lucy și pe toți ceilalți începând să sosească în grădina vecină. Sunt o groază de pălării și de costume de zi și chelnerițele servesc pe toată lumea cu șampanie. De fapt, atmosfera pare chiar veselă. Știu c‑ar trebui să fiu și eu cu ei acolo acum, dar pur și simplu nu mă simt în stare. Nu fără Luke și nu singură. Însă după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ncolo, într‑o vânzoleală generală și nimeni nu mă vede. Lângă intrare stau aliniați Tom, Lucy și părinții lor, dar nici moartă nu mă duc acolo. Așa că mă fofilez spre o masă goală, mă așez, după puțin timp vine o chelneriță și îmi dă un pahar cu șampanie. Rămân acolo o vreme, șorbind câte puțin, și mă uit la lume, simțind că încep să mă relaxez. Aud un foșnet. Ridic ochii, și îmi stă inima. Lucy e chiar în fața mea, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de culoare deschisă sunt decorați cu tablouri enorme cu rame aurite, iar pe piedestalurile de peste tot sunt aranjamente florale în cascadă, cum n‑am văzut în viața mea. Femei în haine scumpe, subțiri ca niște scobitori, vorbesc însuflețit între ele, chelnerițele oferă șampanie, iar o fată cu o rochie vaporoasă cântă la harpă. Și ăsta e un prânz de caritate în cerc restrâns? Gazda noastră, doamna Heywood, e o femeie micuță, îmbrăcată în roz, care tocmai vrea să dea mâna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
răspuns. Apoi o doamnă în vârstă care are la gât cam șase rânduri de perle uriașe și poartă aparat auditiv, se apleacă spre Elinor și îi șoptește, suficient de tare ca să o auzim cu toții: — Fiul tău se vede cu... o chelneriță? BUGETUL PENTRU NEW YORK AL LUI BECKY BLOOMWOOD BUGET ZILNIC (PROPUS) Mâncare 50 USD Cumpărături 50 USD 100 USD Cheltuieli 50 USD 60 USD 100 USD Total 250 USD BUGET ZILNIC (REVIZUIT) ZIUA A TREIA Mâncare 50 USD Cumpărături 100
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
șervețelele noastre și i le dau tipului. Bineînțeles că nu este Patrick. Dar pentru moment asemănarea a fost atât de dureroasă! Același păr strâns în coadă, aceeași barbă, aceiași ochi negri, alunecoși. Davey stă în genunchi și o ajută pe chelneriță să strângă cioburile de pe podea. Bărbatul de lângă mine își șterge pantalonii. Slavă Domnului că sunt din piele. Patrick mai degrabă ar fi murit decât să fi purtat așa ceva, deși întotdeauna aș fi dorit să-l văd îmbrăcat astfel. — Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
haotic, pentru că sunt încă în stare de șoc. —Te-ai tăiat? mă întreabă Davey, conștient că e ceva la mijloc. Nu, e-n regulă, îmi pare rău... —E-n regulă, spune și tipul... deși în mod cert nu e așa. Chelnerița a adus mai multe șervețele și el își șterge pantofii. Căutam sosul de soia. —Uite-l. Îl așază chiar în fața mea, ostentativ, așa încât să nu mai fiu nevoită să mă întind și să risc să mai lovesc pe cineva. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
sau prietenă, ba chiar că au pe urme un asasin angajat să le zboare creierii. Jur că serialul ăsta a fost singurul lucru care m-a ajutat să-mi păstrez mintea întreagă după ce viața mea a luat-o razna. O chelneriță agitată vine și aduce o tavă cu băuturi și mă grăbesc să apuc și eu una. Cocteilul este servit în pahare înalte, cu o spumă abundentă deasupra, care îți amintește de înghețată sau de bezele. —Daiquiri rece! exclamă Lewis în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
face cu ochiul și trage un scaun lângă noi. Restaurantul începe să se golească, iar mesele din jurul nostru sunt libere. Am adus și niște Laphroaig, continuă el, punând pe masă o sticlă întreagă. Se uită în jur și face semn chelneriței. —Jenny, adu-mi două pahare pentru whisky, te rog! — Eu nu vreau, mulțumesc, zice Jake. Mă bucur că nu bea. Am venit aici de foarte multe ori, Patrick și Matt au golit de fiecare dată câteva pahare de Laphroaig, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Mă tem că o să întrebe de când suntem împreună, Jake își va da seama, va nega și totul se va duce naibii. —Matt... intervin eu repede, cred că cineva are nevoie de tine la bar. Îi fac semn în spate la chelnerița care se uită în direcția noastră, cu toate că nu pare nerăbdătoare să-l întrerupă. Trucul meu funcționează. Matt se ridică scuzându-se, iar eu îi cer nota de plată. Misiunea mea e îndeplinită și nu e nevoie să rămânem mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
apărarea ta. — Cum e cu fata? — Ea nu e disponibilă, a părăsit țara. Mama ei e bolnavă, în Filipine. Dar mi s-a spus că se va întoarce, pentru proces. — Credeam că n-o să fie nici un proces, spuse Brad. Veni chelnerița. Îi făcu semn să plece. — De ce ne întâlnim aici? — Trebuie să fiu în tribunal, la Van Nuys, la ora zece. Mi s-a părut mai convenabil. Brad se uită în jur, neliniștit. — Locul ăsta e plin de oameni. Actori. Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
cu cercuri roșii în loc de ochi, unele, în mod ciudat, nu au desenată gura, spațiul de jos e doar întunecat, în dreapta intrării, se află o ușă și niște scări care coboară undeva. Groapa cu lei!, glumeau studenții. Toate mesele, ocupate. O chelneriță tânără servește repede, nimeni nu țipă la ea, nimeni n-o ciupește de fund, se vede că e iubită de clienți. Se apropie de cei doi tineri care s-au așezat de curând într-un colț, la cea mai retrasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
el trebuie să o ia de nevastă. La masă, Rita și părul ei ca mierea. E veselă, simte că bărbatul e topit după copil, mă va lua sigur, îi vine să chiuie. E fericită... — Ce doriți, dom’ profesor, întreabă respectuos chelnerița, se vede că îl știe de mult. — Rita? — Grătar, cartofi, salată. — Idem, adică la fel, râde el. Adu-ne și două beri. Rămân singuri și se lasă tăcere. Studenții de pe la mese trag cu coada ochiului la proful lor de actorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
face o omletă la români? — Nu. — Se fură două ouă și se face o omletă românească... Rita se uită lung la tânărul actor care râde cu poftă, îi sclipesc ochii, cum?, ce bancuri mai știe și omul ăsta!, se apropie chelnerița și așază farfuriile, salata, desface berea, umple paharele și se îndepărtează discret. Cei doi încep să mănânce, ea înghite cu poftă, mult, îi place să mănânce, sarcina cere mâncare, și el înghite precum haplea, cu pofta unui bărbat care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ce mi-ați făcut, nu voi vorbi cu nimeni, nu mă voi adresa organelor statului de drept dar voi păstra În amintire greșeaala și stângăcia și le voi ridica la rang de mare binefacere și noblețe! Apoi, Întorcându-se către chelneriță și angajații hotelului și restaurantului pietrean, Ștefan Girovescu rosti: Domnilor și domnișoară, nimic rău nu s-a Întâmplat aici, sunt emoțiile și bucuriile cu care un fin revenit de dincolo de viață Își Întâlnește „binefăcătorul fără voie”, pe „nașul său pământean
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
Ți-ai găsit o slujbă? Eram de-a dreptul uimită. Nu numai că Helen era renumită pentru lenea care o caracteriza, dar, ca și mine, nu era în stare să facă nimic. —De când? —De miercuri noaptea. —Și ce faci? —Sunt chelneriță. Unde? —într-un nenorocit... A făcut o pauză, ca și când ar fi căutat cuvântul potrivit. —... un nenorocit de abator din Temple Bar, care se numește Club Mexxx. Cu trei de x, a adăugat. Asta ar trebui să-ți spună multe despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
sărutat. Cel puțin, așa simțeam eu. Nu eram prea sigură că și el simțea același lucru. Luke a rămas tăcut, privindu-mă cu ostilitate. A trebuit să mă țin tare. Avea să fie mai greu decât crezusem. Când a venit chelnerița, Luke a comandat o bere, iar eu am spus că eram mulțumită cu apa mea, deși nu ăsta era adevărul. Apoi, dregându-mi glasul, m-am lansat în discursul prin care îmi ceream iertare și pe care îl exersasem îndelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
târât într-un ritm ciudat: se oprea, iar o lua din loc, dar fără să facă progrese reale. Nu voiam să plec fiindcă îmi era de un milion de ori mai bine cu el decât fără el, dar era obositor. Chelnerița a revenit. Luke a mai comandat o bere, iar eu am mai cerut o apă. Apariția chelneriței ne-a întrerupt. în tăcerea care a urmat, Luke m-a întrebat aproape cu timiditate: — Asta e tot ce bei acum? Apă? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
reale. Nu voiam să plec fiindcă îmi era de un milion de ori mai bine cu el decât fără el, dar era obositor. Chelnerița a revenit. Luke a mai comandat o bere, iar eu am mai cerut o apă. Apariția chelneriței ne-a întrerupt. în tăcerea care a urmat, Luke m-a întrebat aproape cu timiditate: — Asta e tot ce bei acum? Apă? — Da. — Doamne, cât te-ai schimbat! a spus el zâmbind. Da, m-am schimbat, am recunoscut eu serioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]