783 matches
-
prin culoare neagră și acoperiș galben) în număr de 25 mii, și taxiuri colective 11 mii, cele din urmă circulând pe un traseu unic, având o taxă unică. Pentru a impulsiona utilizarea bicicletei, au fost amenajate piste speciale, însă numărul cicliștilor rămâme redus. Orașul Santiago este cuprins în mai larga provincie Santiago, care este divizată în 32 de municipalități ("comunas" în spaniolă). Fiecare municipalitate este condusă de un "primar" ales de votanți la fiecare patru ani. Există două orchestre simfonice: Orașul
Santiago de Chile () [Corola-website/Science/299533_a_300862]
-
9,2 ani. Ciclismul este o formă obișnuită de transport, în special în mediul urban și pentru tineri. Cu o rețea de rute de biciclete de peste 12.000 km și cu 7.000 km de piste și benzi destinate exclusiv cicliștilor, Danemarca deține o infrastructură vastă dedicată ciclismului. Danemarca are o lungă tradiție în domeniul științelor, exemplificată de contribuțiile danezilor ca Niels Bohr și Tycho Brahe în chimie, fizică și astronomie. Danezii au adus inovații și în mai multe domenii ale
Danemarca () [Corola-website/Science/297801_a_299130]
-
studiul de impact asupra mediului. În fiecare an în luna septembrie pe o porțiune de serpentine a DN67c între Novaci și Rânca se desfășoară Campionatul Național de Viteză în Coastă, etapa Rânca. Etapa de vineri, 8 iunie 2012, a Turului Ciclist al României 2012, Ediția a 49-a, s-a încheiat pe Transalpina, cu o cățărare la ieșirea din Rânca, sosirea fiind programată la 2.094 m.
Transalpina () [Corola-website/Science/308660_a_309989]
-
12 rutieri pe traseul București - Sinaia - Târgoviște - Butimanu - București (aproximativ 300 km). După trei ediții, competiția nu s-a mai organizat. Începând cu 1934 publicația „Sportul Zilnic”, în colaborare cu Federația Română de Ciclism a organizat prima ediție a Turului ciclist al României, România devenind a șasea țară din lume care organizează un Tur Ciclist Național pentru amatori, după Belgia (1906), Olanda (1909), Bulgaria (1924), Ungaria (1925) și Polonia (1928). Traseul primei ediții a avut o lungime de 1026 de km
Turul Ciclist al României () [Corola-website/Science/308217_a_309546]
-
ediții, competiția nu s-a mai organizat. Începând cu 1934 publicația „Sportul Zilnic”, în colaborare cu Federația Română de Ciclism a organizat prima ediție a Turului ciclist al României, România devenind a șasea țară din lume care organizează un Tur Ciclist Național pentru amatori, după Belgia (1906), Olanda (1909), Bulgaria (1924), Ungaria (1925) și Polonia (1928). Traseul primei ediții a avut o lungime de 1026 de km și a cuprins șapte etape.
Turul Ciclist al României () [Corola-website/Science/308217_a_309546]
-
București (1908-1910). Înaintea intrării României în Primul Război Mondial intrase în grațiile prințului Carol, care l-a și cununat, la 5 iunie 1916, când s-a căsătorit cu domnișoara Natalia Urseanu. La intrarea României în război era comandantul Companiei I Cicliști având gradul de locotenent, apoi căpitan. Urmează Școala Superioară de Război din Paris (1921-1923), la absolvirea căreia, generalul de divizie Debeney, comandantul școlii, îl caracteriza astfel: Ofițer bine dotat, inteligent, vioi, sclipitor, cu multă judecată și ușurință în a judeca
Nicolae Tătăranu () [Corola-website/Science/307501_a_308830]
-
din jurul ei. Organizată pentru prima dată în anul 1903, acoperă o lungime totală de peste 3.600 km și se întinde pe durata a trei săptămâni. Datorită prestigiului pe care l-a căpătat de-a lungul timpului, competiția atrage la start cicliști și echipe din întreaga lume. Ea este împărțită pe segmente zilnice, denumite etape. La finalul celor trei săptămâni, pentru fiecare concurent în parte se cumulează timpii obținuți în fiecare etapă pentru a se determina câștigătorul competiției. În fiecare zi, sportivul
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
competiției se modifică în fiecare an, dar ea se încheie întotdeauna la Paris. Începând cu anul 1975, ultima etapă se desfășoară de-a lungul bulevardului Champs-Élysées. În mod obișnuit se desfășoară pe parcursul a 21 de zile (etape), timp în care cicliștii străbat peste 3.200 km. Cel mai scurt Tur al Franței s-a desfășurat în 1904 (2.420 km), iar cel mai lung în 1926 (5.745 km). De obicei, cele trei săptămâni de competiție includ și două zile de
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
mai scurt Tur al Franței s-a desfășurat în 1904 (2.420 km), iar cel mai lung în 1926 (5.745 km). De obicei, cele trei săptămâni de competiție includ și două zile de pauză, utilizate uneori pentru a transporta cicliștii dintr-un oraș în care s-a încheiat o etapă în altul în care urmează să înceapă una. Traseul competiției variază de la parcurgerea teritoriului Franței în sensul acelor de ceasornic la parcurgerea acestuia în sensul invers acelor de ceasornic. Primul
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
în sensul invers acelor de ceasornic. Primul traseu desenat în sensul invers acelor de ceasornic a apărut în anul 1913. "The New York Times" a spus că „ este probabil cea mai solicitantă competiție sportivă, din punct de vedere psihologic.” Efortul depus de un ciclist în această competiție a fost comparat cu efortul depus de un atlet în cazul în care „ar alerga câte un maraton pe zi, timp de aproape trei săptămâni.” Totodată, suma diferențelor de nivel străbătute de-a lungul cățărărilor unui Tur
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
suma diferențelor de nivel străbătute de-a lungul cățărărilor unui Tur al Franței a fost comparată cu „escaladarea a trei Everesturi.” Într-o cursă sunt acceptate între 20 și 22 de echipe, fiecare dintre ele fiind alcătuită din câte nouă cicliști. Participarea se face pe bază de invitații trimise echipelor alese de organizatori, Amaury Sport Organisation. Coechipierii conlucrează între ei și dispun de o mașină tehnică în care se află managerii și mecanicii. Competitorii sunt clasificați în urma adunării timpilor înregistrați în
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
face pe bază de invitații trimise echipelor alese de organizatori, Amaury Sport Organisation. Coechipierii conlucrează între ei și dispun de o mașină tehnică în care se află managerii și mecanicii. Competitorii sunt clasificați în urma adunării timpilor înregistrați în fiecare etapă. Ciclistul cu cel mai mic timp astfel adunat este liderul clasamentului general. Se acordă bonificații de timp sportivilor care termină printre primii etapa și celor care trec printre primii pe la punctele intermediare de cronometrare. Există posibilitatea de a câștiga Turul Franței
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
2010 când Alberto Contador a triumfat în acest mod; această situație s-a mai întâlnit în alte șase ediții ale Turului. Se întocmesc clasamente subsidiare competiției principale (vezi mai jos), liderii multora dintre acestea purtând tricouri distinctive. În majoritatea etapelor, cicliștii pornesc împreună, iar cel ce trece primul linia de sosire este declarat câștigător de etapă. Totuși, în unele zile se programează etape contratimp, individuale sau pe echipe. Câștigătorul Turului este, de obicei, un specialist al etapelor de munte și al
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
opozanți ai lui Dreyfus (printre care Adolphe Clément și Édouard Michelin), a înființat un ziar sportiv rival, pe care l-a denumit "L'Auto". Henri Desgrange a fost angajat ca redactor șef al noului ziar astfel înființat. Acesta fusese un ciclist proeminent și deținea, împreună cu Victor Goddet, velodromul din cadrul arenei Parc des Princes. De Dion îl cunoștea pe Desgrange datorită reputației pe care acesta și-o câștigase în ciclism, dar și ca urmare a cărților și articolelor sale despre ciclism. De
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
idei și a fost la un pas să renunțe la ea. Totuși, a micșorat perioada de desfășurare a cursei la doar 19 zile, între 1 și 19 iulie și a oferit o indemnizație zilnică, în valoare de cinci franci, tuturor cicliștilor poziționați în primii 50, cu condițiile ca ei să nu fi câștigat până atunci mai mult de 200 de franci și să fi avut o viteză medie de deplasare de minim 20 km/h în fiecare etapă. Această sumă reprezenta
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
ce curge nemișcată și tăcută, oamenii noștri se vor întrece nebunește, neobosiți. Startul primului Tur al Franței s-a dat în satul Montgeron, în apropierea cafenelei Café Reveil-Matin, situată la intersecția străzilor Melun și Corbeil. Cel care a făcut semn cicliștilor să pornească a fost starterul Georges Abran, la ora 15:16, în data de 1 iulie 1903. "L'Auto" - care, în acea dimineață, nu publicase pe prima pagină nimic despre cursă - a scris: Bărbații își scot pălăriile, femeile umbrelele. Unora
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Millocheau, a terminat cursa cu o întârziere de 64 de ore, 47 de minute și 22 de secunde față de lider. Atât de mare a fost pasiunea pe care primul Tur al Franței a stârnit-o în rândul spectatorilor și al cicliștilor, încât Desgrange a spus că cel de-al doilea Tur va fi și ultimul. Trișatul a fost la ordinea zilei, iar cicliștii au fost bătuți de fanii adversarilor pe când se apropiau de finalul cățărării de pe col de la République (Vârful Republicii
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
mare a fost pasiunea pe care primul Tur al Franței a stârnit-o în rândul spectatorilor și al cicliștilor, încât Desgrange a spus că cel de-al doilea Tur va fi și ultimul. Trișatul a fost la ordinea zilei, iar cicliștii au fost bătuți de fanii adversarilor pe când se apropiau de finalul cățărării de pe col de la République (Vârful Republicii), uneori denumit și col du Grand Bois (Vârful Marii Păduri), vârf situat în apropiere de Saint-Étienne. Istoricul Bill McGann a spus: Desgrange
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
de Saint-Étienne. Istoricul Bill McGann a spus: Desgrange și Lefèvre au înghițit mai mult decât puteau mesteca... A fost un Tur ciudat și nimeni nu poate ști cu exactitate ce s-a întâmplat. Întrucât etapele au fost atât de lungi, cicliștii au fost nevoiți să pedaleze și noaptea. În pofida faptului că oamenii lui Desgrange au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a supraveghea cursa, trișatul s-a exercitat cu ușurință. Unii au fost acuzați că s-ar fi
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
fi luat trenul. Mai mult decât atât, Turul lui Desgrange a aprins scânteia pasiunii printre fanii ciclismului, lucru ce se putea dovedi fatal pentru cursă. Deși decizia finală a fost luată de Union Vélocipèdique de France, pe 30 noiembrie, inițial, cicliștii din fruntea clasamentului, inclusiv câștigătorul Maurice Garin, au fost descalificați. McGann a considerat că UVF a întârziat atât de mult decizia, tocmai pentru că „știa foarte bine ce pasiuni se dezvoltaseră în jurul acestei curse.” Opinia lui Desgrange cu privire la agresiuni și trișări
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
experimentat departajarea făcută prin adunarea timpilor înregistrați de fiecare concurent, iar între 1906 și 1912 a utilizat-o pe cea realizată prin acordarea unui punctaj, în fiecare etapă, în funcție de locul ocupat. În ultima etapă a Turului din 1903, a permis cicliștilor să fie ajutați de tehnicieni personali. Același lucru s-a petrecut și în etapele de debut și de final ale Turului din 1905. A fost împotriva vitezelor multiple și timp de mai mulți ani a insistat ca sportivii să utilizeze
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
căzut în cealaltă extremă, iar între 1927 și 1929, Turul s-a desfășurat precum un gigantic contratimp pe echipe. Astfel, echipele porneau în cursă separat, iar componenții unei echipe aveau dreptul de a se ajuta reciproc. Desgrange le-a cerut cicliștilor să-și repare singuri bicicletele, fără ajutor și să utilizeze aceeași bicicletă de la începutul și până la sfârșitul unei etape. Înlocuirea în timpul etapei, a unei biciclete avariate, a fost permisă abia în anul 1923. În 1903, Desgrange le permitea cicliștilor care
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
cerut cicliștilor să-și repare singuri bicicletele, fără ajutor și să utilizeze aceeași bicicletă de la începutul și până la sfârșitul unei etape. Înlocuirea în timpul etapei, a unei biciclete avariate, a fost permisă abia în anul 1923. În 1903, Desgrange le permitea cicliștilor care abandonau o etapă să continue competiția, aceștia urmând a concura doar pentru premiile de etapă. În anul 1928, el accepta ca echipele ce pierdeau membri să îi înlocuiască. Mai presus de toate, Desgrange a condus o campanie puternic îndreptată
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
competitorii să utilizeze bicicletele galbene distribuite de el, ce nu aveau inscripționate nicio denumire de fabricanți de biciclete. La primele ediții ale Turului Franței putea să participe oricine își dorea. Majoritatea competitorilor era organizată în echipe. Începând cu anul 1923, cicliștii individuali (privați) erau denumiți "touriste-routiers" (rutieri turiști) și li se permitea accesul în competiție cu condiția de a nu-și exprima nicio dorință cu privire la organizarea cursei. Ei au reprezentat unele dintre cele mai pitorești figuri din Tur. De exemplu, unul
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
nicio dorință cu privire la organizarea cursei. Ei au reprezentat unele dintre cele mai pitorești figuri din Tur. De exemplu, unul dintre aceștia, după ce încheia etapa, executa figuri acrobatice în stradă pentru a ridica prețurile unui anumit hotel. Întrucât, după anul 1930, cicliștii individuali nu au mai fost acceptați în Turul Franței, Desgrange a creat echipele regionale. Acestea erau alcătuite, în general, din sportivi francezi care nu aveau altă șansă de a participa în această competiție. Majoritatea rutierilor turiști a dispărut, dar o
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]