2,405 matches
-
un bărbat-femeie. Nu-i plăceau astfel de oameni. Mergea și se gândea la tot felul de scenarii, când vedea ocolea ea pe ceilalți trecători, când era pierdută în gânduri, o ocoleau trecători pe ea. -Scuzați-mă, spuse un bărbat după ce se ciocnise destul de tare de ea. -Nu-i nimic, eram cu gândurile aiurea, Olga răspunse, fără să privească bărbatul masiv din fața ei. -Ne cunoaștem? Eugen o privea pe femeie, dar în ochii lui se vedea neîncrederea, nu își amintea de unde o cunoaște. -Nu
DRACU* NU ESTE AȘA DE NEGRU IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2076 din 06 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385342_a_386671]
-
În drum spre spital a cumpărat fructe pentru Augustin. Mergea pe holul secției spre salonul inginerului când a oprit-o cineva: -Sărut mâinile! Ce mai faceți? Eugen se uita cu drag la Olga, o recunoscuse de atunci decând s-au ciocnit pe stradă, doar că nu imediat, câteva minute mai târziu. -Bună ziua! Vă cunosc? -Sigurcă mă cunoașteți, doar că nu vreți să recunoașteți. -Îmi pare rău, chiar dacă v-am cunoscut vreodată, a fost un accident, nu vreau să-mi amintesc
DRACU* NU ESTE AȘA DE NEGRU V de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2082 din 12 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385343_a_386672]
-
ar prinde bine. Stai la masă, te servesc eu!-Mihai a luat din bar două pahare din cristal, mari cu fundul gros, apoi a turnat câte un deget de băutură maroniu-roșiatică cu miros . A întins un pahar femeii, apoi au ciocnit, el a dat de dușcă băutura, în timp ce ea abia și-a înmuiat buzele în licoarea bahică. -Mihai, ce vrea directorul? Cine este în spatele lui? Cine îl ține de mână? -Nu știu Mihaela, dar voi afla. Ai apucat să vorbești cu
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2219 din 27 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385346_a_386675]
-
divinității supreme. La creștini se credea că el îl reprezintă pe Creator, care creează tot și conține în sine totul. La români este nelipsit în ultimele zile ale Postului Mare, fiind consumat de Paste, după ce este sfințit și toată familia ciocnește ouă. În dimineața primei zile de Paste, e obiceiul, în Bucovina, de a te spală cu ou roșu și cu bani, ca să ai față roșie că oul și să fii bogat tot anul. Ouăle colorate în alte culori (galben, verde
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92409_a_93701]
-
de pomană săracilor. - La masa de Paști e bine să mănânci mai întâi un ou, se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi pește și pasăre, pentru a fi sprinten precum peștele și ușor ca pasărea. - Cu cine ciocnești ouăle vopsite în ziua de Paști, te vei întâlni în lumea cealaltă. - Dacă păstrezi un ou roșu 40 de zile după Paști și nu se strică, vei avea noroc tot anul. - De Paști se așeză o bucățică de fier sub
Tradiţii şi obiceiuri de Paşti culese din diferite zone ale ţării [Corola-blog/BlogPost/92412_a_93704]
-
mult, mai ales în sezonul rece, când nopțile sunt lungi... Că, dacă mi se întâmplă ceva, până vine Salvarea, până mă transportă la un spital mare... Așa a rânduit Dumnezeu și așa s-a întâmplat. Încurajează-i pe toți! Și ciocniți un pahar de vin alb, în cinstea mea. Voi fi acolo, jos, pe Pământ, împreună cu voi, întotdeauna. Cu spiritul. Nu vă fie frică: LEU Corneliu nu mai pică!... Și nu uitați de sărbătoarea oficială, națională, a Zilei Limbii Române. Țineți
Piatră de hotar: 83 de ani Nu-l plângeţi. Corneliu LEU trăieşte! (Fulguraţii) [Corola-blog/BlogPost/92773_a_94065]
-
două decenii de la moartea tatălui său. În scrisoare, Albert Einstein dezvăluie că cea mai puternică forță din univers este Iubirea. “Când am propus teoria relativității, foarte puțini oameni m-au înțeles, iar ceea ce urmează să destăinui umanității acum, se va ciocni de neînțelegerea și prejudecățile din această lume. Te rog să păstrezi aceste scrisori atât timp cât este necesar, ani, decenii, până când societatea este suficient de avansată pentru a accepta ceea ce voi explica mai jos. Există o forță extrem de puternică, pentru care, cel
Scrisoarea lui Albert Einstein către fiica sa [Corola-blog/BlogPost/92818_a_94110]
-
fi fost ei. Eu eram certat cu el. Dar la el era una din zonele de conștiință. Nu mai știu cum ne-am format noi. Marin, cu mine și cu Dichiseanu lucram unul lângă altul. Acolo în holul acela ne ciocneam toată ziua. Ceilalți trei nu știu de unde au apărut. Foarte posibil să fi fost. Dar eu nu am fost pentru că eram la cuțite de ani buni. Era un om extraordinar, dar era un om foarte ranchiunos. Era altarul nostru de
Tinerii eroi și năpârcile. Iluzii seculare și glorii de o zi [Corola-blog/BlogPost/93185_a_94477]
-
Acasa > Poeme > Meditatie > HĂITUIȚI DE CUVINTE Autor: Camelia Ardelean Publicat în: Ediția nr. 1883 din 26 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Când suntem hăituiți și de cuvinte, Tranșați în „adevăr” sau „ficțiune”, Lipsiți de-un firicel de rațiune, Ciocnim paharul plin cu jurăminte. Purtăm la gât doar talismanul vorbei, Atingerea-i de gheață, ca oțelul. Ea se strecoară-n jur, precum prâsnelul, Și chiar imită-nțepătura cobrei. Dar așezând noi fraze pe tocilă - Țepușe vii, un armament - dezastru, Nu
HĂITUIȚI DE CUVINTE de CAMELIA ARDELEAN în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383171_a_384500]
-
la caii bătrîni să le scot frîul, să le ofer în baie domnițelor săpun. Și tot dansînd giolarii prin porturi de ocazii, se nărăviră goții și hunii la apel, se mai dădu alarma prin tîrg de niște razii, se mai ciocni în noapte un înger de-un crenel. Și voi, ocnașii lumii, cinstiți și iluzorii, împrăștiați de friguri și sorcoviți de cîini, voi, care știți răsplata și flegmei și sudorii, voi, ce vă faceți patul în miezul alb din pîini, mai
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
la caii bătrîni să le scot frîul,să le ofer în baie domnițelor săpun.Și tot dansînd giolarii prin porturi de ocazii,se nărăviră goții și hunii la apel,se mai dădu alarma prin tîrg de niște razii,se mai ciocni în noapte un înger de-un crenel. Și voi, ocnașii lumii, cinstiți și iluzorii,împrăștiați de friguri și sorcoviți de cîini,voi, care știți răsplata și flegmei și sudorii,voi, ce vă faceți patul în miezul alb din pîini,mai
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
și amnarul. Chiar sub schele era o lampă de ulei, pe care se grăbi să o ridice. Abia Începuse să lovească cremenea când o izbitură violentă primită În spate Îl făcu să strige de surpriză. Cineva, ieșit din beznă, se ciocnise de el din alergare. Amnarul căzu ricoșând cu un sunet metalic pe pardoseala din piatră, În timp ce el Încerca să-și păstreze echilibrul. Mâna Îi fugi spre mânerul dăgii. Dar când reuși să o scoată, atacatorul misterios dispăruse deja dincolo de gardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care Îi interziceau să alunge și să risipească toată gloata aceea. Trecu printr-un salt de prima treaptă, Înțesată de cârpele mizerabile pe care vânzătorii Își expuneau mărfurile. După ce Își recăpătă echilibrul, Începu să urce anevoie, atent să nu se ciocnească de cei care coborau. Fu nevoit să dea Înapoi nu o dată, ca să nu fie târât la vale, iar apoi profită de pragul deschis de un grup de negustori lombarzi, corpolenți și organizați. Aceștia urcau deschizându-și drumul ca niște lăncieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dintre cele cinci. Bălăbănindu-se, Dante făcu vreo câțiva pași În direcția pe care celălalt i-o indica. Iarăși numărul cinci. De ce numărul acela afurisit Îi tot răsuna În cap? Era deranjat de trupul Însoțitorului său, care continua să Îl ciocnească și să Îl Împiedice. Cel mai bun dintre cele cinci. La... la ce te referi? Întrebă el. Fața lui Veniero se apropie de a lui. Omul avea aerul că Îl scrutează În adâncul ochilor, ca pentru a verifica dacă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din ce În ce mai Încet, timp În care următoarea intră peste ea și, treptat, o acoperă, mai Întâi parțial, apoi tot mai puternic, finalmente luându-i locul cu totul. Un cuvânt, un simplu cuvânt, produsese În mintea mea un declic, două sinapse se ciocniseră aprinzând un beculeț a cărui lumină de avertizare creștea, făcându-și loc printre schizofrenicele mele căutări criptografico-matematico-literale ce se descompuneau lent, lăsându-i cale liberă. „Cheia cifrului”, cheia... cheia - era ceva cu acest cuvânt depozitat undeva, În memoria mea pasivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Fibbia. — Am fost o dată, în treacăt - spuse căpitanul Tresoro. — Ei, o dată, mai treacă-meargă, dar să stai acolo ani în șir, fără o lescaie... - spuse Amada. — Noi eram două fetițe vesele, zvăpăiate, învățate cu surugiii, cu călătorii, cu hanurile - urmă Fibbia. Ciocnindu-se brusc cu rigorile sistemului monahal, cu sculatul la cinci și culcatul în chilie, adolescența noastră, care prinsese să se dezvolte, s-a prăbușit. — Unde mai pui că de citit nu știam citi, de scris nu știam scrie, iar greaca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dezlănțuie o asemenea goană nebună. Minutele ce urmară fură mai mult comice decât tragice. Insuportabila putoare a cadavrelor era dovada că moartea înstăpânise pe acel loc în mod indiscutabil, dar goana nebunească, de colo până colo, a animalelor ce se ciocneau unele de altele, ba chiar și cu oamenii, era un spectacol amuzant, demn de a fi privit cu un zâmbet pe buze. La rândul lor, vulturii își înălțau zborul, croncănind în momentele când cerul se lumina, dar se lansau spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de departe, Învăluiți În cețuri grele. Fiecare cu ascunzătoarea lui. Ce-or fi făcînd cu atîtea cuvinte? Îi văd ca prin vis, lovindu-se unii de alții În camioane cu destinație necunoscută, aud sunetul strident al sticlelor goale cum se ciocnesc În navete. Voi păsări, voi cerbi, - aici nimic nu scapă de uscăciune. „Am văzut un pui de drac / lîng-o trestie pe lac / broasca face oac, oac, oac / mîine pornim la atac...“ Oare degetele cîtor mîini trebuiesc pentru un scut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pe măsură ce Înaintăm În iarnă. Vreau doar să se știe cum am trăit. CÎnd scriu aceste rînduri, o femeie bătrână, umflată cît un boloboc, doarme pe canapeaua extensibilă din salon și sforăie. Deschide și Închide ritmic gura și dinții i se ciocnesc cu zgomot. E și caraghioasă, și Înfricoșătoare În același timp. Cum se Înfrățește imaginea clovnului cu imaginea mortului. Nu o pot vedea frumoasă deși e ființa cea mai devotată pe care am Întîlnit-o. CÎnd Îi servești o viață Întreagă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de cristal cu picior Înalt negru - amintire de la o prietenă care a plecat definitiv În Canada. „Nu-i așa că paharele astea seamănă cu niște rîndunele care așteaptă să-și ia zborul“, Îi șoptește doamna E. confidențial domnului Algazi, cu care ciocnește În cinstea soțului ei. Sărbătoritul se află ca de obicei În fotoliu, de astă dată În capul mesei, Îmbrăcat cu pantaloni și pulovăr negru după gustul consoartei „așa e șic; elegant și boem!“ Musafirii trec pe rînd În dreptul lui ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Închinăm un pahar În cinstea sărbătoritului.“ Niki Bârsan dispare conspirativ În vestibul și se Întoarce cu o sticlă de whyski Balantine. Umple paharele cu picior negru pînă la jumătate, apoi o strigă pe doamna E. din ușă: „Hai, marchizo, să ciocnim, adu și cuburile de gheață. Să ne trăiești, bătrîne, și noroc, lovele, gagici!“ Se pleacă la urechea domnului D., care a Încremenit În fotoliu, și-i șuieră „Să trăiești cu cine-ți place!“ Doamna E. dă tonul de Începere cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Văleni. Da’ domnu nu-i acasă să guste și dumnealui? — Mulțumesc, nu trebuia să te deranjezi. E dincolo, stai că mă duc să-l chem. — Sărut-mîna, doamnă Oprișan. — Hai noroc, să trăiești! Mă gîndii și io că poate vreți să ciocniți un păhărel cu noi... ia și mata, doamnă Norico, că-i țuică curată, Îți rămîne capul limpede și nu moaie vreju, așa zicea răposatu omu meu. țpe fața lui nu se clintește nici un mușchi. Ochii Îi rămîn absenți să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sterilizați, albi, albi, după chipul și asemănarea sa. O moarte care se Însuflețește pe zi ce trece Într-o nouă formă de viață, rece, nesimțitoare, arogantă, ostilă. Dar deodată vocile Încep să arunce umbre dezordonate, confuze, pe vagonetele ce se ciocnesc Între ele ca un șirag de vertebre zgîlțîite de un vînt uscat, fierbinte. „Împinge, bă, Împinge-ți zic, crucea mă-tii de cioroi...“ „...și avea niște țîțe ca niște clopote, cînd i-o trăgeam parcă regulam o biserică“ „CÎt ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
jumătate de litru de lapte dintr-o suflare. „Păi, bineînțeles că din sticlă! În pijama, bineînțeles! Păi, bineînțeles că-i era frig! I se prelingea atât de savuros la colțul buzelor, că mi s-a făcut și mie poftă. Am ciocnit.“ De la acest sfintesisoieăstamaitrăiește a devenit el Sfântul Bódog. Apoi, într-o după-amiază, a scăpat ceașca de cafea pe jos. Tocmai o ridica sau voia s-o pună pe masă când a reieșit că totul n-a fost decât o farsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
întrețin singură. De la paisprezece ani am început să muncesc și să câștig bani, deci n-am nevoie să mulțumesc nimănui. Cuvintele mele l-au rănit pe tata, dar mama fierbea de furie. - Kiri e îngerul meu, a spus Nunu amuzat, ciocnind cu tata și cântând Kiri, Kyrie eleison. - Kiri? O cheamă Kira. Și nu este un înger, ci un demon al căsătoriei. - Taci din gură, a spus tata lovind cu pumnul în masă. - Ne vom căsători, a spus Nunu aruncând ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]