1,909 matches
-
următoarele aspecte: aă să fie În raport direct cu gravitatea prejudiciului produs; bă să producă asupra agresorului efectul pe care prejudiciul l-a produs asupra victimei; că să anuleze conștiința perversă și să trezească În persoana agresorului conștiința gravității actului comis, suferință și durere morală și sufletească, astfel Încât acesta să retrăiască În planul conștiinței sale traumatismul pe care l-a avut victima sa; dă să fie o compensare pentru victimă; eă prin efectele sale psihomorale, să-l determine pe agresor să
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
decât cei needucați. Educația este un factor esențial, din care se dezvoltă responsabilitatea individului, discernământul său. Oamenii educați regretă primii greșelile lor. Persoanele lipsite de educație, sau formate Într-o direcție negativă, nu regretă sau trec cu ușurință faptele negative comise, văzând uneori În acestea forme de curaj și de afirmare. Regretul ca suferință psihomorală Orice regret este o Întoarcere către trecut, pe care persoana o trăiește În sfera conștiinței sale ca pe o suferință. Această Întoarcere care mă face să
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
forme de curaj și de afirmare. Regretul ca suferință psihomorală Orice regret este o Întoarcere către trecut, pe care persoana o trăiește În sfera conștiinței sale ca pe o suferință. Această Întoarcere care mă face să sufăr, fie pentru Răul comis, fie pentru refuzul de a nu fi făcut Binele atunci când trebuia, când mi se impunea să-l fac, chiar dacă, prin atitudinea mea pasivă, nu am făcut Răul. Este o stare de nostalgie, o Întoarcere dureroasă care mă apasă și mă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În sensul acesta, regretul trebuie considerat o veritabilă experiență a Întoarcerii către trecut, care include două stări sufletești și morale: durerea și suferința. Să Încercăm să vedem care este raportul dintre regret și durerea, și suferința, care-l Însoțesc. Răul comis este perceput și trăit de persoană ca vinovăție, ca o stare sufletească complexă care apasă permanent individul. Orice reactualizare a vinovăției este Însoțită de resentimente față de actele comise În trecut și față de propria sa persoană, În prezent. Persoana se simte
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
-și propria culpabilitate. Care poate fi soluția În acest caz? Regretul nu este Însă numai tortură sufletească și morală. El actualizează vinovăția, pentru a o putea repara. Vinovăția morală este Însăși condiția desprinderii, prin regret. Faptul de a regreta actele comise este, dincolo de Întoarcerea către un trecut penibil, traumatizant sufletește și moral, și condiția desprinderii de acest trecut. Regretul cuprinde un Întreg șir de acte, sufletești și morale, prin care conștiința obligă Eul să reevalueze critic actele sale și să facă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
o situație concretă, bine determinată și delimitată În timp. Prin aceasta, el are un caracter exterior În raport cu persoana, care adesea consideră că, deși a comis un act reprobabil, producerea acestuia a fost independentă de voința sa. Vinovăția legată de faptul comis este mai puțin, sau chiar deloc, resimțită interior către de persoană, ea rămânând În afara acesteia. 2. Căința Căința, ca de altfel și remușcarea, este resimțită interior de persoană, Întrucât aceasta nu mai este, ca În cazul regretului, un simplu spectator
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
consumat, ci se recunoaște ca fiind un autor activ al producerii acestuia. Orice căință rezultă din conștiința mea, care judecă faptele Eului meu. Ea nu este un simplu regret, ci, În același timp, și un efort de reparare a greșelilor comise. Conștiința mea morală, În cazul regretului, face apel la arhetipul suprem, la divinitate, care este chemată să judece actele mele. Căința este efortul de a mă putea prezenta În fața Judecătorului pentru a putea obține iertarea. Prin căință, eu doresc să
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este „durerea spiritului În legătură cu ceea ce a greșit” (Înțelepciunea lui Solomon, V, 2-3Ă. Pentru R. Le Senne, căința se raportează În primul rând la intelect și voință. Ea are un caracter autoreflexiv, prin care cel care a greșit reflectează asupra greșelii comise și vrea să Întreprindă un act de reparație. 3. Remușcarea Remușcarea este forma cea mai profundă a trăirii interioare a vinovăției de către persoană. În cazul remușcării, se suprapune amintirea actului negativ pe actul propriu-zis. Amintirea concentrează În ea durerea, suferința
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
concentrează În ea durerea, suferința și doliul. F. Nietzsche spune că remușcarea este o „iluzie interioară”. Ea apare ca un spectru terifiant, care domină În totalitate persoana, Închizând-o În limitele propriei sale vinovății. Persoana se va identifica cu vinovăția comisă, pierzându-și semnificația umană. În această situație, sentimentul sufletesc și moral al remușcării va duce la dezvoltarea unei depresii grave, dureroase și penibile, care invadează sufletul individului. Spre deosebire de căință, remușcarea are un caracter profund afectiv, care poate duce la o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
parte, să punctăm transformările identitare (comportamentale, psihologice, sociale și etice) pe care le suportă deținutul odată cu intrarea lui în spațiul carceral, iar pe de altă parte, cu ajutorul interviului, să surprindem factori, fapte și evenimente relevante din viața acestuia pentru actul comis: omorul. Închisoarea, înțeleasă drept „cea mai eficientă metodă de privare a potențialilor răufăcători și în același timp ca o răsplată dureroasă pentru faptele comise” (Bauman, 2005, p. 119), este instituția în cadrul căreia se încearcă reeducarea, reabilitarea și resocializarea - „purificarea” - deținuților
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
și închidere. Dacă timpul excluderii variază în funcție de pedeapsă, toți suportă însă același tratament. Dacă individualizarea pedepsei este trecută în teste, nu se efectuează decât plecând de la comportamentul condamnatului în închisoare, și nu de la actul și istoria sa. Plecând de la crima comisă, identitatea și natura victimei și de la legăturile care îi unesc cu aceasta din urmă (cunoscută sau nu, apropiată sau nu), deținuții definesc și califică un condamnat urmărind o scală care merge de la mai moral la mai puțin moral, de la mai
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
în acel moment, cum se raportează la eveniment, la decizia instanței cu privire la fapta săvârșită (numărul anilor de detenție, articolul de lege în care se înscrie fapta), ce stări le domină în momentul rememorării faptei); - sentimentul de vinovăție; - atitudinea față de actul comis: regret, remușcare; - motivele care au stat la baza crimei (cum s-a ajuns la momentul săvârșirii actului): - ceartă, gelozie; - perioadă lungă de conflict; - act premeditat; - probleme de sănătate mentală; - nu le cunoaște. - evenimentele, deciziile sau intervențiile care ar fi putut
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
contribui la îmbunătățirea vieții în penitenciar. Întrebările din interviu au vizat evaluarea diferitelor alternative pe care deținutele le-au avut la dispoziție în decursul scenariului existențial propriu, încercându-se, printr-o abordare holistică, surprinderea unor factori, evenimente relevante pentru actul comis - infracțiunea de omor -, printr-o examinare a temelor din istoria de viață, a experiențelor personale, începând din copilărie și până la întemnițare (anamneza psihologică). Narațiunea ajută inculpatele să înțeleagă o serie de conexiuni „nevăzute”, neconștientizate anterior în decursul episoadelor vieții, inițial
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
în viața din familia de origine, apoi în decursul relațiilor dintre membrii familiei nou constituite, în evoluția temporală a propriilor vieți, în relația cu abuzatorul. Cu ajutorul interviului, prin autodezvăluire, reușim să cunoaștem motivațiile, trăirile deținutelor, atitudinea lor postact față de fapta comisă, față de ele însele și lume în general. A întreba intervievatele despre istoria vieții lor și despre omorul în sine înseamnă a le provoca o introspecție cu consecințe dureroase în aria intimității. Reactualizarea și relatarea verbală despre experiențele traumatice au un
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
deținute „V.R.” - condamnată pentru omor deosebit de grav - condamnare pe viață. Au fost intervievate 39 de deținute din Penitenciarul T. și 10 deținuți din Penitenciarul R., despre toate faptele, evenimentele, împrejurările care, direct sau indirect, au avut/au legătură cu fapta comisă (interviul nedirecționat). Interviurile au avut loc în cluburile penitenciarelor. Deși deținutele intervievate nu au relatat fiecare episod violent din viața lor, nepunându-se accentul pe descrierea detaliată a diferitelor situații, evenimente, prin interviu s-a reușit obținerea unor informații relevante
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
și în primii doi ani de detenție. Nu a adoptat nici o strategie de a controla, de a pune capăt și de a scăpa de violență: „Nu avea nici un rost, eu eram cea care provoca agresiunea”. Nu se culpabilizează pentru fapta comisă. Vorbește cu o oarecare bravadă despre omorârea fratelui. În schimb, inculpata se autocompătimește, și-l compătimește pe frate: „...nu am știut să trăiesc..., am fost o proastă..., aici am învățat să trăiesc. Aici în timp de șapte ani te înrăiești
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
destinul („pentru că așa mi-era sortit”), a căutat să uite în întregime ce s-a întâmplat, crede că nu s-a putut ajuta deoarece „nu am noroc”. Regretă cele întâmplate, dar se deresponsabilizează de actul său, căutând să justifice actul comis, responsabilizând destinul și soțul: „Regret cele întâmplate... cred că a meritat soarta... m-am apărat de un câine turbat...”. Este o persoană religioasă, se împărtășește, participă la toate activitățile cu conținut religios. Evită relațiile cu celelalte deținute, s-a dedicat
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
analiză calitativă a vieții de zi cu zi a deținutelor, pentru a se evalua diferitele alternative pe care acestea le-au avut la dispoziție. S-a procedat la o analiză holistică, încercându-se surprinderea unor factori, evenimente relevante pentru actul comis - infracțiunea de omor. Experiența trecută determină comportamentul prezent, iar consecința unei decizii trecute nu poate fi evitată. Ne putem controla opțiunile, dar nu avem control asupra consecințelor acestor opțiuni. Valorile, supozițiile, dorințele, imaginile, credințele, prejudecățile, schemele aperceptive învățate, stereotipiile și
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
tipuri de vinovăție, fiecare dintre cei doi actori ai actului fiind responsabil într-o măsură mai mare sau mai mică de cele întâmplate. Regretul este disociat de remușcare, autonom, individual. Regretul implică deținuta și pedeapsa primită ca urmare a faptei comise. Aceasta regretă efectul faptei - pedeapsa -, faptul că a fost încarcerată: ,,Regret cele întâmplate... am ajuns în închisoare... cred că a meritat soarta... m-am apărat de un câine turbat...” - afirmă M.C. În ecuația remușcării intră deținuta (agresorul), victima și consecința
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
și consecința actului - pedeapsa - închisoarea. Remușcările sunt față de victimă, de persoana ucisă. B.V. are remușcări, se consideră vinovat, nu-și poate ierta uciderea, moartea celor două victime, nu privește pedeapsa ca un sentiment de injustiție, este conștient de gravitatea faptei comise. „Altfel văd lucrurile acum, nu aș mai face-o, nu trebuia să se întâmple așa. De ce am făcut-o? De ce i-am omorât? Nu am avut chiar așa multe greutăți în viață ca alții; alții au avut mult mai multe
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
celei în care: a) beneficiarul a decedat; b) beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia; c) urmașul a fost condamnat printr-o hotărâre rămasă definitivă pentru infracțiunea de omor sau tentativă de omor comisă asupra susținătorului. (2) Instanțele judecătorești au obligația ca, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cazurile prevăzute la alin. (1), lit. c), să comunice această situație, în scris, CNPAS. Art. 92. - (1) Plata pensiei
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
la toate e faptul că ai început să-l lovești și să-i chinui trupul mort atunci când trebuia să ceri îndurare și să faci tot posibilul să-l ajuți. A avut îndrăzneala, băiete, de a... Taci! tună Sergiu. Pentru faptele comise și pentru comportarea ta, te facem vinovat de crimă! Moarte criminalului! Sentința fusese preluată de buzele fiecăruia și toți îl numeau ucigaș pe cel care stătea în centrul nostru. Rândurile au început să se strângă și cercul se făcea din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cerșește iertarea. N-am de ce să-i jelesc nenorocirea, murmură Augustus, cu trăsăturile feței schimonosite într-un rictus amar. Și-a făcut-o cu mâna lui. I se cuvenea o pedeapsă și mai grea. — Și el e conștient de greșelile comise, face flaminul împăciuitor. Știe c-ai fost mai bun cu el decât merita. Tonul devine rugător: — Dacă ai ști cum e pe acolo, nu l-ai fi trimis în fundul lu mii, la Tomis. Barbarii ăia își ung săgețile cu sânge
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de acea „mânie puternică“, păreau destul de dezorientate. Cu alte cuvinte, unde puteau fi depozitate sentimentele de ură și de furie? În ce direcție să o ia? Victimele erau descumpănite din cauza faptului că nu știau cine era de vină pentru violența comisă. În acest sens - victimele nu au avut încotro să-și direcționeze sentimentele de furie și ură - atacul cu sarin de la metrou și cutremul devastator sunt aproape identice. După o analiză mai profundă am ajuns la concluzia că cele două evenimente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
infestat orașele lumii cu duhoarea lor de veșnic nespălați, au uimit lumea prin lenea lor, au speriat oamenii cu metodele lor uneori agresive de a cerși, au pus pe drumuri toate polițiile Europei, și nu numai, din cauza hoțiilor și tâlhăriilor comise. Ei sunt cei, care imediat după 1989, cerșeau pe străzile orașelor din Europa, înfășurați în tricolorul românesc. Aceștia ne-au dus faima noastră peste mări și țări, de nici o națiune civilizată nu mai vrea să audă de români. Oare de
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]