27,363 matches
-
al autorului. De exemplu, în Fericirea (Das Glück), dictoanele ,citate" constituie o glumă: toate (cu excepția ultimului) fiind de fapt inventate, dacă nu chiar parodiate de autor. Însă spiritul lor e atât de apropiat de al ,parodiaților" (amintind, de exemplu, de concepția despre timp din Confesiunile lui Augustin, sau de o poezie de bun-venit a lui Goethe către oaspeții care așteptau să intre pe poarta casei sale de la Weimar), încât pot fi induși în eroare chiar și bunii cunoscători ai acestora! În
Wolf Wucherpfennig - Basme moderne by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/10028_a_11353]
-
trecut (pag. 11), un gust pentru eclectism (pag. 13) și o cerere pentru comunicabilitate (pag. 15). Monografia se prezintă drept o excelentă analiză a fenomenului muzical postmodern, îmbinând într-un mod exemplar prezentarea ideologiei postmoderne, reflectarea diferențiată a spectrului de concepții componistice specifice perioadei și analiză detaliată a unei serii de lucrări representative pentru relația terminologica prezentată în titlul cărții. Diferența concepției noastre rezidă într-o atitudine mai puțin “enciclopedica” și cu o miză mai accentuată pe ideea sfârșitului metanarațiunilor, care
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
excelentă analiză a fenomenului muzical postmodern, îmbinând într-un mod exemplar prezentarea ideologiei postmoderne, reflectarea diferențiată a spectrului de concepții componistice specifice perioadei și analiză detaliată a unei serii de lucrări representative pentru relația terminologica prezentată în titlul cărții. Diferența concepției noastre rezidă într-o atitudine mai puțin “enciclopedica” și cu o miză mai accentuată pe ideea sfârșitului metanarațiunilor, care în opinia noastră reprezintă un factor de importanță decisivă în reorientarea gândirii musicale înspre dominantele valorice ale postmodernismului. În termenii lui
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Reich), The Ghosts of Versailles (1990-91, John Corigliano) etc. Contrariază atât diversitatea, în imaginea unei eterogenități duse înspre limită ei extremă, cât și un amestec, desi foarte postmodern, insă suspect a fi abuziv și eronat deopotrivă, de nume, lucrări și concepții estetice-componistice chiar prin această abatere de la "puritatea" imaginii unui ansamblu de genomuri postmoderne înșiruite în lista lui Jonathan B. Kramer. Și nu este deloc surprinzător faptul că o asemenea imagine să ridice o multitudine de întrebări, așa cum le formulează Valentina
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a gândirii ultimilor decenii. Conform unor opinii divergențe, postmodernul semnifică astfel fie o pierdere a subecitivității, fie o revenire la această; sfțrșitul noului sau mai noul; retragerea avangardei sau o avangardă contemporană: fie o antiestetica, fie o nouă estetică; o concepție regionalista sau globală; o logică culturală a «capitalismului întârziat» sau opoziția față de el etc. "<footnote "... le post-modernisme se constitue-t-il comme quelque chose de radicalement nouveau, ou est-il plutôt l'expression radicalisée du moderne? Leș réponses offertes ont marqué la multiplicité
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de lectură proprie fenomenului muzical postmodern<footnote Postmodernismul muzical reformulează imaginea eficienței sugestive, insă făcând-o într-o opoziție radicală atât cu impenetrabilitatea elitist-ermetizată a muzicii pan-seriale, cât și cu expresivismul rutinat al tradiției muzicii tributare, oferind o nouă concepție a accesibilității prin formularea unui al treilea tip de adresabilitate cu miză aproape exclusivă pe referențialitate. Semnificația acestor criterii - adresabilitatea și referențialitatea (în accepțiunea lor postmodernă), ar putea fi „lecturata” prin grila unui fenomen postmodern precum suprimarea delimitărilor între culturile
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de probleme legate de legitimarea postmodernismului muzical în termenii proprii acestuia, deoarece devine evidență nevoia unei sau mai multor chei hermeneutice specifice, care ne-ar permite vizualiza imaginii fenomenului artistic-muzical postmodern în calitatea lui de ansamblu organic de evenimente, sensuri, concepții și artefacte culturale și nu drept confuzie, eroare și sfârșit al artei. Este vorba aici despre algoritmul sau, eventual, despre un ansamblu de principii intrinseci postmodernismului muzical care l-ar putea, spre exemplu, explică și legitimă deopotrivă în calitatea lui
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în imaginarul colectiv. Imaginea câmpului activităților artistice-muzicale în al șaselea deceniu al secolului XX este una prin definitie eterogena (a) atât prin multitudinea curentelor și orientărilor care grupează în jurul lor mai mulți compozitori (spre exemplu, pan-serialismul, experimentalismul, minimalismul) sau concepții care înglobează "genomurile" mai multor imagini stilistice (Stravinski, Ligeti sau Stockhausen), cât și concepții individuale detașate într-un mod clar de filoanele majore ale muzicii moderniste (Xenakis, Kagel sau Kurtag). Iar aceasta eterogenitate, la rându-i, reprezintă consecință acumulărilor realizate
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
este una prin definitie eterogena (a) atât prin multitudinea curentelor și orientărilor care grupează în jurul lor mai mulți compozitori (spre exemplu, pan-serialismul, experimentalismul, minimalismul) sau concepții care înglobează "genomurile" mai multor imagini stilistice (Stravinski, Ligeti sau Stockhausen), cât și concepții individuale detașate într-un mod clar de filoanele majore ale muzicii moderniste (Xenakis, Kagel sau Kurtag). Iar aceasta eterogenitate, la rându-i, reprezintă consecință acumulărilor realizate pe traiectoria evolutivă a mai multor filoane conceptuale-estetice ale gândirii și practicilor muzicale pe
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de continuitate, ele fiind diferențiate în mai multe filoane conceptuale-estetice, dintre care putem deduce cel puțin patru tipologii principale: - prima tradiție, cu cea mai întinsă linie de continuitate; în contextul progresismului avangardist își adjudeca titulatura de orientarea moderată sau tributara concepțiilor stilistice ale secolului XIX (clasicismul vienez și romantismul austro-german, școlile naționale europene și începutul modernismului muzical): - filonul tonalității la Rachmaninov și neo-tonalismul la Prokofiev, Șostakovici, Hindemith, Orff, Britten, dar și filonul modal la Debussy<footnote Înrâurirea modala se prezintă la
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Crawford, Henry Cowell și Edgar Varèse. Aici s-ar încadra o a doua generație - P. Schaeffer-P. Henry, J. Cage, Morton Feldman, I. Xenakis, W. Lutoslawski, K. Stockhausen, Ph. Glass, Steve Reich, La Monte Young și Terry Riley, H. Pousseur, urmând concepții precum mișcarea "Fluxus" sau, spre exemplu, creația lui Frank Zappa sau Robert Fripp, cu consecințe în mixturi între minimalism și rock-ul progresiv - formația King Krimson, în experimente polistilistice - Emerson, Lake & Palmer sau neo-renascentiste de substanță polifonica - Gentle Giant). Fiecare
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
moderate, aceasta fiind ancorată într-o atitudine tributara de substanță nostalgica (față de ancestralismul și, implicit, exotismul etno-centric, filonul modal, sau față de canonicitatea clasicizanta, filonul neo-tonal), atonalismul dodecafonic-serial supraviețuiește prin fixarea ("crisparea") dogmatica (auto-clasicizantă și canonizantă deopotrivă) în jurul moștenirii schoenbergiene, pe când concepția experimentalista persistă prin perpetuarea și permanentizarea radicalismului conceptual și a strategiilor prospective în căutarea noutății și insolitului. Toate cele patru filoane își formulează (sau inventează) miza printr-o susținută negociere concentrată atât pe problema accesibilității și inovării, cât și pe
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
deja la nivelul istoric al postmodernității. Putem presupune că amândouă tradițiile (tonala, precum și cea atonala) depășesc limită anului '68 și își continuă existența prin reprezentanții săi marcanți, insă deja în contextul emergentei progresive a postmodernismului că ideologie, estetică și nouă concepție dominantă a gândirii artistice, o concepție radical diferită de conținutul și, în egală măsură, de consistentă celor două tradiții anterioare „conviețuitoare”. Concluzia este evidentă și se rezumă la ideea că (a) nu toate tipurile de practici muzicale existente în perioada
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Putem presupune că amândouă tradițiile (tonala, precum și cea atonala) depășesc limită anului '68 și își continuă existența prin reprezentanții săi marcanți, insă deja în contextul emergentei progresive a postmodernismului că ideologie, estetică și nouă concepție dominantă a gândirii artistice, o concepție radical diferită de conținutul și, în egală măsură, de consistentă celor două tradiții anterioare „conviețuitoare”. Concluzia este evidentă și se rezumă la ideea că (a) nu toate tipurile de practici muzicale existente în perioada postmodernă răspund și corespund ideologiei și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
supun unei sistematizări coerențe în limitele unui ansamblu omogen de parametri (fie că este vorba despre compozitori „convertiți” de la modernismul avangardist la postmodernism - George Rochberg, Luciano Berio, György Ligeti, Mauricio Kagel, Karlheinz Stockhausen, Luigi Nono sau John Adams, fie despre concepția componistica „multifațetată” a lui John Zorn). Altfel spus, nici un compozitor din cei enumerați mai sus nu se conformează decât parțial criteriilor formulate în lista lui Kramer sau în lista lui Mahnkopf. Este vorba aici nu atât despre o simplă diferențiere
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
zgomotul (natural, convențional și artificial), sistemele de organizare sonoră (organizare tonala și, respectiv, organizare sintactica), formele și genurile muzicale tradiționale sunt supuse unor procese de hibridizare, definiția stilului muzical nu mai reflectă la modul coerent natură și extremă diversitate a concepțiilor componistice postmoderne, iar canonul însuși este „împrăștiat” într-o multitudine incalculabila de structuri micro-canonice<footnote Jean-François Lyotard nominalizează aceste metanarațiuni musicale în textul lui intitulat “Musique et postmodernité” (în: Revista Surfaces, vol. VI. 203 (v.1.0F - 27/11/1996
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de evident, mentalitatea postmodernă nu presupune un viitor în virtutea căruia și-ar putea legitimă hegemonia, exclusivitatea, precum și supremația valorica după modelul mentalității moderniste. În postmodernitate este de-legitimată însăși imaginea temporalității folosită la modul interesat și implicată în linearitatea unei concepții cauzale, într-o continuă raportare antagonistă-concurențială atât la trecut, cât mai ales - la prezent în intenția de a determina o poziționare privilegiată. Concepția temporalității în postmodernitate refuză privilegiul canonizant, precum și excluderea pe criterii valorice și rezidă mai degrabă în imaginea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
În postmodernitate este de-legitimată însăși imaginea temporalității folosită la modul interesat și implicată în linearitatea unei concepții cauzale, într-o continuă raportare antagonistă-concurențială atât la trecut, cât mai ales - la prezent în intenția de a determina o poziționare privilegiată. Concepția temporalității în postmodernitate refuză privilegiul canonizant, precum și excluderea pe criterii valorice și rezidă mai degrabă în imaginea unei echitemporalități generalizate că o imensă "bolta" istorică-temporală sub care își regăsesc propriul loc legitim ansamblurile mini-temporale, precum și mini-istoriile lor. Toate aceste mini-temporalități
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
o imensă "bolta" istorică-temporală sub care își regăsesc propriul loc legitim ansamblurile mini-temporale, precum și mini-istoriile lor. Toate aceste mini-temporalități sunt scoase în afara competiției progresiste-liniare și le este restituită totalitatea drepturilor în această comunitate anistorica a tuturor stilurilor, școlilor, orientărilor și concepțiilor din toate timpurile. Este exact situația pe care o descrie Dujka Smoje atunci când vorbește despre modelele istorice ale conflictelor între antici și moderni: "Să ne imaginăm pentru o clipă un joc al permutărilor între textele citate în anexa, substituind doar
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
pur) intelectuală a moderniștilor determinând revenirea la o muzică mai tradițională și accesibilă: George Rochberg - forme și sintaxa tradițională, David Del Tredici și Ellen Zwillich - revenirea la tonalitate și narativismul convențional, William Bolcom - integrarea idiomurilor muzicii populare, Lorenzo Ferrero - noi concepții ale tonalității, Wolfgang Rihm - neoromantism că revenire la emotivism, Arvo Pärt - revenirea la spiritualitate și misticism în lumea contemporană; 2. Al doilea postmodernism se prezintă în imaginea unui postmodernism de rezistență sau radical: John Adams - ironie la adresa metanarațiunilor - a tonalității
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
teoriilor totalizante de înaintare pe calea eliberării colective, oricare ar fi natură acestora. footnote>, o formă inversata a definiției comunismului leninist conform căreia "comunism înseamnă socialism plus electrificare", șocul electric determinând, în opinia marxiștilor bolșevici, șansele de supraviețuire a întregii concepții. Ce putem deduce de aici ?: (a) Un numar însemnat de interpretări este axat pe identificarea genealogica a fragmentelor, căutând unul sau mai multe sensuri în contextul originar al acestora și neluând în seamă prioritatea, precum și pertinenta identificării acelui grad de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de a exista (una postmodernă) și, evident, propria logică a organizării structurale interne (definind doar natură relaționării fragmentelor moștenite). Această mutație are loc, însă, mai degrabă în termenii proprii postmodernității atâta timp cât nu mai este posibil s-o resusciteze în termenii concepției originare. Astfel, postmodernitate ar putea însemna proiectul modernist al lui Habermas<footnote Jürgen Habermas, Modernity - An Incomplete Project, în: Hal Foster (editor), The Anti-aesthetic: Essays on postmodern culture, Bay Press, 1983, pp. 3-15. footnote>, minus conștiința colectivă (deja în faza
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
prin depozitele supraîncărcate ale istoriei muzicale, însă într-un mod ludic și ironic deopotrivă. (2) O a doua idee prin care intenționăm îndepărtarea ambiguității și confuziei ar fi încercarea unei delimitări ceva mai clare între tipologiile modernista și postmodernă a concepțiilor componistice, văzute atât genealogic - că descendentă, și "termic" - prin gradele arderii conceptuale, cât și prin claritatea coagulanta în formularea propriului stil. Drept exemplu invocam aici șapte personalități de compozitori, care într-un număr de scrieri sunt valorizați că și artiști
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
aparțin de orientarea experimentalista, astfel încât cu toții își formulează propriile estetici ca imagine negativă a criteriilor complexității, ultradeterminismului și incomprehensibilității că efecte implicite unei scriituri de tip pan-serial. Atitudinea lui John Cage se concentrează pe expulzarea radicală a controlului procesual, concepția lui culminând în egală măsură în aleatorismul necontrolat (intuitivism sau chance music, principiu bazat și pe "importul" de spiritualitate extra-europeană - spre exemplu, tradiția și practica divinatorie I Ching că strategie componistica)<footnote Formularea propriei concepții estetice-componistice o găsim în: John
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
expulzarea radicală a controlului procesual, concepția lui culminând în egală măsură în aleatorismul necontrolat (intuitivism sau chance music, principiu bazat și pe "importul" de spiritualitate extra-europeană - spre exemplu, tradiția și practica divinatorie I Ching că strategie componistica)<footnote Formularea propriei concepții estetice-componistice o găsim în: John Cage, "Silence. Conférences et écrits", Edition Héros-Limite, Genève, 2003. footnote>, iar ca reacție la "totalitarismul" pan-serial este reprezentativă celebra și nu mai puțin scandaloasa lucrare "muta" - 4'33'' (1952). Spre exemplu, Iannis Xenakis pornește
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]